Mihai Goțiu

EXCLUSIV: Recomandările psihologului Daniel David pentru autorități, supraviețuitori, rudele, prietenii și colegii victimelor și supraviețuitorilor tragediei de la Colectiv

Psihologul clujean Daniel David se afla în timpul atentatelor teroriste de la World Trade Center din septembrie 2001 la New York, cu o bursă postoctorală la Mount Sinai School of Medicine. Cu această ocazie nu doar că a observat cum au tratat autoritățile americane criza din punct de vedere psihologic, ci a și fost implicat direct în acest proces prin intermediul Academiei de Terapie Cognitivă din SUA, al cărei membru este. La solicitarea României Curate, Daniel David a explicat care sunt similitudinile și diferențele (din punctul de vedere al traumelor psihice) dintre atentatele de la WTC și tragedia de la clubul Colectiv, ce măsuri au luat autoritățile americane și a făcut recomandări pentru autoritățile române, precum și pentru supraviețuitorii, rudele și prietenii victimelor și ale supraviețuitorilor tragediei de la Colectiv.

***

Mihai Goțiu: Daniel David, în septembrie 2011 erai la New York în momentul în care au avut loc atentatele de la World Trade Center. În ce măsură poate fi comparat șocul pe care l-au trăit americanii (la nivel individual) cu cel pe care îl resimit acum românii, după tragedia din clubul bucureștean Colectiv?

Daniel David: Este mai greu de comparat. Realist vorbind, la nivel psihosocial, anvergura acelui eveniment din SUA a fost mult mai mare. Dar pentru cei implicaţi direct în eveniment şi pentru grupul acestora (familie/rude/prieteni/cunoscuţi) impactul psihologic poate fi similar celui experienţiat de victimele, directe sau indirecte (cum sunt aparţinătorii), ale atacul terorist din SUA. Într-o astfel de situaţie traumatică, un stat modern trebuie să ia imediat măsuri care să se adreseze atât  individului (ex. acces la servicii de specialitate), cât şi societăţii (ex. pentru comunicarea publică a desfăşurării evenimentului, mobilizarea solidarităţii sociale etc.). Eşecul pe oricare din cele două paliere poate duce la o retraumatizare a celor implicaţi.

Mihai Goțiu: Într-un prim mesaj electronic pe care mi l-ai transmis atunci, înainte ca atentatele să fie revendicate, îmi scriai că opinia publică americană identificase atentatorii ca provenind din Peninsula Arabă. Țin minte că mi-ai scris ”că dacă se confirmă, americanii vor face teren de golf acolo”. Am interpretat asta ca pe un sentiment uriaș de furie. Era real și/sau legitim un astfel de sentiment de furie și dacă da, cum poate fi atenuat sau măcar controlat? Mai exact ce riscuri implică un asemenea sentiment de furie: în ce condiții se amplifică și în ce condiții se atenuează?

Daniel David: Da, era un sentiment real. Dacă era legitim? Aici depinde din ce punct de vedere analizezi legitimitatea. Ca psiholog eu nu judec emoţiile oamenilor, ci le iau aşa cum sunt. Dacă sunt disfuncţionale şi oamenii ajung să dorească să şi le schimbe, atunci încerc să-i ajut să şi le schimbe. În general, furia/agresivitatea nu este funcţională deoarece: (1) îţi afectează calitatea vieţii (ex. este o emoţie intensă, cu valenţă negativă) şi (2) funcţionarea socială, deoarece (a) având această emoţie nu poţi să te implici «natural» în sarcinile cotidiene şi (b) îţi crează probleme suplimentare celor generate de situaţia care a declanşat-o (ex. furia declansată de situaţia A te poate face să ai comportamente care violează alte reguli şi care te implică astfel şi în alte situaţii problematice).

Nimeni nu ar considera că într-o astfel de situaţie o reacţie de calm/relaxare sau o emoţie pozitivă ar fi normale. Dar furia/agresivitatea este o problemă psihologică/emoţională. Alternativa sănătoasă la furie este nemulţumirea (dacă este cazul foarte intensă). Aşadar, una este să fii furios/agresiv (emoţie disfuncţională şi negativă) şi alta este să ai o reacţie normală de nemulţumire intensă (emoţie funcţională şi negativă). Furia/agresivitatea derivă dintr-un mod de gândire iraţional (ex. rigid/evaluare globală/lipsă de toleranţă), în timp ce emoţia negativă de nemulţumire intensă derivă dintr-un stil de gândire raţional (ex. gândire flexibilă/evaluare nuanţată/toleranţă la frustrare). Am detaliat aceste lucruri în articole de popularizare care pot fi găsite AICI şi AICI şi care pot fi utilizate orientativ ca autoterapie în forma psiho-educaţiei (fără a se substitui însă psihoterapiei de specialitate).

Mihai Goțiu: În ce măsură au fost implicați psihologii americani în atenuarea șocului produs de atentate? Sfaturile și recomandările acestora au fost preluate de oficialii americani, fie la nivel de comunicare, fie prin măsuri concrete (dacă da, care au fost măsurile)? Au intrat recomandările psihologilor americani în contradicție cu politica oficială americană (de compensare prin pedepsirea atentatorilor)?

Daniel David: Psihologii au fost implicați din primele momente. S-au făcut celule de criză în care erau şi psihologi, iar organizaţiile de profil s-au implicat cu personal şi materiale de autoterapie. Spre exemplu, Academia de Terapie Cognitivă s-a implicat direct, de la început; ştiu asta deoarece sunt membru al organizaţiei şi m-am implicat şi eu în proces. Acţiunile psihologilor s-au exprimat în mai multe forme:

(1) consilierea/ terapia celor implicaţi în tragicul eveniment;

(2) consilierea/ terapia aparţinătorilor şi a celor implicaţi în procesul de salvare (ex. pompieri/ poliţie/ personal medical) şi

(3) consultanţă pentru comunicarea publică (ex. pentru organizaţiile statului şi mass media;  psiho-educaţie pentru a şti cum să se discute evenimentul în şcoli, cu scop preventiv).

Consilierea/ terapia era oferită individual şi/ sau în grup.

Mihai Goțiu: La World Trade Center au existat foarte puțini răniți, dar la Mount Sinai School of Medicine ai lucrat (şi încă lucrezi) în consilierea bolnavilor de cancer, înainte și post-operatoriu. Cum ar trebui să se comporte personalul medical, rudele, prietenii și cunoștințele cu răniții din clubul Colectiv? Care sunt riscurile la care sunt expuși aceștia atât în timpul tratamentului, cât și ulterior și ce trebuie făcut pentru a diminua aceste riscuri? În ce măsură consilierea psihologică poate ajuta atât la vindecarea propriu-zisă (somatică), dar mai ales la reintegrarea în viața socială (pornind și de la faptul că unii dintre ei vor rămâne cu urme, poate chiar handicapuri fizice pe viață)? Un caz special îl reprezintă și supraviețuitorii din clubul Colectiv. Unii dintre ei și-au pierdut prieteni în această tragedie, alții, după cum am observat în câteva interviuri date presei, dezvoltă un sentiment de vinovăție – că nu au făcut nimic pentru a-și salva prietenii, că s-au gândit doar la propria salvare în acele momente? Poate unii dintre ei sunt cei care și-au invitat prietenii la concert, ei au supraviețuit, iar prietenii lor și-au pierdut viața sau sunt grav răniți. Ce le recomanzi acestor tineri, dar și rudelor, prietenilor, profesorilor (dacă mai sunt elevi sau studenți) și colegilor lor?

Daniel David: În primul rând, ar trebui asigurată o evaluare psihologică a celor implicaţi acolo, iar la cerere, dacă se doreşte, şi a celor afectaţi indirect (ex. familie/ rude/ prieteni/ cunoscuţi).

Cei care au deja probleme psihologice identificate în urma evaluării psihologice (ex. de stres post-traumatic) trebuie să primească imediat tratament psihologic de specialitate, iar acesta este indicat să fie de tip cognitiv-comportamental (fiind cel mai bine validat ştiinţific în acest moment, conform ghidurilor internaţionale de tratament).

Cei care au emoţii negative, dar funcţionale (ex. îngrijorare, dar nu anxietate; tristeţe, dar nu depresie; nemulţumire, dar nu furie/ agresivitate; părere de rău/regrete, dar nu vinovăţie) nu trebuie să primească tratament psihologic, deoarece aceste reacţii sunt absolut normale. Oferirea de tratament psihologic în aceste cazuri este contraindicată, deoarece poate să facă mai mult rău decât bine (ex. poate declanşa probleme psihologice). Dar aceştia trebuie monitorizaţi psihologic, pentru a ne asigura că aceste emoţii funcţionale şi negative dispar pe termen mediu şi nu evoluează în probleme psihologice. Dacă tind să evolueze în probleme psihologie trebuie imediat intervenit psihologic.

Cei care deşi au fost implicaţi în eveniment nu au fost influenţaţi psihologic de acesta, trebuie doar monitorizaţi, pentru ca nu cumva această atitudine psihologică să fie efectului unui mecanism defensiv, care poate ceda ulterior.

Celor care au regrete, le recomand un consult psihologic. De asemenea, le-aş spune că regretul/ părerile de rău sunt absolut normale în această situaţie şi să accepte aceste emoţii şi să le trăiască. Ele fac parte din sănătatea noastră mintală şi este foarte bine şi natural că le au într-un asemenea context. Dacă însă apar emoţiile disfuncţionale de vinovăţie (nu doar de regret/ părere de rău), atunci să se adreseze imediat specialistului psiholog.

Mihai Goțiu: În România există omologate și implementate terapii post-traumatice atât pentru cei care suferă accidente violente și supraviețuiesc în timp ce alte persoane își pierd viața, pentru rudele și prietenii acestora? Dacă da, aceste terapii sunt sprijinite de stat (în sensul recomandării lor și/sau decontarea lor de către sistemul public de sănătate)?

Daniel David: În ghidurile internaţionale există astfel de tratamente psihologice. În România nu sunt specificate şi asumate clar, la noi funcţionând o nediferenţiere majoră (ex. toate tratamentele psihologice sunt tratate la fel).  Există o anumite susţinere din partea statului, dar numărul de şedinţe acoperit de stat este prea mic. Aşadar, ca să simplific răspunsul: da, există, dar insuficient şi astfel este o formă fără fond.

Mihai Goțiu: Ai cunoștință ca autoritățile să fi apelat în aceste zile la colegi de-ai tăi psihologi, atât în privința comunicării, mesajelor pe care le transmit în public, cât și, mai ales, în consilierea victimelor (atât cele directe, răniții, cât și indirecte, supraviețuitorii și rudele și prietenii și colegii victimelor)? Ce sugestii mai practice ai avea?

Daniel David: Eu am fost plecat din ţară în această perioadă, aşa că s-ar putea să fiu mai puţin bine informat aici. Dar dintre cunoscuţii mei cu care am vorbit – oameni reprezentativi pentru profesie – nu ştiu să fi fost cineva întrebat sau consultat. Am văzut însă că unele organizaţii/ grupuri de psihologi s-au oferit voluntar să ajute, ceea ce este un exemplu de solidaritate care caracterizează profesia noastră.

În general aş sugera tuturor celor implicaţi, direct sau indirect (ex. familie), să apeleze la o evaluare psihologică. Cei implicaţi direct trebuie să fie monitorizaţi, profesional şi de către aparţinători, pentru a vedea cum evoluează starea lor psihologică. Acceptarea necondiţionată şi empatia sunt factori care îi pot ajuta pe cei implicaţi în eveniment să-şi amelioreze condiţia psihologică şi/sau să prevină apariţia unor probleme psihologice.

Foarte important: Acelaşi lucru l-aş sugera pentru cei implicaţi în misiunea de salvare (ex. personal medical/ pompieri/ poliţie etc.)!

Mihai Goțiu: Pentru că ești implicat și în dezbaterile publice pe diferite teme, pe de o parte, cine consideri că are responsabilitatea pentru cele întâmplate, pe de altă parte, cum apreciezi gestionarea crizei până în acest moment de către autorități. În fine, astăzi (duminică) sunt anunțate mai multe marșuri ale tăcerii în diferite orașe din țară. Cum crezi că vor evolua lucrurile la nivelul opiniei publice? Va fi o traumă care se va uita repede sau va fi una persistentă în timp, în condițiile în care ne aflăm în fața unei tragedii colective cu cele mai multe victime, morți și răniți, de la Mineriada din Piața Universității din 1990?

Daniel David: Este complicat de răspuns la acestă întrebare (aceste întrebări). Responsabilitatea va fi stabilită în urma anchetei celor îndrituiţi să o facă. Dar aş puncta că astfel de evenimente nu trebuie lăsate să moară în amnezia memoriei. Neavând încărcătură politică (ca mineriadele) – şi deci nefiind alimentat de lupta politică -, dacă nu suntem atenţi, acest eveniment se va uita şi/ sau se va neutraliza emoţional, fără a mai avea potenţial de schimbare. Atâtea evenimente similare s-au uitat şi/ sau au fost diminuate (vezi cazul bebeluşilor arşi etc.). S-a schimbat ceva major în reforma medicală din România după acel caz?

România este în plin proces de modernizare şi de emancipare, dar ratăm mereu modernizarea/ emanciparea. Am scris recent un articol despre asta: “De ce eşuează reformele de modernizare a României” (vezi AICI). Cred că putem arăta respect victimelor – şi că nu au murit degeaba -, folosind înţelept evenimentul tragic în beneficiul oamenilor vii. Marşul este un foarte bun început, dar el trebuie continuat cu analize serioase şi soluţii pragmatice, iar societatea civilă trebuie să monitorizeze realizarea acestora, nu ca forme fără fond – că aşa vom eşua din nou –,  ci ca expresii particulare ale unei modernizări generale a ţării.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “EXCLUSIV: Recomandările psihologului Daniel David pentru autorități, supraviețuitori, rudele, prietenii și colegii victimelor și supraviețuitorilor tragediei de la Colectiv

  1. Iosif

    Subliniez si eu acest aspect si sper si ca cei care ofera consiliere sau psihoterapie sa fie inspirati sa nu scormoneasca acolo unde nu e cazul. Sa nu incerce sa trateze si normalul.

    Reply
    • Daniel Mois

      Ei trateaza contra cost… Asa ca nu fac nimic impotriva vointei celor care platesc. Iar normalul, ca sa existe, are nevoie de educatie. Altfel, nu poti rezista la stresul intens de azi.

      Reply
  2. Laura

    Din experienta personala stiu ca furia si agresivitatea pot fi si valente ale DISPERARII,in adevaratul sens al cuvantului,adica atunci cnd nu mai reusesti sa faci ceea ce -ti doresti,pt ca vin altele si altele,la nesfarsit,care te impiedica.Un fel de lipsa de speranta,o inselatorie.Personal,cred ca provine din lipsa moralei.Esti in dezacord.

    Reply
  3. Paula zimbrean

    In SUA exista organizatia Disaster Psychiatry Outreach (DPO) care intervine in aceste situatii. Se organizeaza rapid locuri de evaluare si tratament psihiatric si psihologic. Se iau datele celor afectati pentru a putea fi contactati ulterior-multe din sechelele psihologice in aceste cazuri apar luni de zile dupa eveniment. Nu in ultimul rand, personalul care a intervenit-de la lucratorii de salvare, medici, pana la cei care curata resturile de piele de pe podea probabil vor beneficia de ajutor. Cei care lucreaza in domeniul acesta stiu foarte bine ca nu orice reactie emotionala intensa e patologica.

    Reply
  4. Diana Lucia Zotescu

    Nu voi comenta deocamdata continutul acestui interviu (nu l-am terminat inca de citit, sunt convinsa ca este interesant pentru ca cce s-a intamplat pe 11 sept. 2001 a fost o experienta resimtita profund de toti locuitorii planetei – mai putin de cele ce se regases in ‘eiusdem farinae’ cu faptuitorii crimei atroce de atunci). Ca profesor de limba engleza care vorbeste engleza acasa (fiind limba a trei generatii de familie inaintea mea), in raporturile de zi cu zi cu membrii organizatiei internationale in care ‘ma misc’ de aproape 40 de ani, si cam in tot ceea ce fac si gandesc, am un adevarat cult atat pentru engleza, cat si pentru limba romana. Sunt deadreptul indignata de snobismul celor care, desi deabia o scot la capat – gramatical, lexical si fonetic – cu o fraza de lungime medie in limba lui Shakespeare, nu pot ei trai fara sa se dea in stamba cu termeni preluati in maniera gen ‘Vanghelie’ ca: „expertiza” pentru ‘experienta/pricepere/abilitate’ (in romaneste, singul sens al cuvantului „expertiza” este acela de „control la nivel de experti), „aplica” pentru ‘a face cerere’ (cuvantul romanesc „a aplica” este cel intalnit in formulari precum ‘i-a aplicat o lectie’, ‘i-a aplicat o palma’, ‘i-a aplicat o stampila pe verso…” Exemplele sunt foarte multe, iar ele sunt dovada unui pupincurism lingvistic de joasa extractie.

    La fel procedeaza, spre regreul meu, si psihologul clujean, care provine dintr-o adevarata cetate a culturii si a bunului simt care este Clujul (mandria mea de a ma fi format la Univ. „Babes-Bolyai” nu cunoaste margini, asa cum este si admiratia mea pentru tot ceea ce inseamna acest oras pentru cultura romaneasca). Asadar, domnul Daniel David vorbeste ca vicimele de la WTC din 2001 au „experientiat” niste traume (traducand probabil ‘ciobaneste’ constructia ‘a trecut prin experienta’.

    Asa o fi, numai ca, in limba romana, nu exista cuvantul „a experientia” decat in vorbirea ‘pretiosilor’. Iar domnul psiholog, o persoana de o evidenta cultura, i-ar sta mult mai bine sa-si reinte in fagasul limbajului romanesc firesc si corect, asa cum ii sta bine unui clujean de marca. in ciuda perioadei – probabil indelungi -petrecute la New York. Eu, de exemplu, fac eforturi mari sa nu-mi sufoc ascultatorii – si fostii studenti – cu englezisme, desi engleza este limba in care gandesc, scriu si…visez (atunci cand am vise cu text).
    QED – na, ca aici am dat-o pe latina. Sorry.
    prof. Diana Lucia Zotescu

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *