Mihai Goțiu

Mesajul lui Alexandru Popescu în Parlamentul European (VIDEO & FOTO)

Câteva zeci de prieteni din diaspora, dar și din țară, l-au însoțit, ieri, de 1 Decembrie, pe Alexandru Popescu pe ultimii kilometri, parcurși simbolic prin Bruxelles, pentru a citi mesajul românilor care nu vor cianură și fracturare hidraulică în Parlamentul European, în cadrul unui eveniment organizat de Grupul Verzilor.

Alexandru Popescu a plecat din România, de la Ploiești, pe 30 august, parcurgând cei aproximativ 3.000 de kilometri până la Bruxelles, pe jos. Anul trecut, Sandu Popescu a făcut greva foamei timp de 22 de zile în Piața Universității din București, în semn de protest față de abuzurile jandarmilor împotriva sătenilor din Pungești.

Mai jos puteți vedea înregistrarea mesajului citit de Alexandru Popescu, precum și fotografii de ieri, din Bruxelles.

***

”Pe 1 Decembrie a avut  loc la Bruxelles un eveniment inedit. Români veniți din mai multe țări europene au sărbătorit, împreună cu reprezentanți străini ai unor asociații, grupuri și ONG-uri cu sediul la Bruxelles, Ziua Națională a României. Câteva zeci de oameni au sosit la Bruxelles de la mii de kilometri, din diferite orașe  din Cehia, Germania, Franța, Irlanda, Italia, Spania, Olanda, Belgia  precum  și din România, pentru a fi alături de Alexandru Popescu și de Geza Terjanyi – cei doi temerari care au ajuns la Bruxelles după mii de km parcurși pe jos – pentru a-i susține și pentru a întări mesajul pe care cei doi l-au transmis Parlamentului European: ”Fără Fracturare hidraulică, Fără cianurare!”.

Evenimentul a început cu un marș din Piața Schuman, lângă Comisia Europeană, până în Piața Luxemburg, lângă Parlamentul European. Acolo, lângă sediul singurei instituții europene ai cărei membri sunt aleși, a avut loc un miting de protest. Alexandru Popescu și Geza Tarjanyi, precum și toti ceilalți participanți, au fost întâmpinați, în stilul tradițional românesc, cu pâine  și sare.

Reprezentanți ai grupurilor informale din toata Europa, sosiți la Bruxelles, au fost invitați să ia cuvântul : Gianina Fiordean (Roșia Montană Paris), Marius Lupu (Români din Italia pentru Roșia Montană – Roma), Geraldine Ring (Frack Free Ireland Brussels), Roxana Pencea (Mining Watch România), Alin Jurcă (Valencia), Rareș Mihai Nicula (Comunitatea Românească din Irlanda – Dublin), Doru Apostol (Asociația Mișcarea Revoluția Curată, România), Rodica Cruceanu (Grupul Informal Dobrogea, România), Geert de Cock (Policy officer la Food &Water Watch Bruxelles), Aniela Lenz (Grupul Berlin against Rosia Montana  cyanide mining and fracking. For clean politics and a clean environment in Romania – Berlin), Bogdan Ștefănescu (Salvați Roșia Montană – Praga). Au fost citite și două mesaje de susținere primite din partea a două grupuri ai căror reprezentanți nu au putut fi prezenți la Bruxelles: Grupul românilor din Viena care luptă împotriva fracturării hidraulice și Salvemos Rosia Montana Madrid.

După încheierea mitingului, de la ora 14, a avut loc întâlnirea din Parlamentul European, organizată de către Grupul Verzilor și de GUE/NGL. Stefan Eck (GUE) și Molly Scott Cato (Greens/EFA), au fost gazdele întâlnirii, cărora li s-a alăturat ulterior și Keith Taylor (Grupul Verzilor). În cadrul întâlnirii, Alexandu Popescu și Geza Terjanyi și-au citit mesajele anti-fracturare și anti-cianurare, după care a avut loc un schimb de opinii între membrii delegației care i-a însoțit pe cei doi și reprezentanții Parlamentului European.

Întâlnirea s-a încheiat la ora 15 :30, după ce s-au stabilit direcții de colaborare viitoare între reprezentanții grupurilor care militează împotriva fracturării hidraulice și cianurării și europarlamentarii prezenți. Au fost adresate invitații și unor  europarlamentari români, însă aceștia nu au onorat invitațiile.

Organizatorii mulțumesc pentru colaborare poliției locale, membrilor Parlamentului European și în special celor care au parcurs mii de kilometri pentru a fi prezenți la Bruxelles!”

Echipa de susținere pentru Alexandru Popescu, comunicat de presă

***

bruxelles 001 bruxelles 01 bruxelles 1 bruxelles 002 bruxelles 02 bruxelles 2 bruxelles 003 bruxelles 03 bruxelles 3 bruxelles 004 bruxelles 04 bruxelles 4 bruxelles 05 bruxelles 5 bruxelles 06 bruxelles 07 bruxelles 08 bruxelles 09 bruxelles 010 bruxelles 011 bruxelles 012 bruxelles 014 bruxelles 015 bruxelles 016 bruxelles 017 bruxelles 018 bruxelles 019


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

9 thoughts on “Mesajul lui Alexandru Popescu în Parlamentul European (VIDEO & FOTO)

  1. dan

    macar sa fie auzit. Oricum tot respectul pentru ce a reusit sa faca alaturi de ceilalti oameni minunati care l-au sustinut.

    Reply
  2. Doina Enos

    Exemplul tau v-a fi urmat ! Romanii au ochii treji si atintiti . Romania are nevoie de noi romanii UNITI de oriunde am fi !!!

    Reply
  3. sabo gabriela

    Unde sunt europarlamentarii Romaniei? Din textul articolului n-am inteles ca ar fi fost macar unul prezent la intalnirea de la parlament. Cu atat mai mult cu cat era 1 Decembrie. Sa ne mai intrebam inca o data ce cauta „reprezentantii nostri” in PE?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *