Kompromatul bine făcut

Tăriceanu e cert un arogant și un spilcuit, dar conform mărturiei publicate de ziarul Adevărul a unui om care se afla la permise în aceeași dimineață cu el și circa 120 de alte persoane (nu o mie), nu a circulat în văzul tuturor deloc, deci cineva care știa că vine a creat întregul scandal pe bază de informații privilegiate. Să ne punem întrebarea dacă deținătorii unor asemenea informații chiar nu au altceva mai bun și mai legal de făcut. Mai ales că, așa cum arată fostul șef al cancelariei prezidențiale Cătălin Avramescu aici, treburile de bază ale serviciilor noastre secrete nu sunt făcute câtă vreme ei se amestecă în politică unde ne-am putea descurca și singuri. Hai să ne indignăm, dar nu când suntem programați să o facem de interese obscure.

Kompromatul este o campanie negativă la adresa unei ținte date. Termenul provine din Rusia, unde în anii nouăzeci s-a perfectat această tehnică după ce oamenii nu au mai putut  pur și simplu fi săltați de acasă de KGB, pentru că, măcar de formă, țara s-a democratizat. Kompromatul nu e doar propagandă neagră, ci conține și niște elemente de securism pur: folosire de materiale secrete din arhivele securității în mod trunchiat, crearea unui eveniment declanșator care mai târziu se va dovedi a fi fost o făcătură sau ceva irelevant (să zicem că polițistul te oprește pe șosea, îți deschide portbagajul în care zice că a găsit ceva neautorizat, tocmai atunci trece un ziarist și face o poză etc., mai târziu episodul va fi clarificat complet ca inocent). Kompromatul a fost adesea folosit la noi, și cum, ca și în Rusia, actorii sunt oameni politici sau de afaceri de vârf și năimiți ai lor din servicii secrete actuale sau foste (dar care au rețeaua lor întreagă, completă cu agenție de detectivi, ziare etc.) de multe ori trece neobservat, pentru că victimele sunt adesea controversate, au în mod spontan critici și dușmani care de abia așteaptă să sară, etc. Mai târziu chestia se va dovedi a fi fost invers- acesta e testul de trecut. Dacă se mai dovedește ceva, în spații de comunicare publică precum Rusia sau România, glodul e așa de adânc că și lucruri de valoare riscă să rămână îngropate.

Kompromatul face ravagii în sezonul de vară, și cum am făcut România Curată ca să fie și ceva curat, în care tratamentul obiectiv este aplicat deopotrivă la dușmani ca și la amici, îmi fac datoria să atrag atenția că multe din campaniile de vară pe care le văd intens promovate de televiziuni asta sunt.

De exemplu, nu e miraculos cum stă un reporter de la nu știu ce agenție de știri chiar la ușa biroului de permise auto când intră prin spate Călin Popescu Tăriceanu, nimeni altul decât președintele Senatului, inculpat pe chestii mai degrabă obscure de DNA și de a cărui performanță în alegeri depinde decisiv formarea guvernului? Sunt un vechi critic al lui CPT, mai ales atunci când era la putere (atunci critic eu oamenii), și stau la coadă, chiar când oameni amabili îmi oferă locul din față (românii știu, m-au văzut adesea urcând ultima în avion chiar când merg la business, toată lumea vorbește cu mine la cozi, e locul cel mai bun unde mă prinde lumea să îmi spună una sau alta după ce le trece mirarea că nu folosesc vreun canal privilegiat). Dar, cu aceste amendamente, cazul CPT e kompromat. E suspect că presa nu sare pe faptul că nu are de ce să fie o coadă de o mie de permise (decât dacă vor mită), și că nimeni nu se întreabă ce făcea acel ziarist acolo bine pregătit. Data precedentă când a fost un ziarist așa pe fază, când a vorbit Ponta în plus despre soția ambasadorului Olandei, respectivul a fost ulterior pe față transferat la SRI, unde e și azi purtător de cuvânt. Cum folosea cuvântul se vedea din titlul excepțional dat demascării sale, ”are și nesimțirea bunui ei simț” [aici].  Indiferent cine e președintele Senatului, acesta nu are de ce și cum să stea la o coadă de o mie de persoane, pentru că are lucruri mai bune de făcut cu timpul. E evident că trebuia creat un canal pentru el, unul oficial, unde secretara să îi ducă permisul, de exemplu, cum e la aeroport sau la vize, și faptul că nimeni nu remarcă asta e iarăși suspect. CPT e înconjurat de ceva vreme, până și pușcăriașul Vântu a fost pus la contribuție, că, de, miza e mare. Din nou, asta nu are legătură cu cine e el, șeful dezonorat al unui fost guvern din care majoritatea sunt la ora asta dovediți corupți de vreo instanță, dimpotrivă, faptul că el e criticabil face kompromatul așa atrăgător și ușor de înghițit. Dar atunci când kompromatul se bagă peste justiție nu e bine, noi vrem justiție fără kompromat.

Celălalt mare kompromat e la Mugur Isărescu. Și aici e ușor de văzut cui folosește, că asta e întrebarea cheie. Am avut o bancă centrală independentă, practic singura reușită de instituție independentă după 1990. O să mai avem așa ceva și după Isărescu, sau succesiunea se va aranja politic? Cum de nimeni nu contestă dreptul liberalilor de a numi un om în locul lui Olteanu, când și l-au forfetat numindu-l de două ori pe Olteanu (o dată de CPT, o dată de Iohannis), un politruc? Cui îi pasă care sunt salariile la BNR, câtă vreme instituția performează? Singuri și le produc. Salariile unei instituții de vârf sunt date de piață, anume de cât ar lua analiștii de acolo dacă s-ar duce la BERD, BEI sau vreo bancă comercială. A greșit Isărescu când a dat sfatul de austeritate lui Băsescu? Păi eu am fost prima care a strigat atunci că nu e bine și că este o soluție alternativă, dar nu e Isărescu de vină. Părerea lui era alta decât a mea. El așa credea că e bine. Decidentul e de vină, el trebuia să ceară toate opțiunile, de la mai mulți experți, și să aibă un consilier competent să aleagă. Asta a ales. Experții nu sunt niciodată de vină (dacă nu își vând opinia) și a da în judecată la DNA pe tema asta e stupid și pierde vremea DNA. Cine câștigă din defăimarea la toate orele și pe toate canalele a BNR? Cine vrea să politizeze și să controleze instituția. Mai ușor deci cu BNR pe scări.

La capitolul justiție prin kompromat Dragnea și Olguța Vasilescu vor sfârși martiri. Cum, vreți să îl încălțați pe Dragnea că a angajat femeia de serviciu la CJ și ea de fapt ștergea pe jos la partid? Sau pe Olguța că făcea fațade punând la contribuție pe oamenii de afaceri? OK, ambele, comportamente necuvenite, numai că sunt generale. Și nu necesită investigații. Toți fac așa. Îi arestăm pe toți? Păi dacă nu, eu nu sunt de acord să îi luăm doar pe ăștia doi pesediști. Nici nu mi se par campioni ai integrității asociații de bloc care dau în judecată pentru că nuanța fațadei (la blocul lor socialist) nu a ieșit exact cea care a fost, nici martorii care recită pe Facebook fraze întregi din rechizitoriu pigmentate cu grosolănii. Nu sunt în regulă chestiile astea, și iată că instanța nu le înghite nici ea pe nemestecate, cum vrea presa kompromată. Poate nu știți că partidul câștigător la Paris a avut totdeauna zeci de angajați pe statele primăriei, fără ca vreodată să fi intrat careva la pușcărie? Sunt corupți, nicio îndoială, dar cumva mă îndoiesc că suntem noi mai puri. La noi oamenii iau bani ca să depună mărturie în procese, ceea ce e mai rău. Deja Dragnea la toate orele e prezentat drept un condamnat, or, e condamnat cu suspendare că a vrut să facă o tombolă electorală la care a renunțat, altceva nu au găsit să îl condamne, deși numai eu am scris de multe ori despre el. E vorba de unul care, pe sondaje, ar putea fi prim ministru, de asta kompromatul la Dragnea nu e bun (dacă aici gândiți cum că ”Dacă nu la el, atunci la cine?” mai bine vă căutați alt editorialist de citit decît pe mine). Ați găsit ceva mai de Doamne-ajută contra lui? Perfect! Nu? Lăsați-l atunci să fie prim ministru dacă îl votează lumea, fără să mai creați impresia că e deja dovedit mare infractor. Asta e doar kompromat jegos.

Sunt multe kompromate vechi și faimoase la care publicul s-a prins și a intervenit la timp. Arafat e cazul cel mai celebru, și care trebuie să fi costat o avere, că durează de ani de zile, chit că șeful firmei, Dan Andronic, a ajuns între timp în arest preventiv sau unde o mai fi el. Dar firma lui era doar una din multele care primesc câte ceva, bani sau informații așa zis confidențiale, ca să dea în el.

În timpul cât voi, dragi cititori, fugiți excitați după vânatul de mai sus având exact aceeași libertate precum copoiul la o vânătoare unde și victima și traseul au fost preselectate de gonacii care au semănat mirosul fiarei cu o zi înainte, pe fundal chiar se întâmplă ceva. Trece o armată! Descoperit că, la Ministerul Fondurilor europene, a câștigat unicul proiect european dat în acest an, cu dedicație firește (detalii aici), SRI se apără spunând că, de fapt, ei mai de mult și fără vreo autorizație clară folosesc date personale (vezi aici), inclusiv de la sistemul de asigurări medicale, că au mai luat pe asta bani europeni din care au mai alimentat niscaiva firme de ale lor (ex. Siveco etc.), și să nu ne stresăm că nimeni nu ne supraveghează. Eu chiar nu mă stresez, deși mi-au trimis acasă două confirmări de primire la procesul intentat de SAR pentru desecretizarea informațiilor Hexi Pharma, pe care poșta a scris clar – ”adresă incorectă pentru SAR!” – (că nu sunt la mine acasă) – dar ele tot la mine în cutie au ajuns. Deci mă întreb, așa, cam de unde știa DNA ce membru CSM semnase sau nu condica de serviciu când au mers să îl umfle pe judecătorul Neacșu din CSM, între timp clarificat? Tot de unde știa ziaristul de la news something că lui Tăriceanu îi expiră permisul? Oare nu e mai bine ca într-o țară în care fără rușine asemenea informații sunt traficate pe față pentru kompromat serviciile să aibă mai puține, nu mai multe? Aici nu e vorba dacă ai sau nu ceva de ascuns (eu n-am), e vorba că asemenea lucruri inocente – ai programat examenul de șoferi sau operația soției la Spitalul Universitar – pot servi cuiva pentru ceva neinocent. Și cum trăim într-o țară în care informația privată se trafichează pe bani de chiar cei care ar trebui să o apere, zic că ajutăm la profesionalizarea serviciilor noastre mai reducând din marea tentație care li se prezintă dacă, la zero supraveghere civilă, știu totul despre noi toți. Și cum trăim într-o țară în care informația privată se trafichează pe bani de chiar cei care ar trebui să o apere, zic că ajutăm la profesionalizarea serviciilor noastre mai reducând din marea tentație care li se prezintă dacă, la zero supraveghere civilă, știu totul despre noi toți.


Recomandări

53 thoughts on “Kompromatul bine făcut

  1. Adrian

    Nu e vorba de permis, ci că ditamai șeful Senatului intră pe o ușă lăturalnică, fie chiar și în sediu de poliție. Doar n-o fi fost vreun exercițiu de evacuare de demnitar și n-au găsit alt manechin nici locație

    Reply
  2. mihai

    Din pacate in privinta lui Mugur Isarescu nu este vorba de “kompromat” ci de inceperea unor infime dezvaluiri din subteranele tenebroase ale BNR. Ca economist nu pot decat sa cer publicarea acordului de la Viena din 2009 unde ne putem lamuri foarte simplu daca semnatarii Mugur Isarescu si Traian Basescu trebuie sau nu sa aiba dosar penal.
    Singura independenta capatata de BNR a fost fata de poporul roman la fel ca intreg “statul asa zis roman”. Statul contra popor.
    Pot aduce mii de de argumente si explicatii logice incepand de la devalizarea bancilor in anii 90 sub flamura Florin Georgescu-Mugur Isarescu dar nu cred ca am spatiul si timpul necesar.
    Deci nu, in privinta lui Mugur Isarescu nu se spune absolut nimic inca din nenorocirile pe care le-a provocat acestui popor distrus!

    Reply
  3. GhP

    Dupa o introducere docta si dupa cateva observatii generale cam trase de par, as face totusi observatia ca RO se va putea schimba cand:
    1. in TOATE institutiile publice se va intra numai prin fata pentru toti cetatenii, nu pe usa din dos.
    2. se vor imputina pupincuristii.
    Nu sunt sperante pentru acest secol.
    GhP

    Reply
  4. ??????

    Remarcati totusi ca pare a intarzia, din partea CNATDCU, anuntul referitor la ministrul de interne Petre Toba, daca a plagiat sau nu ?

    Reply
  5. ??????

    Observati totusi ca cel mai bun mod de a nu sta la o coada este ca atunci cand vezi asa ceva sa nu te asezi si sa astepti ? Remarcati ca sunt si zile in care poate sa nu fie aglomerat ?

    Reply
  6. Catalin

    Toate problemele sunt generate de lipsa reglementarilor referitoare la informatiile obtinute de servicii sau angajatii acestora. Atunci cand vor exista pedepse cu inchisoare pentru utilizarea acestora vom observa si o diminuare a frecventei kompromatelor.

    Manaria pusa la cale cu proiectul Big Brother al SRI apartine probabil aceluiasi grup infractional care a proiectat scoala doctorala. Nu pot decat sa sper ca exista inca oameni de onoare si la ei iar in acelasi timp astept cu nerabdare primele vizite ale DNA si in aceasta citadela. Accesul la datele medicale este o alta imensa magarie despre care nimeni nu pomeneste.

    Domnii Tariceanu sau Dragnea nu sunt niste victime nevinovate ale “sistemului” l-au folosit din plin de fiecare data cand au avut nevoie. Acum le-a venit si lor randul :)

    Reply
  7. Dan

    In teorie (ca să nu spun ‘în principiu) aveți dreptate, stimată doamnă Mungiu… Dar o nuanță poate se merită adăugată:
    Pe politrucul Tăriceanu îl definește o aroganță congenitală, o situare deasupra legii, deasupra norodului… Asa ca nu are nevoie de nicio lege sau regulă pentru a-și proteja “timpul prețios”.
    Iar ‘micile’ lui probleme cu justiția nu cred ca sunt chiar de neglijat, ori de trecut cu vederea.
    Omul ăsta ar vinde orice și pe oricine, doar să rămână în Parlament, bine protejat, capabil sa mai tragă niște sfori pentru a se apăra de cătușe.

    Reply
    • George P

      @Dan
      Aroganta de care vorbiti e dogma româneasca si se practica pe scara larga. Poate 10 din cei cu functii sint modesti asa cum ar trebui sa fie. Tariceanu nu e unic.

      Reply
  8. Ionas

    Romania, o tara din lumea a 3-a ( sau a 4-a) daca vrea sa ajunga in zona tarilor dezvolatate tip Germania, UK, USA trebuie sa isi oblige atit plebea cit si patricienii sa respecte niste reguli ce sunt respectate in UK, USA, Germania.Elvetia
    Daca plebea ignoranta doreste ( pentru ca ea plateste prin banul public) sa se infiinteze birouri ale institutiilor publtce doar pentru patricieni. ca sunt importanti -parca au fost luati cu forta de pe strada si legati fedeles de fotoliile aferente posturilor.
    Aeroporturile sunt private, avioanele la fel – fac reguli pe care le considera oportune. Pot sa forteze angajatii sa stea in genunchi in fata persoanelor gen VIP

    Nu cred ca este o revelatie de ordin social religios ca vezi o personalitate de talie mondilala din Roamnia ca sta la o coada intr-un avion privat, intr-un aeroport privat.

    Faptul ca si in Franta se jefuieste banul public in scopuri private ( partied politice) nu este o scuza pentru jefuirea banului public din Teleorman pentru organizatia private PSD Filiala Teleorman.
    Faptul ca toata lumea face asa este o problema nu faptul ca doar 2 sau 3 indivizi sunt sanctionati.

    Reply
  9. Schumy

    Sa reformulam corect:
    Sa presupunem ca domunul Calin Popescu Tariceanu ar fi stat la coada. Despre ce KOMPROMAT am fi vorbit?
    Si de ce timpul domnului Tariceanu este mai important decat timpul oricarui alt om de la coada?

    Acest articol nu va face cinste deoarece faceti exact ceea ce huliti in el. Folositi partial ceea ce va convine fara sa puneti accent pe ceea ce este important si anume ca: ” Indiferent cine e președintele Senatului ” acesta TREBUIE SA STEA LA O COADA DE O MIE DE PERSOANE , pentru că este doar un cetatean al acestei tari si daca are lucruri mai bune de făcut cu timpul, atunci ar trebui sa “lucreze” ca data viitoare sa stea la o coada de doar 10 persoane sau sa nu fie nevoie sa stea la coada!
    Singura concluzie la care pot sa ajung este ca pentru dumneavoastra este valabil citatul din George Orwell – Ferma animalelor : ” Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele.”

    Pot doar sa ma intreb (retoric desigur) despre ce este vorba in ROMANIA CURATA……

    Reply
  10. AlinaP

    Sincer, ma surprinde neplacut acest articol. Oare principiile dreptatii si cinstei au fost uitate in acest articol? Am senzatia ca scopul acestui articol este sa creeze confuzie in mintea cititorilor prin lipsa unei separari clare a “binelui” de “rau” creind mai degraba un amalgam de bine-rau.
    Parerea ca “Sunt corupți, nicio îndoială, dar cumva mă îndoiesc că suntem noi mai puri.” venind din partea doamnei Mungiu e socanta. Nu ma asteptam la toleranta coruptiei oricat de “mare” sau “mica” ar fi ea, vorba romanului, “cine fura azi un ou, fura maine un bou”. Cine decide unde e linia intre “coruptia mare” si “coruptia mica” asa zis “acceptabila” dupa autoare?
    Domnul Tariceanu a cules ce a semanat – asta e tara pe care o conduce el printre altii, se sta la cozi nesfarsite. Pentru el ar fi trebuit sa fie un prilej de constatare a situatiei si rezolvarea ei. A aratat insa ca nu da doi bani pe “multimea” pe care de fapt o conduce, el e “deasupra” ei, un privilegiat de “clasa inalta” care de fapt nu face parte din acest popor ce sta la coada. Iar justificarea ca el, domnul Tariceanu ar fi prea ocupat cu probleme majore ale tarii e o gluma proasta desigur.
    Toleranta aratata de autoare pentru domnul Dragnea e poate cea mai mare surpriza neplacuta a acestui articol. Faptul ca domnul Dragnea mai e o figura politica publica in Romania dupa o condamnare definitiva e “jegos”, asa ceva n-ar trebui permis prin lege.
    Singurul lucru cu care sunt de acord e cazul domanului Israescu – marimea salariului e normal sa fie proportionala cu calitatea serviciului adus. Poate ca o discutie a salariilor celor mai inalti demnitari romani precum si performantele lor ar trebui sa fie discutate public. In felul acesta, ne-am putea lipsi de unii din ei, incepand poate cu presedintele care sta degeaba in post, intr-un palat.

    Reply
  11. Pingback: De când cu DNA, Alina Mungiu Pippidi a rămas fără politicieni pe care să “îi facă” premieri şi preşedinţi « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

  12. Ciprian Domnisoru

    In incercarea de a-l apara pe Tariceanu, v-ati “kompromat” destul de rau cu materialul asta. Ma miram eu de ce a aparut ieri un articol pe Romania Curata tot in linia “da ce mare lucru ca a sarit coada la permise, alte lucruri sunt mai grave” (citez “Bun, bine că-l anchetăm pe Tăriceanu pentru că s-a băgat în față. Dar coada de la Permise cine o rezolvă?”)

    Asta este blestemul celor ce deschid drumul in materie de schimbari sociale, sa fie depasiti de ele…Vad ca aveti pozitii tot mai reactionare si mai tulburi in privinta anti-coruptiei, de la spaga la medici pana la a inchide ochii la micile abuzuri ale politicienilor, pe motiv ca nu sunt “serioase”….Sau sa numiti acuzatiile la adresa lui Tariceanu din afacerea Silberstein “chestii mai degraba obscure”….

    Am comentat mai pe larg pe voxpublica, cu o oarecare ingrijorare ca revolutia din politica romaneasca inceputa de DNA se va opri la un moment dat, sub atatea atacuri de teorii ale conspiratiei…materialul de fata cu teoria “kompromatului” este un asemenea atac.

    Reply
  13. alinaMP

    Cu prezumtia de buna credinta, mai explic o data, mai ales ca apar dovezi la fiecare ceas.
    Justitia buna e universala, nu e arbitrara. Daca toti sefii de campanie folosesc retele mobile sa creasca prezenta la vot a condamna doar pe Dragnea pentru asta e foarte grav, mai grav decat ce a facut el cu mult, este justitie aplicata discriminativ. Martorii mint de regula in Romania- mai e vreunul urmarit ca minte cu exceptia lui Tariceanu, care e amestecat in acel caz cu totul marginal (a vorbit la o masa cu nu stu cine, evident, ascultat de servicii, etc).
    Cu cazul cu permisele s-a gasit un martor impartial si clar, Marian Ivan de la biciclisti, care era si el acolo, vedeti in Adevarul. Nu a vazut nici un Tariceanu, a vazut niste masini cu geamuri fumurii circuland prin curte, de asta nici el si nici altii de acolo nu au protestat pe loc. Toata chestia e o facatura, evident era o sursa care stia ca vine Tariceanu.
    Indoiala va face bine. Nu va lasati intoxicati de atatia agenti prin presa sau pur si simplu naimiti, si exemplele de la Paris sunt si ele bune, ca trebuie priceput ce e regula si ce e exceptia.

    Reply
    • AlinaP

      @alinaMP Tot nu inteleg pozitia dumneavoastra ambigua. Nu este absolut nimica rau in prezenta unei surse informate care a stiut ca vine domnul Tariceanu la permise. Raul consta in faptul ca domnul Tariceanu a intrat pe usa din dos peste coada de 1000 de oameni si in nici un caz in prezenta ziaristului la locul faptei. Domnul Tariceanu nu a negat in public fapta sa, din contra, s-a considerat indreptatit sa sara coada muritorilor de rand.
      In privinta domnului Dragnea, e adevarat, raul e mult mai mare decat persoana dumnealui dar pedeapsa incepe de la capul pestelui care a inceput sa miroase. A fost condamnat pe drept si in consecinta ar fi trebuit sa se retraga din politica, din viata publica. Sugestia dumneavoastra ca “martorii mint”, poate fi adevarata in orice caz judecat in curte, dar procurorii au cum sa verifice faptele asa incat, spusele dumneavoastra nu fac decat sa creeze dubii nejustificate, confuzie generala in privinta justitiei, luand apararea unui politician vinovat si condamnat pentru coruptie. Faptul ca alti “colaboratori in rau” nu au fost pedepsiti inca nu inseamna ca el trebuie “iertat” sau condamnat “in masa”. Justitia nu are resursele sa lucreze cu mii de persoane implicate in acelasi caz, in acelasi timp, in toata tara, ci unul dupa altul, incepand cat mai “sus”, cu cei ce conduc coruptia la nivel de stat. Asta nu este discriminare cum sugerati ci inceputul justitiei.
      Daca vreti sa dati exemple de “kompromat bine facut” ar trebui urmarita presa atunci cand se leaga de whistler blowers, dezidenti, etc. incercand sa-i compromita, sau cand se leaga de aspectul fizic, caracterul, sau viata personala a unei personalitati publice si nu de activitatea ei.

      Reply
    • Andrei

      Niciodata nu sunt prinsi toti infractorii. Exista de exemplu anual omoruri (dar si alte infractiuni) care nu sunt solutionate. Pur si simplu nu este gasit faptasul. Pe gandirea dumneavostra nu ar trebui pedepsit niciunul daca nu sunt pedepsiti toti, lucru care este imposibil si la noi si in alte tari.
      Cat despre “asa fac toti’. Daca asa fac toti si este ilegal, atunci trebuie anchetati si condamnati. Intr-o tara cu coruptie generalizata genul acesta de rationament este foarte periculos. Daca multa lume este corupta, de ce sa ii mai anchetam?
      Inca ceva, Dragnea este condamnat penal, este infractor si presa are tot dreprul sa spuna asta. Oare in Germania condamnatii penal ajung prim ministri sau se retrag?

      Reply
  14. bogdan

    Ma mira usurinta cu care treceti peste gestul lui Tariceanu… In primul rind argumentul ca avea ceva mai bun de facut cu impul, mai ales in vacanta parlamentara, e hilar. Si eu aveam ceva mai bun de facut cu timpul, dar cum nu sunt parlamentar, mi-am petrecut vro 3-4 ore la o coada oarecum similara la pasapoarte. Fiecare cetatean are probabil ceva mai bun de facut cu timpul decit sa stea la cozi de sute de peroane pentru a obtine un rahat de act care in tarile civilizate se obtine prin posta in 4-5 zile. Cind legea zice ceva, trebuie s-o respectam. Nu sa ne dam noi cu parerea daca o fi bine sau nu s-o incalcam. In al doilea rind, putin ma intereseaza cum primit ziaristii aia pontul. E foarte posilbil, de exemplu, ca anumite tari cu baze militare in romania sa nu se simta deloc confortabil cu eventualitatea unui guvern format din partidele antijustitie. In al 3-lea rind, tariceanu putea foarte bine sa faca o procura unui om de-al lui de la partid, si sa stea ala la coada. Asha procedeaza toti cei cu bani. Dar nu, Tariceanu a preferat sa ne sfideze fentind coada in cel mai pur stil smecheresc de romanica. In conditiile astea, a-i minimiza vina mi se pare macar suspect. Incep sa-mi amintesc de perioada in care Victor Ponta era un politician de viitor….

    Reply
  15. contributor

    @ AlinaP

    Fără a vrea să va vexez, dar subiectul este citibil, mai mult sau mai puţin, între liniile articolului.
    Subtilitate redactării nu s-a voit prea inpenetrabilă ci doar prudentă, şi aceasta ar putea fi singurul motiv de decepţie. Atâta doar că, la acest nivel, şi cu acest…”actor”, prudenţa este, într-adevăr de miză (cu sau fara dovezi) iar dovezile acceptabile sunt în mâinile slabe ale corupţilor-controlori-controlaţi.

    Singurii care ar trebui (dar oare pot şi vor ei să o facă ?) să controleze aceste servicii printr-o legislaţie clară, ar fi cei din Parlament sau comisiile de control.
    Dar într-o ţară unde SRI-ul, la fel ca verişorii săi din Securitate si PCR, azi mari patrioţi şi făcători de făcături de legi, se simte ca un lup în ţarcul oilor, este de domeniul ficţiunii să credem la vreo măsură de stăvilire a amalgamului abuziv pe care şi-l permit cei din Servicii.

    Ar trebui ca o minune istorică să scoată la iveală un OM providenţial, sau, şi mai bine, un GRUP de incoruptibili care să orienteze această ţară către o realitate cât-de-cât acceptabilă.
    În contextul penuriei mondiale de astfel de facători de istorie este greu să fii prea optimist pentru viitorul imediat, iar LUMEA se îndreaptă, în totalitatea ei, tocmai către acest sistem de control sever şi exhaustiv al informaţiei.
    Este următoarea etapă a evoluţiei rasei umane.

    Cum greşelile penalizante fac parte aproape integral din sistemul nostru cognitiv, nu ne rămâne decât să sperăm la învăţături de viaţă cât mai puţin devastatoare.

    Reply
    • Catalin Toma

      Daca ar trebui sa urmarim un fir legat de deplasarea unui inalt demnitar eu as sugera in primul rand SPP iar apoi SRI. Faptul ca informatia legata de traseul celui de-al doilea om in stat era cunoscuta de catre cineva din presa imi ridica mari semne de intrebare legate de capacitatea acestor servicii de a-si indeplini misiunea. Este obligatoriu ca cei care au participat la circuitul de “sifonare” a informatiei sa fie pedepsiti(utilizarea de informatii nedestinate publicului este destul de grava, putem vorbi si despre siguranta nationala in acest caz). Daca cineva din servicii vinde ponturi maine s-ar putea ca in locul ziaristului sa fie cineva din ISIS… aici sta gravitatea faptei. CPT nu conteaza aici, e vorba despre pozitia 2 in statul roman. Faptul ca refuza sa se retraga nu justifica recurgerea la astfel de metode.

      Reply
  16. Marian

    Dna Mungiu, va citesc si va ascult de fiecare data cand am ocazia, va apreciez pentru spiritul civic si lupta pentru o altphel de Romanie, a lucrului bine facut (nu al lui iohannis), a meritocratiei, pentru o tara ca afara, pentru un viitor al tinerei generatii (nu numai al copiilor lor, stiti cine). Da, compromiterea este metoda cu vechime de un secol (enkvede, kghebe, fesebe) dar, in cazul exemplelor date cred ca o merita cu prisosinta. Sunt persoane sau institutii care s-au compromis de-a lungul deceniilor prin modul in care ‘au lucrat (vorba lui CPT) in slujba cetateanului’, a contribuabilului onest, care tine in carca o masa de birocrati. De 27 de ani acusi, s-a mers intr-o directie gresita, politicul e-n toate si-n cele ce maine vor ….. (la soare), institutii completamente apolitice (asa ar trebui sa fie) sunt decise la masa verde, a algoritmului. In ce tara traim? Ce decizii ale CC sunt alea cu 6-3, 5-4, 7-2, cand constitutionalitatea unei masuri/legi/decizii inseamna consens, adica este sau nu constitutionala, nu ceva intre alb si negru, adica gri. La fel si cu benereul, de acord sa fie condusa de profesionisti, dar faptul ca a ajuns cimitirul elefantilor (mai tineri sau mai batrani) care au ‘ meritul’ ca mai inainte au fost parte a diferitelor administratii vinovate, mai mult sau mai putin, de jaful si devalizarea tarii, cred ca necesita o reformare din temelii a institutiei. Printre altele, pe ceausescu l-au omorat ca nu se mai dadea la o parte (dupa 24 de ani), dar este intrecut de mii de emanati in 89 care umplu institutiile statului (apolitice) cum sunt CCR, CC (conturi), CNA, CNCD, CNSAS, CNAS, ANRE, ANREMAP, ……, care dupa enspe mandate s-au retras in functii din vreme create, cu salarii asisderea, pentru batranete. Pai, pe astia, ii scoatem cu picioarele inainte de acolo? Cred ca o campanie de identificare a tuturor ‘locatiilor’ unde salasiuiesc acesti politruci este urgenta si aplicata, sa scapam de ei, sa plece, ca destul au distrus tara asta. Poate unii chiar ar trebui sa raspunda si penal pentru ce au facut!? Si de aici (una din directiile d eactiune) trebuie sa plece reforma din temelii a statului roman. Avem nevoie de institutii solide, bazate pe competente si meritocratie, numai asa ne vom salva. PS. Bine zis, dar de coada la permise cine ne scapa? Pai asta-i administratia creata de camarila iliesciana, nepotismul care a atins cote inimaginabile chiar si pentru ceasca. Ce credea puli….. (un doctor i-a botezat asa) 80% ca va face un politruc? Cu stima, Marian

    Reply
  17. Laura

    Mi se pare un articol foarte corect. As avea doua observatii:

    1. Dupa parerea mea, si stiu ca nu devin populara spunand asta, cred ca e normal ca oamenii politici care au o anume functie in stat, sa aiba anumite inlesniri – inclusiv sa aiba o secretara care sa se ocupe de vize, bilete de avion, permise, pasapoarte, etc. Nu este vorba doar de chestiuni de scuritate (pana la urma, cum poti asugura protectia cuiva intr-o coada de 1000 de oameni random ?) dar si faptul ca timpul chiar este pretios de la un anume nivel in sus. O spun ca cineva care a avut privilegiul sa lucreze cu oameni politici, si mai destepti, si mai putin destepti, si mai leaderi, si mai putin leaderi, dar sunt functii in care in fiecare minut e o problema reala de rezolvat. Nu am vazut niciodata un ministru plictisindu-se in masina de servici, ci fiind intr-un conference call, sau citind briefingurile de dimineata. E foarte adevarat ca trebuie o limita, viceprimarul de la Valcea nu are nevoie de masina de servici si facilitati, dar presedintele Senatului, da.

    2. Dupa parerea mea, iarasi poate o idee nepoulara, Romania are nevoie acum de oameni politici – mai mult decat de techocrati, sau, stiu eu, servicii care le stiu pe toate. Problemele mari din urmatorii ani vor fi fundamental politice – Brexit-ul, remodelarea UE, relatiile cu Rusia, refugiatii, terorismul… Oamenii politici sunt cei care, oricat de mult ii injuram si orcat de ne-sfinti sunt, fac o treaba pe care nimeni altcineva nu o face – negociaza, reprezinta, comunica, creeaza coalitii, fac compromisuri cand trebuie, etc. Nu avem prea multi oameni politici, altii noi nu se nasc peste noapte, asa ca ar fii bine sa nu ii distrugem complet pe cei care exista.

    Reply
    • AlinaP

      @Laura. Indulgenta dumneavoastra pentru politicienii nostri nu mi se pare induiosatoare deloc. As fi vrut sa o vad ghidata mai degraba spre cei suferinzi si nu catre cei privilegiati.
      1. Cei ce au functii in stat au secretare si inlesniri in ceia ce priveste jobul lor si nu in ceia ce priveste viata personala. Din acest punct de vedere, raman persoane civile si nu “privilegiati”. Uitati-va la premierul Canadei care in viata personala, se comporta ca orice om, fara “suita”, fara cirdul de masini si “body guards”, liber in mijlocul multimii.
      2. Vorbiti despre politicieni ca despre niste copii, imaturi, incapabili sa-si poarte de grija. Romania are nevoie de oameni politici dar cinstiti si curati care nu au nevoie sa fie “protejati”, “privilegiati” de noi oamenii de rand. Asta ar insemna coruptie cu acordul nostru. Si da, exista astfel de oameni printre noi numai ca… nu-i vedem sau ne facem ca nu-i vedem.

      Reply
  18. Ciprian Domnisoru

    Mai incerc sa comentez o data, vad ca primul comentariu ” is awaiting moderation” de ceva vreme :)

    In incercarea de a-l apara pe Tariceanu, v-ati “kompromat” destul de rau cu materialul asta. Ma miram eu de ce a aparut ieri un articol pe Romania Curata tot in linia “da ce mare lucru ca a sarit coada la permise, alte lucruri sunt mai grave” (citez “Bun, bine că-l anchetăm pe Tăriceanu pentru că s-a băgat în față. Dar coada de la Permise cine o rezolvă?”)

    Asta este blestemul celor ce deschid drumul in materie de schimbari sociale, sa fie depasiti de ele…Vad ca aveti pozitii tot mai reactionare si mai tulburi in privinta anti-coruptiei, de la spaga la medici pana la a inchide ochii la micile abuzuri ale politicienilor, pe motiv ca nu sunt “serioase”….Sau sa numiti acuzatiile la adresa lui Tariceanu din afacerea Silberstein “chestii mai degraba obscure”….

    Am comentat mai pe larg pe voxpublica, cu o oarecare ingrijorare ca revolutia din politica romaneasca inceputa de DNA se va opri la un moment dat, sub atatea atacuri de teorii ale conspiratiei…materialul de fata cu teoria “kompromatului” este un asemenea atac.

    Reply
    • Catalin Toma

      Stimare domn, materialul despre Tariceanu este in aceeasi categorie cu cel al sky news. Ambele sunt niste facaturi, cea cu coada la permise e ceva mai elaborata. Tariceanu este un politician care, daca ar mai detine bun simt, ar fi trebuit de mult sa plece acasa. Faptul ca reprezinta una din tumorile politicii romanesti nu justifica insa acest tip de montaj. Marturia mincinoasa cred ca sta destul de bine in picioare, este in linia personajului.

      Reply
      • Ciprian Domnisoru

        Pentru asta avem presa, pentru “facaturi” care sa dezvaluie ce fac politicienii. Romania nu mai are de mult jurnalism de investigatie, asa ca jurnalistii care alearga dupa un subiect sau fac filmari cu camera ascunsa sunt catalogati imediat drept securisti. Destul de trist.

        Reply
  19. Dan Plesoianu

    Calin Popescu Tariceanu, acest securist imputit si nesimtit, si-a batut joc de tara, impreuna cu ceilalti securisti acoliti, timp de peste un sfert de secol. Aceasta clica securistica, in care Tariceanu este unul dintre conducatori, a tinut Romania in mlastina, si intentioneaza sa o tina in continuare cufundata in noroiul relativismului si al obiceiurilor de sorginte otomana, asa ca, in loc sa-l giugiuliti (cum l-ati giugiulit si pe Iohannis – de, ambii barbati bine, cu trecere la duduile slabe de inger !), mai bine ne-ati ajuta sa exclamam interogativ vestitele cuvinte ale lui Cicero: quo usque tandem abutere, Catilina-CPT patientia nostra ?!
    Deci, pentru curatarea Romaniei de vechii securisti, si de obiceiurile lor, cit mai rapida, trebuie actionat cu aceleasi metode (sa vedem cum le place). Iar aceste metode, aplicate de aceasta data cu un scop pozitiv, nu pot fi aplicate decit de o noua “securitate”, care este cam singura institutie (ompreuna cu DNA) care are forta si dotarile de a lupta cu cea veche, care efectiv a conspirat impotriva Romaniei si a cetatenilor ei.
    Dupa cum stim de la Machiavelli, scopul scuza mijloacele, iar cind scopul este unul pozitiv, in slujba natiunii, atunci, cu atit mai justificat. Kompromatul rusesc este folosit pentru distrugerea a ceea ce este pozitiv in Rusia. Daca in Romania kompromatul este folosit pentru distrugerea demolatorilor de tara, atunci foarte bine, sa vada si ei cum este !!! Urez mult succes si putere de munca celor care, prin orice metode, vor sa scape Romania de pegra comunisto-securista !!!

    Reply
  20. ??????

    Sa observam si o oarecare “slabiciune sentimentalista” , si lejeritate in “acceptarea greselilor” politicienilor cu origini in tara lui Kazantzakis , din partea doamnei Pippidi ?

    Reply
  21. ??????

    Oare daca Popescu Tariceanu ar fi “plagiat” ar mai fi “scapat” asa de “usor” de “criticile” doamnei Alina Mungiu ?
    Cine poate sti ?

    Reply
  22. alinamp

    @AlinaP Pai si de unde stii care e capul pestelui? Eu am facut multe plangeri de fraude electorale, nicidoata nu au primit decat NUP, desi am muncit cu APADOR sa cautam singuri toate semnaturile duble. La feld e cap ca si Dragnea la referendum, unde, sa nu uitma, era vorba de participare NU S-A FURAT NICI UN VOT era si Blaga la campaniile pentru prezidentgiale sau legislative ale PDL, Adriean Videanu manageriza sistemul identic de telefonie pentru a strange date, etc. Iar Geoana a pierdut la cateva mii de voturi dine xtern, cand la Baconsky s-a votat in ritm de zee pe minut, etc. Zilnic vedem cazuri vechi de peste zece ani declansate, chiar pe teme minore, la Ponta, de exemplu, de ce odata cu referendumul lui Dragnea nu s-au ocupat si de alegerile prezidentiale din 2009, ca plangeri erau? Regret, dar dovezile sunt cam clare, e kompromat, nu intransigenta, ar fi intransigenta numai daca ar fi si impartialitate….

    Reply
    • AlinaP

      @alinaMP Doamna Mungiu, e clar ca puneti la indoiala decizia definitiva a Justitiei in cazul domnului Dragnea. Ati fost la toate processele respective? Ati studiat dosarul domnului Dragnea inainte de a va pronunta? Nu puteti face decat rau prin actiunea dumneavoastra de aparare a infractorului si condamnare a hotararii Justitiei bazandu-va pe nimic, doar pe presupuneri si supozitii. Decizia e finala si domnul Dragnea este declarat condmanat de Justitie. Va place sau nu, el este “capul pestelui”. Asta nu inseamna ca domnul Ponta, domnul Blaga sau altii nu ar putea fi vinovati, ramane sa speram ca si ei vor fi judecati si isi vor primi pedeapsa dupa fapte. Actiunea dumneavoastra de a dezvalui alte nereguli in alegeri este de laudat si va asiguram de suportul nostru.

      Reply
  23. CatH

    Continui sa citesc cu gura cascata comentariile tip: “e nasol, dar asa le trebuie astora cum e Tariceanu”. Aceeasi mentalitate de “justitie populara”, care aplauda ilegalitatile comise de procurori, politie sau servicii in scopurile nobile ale pedepsirii “railor”. Tabloidul politic ca strategie pre-electorala nu deloc noua, dar intr-o tara plina de tricoteuses aceasta strategie e de un cinism scarbavnic, iar orice denuntare publica este binevenita, indiferent de motive.

    Reply
  24. Liviu

    @Ciprian Domnisoru. Rau faci ca intri in vorba. Ca si eu, si altii probabil, am incercat sa comentam magaria fara seaman scrisa de tine pe vox, dar ai avut grija sa blochezi TOATE comentariile. Ma, tu ti-ai permis sa scrii ca AMP e cineva care la fiecare aegeri se da cu invingatorul??? Pentru cine scrii tu asa ceva chiar crezi ca lumea nu are ochi sa vada, ca a uitat episoadele AMP versus Iliescu AMP versus Basescu, si mai nou, AMP versus Mihalache-SRI? Nu iti este rusine cand citesti lista de procese pe care ARC le face celor mari si tari de ani de zile (si dna Pippidi mai demult de una singura), cand vezi cine a facut procesul care a dus la caderea lui Oprea, de exemplu, sa iti permiti asemenea injurii? Nici nu merita sa iti raspunda careva la pozitia ta de doi bani (orice mijloace sunt bune pentru a scapa de dusmani, sa-l ia naiba de stat de drept, asta e pozitia ta), nici nu merita ca oamenii care au refondat de fapt DNA in 2005 (Macovei, AMP, echipa Freedom House) si ne-au chemat pe toti la demonstratii sa il aparam in martea neagra sa iti raspunda tie. Ma bucur sa o fac eu care am fost la doua demonstratii, chemat de AMP, de aparare a MM in 2007 si in martea neagra … Tu unde erai? Ai facut tu vreun proces? Ai facut tu vreo manifestatie anticoruptie? Ai demascat tu vreun corupt? Ai facut in general ceva decat ca te-ai aratat acum lingau sereist, ce e drept harnic, facand diversiuni de audienta limitata? Ia-ti diurna si fii mai discret pe viitor. si mai pune mana pe carte, ca am uitat de cand esti student la doctorat!

    Reply
    • Ciprian Domnisoru

      Comentariile pe voxpublica la articolele mele sunt libere, nu sunt monitorizate, dezinformati ca ar fi blocate. Faptul ca AMP a fost un pilon al anticoruptiei in trecut nu scuza pozitiile in care s-a afundat in ultima perioada.

      Reply
  25. Dan Plesoianu

    Calin Popescu Tariceanu, acest securist nesimtit, si-a batut joc de tara, impreuna cu ceilalti securisti acoliti, timp de peste un sfert de secol. Aceasta clica securistica, in care Tariceanu este unul dintre conducatori, a tinut Romania in mlastina, si intentioneaza sa o tina in continuare cufundata in noroiul relativismului si al obiceiurilor de sorginte otomana, asa ca, in loc sa-l giugiuliti (cum l-ati giugiulit si pe Iohannis – de, ambii barbati bine, cu trecere la duduile slabe de inger !), mai bine ne-ati ajuta sa exclamam interogativ (si totodata sa si raspundem la) vestitele cuvinte ale lui Cicero: quo usque tandem abutere, Catilina-CPT patientia nostra ?!
    Deci, pentru curatarea Romaniei de vechii securisti, si de obiceiurile lor, cit mai rapida, trebuie actionat cu aceleasi metode (sa vedem cum le place). Iar aceste metode, aplicate de aceasta data cu un scop pozitiv, nu pot fi aplicate decit de o noua “securitate”, care este cam singura institutie (ompreuna cu DNA) care are forta si dotarile de a lupta cu cea veche, care efectiv a conspirat impotriva Romaniei si a cetatenilor ei.
    Dupa cum stim de la Machiavelli, scopul scuza mijloacele, iar cind scopul este unul pozitiv, in slujba natiunii, atunci, cu atit mai justificat. Kompromatul rusesc este folosit pentru distrugerea a ceea ce este pozitiv in Rusia. Daca in Romania kompromatul este folosit pentru distrugerea demolatorilor de tara, atunci foarte bine, sa vada si ei cum este !!! Urez mult succes si putere de munca celor care, prin orice metode, vor sa scape Romania de pegra comunisto-securista !!!

    Reply
  26. Aliodor

    Ma distreaza unii postaci SRI de pe aici care se ingrijoreaza ca se da Romania curata cu Tariceanu… Pai din cauza cui nu mai e Tariceanu PM? Cine l-a spulberat in 2008? Cine a dat jos guvernele Boc sau Ponta? Nu cumva societatea civila? De ce cred militarii si acolitii lor ca noi nu avem capacitatea sa-l busim noi pe Tariceanu, la alegeri, si e musai sa isi bage ei picioarele in statul de drept?

    Reply
  27. nicky

    In sfârșit, societatea civilă începe – chiar dacă timid – să sesizeze că este extrem de important pentru România să fie stăvilită această securistizare a țării. Să fie oprite aceste valuri de măturat adversari, prin instrumentarea de kompromaturi. Nu mai putem avea oameni politici de o anumită anvergură (ca de altfel personalități în varii domenii), pentru că – pe fondul unor greșeli reale, mari sau mici – sunt tăvăliți în noroi înainte de a apuca să se afirme cu adevărat. Majoritatea oamenilor, mai ales tinerii – care nu au experiență și nici răbdarea de a aprofunda – se lasă antrenați în opinii și atitudini de conjunctură, în etichetări de masă și linșaje mediatice.

    E la mintea oricui că nu trebuie să existe cozi de sute de persoane la un ghișeu cu activitate zilnică pentru cetățeni. Dar tot la mintea cocoșului este și faptul că un președinte de Senat sau un ministru nu trebuie să stea la o astfel de coadă. De aceea au un personal de serviciu, ca să le rezolve unele din problemele care le-ar lua prea mult timp, când timpul lor este cu adevărat strict drămuit. Populismele astea deșănțate, bazate pe un egalitarism absolut, fac ravagii. Și fac ravagii pentru că inițiatorii lor sunt versați în dușmănii, revanșe, lipsă de caracter, rapacitate, satisfacția întinării și câte or mai fi. Banul să iasă și să fie mulțumit cel care îl dă, că poate repetă comanda…!

    Reply
  28. mihai

    O intrebare daca-mi este permis: cum pot fi compromisi niste oameni deja compromisi?! Din pacate nu este aratat decat foarte putin din compromiterea in care baltesc de zeci de ani!

    Reply
  29. alinaMP

    @Mihai Ce sa iti fac eu daca nu citesti decat articolul asta. E supraaratata compromiterea acestor oameni, vezi in josul paginii cartea De ce nu iau romanii premiul Nobel si cate referinte la CPT sunt acolo, sau rasfoieste pur si simplu Romania libera la rubrica mea- e online- anii cand era CPT prim ministru. CPT ar trebui sa se duca acasa- dar nu din cauza kompromatului astuia. Si cum am negociat impreuna cu Monica Macovei declaratia de avere in 2005 va pot spune ca daca nu il convingeam pe el nu exista azi declaratia de avere in forma care e arma noastra principala. Pentru cine nu stie, in Franta nu e accesibila, si in multe alte tari europene. Omul a fost de acordm ca nu avea nimic de ascuns, votul lui a fost decisiv in Cabinet. Pe urma am folosit-o de am bagat la puscarie, pe buna dreptate, multi ministri de ai lui. Nu sunt lucrurile albe sau negre, decat pentru oi, nu pentru oameni. Mijlocul e mai important ca scopul, pentru ca scopul care e bun azi se poate dovedi rau maine…mijlocul insa spune totul despre noi. Due process, asta sustinem aici, pe RC, indiferent de cine e vorba!!!

    Reply
    • Dumitru

      Due process, dar si aplicare impartiala a legilor, cf. mesajului anterior al alinaMP.

      Reply
  30. Ciprian Domnisoru

    Vad ca a aparut un paragraf nou la inceputul materialului in care se nuanteaza putin pozitia fata de Tariceanu…de regula cand se adauga paragrafe intr-un editorial se mentioneaza ca e later edit…

    Reply
  31. Cinicul

    Articolul doamnei Mungiu nu pleaca de la peemiza ca este imposibil (sa macar imorobabil) ca un jurnalist sa fie prezent la o coada de innoit permise auto.
    1. In R sunt mii de ziaristi fara secretare care au masina si au nevoie de permise auto. Acesti oameni stau la coada!
    2. Chiar daca acel jurnalist nu era acolo cand el putea fi anuntat de cineva de la coada cand CPT a sosit. Nota bene CPT a fost filmat cand iesea si nu cand a intrat la permise. Dar de ce sa ne impiedecam de niste fapte cand avem o teorie mai arragatoaee?

    Reply
  32. mihai

    Dereglementarile bancare facute sub mandatul CPT cu ajutorul total sau mai bine zis la indemnul dat de Isarescu au faciltat catastrofa social economica in care ne aflam. Totul pleaca de la bani, pe structura financiara se construieste coloana vertebrala economica. Sistemul nostru financiar economic este complet compromis cu buna stiinta. Restul sunt absolut nimicuri. CPT impreuna cu ceilalti au amputat picioarele si mainile acestui popor, nu ne putem bucura pentru ca inainte de amputare ne-au facut pedichiura!
    Corbii se mananca intre ei cu metode specifice iar CTP a cazut pe post de “victima” in canibalismul tribal ce are puterea peste acest popor napastuit. Nu e nimeni naiv printre cei care inca nu ne-am atrofiat creierul in propaganda dar nu ma pot abtine sa nu zambesc de pe margine cum un “rechin” e ucis in chinuri de balenele ucigase!

    Reply
  33. Adrian

    Va rog eu frumos sa nu mai amestecati SRI, Securitate, PCR si politicieni . Nu e necesara nici o teorie a conspiratiei pt a vedea ca dnii Dragnea, Basescu, Tariceanu, Ponta, Blaga si dnele Gorghiu, Udrea sunt o gasca care doreste sa fie la conducerea tarii pt a fura pt cei dragi lor! Dl Tariceanu e o persoana care a condus tara in perioada in care curgeau banii la bugetul tarii si nu a reusit sa eficientizeze aproape deloc administratia! Nesimtirea cu care tine de scaun, facand oficiile de servitoare dlui Dragnea din singura dorinta de a fi “in lumina reflectoarelor, far calauzitor proprie clici” ne arata caracterul infect al acestui individ! Orice costum ar purta, imparatul e gol!

    Reply
  34. ??????

    Observati scaderea increderii populatiei in actul de justitie atunci cand cei care se considera “sforari” ,din societatea civila sau chiar si din politica, incep sa manifeste o mai mare “larghete” fata de greselile celor care le-ar pitea sustine unele din “interesele politice” ?
    Considerati ca astfel de “fandari intre lege si fara de lege” ar putea aduce unele deservicii si unora dintre cei care se manifesta cam in acelasi anturaj, chiar daca respectivii ar incerca sa promoveze “alte mesaje” ?

    Reply
  35. ??????

    Deci, remarcam din astfel de luari de pozitie iscarea intrebarii daca, USR se formeaza ca o structura politica ce poate avea obiective proprii sau ca o “anexa” destinata unui electorat “taricenist”, pentru ca acest sa fie tinut oarecum “captiv” in slujba unui “grup cu oarece obiective politice”?

    Reply
  36. ??????

    Oricum se pare ca tov’ Tariceanu a ratat ocazia sa afla cat de apreciat este de electoratul care era asezat la coada ?

    Reply
  37. RaduGh

    Cinicule, te inseli greu. Daca citesti relatarea de la news.ro vezi clar ca il asteptau acolo de la intrare la iesire, ca l-am provocat de cand a intrat, ca CPT a venit inaintea de deschiderea programului si scandalul ca din cauza lui a fost tinut cineva in lucru este ridicol (s-a deschis cf News la 8:03, ora la care Tariceanu deja iesea). In plus, lumea de la coada nici interpelata direct nu a avut nimic de obiectat, chiar a intrebat pe provocatorul de la News.ro ce au cu Tariceanu. Citeste in propriile lor cuvinte, daca nu esti prost, nu te mai lua dupa televiziuni. Desi nus tiam cuvantul, are dreptate dna Pippidi, a fost kompromat! http://www.news.ro/social/exclusiv-calin-popescu-tariceanu-reinnoit-permisul-conducere-ocolind-coada-aproximativ-persoane-spatele-cladirii-drpciv-publicul-avut-acces-cladire-acest-timp-foto-video-1922400011002016081415544494
    aceeasi recomendare de lectura pentru mica jigodie care semneaza Domnisoru si care sugereaza ca s-ar fi compromis cineva pe la Romania curata. Auzi, oricine se poate compromite, dar nu esti tu ala care stabileste daca se compromite cineva….

    Reply
  38. Mihai

    Alt @Mihai… Kompromatul nu e nou (calomniati, calomniati, ceva tot va ramane sau altele asemanatoare), rusii poate l-au ridicat doar la standarde de intriganta politica de stat.
    Sunt mai multe lucruri de discutat:
    1. Gestul lui CPT e injositor pt el. Oricine ar fi, nu ar fi trebuit sa o faca si daca a fost prins ar fi trebuit sa isi ceara scuze. Ca sa nu mai vorbim ca ar trebui sa-si taie orele cand isi vede de treburi personale in timpul serviciului, ha ha. Sigur ca nu se poate cere sa-si dea demisia pt asta (desi am vazut cazuri in democratii mai cu bun simt). Incercati sa sariti coada in Anglia si o sa vedeti ce se intampla… Asta se numeste badaranie si kiar daca CPT a fost bine educat acasa, se pare ca bunele maniere se pierd odata cu trecerea in alt partid, al potentatilor.
    2. Faptul ca “ziaristul” il astepta, asta face parte din meseria lui de a cauta senzatie si se practica oriunde. Nu e de condamnat catusi de putin. Mai ales ca nu e o facatura.
    3. Faptul ca cineva l-a informat pe ziarist poate fi grav, kiar foarte grav, asa cum s-a aratat mai sus. S-ar putea sa fie insa si o soapta nevinovata a vreunui angajat al Circulatiei, de la portar la comandant, care aflase mai inainte ca o sa treaca persoana importanta pe la ei.
    4. Institutii publice disfunctionale. Sa stai la coada de zeci, poate sute de oameni e absurd. (De ce actul reinnoit nu se trimite prin posta, precum in alte tari). Daca apare o astfel de problema, persoanele responsabile trebuie sa gaseasca solutii de remediere. Din pacate, in general, persoanle responsabile sunt cele care vor gasi usa din dos atunci cand sunt confruntate ele insele cu probleme.
    5. Un comentariu elocvent al @alinaP in raspuns unui articol surprinzator al @alinaMP

    Reply
  39. ??????

    Unii dintre comentatori sugereaza ca ar fi fost o actiune premeditata la care domnul Tariceanu ar fi fost de acord sa ia parte , pentru a se testa acordul sau dezacordul societatii la asemenea “practici” ? Remarcati totusi ca de ar fi fost o inscenare, pentru domnul Taricanu , care se recomanda drept un politician abil, ar fi fost destul de simplu de evitat, observandu-i pe cei care asteptau la intrarea in respectiva cladire ?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *