Mihai Goțiu

În plin scandal internațional legat de practicile frauduloase, compania Schweighofer a deschis noua fabrică de cherestea de la Reci! Organizațiile de mediu reclamă lipsa mai multor autorizații

Conform fotografiilor și înregistrărilor VIDEO difuzate de Asociația Neuer Weg (aici) compania austriacă Schweighofer a deschis noua fabrică de cherestea de la Reci (jud. Covasna). Conform asociațiilor de mediu, deschiderea fabricii este ilegală, neavând autorizație de funcționare. Mai mult, nici centrala de producție a energiei electrice prin cogenerare, care asigură curentul electric pentru fabrică nu are autorizație de construire (și nici nu a existat vreo consultare publică în vederea eliberării acestui act) și nu are autorizație integrată de mediu. De altfel, conform site-ului APM Covasna, dezbaterea publică privind centrala de producție a energiei electrice de la Reci este programată pentru data de 18 mai 2015.  Autorizația de construcție a fabricii de la Reci este, de asemenea, contestată în instanțele de judecată.

Anunțul de pe site-ul APM Covasna, privind dezbaterea publică de pe 18 mai 2015. Bioelectrica Transilvania (solicitantul autorizației integrate de mediu) are sediul în Rădăuți, str. Austriei nr. 1 (jud. Suceava), unde își are sediul și Schweighofer

reci dezbatere publicaVIDEO: Fabrica de la Reci și-a început activitatea, în ciuda contestării în justiție a autorizației de construcție și, conform ong-urilor de mediu, în ciuda lipsei autorizației de funcționare (înregistrare Toro Attila)

Operaționalizarea de către Schweighofer a fabricii de la Reci vine în contextul apariției unor investigații jurnalistice preluate inclusiv de presa internațională privitoare la practicile de achiziționare a lemnului tăiat ilegal de către companie, la susținerea politică de care s-a bucurat compania începând cu anul 2002 (Guvernul Năstase) și până acum (Administrația Prezidențială Iohannis), precum și pe fondul mobilizării la proteste în zeci de orașe din România și diaspora.

La sfârșitul săptămânii trecute, Asociația Bankwatch România (BUcurești) și Asociația Neuer Weg (Făgăraș, jud. Brașov) au sesizat Corpul de Control al primului ministru legat de deschiderea fabricii de la Reci. De asemenea, astăzi, cele două asociații au emis un comunicat de presă în care acuză deschiderea ilegală a unității de producție.

”Asociația Bankwatch Romania, cu sediul în București și Asociatia Neuer Weg, cu sediul în Făgăraș/BV, au depus cereri privind suspendarea funcționării, fără autorizațiile necesare, a fabricii de debitare și prelucrare a lemnului din com. Reci, jud. Covasna, a s.c. HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER srl.

Fabrica s.c. HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER srl. a fost construită ilegal (cu încălcarea repetată a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții și a legislației europene și românești privind elaborarea Studiilor de Impact asupra Mediului (SEA si EIA).

Mai mult decât atât, fabrica și stația de cogenerare aferentă încă nu au obținut autorizația integrată de mediu și nici autorizație de funcționare, dezbaterea publică la Agentia pentru Protecția Mediului Covasna fiind programată pentru 18. 05. 2015. Cu toate acestea, fotografii realizate în ultimele săptămâni, inclusiv în 30. 04. 2015, arată o activitate de producție intensă în acea unitate de producție, inclusiv stive de produs finit (cherestea). Pornind de la experiențele anterioare cu activitatea firmei s.c. HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER srl., există suspiciunea că, de la bun început, și la fabrica de la Reci se va prelucra lemn tăiat ilegal.

Considerăm că astfel se încalcă o serie de prevederi legale, cum ar fi Codul Silvic, Codul Muncii și legislația privind funcționarea societăților comerciale.”

***

Citește și:

Scandalul Schweighofer, pe larg în presa germană. ”Der Spiegel” scrie despre mlaștina ilegalităților companiei austriece, istoria firmei, sprijinul politic de care a beneficiat și amploarea dezastrului

MOBILIZARE: Primele proteste majore din mandatul Iohannis. Pădurile scot oamenii în stradă în aproape 20 de orașe din țară și diaspora

Cum a preluat Iohannis argumentele firmei Schweighofer în cererea de reexaminare a Codului Silvic (DOCUMENT) Și cum preia Schweighofer lemnul tăiat ilegal (VIDEO CU CAMERA ASCUNSĂ)

***

Fabrica de la Reci

reci 1 reci 2

 

foto: Toro Attila 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

18 thoughts on “În plin scandal internațional legat de practicile frauduloase, compania Schweighofer a deschis noua fabrică de cherestea de la Reci! Organizațiile de mediu reclamă lipsa mai multor autorizații

  1. carmen

    Este ciudat acest anunt pentru ca nu se conformeaza uzantelor care se practica in toate APM-le: NU AFISEAZA PE PAGINA DE INTERNET a APM CV DOCUMENTATIA CARE STA LA BAZA SOLICITARII AUTORIZATIEI INTEGRATE DE MEDIU (Raportul de amplasament si formularul de solicitare). Ca sa o studiezi trebuie sa mergi la sediul lor, intre anumite ore (!?), sa soliciti documentatia (probabil cu adresa oficiala care tb aprobata) si sa o studiezi repede, in cat timp ramane intre 10.00-14,00. COMPLET ANORMAL.

    Reply
  2. mariana

    La câte ilegalități se fac în România, nici nu ne putem ocupa de toate – te lupți pentru niște cauze (Roșia Montană, gazele de șist) și în timpul acesta alți hoți puși pe căpătuială juruiesc alte resurse… Singura soluție este mobilizarea masivă (la procente de 75-80% dintre români), ca să le facem față. Că hidra are multe capete și abia îi tai unul, crește altul în loc. :(

    Reply
  3. JE

    Emisiunea “In Premiera” are niste anchete foarte interesante despre defrisarile de paduri. Unele episoade sunt recente:
    26 Aprilie 2015 – Adevar La Metru Cub
    http://bit.ly/1QfpjaA

    29 Martie 2015 – In Drujba Tarii
    http://bit.ly/1IGh4Cd

    21 Septembrie 2014 – Jaf Cu Premeditare Partea 1
    http://bit.ly/1F1PWOq

    21 Septembrie 2014 – Jaf Cu Premeditare Partea 2
    http://bit.ly/1OUiUnZ

    23 Martie 2014 – Codrul, Frate Cu Strainul 1
    http://bit.ly/1OUiY71

    23 Martie 2014 – Codrul, Frate Cu Strainul 2
    http://bit.ly/1GVE8xm

    20 Noiembrie 2011 – Romania jefuita
    http://bit.ly/1DPs9da

    Reply
  4. Calin

    Problema-i ca in domeniul mediului statul capturat se manifesta cel mai acerb si cu cele mai grave si ireversibile consecinte. Chiar daca organele de forta ale statului ar fi absolut bine intentionate si si-ar pune toate tunurile pe Ministerul Mediului si institutiile din subordine (mai ales intruchiparea coruptiei absolute, Apele Romane) tot nu ar face fata. Singura solutie (desigur utopica atata vreme cat romanii refuza sa fie cetateni) este ca aceste institutii sa fie desfiintate si refacute de la zero, cu alti oameni si alta filosofie institutionala. Ceva de genul Securitate versus SRI (sau cel putin de genul cum a fost prezentata public aceasta substituire).

    Reply
    • anghel teodor

      Daca le desfiintam ca nu sint bune…..de ce trebuie infiintate altele…la fel de bune?

      Reply
    • IAD

      Ministerul mediului nu face faţă nici măcar la banalităţi gen poluare fonică în Centrul Vechi (şi decibelii sunt limitaţi prin lege) din Bucureşti sau MILIOANE de PET-uri care plutesc prin păduri pe lângă gunoaiele produse de atâtea şi atâtea pensiuni care funcţionează liniştite fără contract cu vreo firmă de salubrizare, cum să mai ţină piept “investitorilor” de anvergură?

      Reply
  5. brod

    anunțurile de pe site-uri pot fi scoase! deci ONG – urile INTERESATE să facă print sceening după ele.

    apoi, autoritățile locale trebuie să procedeze conform legii, cel mai spectaculos precedent în acest sens fiind Cathedarl Plaza din București. DECI, DEMOLARE ȘI PLATA DE AMENZI PENTRU NERESPECTAREA LEGII.

    asta dacă chiar e treabă serioasă și nu doar exerciții de civism.

    Reply
  6. Razvan

    In momentul de fata oamenii legii sunt mai preocupati de primari amorezati decat de un ecocid pe plan national, cu urmari ecologice grave pentru deceniile viitoare.

    Reply
  7. IAD

    Este ca “Picknick pe marginea drumului”, adică SF!. Sau cum altfel se poate explica constuirea unei fabrici fără ca nimeni să sesizeze! Fabrica pur şi simplu a aterizat cu un OZN!

    Reply
  8. sevar

    Se știe că statul este prin definiție cel mai prost administrator, dar când la sta se adaugă și corupția, dezastrul este inevitabil. În fața obrăzniciei afaceriștilor austrieci sunt total neputincioși și din indolență și incompetență dar și din ”obligație”. Dovada este pasivitatea celor în drept și în fapt față de încălcarea flagrantă a dispozițiilor normative privind punerile în funcțiune ale obiectivelor industriale. În mod normal acest act flagrant de încălcare a legii ar trebui să declanșeze reacții în serie ale autorităților. Să vedem ce se va întâmpla în 18 mai. Pasivitatea este o infracțiune, să vedem ce vor zice procurorii.

    Reply
  9. Paul

    Statul de drept nu mai functioneaza.Romania este scoasa la mezat de niste ticalosi care au acaparat scena politica si institutiile statului,cu sprijinul Comunitatii Europene, in care ne voiam intrati,in speranta ca vom fi integrati in randul popoarelor civilizate si,tocmai de acolo ne vin toate relele,printr-o complicitate condamnabila.De acolo ni s-au impus tot felul de restrictii economice pentru a ne transforma intr-o piata a Occidentului,ale caror produse sa le platim cu resursele noastre naturale.Suntem victimele prostiei noastre nationale mostenita de la Pacala si ale huliganismului politic.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Paul: de ce spuneți ”cu sprijinul Comunității Europene”; dimpotrivă, dacă reușim să aplicăm normele europene și în România, cu siguranță salvăm și pădurile și multe altele

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *