Alina Mungiu-Pippidi

O sută de ani de nerecunoștință

Nu am ajuns bine acasă, că am și aflat, tîrziu, de moartea Doinei Cornea și am putut citi deodată cam tot ce s-a scris despre asta. Am citit mai ales pe cine merită citit – foști disidenți care au cunoscut-o sau emulat-o, oameni ca Dorin Tudoran sau Liviu Antonesei, și nu am avut cum evita să recunosc în scrierea lor tristețea unui eșec național – acela de a oferi recunoașterea cuvenită celor puțini care au păstrat demnitatea celor mulți înainte de 1989, prin eroismul lor izolat.

Relația mea cu Doina Cornea a fost tot timpul sub semnul acestei neîmpliniri. Am cunoscut-o la GDS, într-o dimineață din 1991, cînd veneam la revista 22, unde lucram, și pe cînd urcam scara spre etaj secretara grupului a fugit după mine să îmi spună că era la ea Doina Cornea – venise cu trenul, de dimineață, blestemul provincialilor care vin la București cu trenul de noapte, și deși venea pentru un mare eveiment – să ia nu știu ce premiu – nu se deranjase să o aștepte nimeni. Dacă nu o adusese un elicopter, să o parașuteze la ora premiului la locul și la ora cuvenită! Așa, stătea cuminte în cămăruța din spatele secretariatului, o doamnă în vîrstă, tunsă scurt, așteptîndu-se să fie tratată ca o modestă provincială, și așa și era, că secretara încercase deja să scoale cîteva celebrități la telefon să le roage să vină la o cafea cu bătrîna doamnă, dar fără succes. Onoarea mi-a revenit mie.

La drept vorbind, și fiind printre cei care abia scăpaseră de ortacii lui Iliescu în 1990, chiar dinainte de mineri, fugind din fața unei trupe care striga Moarte lor, moarte lor, moarte lor, studenților! pe cînd conduceam Opinia studențească aveam și idei critice, în orice caz diferite, față de dna Cornea. Poți venera pe cineva și acesta era cazul meu, fără să vrei să îl urmezi. Mi se părea că profesoara provincială condusese destinul nostru, al celor care o urmaseră, prost, că ar fi trebuit să accepte locul în CFSN oferit de Iliescu- putea fi acolo să se opună la transformarea în partid a FSN, nu să protesteze de acasă, de exemplu (e drept că cei care au acceptat nu au protestat la vreme, dar poate cu ea acolo ar fi fost o masă critică, așa, adevărații disidenți au tot plecat pe rînd și cu ecou minim), și mai ales avusesem ocazia să constat efectul electoral devastator al cererii ei să ne fie suspendate ajutoarele pentru că niște comuniști furaseră revoluția.

Eu am venit cu trenul de la Timișoara la București înainte de alegerile din 20 mai – un tren al foamei, nu avea vagon restaurant și drumul dura 14 ore și nu am auzit pe nimeni să voteze cu noi, dar toată lumea o beștelea pe dna Cornea că ceruse să ni se taie ajutoarele. Prin ”noi” înțeleg pe oricine din zona anticomunistă – de la partidele istorice la lista radicală Paler-Liiceanu sau moderată Pleșu-Dinescu. Cînd an ajuns la GDS, cei de acolo erau siguri că lista noastră o să cîștige alegerile, și poate măcar pe Paler, primul pe listă și cu meritul istoric de a fi denunțat primul transformarea FSN în partid, l-am fi putut alege, dacă presa oficială nu ar fi făcut o treabă așa de bună în a informa votanții că se vor tăia ajutoarele din străinătate la cererea Doinei Cornea, care ceruse suspendarea lor pînă la plecarea neocomuniștilor. Votați de 4/5 din populație la 20 mai.

La începutul convorbirii noastre am vrut să îi spun Doinei Cornea că a greșit, și că tabăra noastră trebuie să aibă altă strategie dacă e să cîștigăm vreodată – una care recunoaște că poporul e ghidat de interese, nu de idealuri, și că nu e o concesie mizerabilă să nu ceri străinilor să taie ajutoare, care mergeau totuși la popor, nu le lua Iliescu acasă, ci o concesie indispensabilă, dar nu am făcut-o. Curajul nu îmi lipsea – totdeauna am spus verde în față adevărul oricui – dar pur și simplu, ascultînd-o, mi-am dat seama că exact acele virtuți care o făcuseră cine era, adică o pensionară care sfidase Securitatea de una singură – o făceau incapabilă să înțeleagă raționamentul meu realist.

Martirii nu pot fi realiști – cum ar fi dacă Iisus ar vedea într-o străfulgerare valoarea poporului evreu pe care vrea să-l salveze, din care fac parte negustorii din templu, oamenii care l-au scuipat, și majoritatea care și-a văzut de treabă – el nu salvează lumea pentru meritele ei de azi, ci tocmai pentru păcatele ei, pentru a o face iertată dincolo. Ce raționament electoral din partea mea, care la acea dată fusesem deja în Valea Jiului să îi întreb pe mineri de ce ne urau, pentru ceea ce a fost mai tîrziu teza mea de doctorat, Românii după `89 (link aici), putea avea vreun efect la o asemenea persoană? Un martir nu poate fi decît autist, surd și orb la manifestările rațiunii – că nici o rațiune omenească nu poate vreodată dovedi că are sens să te jertfești pentru un popor materialist, condus exclusiv de o logică de supraviețuire. Decît credința într-o etică mai înaltă.

A face raționamente de oportunitate electorală cu Doina Cornea era, deci, un exercițiu de prost gust, așa că am lăsat-o baltă și am vorbit despre altceva. Nu altfel mi s-a întîmplat cu Vasile Paraschiv, celălalt disident radical, omul cu sindicatele libere din Ploiești, închis în ospiciu de comuniști, care i-a dat lui Băsescu înapoi decorația, deși Băsescu era singurul care îl decorase. Sigur, asta era puțin – puțin nu pentru că el voia recunoașterea lui Băsescu, ci pentru că lumea din jur, cea unde Băsescu avea puterea cea mai mare, i se părea un succes al securiștilor, și nu al disidenților. Și așa și era. Cînd am fugit după el la Cotroceni, nu a fost ca să îl chem înapoi, ci numai ca pentru o secundă măcar, ca și la Doinea Cornea, să micșorez cu o fracțiune enorma singurătate a acestor oameni.

Ei aveau așteptări mult mai mari de la mine, știu. Poate din cauza stilului meu radical din 1990, ei sperau că oameni ca mine vor uni intransigența cu mai multă gîndire pragmatică și vor duce cauza lor mai departe, cu mai mult succes. De fiecare dată cînd a trebuit să amestec societatea civilă în campania electorală, ca în 2004 sau în 2014, am făcut-o cu mandat, de la deținuții politici la intelectuali din Cluj precum Cornea sau Marino lumea a sperat că o să fac tot ce o să pot și o să știu cumva și ce e de făcut.

Dar nu a ajuns. Dimpotrivă, am ajuns ca, pe oricine am vota, doctoranzii profesorilor de Securitate să conducă țara. Dar și mai rău decît atît, nu am reușit să păstrăm măcar o memorie funcțională a efortului nostru anticomunist, așa incomplet și fără succes cum a fost el. Aici nu mai e doar vina Securității- azi, facebookul distribuie același univers de confuzie și resentiment care era pe vremuri pe forumul României Mari, gazeta imundă a lui Vadim Tudor, cînd o înjura pe Doina Cornea și pe noi toți, cei care încercam să punem în practică idealurile ei. Chiar insultele pe care le primim azi sunt aceleași, au fost transferate de la securiștii lui Vadim fără nici o schimbare, ce să vezi, ăia au avut întotdeauna dreptate cînd aruncau minerii asupra noastră, Poate mai gravă încă decît acestea e uitarea. Că, din păcate, numai oameni de curaj și de merit anticomunist, ei înșiși uitați, au remarcat că nu o merităm pe Doina Cornea. În rest nu ține nimeni doliul, că nu mai știe nimeni cine e.

Nici manualele multiple și nici manualele unice nu au reușit să transmită generațiilor care vin datoria de recunoștință pe care poporul nostru primitiv și materialist o are față de cîțiva oameni, de la cei care au cerut să i se dea carte și pămînt, și au sfîrșit asasinați în păduri și și în lagăre (și nu, nu erau cei 21 de comuniști din manualul de propagandă). Dar cine erau? Nimeni nu mai știe. E mai șocant la Doina Cornea pentru că e cazul cel mai recent, dar să nu credeți că anul de centenar va putea aduce, sau măcar va încerca să aducă, această enormă recunoaștere care lipsește, această lipsă de merit și de etică pe care o rostogolim de la generație la generație. E doar ultimul an din ceea ce se poate numi, simplu și exact, o sută de ani de nerecunoștință.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

16 thoughts on “O sută de ani de nerecunoștință

  1. Adrian

    O sută de ani deja a trecut de la constituția din 1917, adoptată în plin dezastru militar, cu guvern și casă regală în Iași. Despre pământ, regele Ferdinand a dat o proclamație care (zic eu) n-are vreo legătură cu acea constituție și ar fi fost de așteptat ca în deplină libertate, în 1923, să fie cu totul alt text, pe fond. Mă îndoiesc că foștii grăniceri, de pildă, aveau nevoie de carte ori pământ, cu atât mai puțin de pământul altei persoane.

    Reply
  2. Dumitru

    Ultimul paragraf mi se pare ca rezuma bine situatia. Chiar fiind informat peste medie, mi-e neclar ce a facut Doina Cornea ca sa merite adulatia unora azi (sau articolul pe care tocmai l-am citit). Ca sa-mi fac un „refresh” tocmai am citit si pagina wikipedia. Un pic cinic, pot recunoaste ca era o persoana care dadea cu bata in balta (e.g. trimitand o anonima semnata, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Doina_Cornea#Protest_letters). Asta intr-adevar ar putea-o plasa in categoria martirilor, doar ca ea n-a patit mare branza.

    Eu sper ca, distrugand ideologia comunista care transformase partidul celor 1000 in „forta calauzitoare a insurectiei nationale…”, nu incercam acum sa creem o ideologie anti-comunista din si mai putin (am vazut prin ziare o propunere de beatificare a Doinei Cornea…). Deja a devenit evident ca primele „repere intelectuale” ale anti-comunismului post-decembrist (Plesu, Liiceanu, Patapievici, Tokes) nu sunt adevarate valori. Acum ca acestia au cam fost toti discreditati sunt cautati altii.

    Reply
    • tibi

      Doina Cornea a facut extrem de putin..acel putin pe care ceilalti 22 mil nu am fost in stare si pe care daca l-am fi facut mai multi, Romania era probabil altfel

      Reply
      • Dumitru

        Cu ucronia poti merge departe, dar ce sa vezi, in realitate anti-comunistii au aparut in Romania mai ales dupa 1989, si cu cat sunt mai tineri, cu atat sunt mai radicali (si stupizi) in luarile lor de pozitie. De ce Romania nu isi poate asuma ceea ce a fost, si sa se laude cu asta. Nu anti-comunista, ci preocupata de independenta in fata imperiului dominant de atunci (URSS). De ce Romanii nu se lauda ca Romania a fost in Tratatul de la Varsovia ceea ce Franta era in NATO, adica un actor moderat, cu o politica independenta, si care pentru asta a fost lucrata de KGB pe plan international la greu. De ce asta nu se spune, si in schimb trebuie sa inventam disidente anti-ceausiste (nici macar anti-comuniste in cele mai multe cazuri) care au fost de fapt doar anecdotice.

        Reply
    • Mit

      Da’ de Tăriceanu, ce ziceți? Valoare, nu? :))
      Domnule Dumitru, lăsați-o jos, că măcăne rău! Pleșu, Liiceanu, Patapievici au măcar valoarea dată de publicațiile lor. Unele sunt traduse în Occident. Că nu au devenit locomotive ale societății, este o cu totul altă poveste.
      Aici aveți un filmuleț cu un chinez care dă cu bâta-n baltă:
      https://www.youtube.com/watch?v=YeFzeNAHEhU
      Ca om informat peste medie, cum îl catalogați? (tot de pe wikipedia aflați că nu se știe dacă a fost făcut martir sau nu).
      Ajunge ca un om să spună NU răului și prostiei, pentru ca schimbarea să înceapă de undeva și alții să vadă că se poate.
      Vă doresc ca, dacă aveți copii, să ajungă deștepți (și bogați, de ce nu?), cinstiți și valoroși ca Tăriceanu. Dacă n-aveți, vă doresc neveste numeroase și frumoase ca ale lui Tăriceanu! (cu condiția ca să nu mai scrieți tâmpenii)
      Cum se zice la români: să nu batem din gură-a-n-proasta, măcar cât mortul nu s-a răcit în groapă și n-a trecut de vămi.

      Reply
      • Dumitru

        Publicatiile lui Patapievici ? Gen „Politice” (1996) ? Citez “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (pag.63). Pai ce spun eu e soft.

        Liiceanu : https://www.dcnews.ro/posibil-plagiat-al-lui-liiceanu-din-arhivele-cnsas_203216.html

        Iar despre Plesu e greu sa ai o opinie, ca si-a schimbat orientarea politica in functie de vant de mai multe ori.

        In ce priveste filmuletul cu Tien-an-men : Pai da ! Asta inseamna sa te opui, riscand ceva si eventual dandu-ti viata. In Romania chiar au fost vreo 3-4 care au facut asta, dar nu prea se scrie mult despre ei. Si global au fost foarte putini. Si, inca o data, si mai putini au fost anticomunisti. Cei mai multi erau anti-ceausisti.

        Reply
        • Dumitru

          Addendum : spuneti ca „Ajunge ca un om să spună NU răului și prostiei, pentru ca schimbarea să înceapă de undeva și alții să vadă că se poate.” S-a schimbat ceva in China in ce priveste democratia ?

          Reply
        • jean

          @Dumitru. Nu vad nicio crima sa fii rebel la varsta tineretii si sa risti afirmatii teribiliste, aa cum a facut-o Patapievici in primele carti, cred ca e chiar necesar in complexul asta care se numeste democratie, free speech, etc.; gasesc insa trist ca oricine sa comenteze la prima mana, in afara contextului, lucruri pe care el nu e in stare sa le produca din lipsa de curaj. Pana la urma furia e o dovada a faptului ca-ti pasa. Cat a-i atribui lui Plesu orientari politice e doar o afirmatie jenanta. Un intelectual – prin definitie – e ambiguu si se indoieste, asa ca e firesc sa devina de neinteles aboradari aparent contradictorii dar care, pe paliere nitel mai neutre, gasesc coerenta. Finalmente, Doina Cornea chiar merita a fi onorata (nu neaparat beatificata, e drept), macar pentru simplul fapt ca nu s-a vandut. Unde mai gasesti un astfel de om astazi?

          Reply
          • Dumitru

            Sunt multe in neregula cu ce ati scris Dvs. Ia sa vedem :
            1. „Greseli de tinerete.”ia sa vedem. Volumul a fost scris in 1996, cand Patapievici avea 1996-1957=39 de ani ! Asta e tanar ? Pai atunci, de exemplu, plagiatul lui Ponta (la 31 de ani) e tot o greseala de tinerete. Sau nu ? Eu as zice ca nu, dar cine sunt eu sa-mi dau cu parerea. Sau poate greselile de tinerete sunt acceptabile doar daca esti anti-PSD ?
            2. „Free speech.” Pai da, e voie sa vorbesti, si statul nu are voie sa te bage la puscarie. Dar asta nu inseamna ca nu poti judeca moral persoana care spune tampeniile.
            3. „Pana la urma furia e o dovada a faptului ca-ti pasa.” Deci daca un tip isi bate nevasta e OK daca „ii pasa”. Sau poate doar ii spune ca e „ca fecala: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”. Asta e OK daca „ii pasa ?”
            4. Presupunand ca aveti dreptate, Patapievici tot imoral ramane. Ia cititi Dvs. pagina wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Horia-Roman_Patapievici#Political_views_and_criticisms ca sa vedeti, de exemplu, cum individul a marsat 100% in afacerea „pixelul albastru”. Eu consider asta ca un exemplu clar de lipsa totala de moralitate.
            5. „Un intelectual – prin definitie – e ambiguu.” Serios ? Ia mai cititi pe Wikipedia, ca sa evitam chestiile mai lungi https://en.wikipedia.org/wiki/Intellectual . Citez : „the intellectual participates in politics either to defend a concrete proposition or to denounce an injustice, usually by rejecting, producing or extending an ideology, and by defending a system of values”. Asta nu suna ambiguu deloc. Asa-zisii intelectuali care pupa in fund sunt o plaga a epocii noastre (Bernard Henri-Lévy in Franta sau Plesu in Romania fiind exemple tip).
            6. „pentru simplul fapt ca nu s-a vandut” Oameni care nu s-au vandut au existat multi in Romania. Exista chiar oameni care s-au opus, riscandu-si carierele si vietile mult mai mult decat Doina Cornea. Niciodata in Romania nu a existat o cautare sistematica a acestor oameni, nici stabilirea de criterii. Poate pentru ca ar fi iesit la iveala impostorii. Doina Cornea nu este un impostor, insa e un personaj mai mic decat s-ar dori sa fie.

  3. aa

    Nu trebuie să ironizăm truda adevăraților români.
    Toți trebuie să facem ceva pentru a stârpi această pătură securistă, care a făcut din România o țară
    bolșevică.

    Reply
  4. T. Bucur

    „poporul nostru primitiv și materialist”.
    – Din pacate, o constatare de care multora le e rusine sa o accepte. Dar, asta e!
    Numai cine nu a avut de a face cu Romania profunda nu e constient de aceasta realitate pe care se bazeaza Dracnea si ai lui. Daca partidele din opozitia de azi nu vor prelua si ele mijloacele de a castiga voturi folosite de Dracnea si ai lui, nicio speranta de victorie in viitoarele alegeri.

    Reply
  5. Claudia

    Doamna Cornea are un loc deosebit in in istoria disidentei romanesti, fiind o luptatoare pentru drepturile democratice ( libertatea cuvantului, libertatea presei, etc.). Pentru mine, o personalitate importanta.

    Reply
  6. laur22

    (ne-)recunostiintza

    Recunostiintza cine fatza de cine ?

    Intelectualii cu ifose fatza de popor ori poporul fatza de intelectualii care ii provaoaca greatza deoarece lor gargaragiilor „poporul muncitor” le cam pute?

    „Un martir nu poate fi decît autist, surd și orb la manifestările ratiunii – că nici o ratiune omenească nu poate vreodată dovedi că are sens să te jertfești pentru un popor materialist, condus exclusiv de o logică de supravietuire. ”

    Lui Lincoln i-ai cerut parerea ?
    Da lui Marin Luther King ?
    Da daca nu la asta macar lui Casius Clay (care daca n-a murit pt lupta sa sigur a sacriifcata mult)

    Nu zic da spui.
    Shi da orice martir erou este nitzelus autist deorece refuza asa doar pentru niste principii doar pentru nist efumuri de la el din cap o analiza riguroasa cost / beneficiu pe consecintze previzibil-controlabile cu orizont de timp scurt.

    Dar cu toate astea nu orice autist este si un erou, dovada Doinea Cornea care din nefericire pentru noi a fost doar o autista shi nici pe departe o eroina.

    Shi stii de ce , ea , Doina Cornea nu este o eroina ?

    Deoarece eroii nu sunt validatzi doar de sacrificiul lor ci de rezultatul respectivului sacrtificiu.
    Ori rezultatul in cazul doamnei profesoare dupa cum zici shi tu …… (da sa nu mai dezgropama acum mortzii nu asha) .

    A shi inca ceva nu e minunat ca in lunga traditzie de manelisti spalatori de cadavrea a guristilor nostri cu pretentzii telectuale care actalmente acapareaza media, Doina Corenea a fost redescoperita doar dupa moarte ?

    In fine, odihneasca-se in pace.

    PS care ere situatza coruptziei in America lui Lincoln ?
    Cate din functziile publice se obtzineau prin concurs cinstit pe „competentza” shi cate erau sinecuri acordate politic ?
    Shi nu, asta nu l-a impiedicat pe Abraham sa o iubesca pentru tot ce e bun shi pur in ea pana dincolo de moarte.

    Reply
  7. Tiberiu Groza

    Felicitari pentru articol si pentru corecta evaluare a personalitatii doamnei Cornea. Am distribuit si eu articolul. Sunt uimit de lipsa de luciditate a celor care fac comentarii negative.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *