Daniel Befu

EXCLUSIV.FRĂȚIA SEBASTIAN – GHIȚĂ și VLĂDESCU. Contracte umflate cu milioane de euro din banii europeni pentru spitale! Până când UE a spus ”STOP! AJUNGE!”

Sebastian Ghiță este unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Victor Ponta (că doar nu pleci în concediu în Dubai cu adversarii). Prietenia lui Sebastian Vlădescu cu Călin Popescu Tăriceanu este, la rândul ei, notorie. Alianța politică dintre Ponta și Tăriceanu e de dată mai recentă decât alianța economică dintre Ghiță și Vlădescu. Mai ales atunci când e vorba împărțirea banilor publici (fonduri europene pentru spitale românești). România Curată vă prezintă modul în care Ghiță și Vlădescu au colaborat pentru a pune mâna pe acești bani, până când UE a fost nevoită să spună ”STOP! AJUNGE!”. Și, din păcate, i-a blocat și pe cei care încercau să facă afaceri pe bune.

Astfel, în episodul de astăzi, veți afla cu, firma Teamnet, controlată de Sebastian Ghiță, s-a asociat pe ascuns cu firma Romanian Soft Company SRL, fondată de Sebastian Vlădescu, pentru a câștiga patru contracte extrem de bănoase pe fonduri europene pentru informatizarea unor spitale din România. Deficiențele și ilegalitățile constatate de un expert independent în derularea contractelor respective stau și la baza blocării de către UE a fondurilor nerambursabile pentru proiectele IT&C (detalii aici). Valoarea totală a celor patru contracte a fost de 14,4 milioane de lei (aproximativ 3,2 milioane de euro). Conform experților, valoarea acestor contracte ar fi fost umflată de 3,5 ori! Așadar, dincolo de problemele atribuirii acestor contracte cu dedicație (vezi mai jos), mai bine de 2 milioane de euro reprezintă prejudiciu!

Cele două firme din domeniul IT au în comun și sprijinul serviciilor secrete, după cum vom arăta în episodul al doilea. Mai mult, conform corespondenței electronice a lui George Maior făcută publică de hackerul Guccifer, fostul șef al SRI ar fi fost informat încă din 2010, de dinaintea încheierii acestor contracte, că Sebastian Ghiță făurise un sistem de câștigare a contractelor, bazându-se pe șpagă. În acele mailuri se face referire și la interesul lui Sebastian Ghiță pentru Republica Moldova și la ușa pe care i-ar fi deschis-o Sebastian Vlădescu până la nivel de premier al Moldovei.

Ce nu apare în SEAP

Asocierea dintre cele două companii a fost bine mascată de ochiul public, astfel că deși au lucrat în tandem la cele patru proiecte de informatizare a unităților spitalicești, pe SEAP nu găsim drept câștigător al licitațiilor decât firma Teamnet, ca și cum Romanian Soft Company n-ar fi existat în aceste contracte. Nu înțelegem resortul pentru care s-a optat pentru omiterea menționării împreună a celor două nume.

Cele patru proiecte în care grupul lui Sebastian Ghiță și cel din jurul lui Sebastian Vlădescu și-au dat mâna sunt:

  • Proiect POSCCE „E-sanatate: un serviciu in beneficiul cetateanului” – Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti
  • Proiect POSCCE „E-sanatate: un serviciu in beneficiul cetateanului” – Spitalul Judetean de Urgenta Buzau
  • Proiect POSCCE „E-sanatate: un serviciu in beneficiul cetateanului” – Spitalul Judetean de Urgenta Calarasi
  • Proiect POSCCE „Sistem medical informatic integrat” –Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Fondurile au venit prin Ministerul Comunicațiilor condus în 2010 de Gabriel Sandu (PDL, acuzat de șpagă în scandalul Microsoft), iar 3 dintre cele 4 contracte au fost atribuite către tandemul Teamnet-Romanian Soft Company SRL cât timp Sebastian Vlădescu ocupa fotoliul de Ministru al Finanțelor în Guvernul Boc 2, ultimul contract fiind atribuit la o lună după aceea.

Dovezi privind munca în tandem a firmelor fondate de Vlădescu și Ghiță în acapararea banilor UE pentru spitale

dovada rscExistă cel puțin două surse independente care confirmă că deși pe SEAP apare doar Teamnet, de facto a fost vorba de cuplul Teamnet-Romanian Soft Company SRL (RSC SRL). Primul este un raport al unui expert tehnic independent care a verificat legalitatea respectivelor contracte. Acest raport, pus la dispoziția României Curate de surse din filiera procedurală a OLAF, a sesizat indicii de fraudă în atribuirea contractelor nu către Teamnet, ci către asocierea Teamnet-Romanian Soft Company SRL.

A doua dovadă o constituie un CV postat public al unui fost manager de proiect din cadrul Romanian Soft Company SRL, în care menționează clar că firma fondată de Sebastian Vlădescu a fost parte în toate cele patru contracte, deși pe SEAP nu apare ca membru în asociere și deși Teamnet nu avea voie să subcontracteze. Astfel,  I.P. (32 ani), “expert în accesare fonduri structurale si de coeziune europene” în cadrul RSC SRL, menționează în CV-ul său de pe My Job că a fost “responsabil în cadrul proiectelor cu finanțare europeană din cadrul companiei” și înșiră exact cele patru proiecte de la spitalele județene Pitești, Buzău, Călărași și Sanatoriul de Pneumofiziologie Brad.

Ce reclamă expertul tehnic care a verificat atribuirea și derularea contractelor pentru informatizarea spitalelor

Expertul al cărui raport a stat la baza procedurilor de instrumentare de către OLAF, via DLAF, a ridicat mai multe semne de întrebare privind legalitatea acelor contracte, pe care le prezentăm mai jos:

Prețul umflat al contractelor. Plus cumpărarea unui soft care nu era necesar!

Pentru spitalul județean Pitești: ”Bugete estimate foarte mari. Contracte similare încheiate de firma câștigătoare (Romanian Soft Company – n.r.) în perioada 2007-2009, au avut valori sub 100.000 euro. În cazul SJU Pitești valoarea unui contract anterior pentru achiziționarea unui sistem informat integrat a avut valoarea de 18.691 euro. Respectivul software achiziționat cu 18.691 euro a făcut față cerințelor unui spital cu 1.019 paturi, 21 de secții, 212 medici specialiști care tratează peste 36.000 de pacienți anual. Dr. Frățoaica Gheorghe, managerul din 2010 al  Spitalului Județean Pitești elogia virtuțile softului ieftin al celor de la RSC SRL, cu următoarele cuvinte: Instituția noastră utilizează sistemul informatic integrat Hipocrate începând cu luna aprilie 2007 până în prezent (mai 2010 – n.r.). Acesta s-a dovedit a fi extrem de fiabil, fiind perfect adaptat structurii și organizării unității noastre prin acoperirea tuturor domeniilor de activitate, de la managementul celor 210.000 de pacienți înregistrați în sistem până acum, crearea fișei unice electronice a pacienților, urmărirea traseului acestora prin biroul de internări, gărzi, laborator, farmacie,bloc alimentar, dializă, până la situații complexe de statistică și raportare. Platforma informatică integrată Hipocrate realizează raportarea și integrarea informațiilor cu sistemele informatice existente în instituțiile de stat superioare, inclusiv raportarea DRG. În sistemul informatic integrat Hipocrate operează 962 de utilizatori din cadrul spitalului, soluția fiind utilizată simultan în mai multe locații, fiecare dintre acestea putând funcționa atât offline, cât și online”.

Softul cumpărat cu 18.691 euro (contractul nr. 5662/23.04.2007) a beneficiat în 2008 de servicii de mentenanță (contractul nr. 6142/16.05.2008) care au costat 73.267 euro. Deci per total, achiziția softului cu tot cu mentenanță a costat în intervalul 2007-2010, aproximativ 92.000 euro.

În octombrie 2010, la doar 5 luni după ce Spitalul Județean Pitești elogia softul Hipocrate cumpărat cu 92.000 euro de la firma fondată de Sebastian Vlădescu, același spital atribuia un contract în valoare de 2.967.880 lei (aproximativ 693.500 euro) către firma Teamnet International SA, pentru implementarea unei solutii informatice integrate în vederea implementării proiectului “E-Sanatate – Un Serviciu In Beneficiul Cetateanului”. Pe românește spus, Spitalul Județean Pitești desi avea un sistem informatic integrat care funcționa brici, achiziționat cu 92.000 euro, a plătit de 7,5 ori mai mult pentru un al doilea soft care e redundant, având în mare aceleași funcțiuni ca și primul.

Scrisoarea de recomandare a Spitalului Județean de Urgență Pitești pentru softul Hipocrate, achiziționat Romanina Soft Company. De ce mai era nevoie de cumpărarea, câteva luni mai târziu, a unui soft relativ similar la un preț de câteva ori mai mare?

ghita vladescu scrisoare recomandare

Iată ce concluziona expertul tehnic referitor la aspectul redundanței: “Printr-o achiziție din anul 2007 a fost achiziționat în cadrul SJU Pitești, pentru suma de 18.691 euro un sistem informatic integrat de la Romanian Soft Company SRl (membrul asociației care a depus oferta și căreia i-a fost atribuit contractual). Valoarea estimată actual a contractului de 3.000.000 lei este nejustificat de mare, în condițiile în care se dorește o extindere a unui sistem deja existent”.

***

La celelalte spitale costurile de implementare a softului care are aproximativ aceleași funcții ca și sistemul Hipocrate, softul de 92.000 euro, au fost:

Spitalul Județean Buzău: 3.154.960 lei

Spitalul Județean Călărași: 2.757.960 lei

Spitalul de Pneumofiziologie Brad:   5.759.063  lei

***

Iată ce declara evaluatorul celor patru contracte pe fonduri UE câștigate de firmele fondate de Sebastian Ghiță și Sebastian Vlădescu referitor la sistemul informatic de la Spitalul Județean Buzău, Spitalul Județean Călărași și Spitalul de Pneumofiziologie Brad, unde a fost nevoie de implementarea de la zero a unui astfel de software: “Consider estimarea bugetară exagerat de mare, având în vedere scopul contractului. Costul real de piață al unui sistem medical integrat nu are cum să depășească suma de 1.000.000 lei. A se vedea referințele de sisteme informatice similar aduse chiar de ofertantul declarant câștigător”.

Aplicând o banală operație de adunare a sumelor încasate de Teamnet și RSC și scăzând costurile estimate de expertul tehnic independent, rezultă o diferență nejustificat de mare, de 10,64 milioane lei, care exprimată în procente înseamnă enorm. Dacă expertul are dreptate, înseamnă că prețul de achiziție a fost umflat nu ”cu”, ci de aproximativ 3,5 ori. Ajutată și de cele patru contracte analizate mai sus, în 2011 cifra de afaceri a RSC SRL a sărit subit de la 11,44 la 21,48 milioane lei.

Viteza supranaturală  de ducere la îndeplinire a termenilor contractelor

Expertul tehnic independent care a făcut verificarea celor 4 contracte, a semnalat o inadvertență majoră legată de implementarea soluțiilor software: ”Cerințele caietelor de sarcini sunt aproape identice în cazul celor patru achiziții și sunt foarte apropiate cu funcționalitățile sistemului Hypocrate dezvoltat de către firma Romanian Soft Company, partener în asociația care a câștigat achizițiile. În cazul fiecărei achiziții, timpul de livrare din ofertă a fost de o singură zi. Timpul de livrare de o zi intră în contradicție cu cerințele caietului de sarcini, care solicită servicii de analiză, proiectare și dezvoltare a unui sistem informatic integrat. Toate aceste servicii nu pot fi oferite într-o singură zi și nu respectă nici metodologia prezentată în oferte pentru aceste servicii”.

Cerințe absurde, care au limitat accesul celorlalți participanți la licitație

Rapoartele de expertiză tehnică au constatat deficiențe importante de elaborare a cerințelor, care au lăsat potențialii concurenți să bâjbâie în întuneric, neștiind pentru ce să oferteze: ”Cerințele caietului de sarcini nu permit oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire.Nu sunt oferite în mod transparent informațiile despre situația actuală din cadrul Autorității Contractante precum: organigrama, numărul de posturi de lucru, număr estimativ de calculatoare, aplicațiile informatice existente și structura datelor folosite, echipamentele medicale existente în cadrul spitalelor și care urmează să fie integrate în sistemul informatic, planul clădirilor unde se dorește realizarea fizică a rețelei de calculatoare etc. Caietuld e sarcini nu conține descirerea obiectivă a produselor, serviciilor sau lucrărilor necesare, pe baza căruia operatorul economic să își poată elabora oferta… ”

Limitările au fost atât de restrictive, încât un singur ofertant avea în mod real șanse de a fi acceptat. E vorba de ofertantul câștigător, asocierea Teamnet-RSC:  ”Solicitarea de realizare a unei versiuni demo a aplicației pentru faza de evaluare a ofertelor este foarte dificil de îndeplinit pentru ofertanți în timpul scurt alocat pentru pregătirea ofertelor și implică costuri semnificative de realizare din partea operatorilor economici. Solicitarea ca versiunea demonstrativă a aplicației să fie înregistrată la ORDA creează nejustificat o dificultate suplimentară posibililor ofertanți. Aceste cerințe au ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici”.

Spitale sensibile la nevoile societății, dornice să sprijine conceptul de responsabilitate socială

Cea mai incredibilă cerință din caietul de sarcini pentru informatizarea celor patru spitale a fost: “Solicitarea Certificatului privind Sistemul de management al responsabilității Sociale SA8000-2008 (Capitolul V.5. Standarde de asigurarea calității) introdusă în Fișa de date a Achiziției nu are legătură cu obiectul licitației și nici nu se referă la cerințe de servicii din caietul de sarcini)”.

Pe site-ul Teamnet International SA găsim la secțiunea Certificări, trecut și standardul: SA 8000:2008 – Sistem de Management al Responsabilităţii la Nivel de Organizaţie. Un standard onorant, dar fără legătură cu obiectul real al licitațiilor din spitale.

Există și alte aspecte grave sesizate în urma verificării celor patru contracte (cum ar fi că în fiecare din cele patru licitații au fost singurii ofertanți, că supervizor al informatizării la două dintre spitale a fost ales un personaj penal implicat în celebrul dosar penal al informatizării UMF Iași, condusă de Vasile Astărăstoaie etc).

***

Raportul tehnic în care sunt prezentate toate suspiciunile de fraudă în acordarea celor patru contracte

ghita vladescu suspiciuni frauda***

VA CONTINUA!

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

20 thoughts on “EXCLUSIV.FRĂȚIA SEBASTIAN – GHIȚĂ și VLĂDESCU. Contracte umflate cu milioane de euro din banii europeni pentru spitale! Până când UE a spus ”STOP! AJUNGE!”

  1. Namibia

    Păi da!
    Presa și DNA se ocupă de treburi greu dovedibile și mici, în timp ce aici există dovezi cu privire la prejudiciu (UE și raportul expertului independent) și există și dovadă implicării SRI, prin George Maior.
    Păi dacă DNA nu cere si nu începe urmărirea penală, atunci apare justificată intrebarea;
    Ce scop urmărește și din ce joc face parte DNA !?

    Reply
  2. Bogdan

    Dl. Befu,

    Exemplul dvs. este cît o picătură. Se poate face o paralelă între saga autostrăzilor și proiectele IT publice din ultimii 20 ani: peste 6 miliarde de euro, la un calcul fără pretenții de exactitate contabilă.
    Dacă se vor inventaria proiectele IT publice se va constată că numele „cîștigătoare„ sînt mereu aceleași, luate singular sau în combinații: Assesoft&co (Teamnet, etc), Siveco, Romsys, UTI, Star Storage.

    Urmează acum:
    Platformă Cloud Computing – proiectul ICI, pentru 17 milioane de euro (socierea formata din grupul UTI, Ymens Teamnet (parte a grupului fondat de Sebastian Ghita) si CP Consultant Services, avand ca subcontractanti pe Siveco si Romsys)

    Cine este CP consultants?
    „Ministerul Comunicatiilor a platit 3,38 mil. lei (0,8 mil. euro) companiei C.P Consultants pentru consultanta in vederea pregatirii documentatiei suport pentru finantarea prin accesarea fondurilor structurale. Compania este detinuta in proportie de 95% de Corina Petrescu, director in cadrul Ministerului Comunicatiilor in perioada cabinetului Adrian Nastase, cand ministrul IT&C era Dan Nica.

    MCSI a platit 2,94 mil. lei (0,7 mil. euro) pentru elaborarea a 10 strategii de catre Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica. Compania C.P Consultants a fost subcontractor in cadrul acestui contract. In 2008, cel mai bun an al C.P Consultants, compania a avut 4 angajati, afaceri de 230.000 de euro si un profit net de 51.000 de euro, potrivit datelor de pe pagina web a Ministerului de Finante.„

    Exemplele pot continua….Ministerul Educatiei vrea sa cumpere un sistem informatic care sa imbunatateasca eficacitatea organizationala in Minister si in institutiile subordonate, contract cu o valoare estimata cu TVA de peste 11,87 milioane lei (peste 2,6 milioane euro), care va fi finantat din fonduri UE.

    Reply
    • Daniel Befu

      Vă înțeleg oful și aveți dreptate. Eu, unul, m-am obișnuit ca aproape peste tot pe unde întorc capul, acolo unde sunt easy money de făcut, să apară și mârlanii.

      Reply
      • Bogdan

        Cred că nu ar fi suprize prea mari dacă, în cazul acestor companii am afla:
        – ponderea contractelor publice din totalul contractelor
        – ponderea veniturilor din contracte publice din totalul cifrei de afaceri
        – calitatea livrabilelor raportată la proiecte similare
        – ce s-a plătit sub formă de “servicii suport” postimplementare
        – cîte dintre proiectele implementate sînt utilizate la 2-3 ani după implememtare
        Cel putin la fel de interesant ar fi de stiut cine sint cei mai importanti beneficiari ai proiectelor cu finantere UE (POSCCE) si cine a implementat aceste proiecte (de obicei institutii publice/guvernamentale cu cei nominalizati)

        Reply
  3. Tempor

    La volumul imens de “opere” si “capodopere” (capo d’opera) contemporane care au fost “tiparite”, DNA-ului ii revine o munca titanica!
    Pana in prezent, personalului activ din DNA, atat la salarii cat si la pensii, i se pot aloca acele suplimente la pensii care si le-au arogat cu un tupeu fantastic cei din grota cu tâlhari şi din alte peşteri.

    Reply
  4. Alec

    Acesti excroci au furat banii romanilor si acum se dau fete mari ,spunand ca sunt cinstiti.Javrele din politica romaneasca ataca justitia,ca ei se cred mai presus de lege.Ei cred ca-i mai sustine cineva,cretinii vad ca -i injura cetatenii pe strada si tot nu se lasa de prostii.DNAul ,este cea mai credibila institutie a ROMANIEI ,IAR EA ADUCE HOTII IN FATA JUSTITIEI.GATA TOVARASI ,PLECATI LA BECIUL DOMNESC ,ACOLO VA ESTE LOCUL.

    Reply
  5. florin

    Managerii spitalelor nu au avut niciun cuvant de spus la achizitia softului? Decizia a fost strict a ministerului comunicatiilor? Din cate inteleg, la spitalul din Pitesti achizitia a fost inutila, softul cumparat anterior raspundea cerintelor spitalului… Parca in 2010 s-a schimbat managerul , domnul Copceag, ortoped foarte bun, i-a luat locul domnului Fratoaica

    Reply
  6. Radu Negrut

    O problemă pe care nimeni din afara sistemului sanitar nu o cunoaște . Pînă prin 2007 , directorii de spitale (practic 99% medici) au ignorat într-o bună majoritate (50-50 %) informatizarea spitalelor . În 2006 , 40 % din spitalele cu peste 400 de paturi aveau 15-20 de calculatoare . După 2006 , odată cu liberalizarea accesului la posturile de manageri de spitale a non-medicilor , a schimbat mult în bine situația . Dacă veți urmări dezvoltarea în timp a informatizării spitalelor , veți constata acest lucru . După venirea ministrului Bazac , acesta a promovat revenirea la vechiul sistem al exclusivității medicilor în post de manageri ( a fost declarat neconstituțional în 2010 ) . Apoi după 2010 , odată cu transferul facut de ministrul Cseke al spitalelor către autoritățile locale ( transfer făcut în mare și inexplicabilă grabă ) fenomenul de care vorbește articolul a explodat . Credeți că doar firmele de care vorbește articolul ( și DNA ) sunt în cauză ??? Vă asigur că NU . Oare vechii prieteni ai sistemului sanitar de la InfoWorld s-au cumințit ??? Mira-m-aș !

    Reply
      • Gigi

        Caietele de sarcini au fost facute exclusiv de angajatii RSC.
        Info Word a fost la licitatii dar doar de fatada. Omul lor a fost cumparat(si ulterior dat afara).

        Reply
  7. Cristian Ioan

    Jos palaria!
    Faza cu “intr-o singura zi” nu poate sa nu imi starneasca admiratia. In anii 90 lucram la o firma de calculatoare cu 5 oameni, acum firma la care lucrez are 150 de angajati, totdeauna au fost probleme de capacitate: daca prindeam un contract “mare”, era greu, pt ca fiecare dezvoltator lucreaza deja pe mai multe proiecte. Firmele foarte mari au resurse infinit superioare, dar sunt inerent mai greoaie, si desigur ca nu totdeauna poti pune o mie de oameni sa lucreze in paralele la un proiect. De aceea, faza cu instalarea si punerea in functiune a sistemului intr-o singura zi mi se pare absolut fantastica …

    Reply
  8. ioan

    Hotia OBLIGATIVITATII semnaturii electronice pe TOATE documentele , dealtfel PUBLICE , din achizitiile la fel de : PUBLICE

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *