Doua tari est-europene cu trasee diferite De ce polonezii reusesc sa absoarba eficient bani europeni, iar Romania sta cu fondurile blocate

În timp ce Polonia a avut creştere economică pe perioada
crizei, în România corupţia şi incompetenţa ne lasa definitiv fără cea mai mare
parte din fondurile UE.
România a încercat prin multe
dintre politicile aplicate să urmeze traseul Poloniei, din păcate însă de
puţine ori i-a reuşit. Chiar dacă există diferenţe culturale, istorice şi
politice, modelul polonez este unul de invidiat când vine vorba de absorbţia
fondurilor europene. Articolul este o analiză comparativă generală între
situaţia corupţiei în domeniul fondurilor europene.

Subiectul este
unul sensibil în ambele ţări şi lumea pare să fie conştientă că frauda cu
bani europeni este o realitate, apar articole în presă sau reportaje la
televiziune despre acest subiect. Deşi atât în Polonia, cât şi în România
există în continuare o nevoie de date concrete, cuantificabile, rapoarte sau
analize despre numărul proiectelor pe fiecare PO, care au fost suspectate de
fraude şi nereguli datorate actelor de corupţie, ce nu poate fi contestat este
faptul că Polonia s-a descurcat mult mai bine decât România în ce priveşte
absorbţia banilor europeni. Cum au procedat pentru a combate şi preveni
corupţia, cum au crescut eficienţa gestionării fondurilor? În continuare voi
prezenta un răspuns ce priveşte trei direcţii : abordarea din domeniul
administraţiei publice, eficienţa controlului gestionării fondurilor europene
şi măsurile concrete pentru absorbţia în unul dintre programele operaţionale cu
probleme.

1. 1. Administraţia şi reforma sistemului
public strâns legate de fenomenul de corupţie

Politica de coeziune a UE este gestionată şi pusă în
aplicare în primul rând de către administrația publică a statelor membre ale UE şi, prin urmare,contextul instituțional şi sistemul de administraţie publică al unei țări sunt principalii parametri pentru o realizare eficientă
şi eficace
a politicii. Când vine vorba de
absorbţia fondurilor europene Polonia reprezintă modelul care nu a
putut fi urmat de România.
Divizarea administrativă urmată de procesul de descentralizare, precum şi
stabilitatea politică şi guvernarea eficientă au fost factorii care au
contribuit la realizarea unei bune absorbţii a fondurilor europene, în
comparaţie cu România. Un grafic preluat de la Comisia Europeană şi
prezentat în 2012 de Societatea Germană pentru Cooperare Internaț ională
arată că rata de absorbţie a Poloniei, pentru
anul 2011 este de aproape 38%, în timp ce România se clasează pe ultimul loc cu
o rată de 16,51%. Diferenţa dintre cele două ţări este vizibilă în cazul unei
comparaţii a datelor oferite de ministerele de resort. Dacă în România, pe site-ul Ministerului Afacerilor
Europene
situaţia fondurilor structurale pâna în luna
octombrie a acestui an arăta ca au fost depuse peste 35.000 de proiecte, dintre
care 9.000 sunt contracte semnate, site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale
din Polonia arată că până în luna octombrie a acestui an au fost depuse peste
242.000 de proiecte, dintre care aproape 76.000 sunt contracte semnate.

În Polonia, procesul de descentralizare a dus la o reformă a administraţiei publice,
principalul beneficiar al fondurilor europene. Deşi rolul PO de
Dezvoltare a Capacităţii Administrative era să contribuie la îmbunătăţirea
procesului de elaborare a politicilor şi a proceselor decizionale în domeniul
managementului public, reforma mult dorită a sistemului public românesc s-a
realizat în proporţie mică.
Conform unui studiu al Institutului
de Politici Publice
75% din
fondurile acestui program au mers către administraţia publică centrală şi în
general pentru activităţi similare cu acţiuniile desfăşurate de acele
autorităţi, deci banii europeni au fost accesaţi pentru aduce la îndeplinire
activităţi, ce trebuiau realizate în mod legal prin statutul de funcţionare.
Asta în condiţiile în care România , comparativ cu
alte
țări de dimensiunea sa, este unul dintre statele cele mai centralizate din Europa. Un
raport realizat de şeful departamentului de Administraţie Publică
din
cadrul Universităţii din Varşovia arată căcentralizarea inseamnă ineficienţă, inechitate şi corup
ție . Potrivit aceluiasi studiu ineficiența economică are
multe aspecte
: fondurile bugetare,în loc să fie cheltuite în locul în care sunt generate, sunt trimise mai întâi la centru, prelucrate de către un aparat birocratic gros,şi revin în teritoriu prin
intermediul
principiilor arbitrare,
pe linie politică
. Centrul nu ştie sau nu-i pasă de priorită
țile regionale , prin
urmare, alocarea este ineficientă.

Aceasta este una dintre diferenţele
majore între Polonia şi România când este vorba de principiul subsidiarităţii,
de regiunile NUTS II, de politicile de dezvoltare regională precum şi de
activitatea Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Ca majoritatea ţărilor din
centrul şi estul Europei, ambele state au moştenit de la sistemul comunist un
amestec foarte dăunător între politică şi funcţiile pur administrative, care a
creat o diviziune neclară între responsabilitatea politică şi competenţele
administrative. În cazul Poloniei, dezvoltarea societă
ții civile şi a comportamentului democratic, precum şi creşterea economică, ar fi fost imposibilă fără reforma administrativă,
realizată prin procesul de descentralizare. Faptul că în Polonia există 16
regiuni (voievodate) de dezvoltare, corespondente zonelor NUTS II, care
administrează 25% din banii europeni, permite fluidizarea procesului de
absorbţie, eliminând birocraţia şi eventualele cazuri de corupţie.

În România situaţia e diferită,
managementul fondurilor fiind centralizat. Cele opt Agenţii de Dezvoltare Regională,
corespondente zonelor NUTS II, funcţionează ca instituţii neguvernamentale,
nonprofit şi de utilitate publică şi sunt organele executive ale Consiliilor de
Dezvoltare Regională, care grupează reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi
locale. Aceste Consilii de dezvoltare sunt conduse prin rotaţie de către preşedinţii
de Consilii Judeţene, ceea ce constituie o imixtiune periculoasă între politic
şi administraţie publică, care poate degenera uşor în acte de corupţie. Nu de
puţine ori primari sau preşedinţi de Consiliu Judeţean au fost acuzaţi de acte
de corupţie privind deturnarea de fonduri europene. Conform unui studiu realizat de Institutul
de Politici Publice în 2011
, culoarea politică a conducătorilor instituţiilor
a constituit o variabilă în câştigarea proiectelor pe POR, acolo unde
beneficiarii au fost autorităţiile publice locale (consilii judeţene şi
consilii locale). De asemenea, licitaţiile şi achiziţiile publice din cadrul
unor PO, au fost oferite pe criterii de clientelism politic, în funcţie de sumele care au fost oferite de
anumite firme la bugetele partidelor politice.

 

2. 2. Corupţia-factorul care împiedică accesarea fondurilor;
performanţa sistemului judiciar face diferenţa între cele două ţări.

Corupția şi politizarea excesivă a administrației publice locale, regionale şi naționale este, probabil, unul dintre cei mai importanți factori care împiedică capacitatea de absorbție a fondurilor UE, în România.

Chiar dacă percepţia corupţiei nu reprezintă o variabilă
din care se poate identifica clar nivelul de corupţie al unei ţări, opinia
cetăţenilor despre acest fenomen trebuie luată în considerare atunci când se
analizează situaţia acestui factor. Este vorba de o tehnică de cercetare
sociologică ce conţine metode cantitative şi calitative folosită de Transparency International şi
numită Indicele de Percepț ie al Corupț iei , care clasează țările pe baza percepţiei publice a
fenomenului de corupţie în sectorul
public
. În anul 2011 România era situată pe locul 75, având un indice
de percepţie al corupţiei de 3.6, în timp ce Polonia ocupa poziţia 41 cu un indice de
percepţie al corupţiei de 5.5.
Ceea ce este îngrijorător este evoluţia
celor doua ţari: dacă Polonia avea în 2006 un indice de 3.7, asemănător cu cel
de astăzi al României, indicele României din acea perioadă era de 3.1, deci
evoluţia noastră a fost de sub 0.1 pe an, având o îmbunătăţire a indicelui de
percepţie al corupţiei de 0.5, în ultimii şase ani!

Potrivit unui studiu realizat printr-un proiect european, “Studiul
diagnostic privind fenomenul de corupţie în administraţia publică locală”
, aproape 88% din cei intervievaţi sunt de
părere că nivelul de corupţie din România este “ridicat” sau
“foarte ridicat”, iar la nivelul administraţiei publice locale procentul este de
asemenea foarte ridicat – peste 75%.
Chiar dacă aceste date nu
contribuie la identificarea reală a fenomenului de corupţie, este
îngrijorătoare percepţia cetăţenilor faţă de corupţia în sistemul public (la
nivel de management şi la nivel de beneficiar al fondurilor structurale).

Ineficienţa sistemului public românesc, caracterizat
prin lipsa de competitivitate, transparenţă şi responsabilitate, coroborat cu
fenomene de corupţie cum ar fi nepotismul, conflictul de interes, şpaga şi mita
au urcat România pe primul loc în topul statelor membre UE care deturnează
fonduri europene.
Potrivit unui raport întocmit de
Oficiul European de Luptă Antifraudă OLAF
şi publicat în luna iulie în Romania s-au
înregistrat anul trecut 225 de cazuri de fraudă, situând ţara pe primul loc, în
faţa Germaniei 168 de cazuri şi a Italiei cu 112 cazuri. Marea problemă a
României este însă justiţia conform jurnaliştilor de la TV5 , în
condiţiile în care deşi are cele mai multe investigaţii privind fraudele cu
fonduri europene, are şi cele mai puţine anchete finalizate. Reprezentantul
Biroului European Antifraudă, Lothar Kuhl, declara pentru postul francez căCeea
ce este îngrijorător în cazul Romaniei este rata slabă a condamnărilor în urma
procedurilor judiciare începute”
, cauzele fiind anchetate fără ca suspecţii să fie
condamnaţi. OLAF pune accentul nu pe numărul mare de cazuri transmise, ci pe
eficacitatea cu care acestea sunt rezolvate. România dă încă o dată dovada ca
are un sistem judiciar ineficient, în peste 73 % din cazurile anchetate s-a
renunţat în final la acuzaţii, doar 23% din dosare ajungându-se la condamnări.

Potrivit aceluiaşi raport OLAF ,
pentru anul 2011 în Polonia s-au înregistrat 90 de cazuri dintre care la 50%
dintre acestea s-a renunţat, iar 36% dintre dosare s-a ajuns la condamnări. În
anii trecuţi, decalajul dintre cele două ţari a fost şi mai mare: potrivit raportului OLAF din 2011,
pentru anul 2010
Polonia a înregistrat 32 de cazuri de
fraudă iar 38% dintre acestea au constituit condamnări definitive. În 2010, în România au fost semnalate 256 de
cazuri dintre care peste 77% dintre acestea s-a renunţat înainte de proces.

Conform unui document publicat de către Centrul European de Cercetare pentru Anti-corupţie şi
Consolidarea Statului
din Polonia, principalele domenii
care sunt afectate de corupţie sunt
politica şi administraţia publică.
Acest raport sugerează că, deşi corupția este relativ răspândită în
Polonia
, nivelul său este în declin, ceea ce se poate vedea şi din rapoartele OLAF.
Legi şi reglementări îmbunătăţite sunt efectul modului de guvernare a organiza
țiilor societății
civile şi a activită
ților comunității internaționale , precum şi de o monitorizare continuă a vieții publice şi a funcționarilor, efectuate de către organele de stat cât şi de câinii de pază ai societăţii civile au contribuit în mare măsură la remodelarea mediului anti-corupț ie în țară. Astfel în 2009
s-a înfiinţat Scutul Anti-Corupţie cu scopul de a efectua controale şi de amonitoriza licita
țiile publice importante, iar mult mai devreme în 2005 s-a înfiinţat un
corp pe lângă guvern care se ocupă cu depistarea activităţiilor de corupţie în
instituţiile publice.

Societatea civilă este mult mai dezvoltată în Polonia
decât în România. Un
studiu publicat de către Grzegorz Wolszczak
evidenţiază faptul că în Polonia există 50.000 de asociaţii şi 7.000 de
fundaţii, ce adună 8 milioane de membrii dintre care 1 milion de voluntari. Din
aceasta reiese că Polonia are o tradiţie in ceea ce înseamnă ONG-uri, tradiţie
izvorâtă din mişcarea Solidarność din anii 70-80. Conform aceluiaşi document societatea
civilă are un impact mare asupra fenomenului de stopare a corupţiei: documente
oficiale guvernamentale fac trimitere la publicaţii ale ONG-urilor, iar unele
sondaje realizate de ONG-uri constituie surse de informaţii pentru o analiză pe
termen lung a acestui fenomen din partea instituţională.
În Polonia
ONG-urile se constituie în coaliţii pentru lupta împotriva corupţiei (Coaliţia
Anti-corupţie a Organizaţiilor Non-guvernamentale), iar ca fapt inedit, faţă de
sistemul civic românesc în Polonia există o colaborare între administra
ț ia centrală şi locală
şi sectorul ONG.
(agenţiile de stat iau poziț ii cu privire la
rapoartele ONG-uri referitoare la punerea în aplicare a activită
ț ilor anti-corupț ie în sfera publică). Conform aceluiaşi raport, mass-media poloneză este unul dintre cei mai
importanţi factori de luptă împotriva corupţiei.p
Sprijinul mass-media a
atras
aten
ția publicului asupra problemei şi a contribuit la creşterea gradului de
conştientizare
cu privire la (anti)corup
ție şi efectele sale.Media este capabilă să exercite o
presiune puternică
asupra politicienilor şi func
ționarilor publici , precum şi să comunice
cât mai larg
cu privire la fraudele cu fonduri europene,şi astfel săagite” oamenii şi instituţiile la ac
țiune . Cu toate acestea şi Polonia mai are un drum lung de
parcurs pentru a eradica corupţia, însă spre deosebire de România, Polonia a
făcut progrese mari în ultimii ani. Schimbările sociale se
realizează lent
şi necesită un
efort
continuu din partea guvernului cât şi sectorului ONG pentru a asigura sustenabilitatea acestei evolu
ții .

În România situaţia este mult mai gravă. România trebuie să asigure
respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar pentru a
recâştiga încrederea partenerilor săi din UE, se afirmă în raportul adoptat de Comisie în
cadrul mecanismului de cooperare si verificare (MCV)
, în
luna iulie a acestui an. Raportul analizează ultimii cinci ani, pornind de la
aderarea României la UE în 2007, şi evaluează progresele înregistrate în acestă perioadă, concentrându-se pe reforma
sistemului judiciar şi combaterea corupţiei, puncte deficitare ale ţării.
Conform unui sondaj Eurobarometru al Comisiei, 72% dintre români cer Comisiei
sa sprijine reforma în România până când reforma sistemului judiciar şi
combaterea corupţiei vor atinge standarde comparabile cu alte state membre.
Cele două puncte deficitare dar şi problema absorţiei fondurilor europene, au
constituit agenda de discuţii din luna septembrie între Barosso şi Ponta. „Deşi un efort major a fost făcut în cursul ultimului an,
capacitatea de absorbţie rămâne extrem de mică şi România riscă să piardă sume
semnificative care ar fi avut un impact benefic major asupra cetăţenilor români
şi a mediului de afaceri. Preşedintele Barroso a solicitat guvernului să ia
măsurile imediate necesare pentru a îmbunătăţi capacitatea administrativă şi
achiziţiile publice
“, se arată în comunicatul Comisiei
Europene
.

 

3. Analiză a doua PO ce au ridicat
probleme de corupţie- POR în Polonia (2004-2006) şi POSDRU în România
(2007-2013)

Programul Operaţional Regional (POR) din Polonia a avut reale probleme în
perioada 2004-2006, probleme legate de corupţie, în rândul administraţiei
publice şi a clasei politice, conform unui raport elaborat de Institutul
de Afaceri Publice din Varşovia
. În acest
document se sublinază faptul că o centralizare excesivă a sistemului de
management al POR poate favoriza apariţia cazurilor de corupţie.
Chiar dacă
procesul de descentralizare admnistrativă era realizat încă din 1999, POR
pentru perioada 2004-2006 a fost centralizat, pentru toate din cele 16 regiuni,
ceea ce nu a permis implicarea voievodatelor în procesul de dezvoltare
regională. Conform aceluiaşi studiu, alţi factori care au dus la apariţia unor
cazuri de corupţie sunt legaţi de procesul complicat de management, diviziuni inadecvate de
responsabilitate
între diferite
autorită
ți publice ,
precum şi între politicieni şi func
ționari,
institu
țiileprostconcepute
(Comitetele Regionale care elaborau priorităţiile de dezvoltare regională),
reglementări imprecise privind necesitatea de a asigura transparen
ța procedurilor, lipsa unor reglementări speciale pentru
a
preveni corup
ția, culturapoliticăşi
administrativă din Polonia. Unii dintre aceşti factori au fost remediaţi pentru
perioada 2007-2013 şi exemplul cel mai concludent este faptul că s-a creat
câte un Program Operaţional Regional diferit pentru fiecare regiune în parte,
iar cele 16 regiuni au primit responsabilitate totală în ceea ce priveşte
managementul şi implementarea POR.

Comparativ, în prezent finanţarea României de la bugetul UE prin fonduri
structurale se află într-un blocaj fără precedent în istoria ţării. Trei programe
operaţionale (PO) care sunt gestionate de Directoratul General Regio, al
Comisiei Europene sunt blocate: PO Mediu, PO Transport, PO Regional. Pe anumite
axe prioritare din cadrul acestor PO Comisia va aplica anumite sancţiuni
cuprinse între 10 şi 25%. Un alt PO cu probleme mult mai mari este cel de
Resurse Umane. Pe acest PO nu se mai fac decontări de aproape trei luni,
beneficiarii riscând să compromită proiectele sau în unele cazuri chiar să se
desfiinţeze din cauza incapacităţii de plată. Deşi Ministerul Muncii a anunţat reluarea plăţilor pentru începutul lunii octombrie, va
fi capabil AM POSDRU să verifice şi să
valideze cereri de rambursare într-un ritm alert?

POSDRU este unul din programele cele mai importante, care trebuia să
formeze capitalul uman, atât de necesar pentru o dezvolatare sustenabilă a
economiei românesti prin crearea de noi locuri de muncă, performanţă în rândul
angajaţilor şi angajatorilor, formare profesională continuă, dezvoltarea
spiritului antreprenorial. Într-un cuvânt, programul trebuia să contribuie
major la rezolvarea problemei capacităţii administrative, a birocraţiei şi a
competitivităţii, domenii deficitare. Din păcate, POSDRU a fost cel mai uşor de
fraudat, din cauza unei gândiri din start greşite a programului şi a
criteriilor de selecţie a proiectelor.

Principalele probeme semnalate in
raportul de audit al CE
sunt legate de deficienţe în
evaluarea si selecţia proiectelor, dar şi de ambiguitatea regulilor naţionale
de eligibilitate care au permis o alocare şi o utilizare ineficientă a
resurselor în implementarea proiectelor
. Pe lânga acestea au mai apărut şi
deficienţe în cadrul verificărilor de management ale proiectelor, precum şi
costuri ridicate ale consultanţilor implicaţi în proiecte care nu au putut fi
justificate prin rapoartele de activitate sau prin documentele de suport.
Toate acestea au dus la îngheţarea
plăţilor pentru POSDRU de la Bruxelles. Potrivit comunicărilor oficiale ale
Comisiei, din limbajul instituţional întelegem că plăţile pentru POSDRU au fost
întrerupte din cauza deficienţelor de management şi control, însă motivele
reale sunt corupţia şi incompetenţa. Faptul că doi miniştri (Ioan Botiş şi
Vasile Cepoi) din două guvernări diferite, au demisionat după ce Agenţia
Naţională de Integritate s-a autosesizat cu posibilele infracţiuni de conflict
de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii
Europene şi infracţiuni de corupţie, în cadrul a două proiecte POSDRU,
evidenţiază modul în care acest program a fost gestionat de către Autoritatea
de Management, Ministerul Muncii. Mai mult decât atât, a fost una dintre
autorităţile de management cel mai puţin transparente, pierzând chiar un proces
în instanţă cu Institutul de Politici Publice, care a dat in judecată
Ministerul Muncii pentru că nu avea acces la informatii. Pe de altă parte
POSDRU a devenit o afacere extrem de profitabilă pentru firmele de consultanţă
care formează persoane în domenii care nu sunt cerute pe piaţa muncii. Conform aceluiaşi raport IPP , una
dintre firmele de training şi calificare
personală a câştigat proiecte în valoare de peste 27 de milioane de
euro !!! Apoi,
unele cursuri nu
s-au făcut, existând doar în
hârtii, au existat experţi care au fost
plătiţi pentru mai mult de 24 de ore pe zi într-o anumită perioadă, pe mai
multe proiecte, s-au creat poziţii inutile în unele proiecte, dar care figurau
pentru ca anumiţi oameni să fie plătiţi. Şi cel mai mult au de suferit
beneficarii care au urmat cu stricteţe paşii proiectelor POSDRU, ONG-uri
care s-au desfiinţat sau riscă să intre
în incapacitate de plată.

 

Concluzii

Polonia, ca şi oricare dintre ţările din centrul Europei,
suferă încă de mentalitate „est-europeană ». Cazuri mari de corupţie au
existat şi există în continuare, mita, şpaga sunt larg răspândite în
obiceiurile polonezilor, însă în comparaţie cu România se observă un uşor
declin al acestui fenomen, conform datelor prezentate în acest articol. Faptul
că in 2010, pe o perioadă de criză, rata economică de creştere a fost cea mai
bună din Europa, 3,9 conform Oficiului Naţional de Statistică , bazat
in primul rând pe gradul ridicat de eficienţă
ȋ n
absorbţia fondurilor europene, semnalează faptul că în Polonia corupţia nu a
afectat major cheltuirea banilor europeni.

Cele mai importante elemente care trebuie luate în considerare în
România sunt legate de întărirea sistemului instituţional şi a statului de
drept, factori care reprezintă condiţii esenţiale în procesul de absorbţie al
fondurilor europene.
Transparenţă, responsabilitate, eficienţă,
competitivitate, multi-level governance reprezintă factorii principali care ar
trebui să fie pilonii oricărui sistem. În Romania toţi aceşti factori
sunt în fază incipientă. Dacă nu există îmbunătăţiri şi responsabilităţi pentru
reducerea corupţiei alte reforme vor avea doar un impact limitat. După 20
de ani de economie de piaţă, Romania este încă la coada clasamentului, în
spatele tuturor ţarilor post-comuniste, când vine vorba de performanţă
instituţională sau de cheltuirea banilor europeni. Corupţia, care apare ca
o reflectare a cadrului instituţional slab şi a unui sistem de control al
banilor europeni neperformant, continuă să fie un impediment serios pentru
procesul de absorbţie al fondurilor europene.Modelul
polonez arată că absorbţia eficientă şi corectă a fondurilor europene este sprijinită de o
colaborare între o societate civilă activă
care vine cu argumente solide si cu date concrete şi mass-media, precum şi cu instituţiile
statului implicate în acest fenomen
.
Poate fi acest model viabil şi
în România?”

Graţian Mihăilescu, consultant Dezvoltare Regională & Afaceri Europene

 

Articol publicat in cadrul
proiectului
“Proasta guvernare
in cheltuirea banului public in Romania intre anii 2004 si 2012
“, derulat de SAR cu sprijinul financiar al Open Society
Foundations.


Recomandări

3 thoughts on “Doua tari est-europene cu trasee diferite De ce polonezii reusesc sa absoarba eficient bani europeni, iar Romania sta cu fondurile blocate

  1. Nick Sava

    Interesant studiul – dar aproape ca nu era nevoie de el. Era suficient sa se incerce sa se raspunda la intrebarea: “De ce in tarile UE sunt cunoscuti “instalatorul polonez” si “cersetorul/hotul roman”?” E vorba de atitudinea diferita a celor doua popoare fata de munca, responsabilitate, morala, eficienta, competitivitate si, in ultima instanta, binele public. Sa nu mi se spna ca “si la ei sunt”… Desigur. Ceea ce ne diferentiaza este PROCENTUL! Probabil de aceea, nici polonezii nu s-au putut ridica peste 40% absorbtie. In Romania sunt cu MULT mai multi care, in momentul in care initiaza un proiect PO, se intreaba: “mie ce-mi iese?” Probabil, dublu fata de citi sunt la polonezi.

    Reply
  2. Nick Sava

    In situatia cumplita a economiei romanesti, mai ales dupa reducerea stricta a investitiilor, au ramas putine alternative pt un tinar (absolvent sau somer). Probabil, cei care nu indepplinesc conditiile de a pleca din tara (competenta, simt al riscului, dorinta de afirmare) si trebuie sa ramina in Romania, cea mai atragatoare este “cariera” de politician. Intri intr-un partid “mare”, cu relatii, unde poti gasi ceva lucrativ fie ca functionar, fie la vreo furma privata (eventual chiar a ta), cu speranta ca, incet incet, salti spre virful piramidei. Daca nu esti “bun” de politician, iti faci un ONG. Romanii sunt inventivi, pot gasi un nume frumos… Ceva bani d ela guvern, altii de la sponsori straini… Nici macar nu trebuie sa faci ceva. Eventual, pui ong-ul la dispozitia vreunui partid. Daca vrei bani multi si repede, iti faci o firma specializata pe cursuri (nici nu conteaza de care) – OK, e nevoie sa ai o diploma obtinuta oricum – si te inscrii in POSDRU. Ai nevoie totusi de oarece relatii (deci, e bine sa fii in politica sau “societate civila”) pt a p[utea incheia contracte. E greu sa gasesti “cursanti”, e mai usor sa ti-i trimita vreo companie… Nici nu conteaza ce predai. La un moment dat, sotia mergea la u curs de “operare Windows”. Nu ca-i trebuia – toti colegii ei stiau mult prea bine sa foloseasca programul. Dar oo trmitea “Seful”. A mai facut: unul de “introducere in contabilitate” – desi ea e contabila -, unul de “computere” (acum stie ca uruitul indica un ventilator uzat), unul de “comunicatie” (asta a fost fun, 2 saptamini la Neptun), si acum face ceva ce nici ea nu stie ce (oarece despre “fiberoptics”). Banuiesc ca intregul program POSDRU la romani este asemanator: ceva pe banii eurpeni care imbogateste citiva, de care profita alti citiva (timp pierdut in schimbul diurnei, cazarii, mesei, transportului…), care da nimic folositor si se finalizeaza printr-o diploma/certificat care nu-ti ajuta la nimic.

    Reply
  3. Pingback: Polonia DA, România BA! - gratie lui mihailescugratie lui mihailescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *