În premieră absolută, vineri, la standul Humanitas din cadrul BookFest 2019, ora 18:30, vă invităm la lansarea inedită a Jurnalului ultimilor ani (1938-1940) al lui Nicolae Iorga!
Cu o lună înaintea asasinatului lui Nicolae Iorga, o notă a Siguranţei afirmă că el pregăteşte publicarea volumului de Memorii 1938–1940 în legătură cu care ar fi fost auzit spunând: ,,Am luptat contra dictaturei şi n-am făcut cârdăşie cu ea. Voiu lupta şi de azi înainte contra ei. Sunt ferm convins că viitorul Statului român nu este nici dictatura, nici comunismul. Sunt alte forme specifice adequate Statului român. Le poate imprima cine cunoaşte profund istoria acestui neam nenorocit“.
Memoriile au la bază însemnările zilnice, care au istoria lor: au început în 1913, fiind date la tipar în anul următor; continuarea a plecat în 1916, împreună cu Tezaurul, la Moscova, de unde nu s-au mai întors niciodată. Titlul de ,,Memorii“ induce în eroare, ca şi cum ar fi vorba de amintiri. În realitate, o zi după alta, sunt consemnate nu atât activitatea autorului şi sentimentele sale, cât ştirile care converg spre el, reţinute pentru valoarea lor istorică. De aceea, toate cele şapte volume (până în 1938) constituie o referinţă obligatorie pentru tentativele de a reconstitui climatul politic şi cultural în douăzeci de ani din viaţa României, tălmăcită de cineva care i-a fost nu doar martor, ci şi protagonist.
În actul de înfiinţare a Fundaţiei culturale pentru studenţi ,,Nicolae Iorga“: notele zilnice în integralitatea lor ,,nu vor putea fi publicate decât după 20 de ani de la încetarea mea din viaţă“: ,,Eu n-am suprimat decât ceia ce putea jigni pe oameni în onoarea lor. După moartea mea, urmaşii miei vor judeca dacă şi această parte trebuie introdusă în ediţia definitivă“.
Încă din 1922, în Adunarea Deputaţilor, N. Iorga îşi avertizase colegii: ,,Iau note în fiecare zi, să vă feriţi de notele acestea, nu acum, peste douăzeci de ani, după moartea mea, când vor fi tipărite. Iau note zilnice seara, dar nu sunt în stare să reproduc cuvânt cu cuvânt tot ceeace am spus“. Numai cunoaşterea directă a manuscriselor, aflate în posesia nepotului istoricului, profesorul Andrei Pippidi, arată că, adesea, pasaje, ca în partea deja copiată de mine (4 aprilie 1921–7 mai 1922), au fost suspendate în 1932 la publicarea volumelor III-V, când a luat sfârşit contractul cu Ciornei. Editarea caietelor următoare, care cuprind domnia lui Carol al II-lea din prima zi până la 24 februarie 1938, s-a făcut la ,,Datina Românească“, tipografia personală a autorului şi sub supravegherea sa. Omiteri mai lungi privesc îndeosebi familia regală, în rest un cuvânt, o frază sau un paragraf , considerate inoportune, deşi îndreptăţite. Rămâne o sarcină viitoare restituirea integrală, după ce manuscrisele vor fi accesibile de la intrarea lor în patrimoniul Academiei.
Ca să se împlinească însă, fără încă o întârziere, această dorinţă a lui N. Iorga, se publică astăzi caietele XX-XXII, care întregesc Memoriile cu perioada de la 25 februarie 1938 la 26 noiembrie 1940, o seară înainte de sfârşitul în faţa unui pluton de execuţie improvizat. Existenţa acestui material inedit a fost complet necunoscută publicului, chiar istoricilor preocupaţi de biografia învăţatului sau de activitatea politică din ultimii ani de pace înainte ca ţara să fie absorbită de al doilea război mondial.
Manuscrisul, aflat în posesia familiei, a fost pregătit cu ample note pentru publicare de către Andrei Pippidi, care îl va prezenta pentru prima oară vineri la Bookfest la standul Humanitas la ora 18:30, în compania a doi istorici tineri care conduc astăzi institutele de istorie fondate de Nicolae Iorga, Ovidiu Cristea și Andrei Timotin.
