Alina Mungiu-Pippidi

Constituția e valabilă și pentru popor. În statele de drept

Așa după cum era de prevăzut, referendumul lui Klaus Iohannis a fost degeaba. Eu nu am televizor, dar din ce am văzut prin presa electronică, nu am fost singura care să avertizeze că referendumul președintelui Iohannis era neconstituțional; măcar Traian Băsescu, dacă nu și alții, făcuseră această observație elementară.

Se vedea nu numai din stîngăcia neprofesionistă a întrebărilor, care păreau făcute de sociologii de la Academia Națională pentru Securitatea Gradaților Fără Minte, ci și din principiul în sine, promovat și de campania ”Fără penali”, și de un mic grup activ de populiști radicali, aparținînd unei organizații oculte, dar foarte agresive, care se ocupă cu atacul la Constituție și Curtea Constuțională mult mai mult decît cu atacul la PSD.

Principiul sau mai degrabă principiile sunt elementare.

Primul este universalismul, care e la temelia dreptului roman și european. Nu se pot da reguli separate pentru anumite categorii. Corupții nu pot fi condamnați sau amnistiați sau excluși pe alte reguli decît violatorii, pedofilii, criminalii în serie sau masturbatorii în public. Cît de cretin trebuie să fie cineva să nu priceapă chestia asta? Nu trebuie doctorat în drept constituțional.

Un referendum de acest gen nu poate propune lucruri care sunt contra constituției actuale și a principiilor de drept. Cum just subliniază Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki (APADOR-CH), într-un comunicat de presă remis vineri, poporul a aprobat prin referendum Constituţia României, inclusiv articolul 152, denumit „Limitele revizuirii” (Constituţiei – n.n.). Potrivit acestui articol, Constituția nu poate fi revizuită sau modificată, dacă, printre altele, acea revizuire are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora. Că mîine poate exista majoritate să se calce în picioare decizia definitivă a justiției în cazul Sorinei, sau să se aprobe pedeapsa cu moartea, sau să-i criminalizăm din nou pe homosexuali. Dar de asta există Constituția ca regula supremă, să fie deasupra tuturor, lideri și popor. Sunt sigură că Moise Guran sau Rareș Bogdan au explicat, ca ziariștii profesioniști în mod imparțial acest lucru, chemîndu-i pe cei mai buni constituționaliști cu publicații internaționale la emisiunile lor, ca nu cumva să scoată lumea din casă de pomană. Sau n-au făcut așa?

Utilitatea referendumului a fost doar să mobilizeze oameni fără nicio înțelegere a statului de drept contra PSD chiar pe pretextul statului de drept. Remarc că acești măncători de integritate pe pîine nu au observat că dna Lagarde, noua desemnată de Emmauel Macron să conducă Banca Cetrală Europeană (primită cu aplauze binemeritate) are și ea o condamnare. Usereplușii din Parlamentul European nu au emis nici o vocală pe tema asta, deși cazul era asemănător cu cel pentru care a fost anchetat Vosganian.

Nu înseamnă că trebuie să alegem oameni condamnați sau să îi lăsăm în funcții. Dar și acum judecătorul îi poate exclude: Adrian Năstase și Dan Voiculescu au asemenea interdicții. O modificare a Constituției era -cum am spus la acea vreme- nu doar imposibilă, ci și inutilă. Ca să avem o practică judiciară mai unitară nu asta trebuie făcut. Ca să avem o practică administrativă în care un manager public cu reclamații de corupție (nici nu e nevoie de plîngeri penale) nu stă în funcție pînă la condamnarea definitivă e și mai simplu. Desigur, nu a pus nimeni în Codul Administrativ un amendament – nu era nevoie de nicio Constituție schimbată… Și, desigur, incitatorii populiști au avut grijă să nu discute căi concrete de realizare, ci doar să pună lemne pe foc și să cheme la petrecere pe toți neavizații, în cap cu actori celebri care au găsit o cale ieftină să-și facă popularitate.

Asemenea grupuri, odată create, persistă. Asistăm la crearea unei partide criptofasciste, care e pe fond contra ordinii constituționale și vrea judecata poporului, nu a legii,  pentru care va fi furnizat de undeva și un lider – Iohannis e doar un vehicul șters, care a mers cu acest referendum populist contra instinctelor lui mai bune, că i-a fost teamă că dacă nu călărește valul îi trece valul peste cap. Să vezi ce mai rămîne din instituțiile statului de drept după ce iau ei puterea – timpurile astea, cînd sub dictatura anecdotică a PSD doar șeful PSD ajungea la închisoare, vor fi cam ca Ungaria sub socialiștii corupți înainte să vină Orban.

Lumea se va întreba cum a fost posibil, cum tot aud lamentări azi cu Ungaria.

Păi e foarte simplu. Vă dau numai un exemplu, Ca parte din antrenamentul lor, această grupare obscur finanțată dar foarte vizibilă și-a făcut o aplicație selectivă de știri și opinii (unde au dus o campanie permanentă anticonstituțională pe bază de gradați de ai lor- experți zero). Dar înainte, chiar la început, au făcut un test în care au dat o știre falsă senzațională- o alertă de cutremur. Nu a fost cutremur, dar lumea a dat din umeri și a continuat să înghită găluște. Nu a închis canalul, cum ar fi făcut un public mai sofisticat…

Și atunci au mers mai departe.

P.S.: Nu e tîrziu. Dar lucrează vreun partid la ora asta la articolele de lege constituționale și legislația secundară necesară ca să previi corupții în funcții, cu care să se prezinte în ceasul unu după alegerile viitoare pe care le va pierde PSD? Nu.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

38 thoughts on “Constituția e valabilă și pentru popor. În statele de drept

    • Augustin

      Referendumul din 26 mai nu a fost unul inutil, nici neconstitutional, asa cum lasa sa se inteleaga likelele din psd-alde, insa interzicerea amnistiei si gratierii coruptilor nu se poate regasi in Constitutie, ci in legile care vor fi adoptate ulterior de Parlament.
      Parlamentarii sunt cei care, daca nu respecta vointa exprimata de popor, adica nu isi indeplinesc mandatul, nu vor mai fi alesi.
      Asta nu inseamna ca presedintele Iohannis a gresit convocand referendumul, pentru ca presedintele nu a spus niciodata ca urmareste revizuirea Constitutiei, ci doar a dorit sa arate Parlamentului care este vointa natiei cu privire la aceasta chestiune, chemand forul legiuitor al tarii sa o respecte, prin legile pe care le adopta ulterior.
      Chiar daca nu ar fi prins intr-o modificare a Constitutiei, rezultatul acestui referendum ar trebui sa fie luat in seama de politicieni, de azi inainte, pentru ca niciun partid nu trebuie sa isi permita sa nu tina seama de dorinta romanilor exprimata la referendum.
      Daca s-ar intampla acest lucru, acesti romani care au stat la coada si au votat la referendum nu o sa ii mai voteze niciodata.
      Institutia prezidentiala nu are initiativa legislativa de modificare a Constitutiei.

      Reply
    • Liviu

      CCR a stabilit că președintele are libertate totală de a stabili care e problema de interes național supusă referendumului și cum să sune întrebarea. Pentru asta, președintele are o răspundere pur politică.
      Să zicem că un președinte convoacă un referendum și întreabă poporul dacă e de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea. Iar poporul răspunde majoritar DA.
      Asta nu înseamnă că de a doua zi avem pedeapsa cu moartea. Pentru asta, trebuie modificat fie Codul penal, fie Constituția. Abia din acest moment intră în joc Curtea Constituțională.
      Dacă se modifică Codul penal, atunci modificarea este neconstituțională, câtă vreme Constituția interzice pedeapsa cu moartea. Dacă se modifică Constituția, modificarea este iarăși neconstituțională, pentru că depășește limitele revizuirii. Deci Curtea intervine asupra unui act cu forță obligatorie (Cod penal sau lege de revizuire a Constituției), nicidecum asupra unei întrebări consultative.
      Prin urmare, întrebarea în sine nu are cum să fie constituțională sau neconstituțională, ci doar actul prin care răspunsul la aceasta este implementat.
      Dar trebuie să te cheme amp ca să nu înțelegi asta. Urechiști din ăștia au inundat incinta, așa încât ai senzația că au devenit majoritari. În mâna lor, știința Dreptului a ajuns ca o praștie de pe centură, pe care o poștesc între ei după cum au chef. Din păcate, participă la chermeză și oameni care păreau să fi făcut școala la timp

      Reply
    • Mircea

      Referendumul din 26 mai nu a fost unul inutil, nici neconstitutional, asa cum lasa sa se inteleaga likelele din psd-alde, insa interzicerea amnistiei si gratierii coruptilor nu se poate regasi in Constitutie, ci in legile care vor fi adoptate ulterior de Parlament.
      Parlamentarii sunt cei care, daca nu respecta vointa exprimata de popor, adica nu isi indeplinesc mandatul, nu vor mai fi alesi.
      Asta nu inseamna ca presedintele Iohannis a gresit convocand referendumul, pentru ca presedintele nu a spus niciodata ca urmareste revizuirea Constitutiei, ci doar a dorit sa arate Parlamentului care este vointa natiei cu privire la aceasta chestiune, chemand forul legiuitor al tarii sa o respecte, prin legile pe care le adopta ulterior.
      Chiar daca nu ar fi prins intr-o modificare a Constitutiei, rezultatul acestui referendum ar trebui sa fie luat in seama de politicieni, de azi inainte, pentru ca niciun partid nu trebuie sa isi permita sa nu tina seama de dorinta romanilor exprimata la referendum.
      Daca s-ar intampla acest lucru, acesti romani care au stat la coada si au votat la referendum nu o sa ii mai voteze niciodata.
      Institutia prezidentiala nu are initiativa legislativa de modificare a Constitutiei.

      Reply
      • MAKE

        Augustin = Mircea, nu vorbi despre likele fara introspectie.

        Spui, ba chiar repeti ca un postac, o enormitate, un analfabetism functional. ” insa interzicerea amnistiei si gratierii coruptilor nu se poate regasi in Constitutie, ci in legile care vor fi adoptate ulterior de Parlament.”. Bre, aberant in doua comentarii identice, legile nu pot fi scrise contra Constitutiei. Daca a fost neconstitutional sa limitezi amnistia/gratierea, va fi la fel de neconstitutional sa dai „legi ulterioare”. Dna Pippidi scrie de multe ori despre analfabetismul juridic al celor ca tine/voi. Esti un exemplu perfect.

        Este nevoie de o noua Constitutie, nu revizuirea acesteia. Si chiar o noua Constitutie daca ar fi scrisa asa cum vrei matale, aproape sigur nu ar trece de CEDO.

        Reply
  1. roman

    Sustin in totalitate, abordarea articolelor, echilibrata si acoperitoare.

    Cred ca cea mai mare amenintare pentru o societate este manipularea prin prezentarea unor jumatati de adevar.

    De exemplu astazi toti „se lipesc” de tema Procurorul European, pentru a obtine ceva politic.
    A citit insa cineva regulamentul de functionare,
    REGULAMENTUL (UE) 2017/1939 AL CONSILIULUI din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO)

    si a mentionat cumva ce reprezinta
    articolul 120 – Intrarea în vigoare – EPPO își exercită competența cu privire la orice infracțiune din sfera sa de competență săvârșită după data intrării în vigoare a prezentului regulament, adica 10.2017.

    Reply
  2. alt anonim

    Constituția României interzice explicit organizațiile cu caracter secret. Care este „organizația ocultă” amintită trecător în editorial?

    Reply
  3. Adrian

    Deci au avut dreptate cei care-au mers la referendum și-au votat nu resp. da. Măcar în ceasul al XII-lea, la încheierea votării, să fi subliniat cineva dintre (așa-zișii) politicieni, opa, e o diferență la nr de , să zicem, da. Dar de ce un minim efort? Ce, la referendumul cu nr de camere resp parlamentari n-a fost diferență și tot n-au apărut comentarii de la (așa-zișii) politicieni? Logic ar fi ca av. Poporului să capete și această atribuție, de a întreba CC privind „conținutul” referendumurilor.

    Pe de altă parte, in 2003 urna mobilă zburda pe aleile și prin supermarketurile patriei, iar înainte Parlamentul avea supremație, incl. putând invalida decizii ale CC prin majorităti consistente, așa că..

    Reply
  4. taunul77

    Totuși, Puterea e a poporului in ultima instanță. Daca doreste sa schimbe total actuala Constituție, nu prea il poate împiedica niciun articol. Ca altfel, se ajunge la revolta.

    Acum aștept ca Guvernul sa dea o amnistie pentru corupți. Daca tot e constituțional. Se încumeta oare in actualul context politic? :)))))

    Reply
    • Gigel

      Puterea e a poporului în ultimă instanță, doar că poporul nu gândește și nu se exprimă ca o entitate. În ultimă instanță, poporul este o ficțiune, căci „poporul” este alcătuit din indivizi, cu idei diferite. „Poporul” nu are un creier, o singură voință, și o voce. Există indivizi care au păreri diferite. Așadar, care poporul îl luăm în calcul? Acei indivizi cu gura mare care ies în stradă? Doar ei sunt poporul? În democrație se lucrează prin reprezentanți, prin majorități, prin supunerea față de legi.

      Reply
      • taunul77

        In sensul in care il intelegi tu, poporul e majoritatea celor care se prezinta la urne. Daca ei voteaza covarsitor abrogarea unei Constitutii in vigoare la un moment dat, aceea isi inceteaza valabilitatea.
        Desi cu idei diferite, indivizii se pot strange sa sustina o anumita idee, intr-un anumit moment.

        Reply
  5. Viorel

    Daca, ipotetic vorbind, un numar semnificativ (70-80%) din cetateni vor introducerea in Constitutie a faptului ca omorul e legal, ce facem oare? Ce conteaza ce e „constitutional”??? Nu tot de popor e aprobata constitutia? In momentul in care o majoritate a hotarat ceva, e vina acelei majoritati ca sta si inghite faptul ca nu-i este respectata decizia, si ca sta sa asculte argumente ilogice, care sunt voit ilogice, probabil avand ceva interese…

    Reply
  6. CMC

    Stat de drept? In Romania? Niciodata!
    O Europa curata? Niciodata!
    Oricate scuze se va incerca sa i se gaseasca, asta-i adevarul european:
    „In virtutea bunei colaborari si a bunei intelegeri intre cei doi sefi de stat, presedintele Emmanuel Macron i-a transmis Presedintelui Klaus Iohannis ca va retrage candidatura domnului Jean-Francois Bohnert si ca o va sustine pe doamna Laura Codruta Kovesi la conducerea Parchetului European”, se arata intr-un comunicat oficial al Administratiei Prezidentiale.

    Vorbim aici de un concurs la nivel european, organizat deParlamentul european si de Komisia europeana, in care s-au inscris persoane, in nume propriu, care sunt acum retrase de state !!!!!
    Asta nu e un can can, e un „comunicat oficial al Administratiei Prezidentiale”.
    Partea proasta e ca nu e vorba de o eroare ci reflecta chiar discutia dintre cei doi presedinti: unul al unei tari din varful europei (scris intentionat cu „”e””).

    Reply
  7. JK

    Judecata legii și nu a poporului …. Da, dar e democrație, nu lexocrație. Imperfectă și erodată rău în ultimul timp. Și nu din cauza popoarelor. Nu popoarele au trimis o avocată precum Mme Lagarde în fruntea FMI, apoi a BCE, pentru a le apăra interesele. Ea, Macron, Johannis, gureșul Rareș etc. au mișcări prea ne-naturale pentru a nu te trimite cu gândul la ravagiile manipulărilor media.
    Iar onorabilii (care n-au ajuns niciodată de onoare) din CCR ar face bine să intervină în for ÎNAINTE de producerea unor prostii (dacă prostii sunt). Și armata de consilieri, profesori de drept, analiști, experți din partide, simpatizanți și critici, asociațiile profesionale și barourile etc. ce mama dracului a făcut?
    Partidele nu fac nimic de dragul idealurilor, ci vor puterea cu orice preț, așa cum poporul vrea salarii mai mari (individual, c-așa ne-au spus corifeii ultraliberalismului, autointitulați conservatori: deregularea e mai bună decât regularea, ceea ce a dus în fruntea națiilor niște personaje foarte horny, totuși).

    Reply
  8. nae girimea

    „referendumul preşedintelui Iohannis era neconstituţional”
    Nu conteaza ! S-a avut in vedere un anumit public. Daca publicul voteaza , misiunea a fost indeplinita . Ce putem observa e imensitatea publicului targhetat . „Viitor de aur /Romania are!”

    Reply
  9. Laura G

    De ce ne miram (inca) ?

    Daca ne uitam pe toti indicatorii structurali legati de statul de drept si democratie (dispersia proprietatii, diversitate etnica/religioasa, conflict, pluralitate intelectuala, etc) acolo ajungem in toata Europa de Est (mai putin Cehia, unde indicatorii arata bine). Structura bate agentia, ca sa parafrazez. Pana si in mult laudata Estonie, tot la populism s-a ajuns. Sigur ca, stiu eu, autoritarismul populist bulgar va fi diferit de autoritarismul populist ungar (dupa cum si comunismul lui Jivkov a fost diferit de comunismul lui Janos Kadar), dar tot autoritarism populist este, asta e structura.

    Sunt doua solutii sa iesim din acest blocaj: sau politici publice care sa schimbe structura (dar am pierdut trenul deja), sau federalism (adica UE sa constuiasca explicit statul de drept aici, precum guvernul federal l-a constuit de sus in jos in Alabama) — dar nu exista spatiu politic pentru asta.

    Asta nu inseamna ca nu trebuie sa incercam, dar hai sa focus mai mult pe structura si mai putin pe agentie.

    Reply
  10. Reader101

    De cand amnistia e un drept fundamental sau universal??? Coruptia e nemijlocit legata de functiile publice si de banul public. In Romania e probabil cea mai mare problema din societate. De aici se trage saracia, lipsa de educatie, lipsa de infrastructura, lipsa de servicii publice adecvate! Din cauza asta oamenii condamnati de justitie pt fapte de coruptie nu trebuie iertati!

    Aceasta interpretare aberanta a drepturilor omului de catre CCR demostreaza inca o data cat de urgenta e curatirea statului de astfel de oameni!

    Reply
    • lili

      Fals Reader. Ai si niste dovezi cum ca inapoierea este data de coruptie? Cum ar fi niste cifre, ceva? Apoi ai citit gresit. Nu amnistia este un drept fundamental. Dar faptul ca era un drept prin actuala Constitutie, inseamna ca prin revizuire nu se poate ingradi. Intelegi acest aspect atat de simplu, pentru clasa primara?

      Reply
  11. MILITARU

    DA Constituția e valabilă și pentru popor. În statele de drept IN Romania IN URMATOARELE CONDITII;
    Pentru eliminarea deficienţelor existente in aplicarea JUSTITIEI in Ro este necesară, DEPOLITIZAREA (decuplarea ei de sistemul politic ticalosit) sau respingerea amestecului deciziei politice in functionarea sistemului judiciar. Drept urmare normele ce reglementează “compoziţia” Curţii Constituţionale a României(CCR) şi a Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) precum şi unele proceduri judiciare trebuie revizuite astfel:
    A. Pentru normalizarea activităţii C.C.R. se impun următoarele modificări;
    – nr. membrilor să fie mărit de la 9 la 11, vârsta acestora să nu depăşească 65 de ani;
    – membrii să fie alesi pentru o perioadă de cel mult 5 ani, un singur mandat;
    – 8 din nr. total de 11 membrii, să fie desemnaţi de către cele 16 Curţi de Apel din România (prin unul din algoritmii existenti, fie primele 8 C.A. în primul mandat şi urmatoarele 8 în al doilea mandat, fie grupate câte două Curţi de Apel să-şi desemneze în comun cate un candidat de fiecare data), 1 candidat să fie desemnat de I.C.C.J. şi 2 din partea senatelor Universităţilor de Drept din Romania care se clasează în primele 2 locuri oferite de numărul mai mare de absolvenţi admişi la I.N.M. în ultimii 5 ani;
    B. Componenţa C.S.M. trebuie sa asigure “conectarea sau racordarea” justiţiei la nevoia socială de dreptate si ordine publică firească. Pentru aceasta este necesar ca cei 25 de membri să fie aleşi pe un termen de 3 ani, un singur mandat (unii cu prezenţă permanentă-funcţie de nevoile impuse de buna funcţionare a structurii, alţii doar atunci când sunt necesare, consultări, dezbateri ori adoptari de hotărâri în plen). Din motive de obiectivitate si eficienta se impune ca structura C.S.M. să aibă urmatoarea componenţă;
    – 14 jurişti competenti si integri (situaţi pe funcţii de execuţie sau de comandă cu o vechime de cel puţin 5 ani în structurile respective) desemnaţi de către colegiile de conducere din fiecare minister şi de catre liderii de sindicat ;
    – 2 şefii ai direcţiilor de personal (cadre) din M.J. şi respectiv din Parchetul General;
    – 3 membrii desemnaţi de colegiile de conducere ale Poliţiei Romane, S.R.I. şi S.I.E.;
    – 1 membru desemnat de forul superior al I.N.M.;
    – 1 membru din partea Uniunii Barourilor de Avocaţi din România;
    – 2 membri desemnaţi de Universităţile de Drept din România care se clasează în primele 2 locuri datorită numărului mai mare de absolvenţi admişi la I.N.M. în ultimii 5 ani;
    – 1 membru marcant desemnat de Clubul Roman de Presă;
    – 1 membru desemnat de instituţia Avocatul Poporului a cărui rol activ în societate lipseşte cu desăvârşire, deoarece are un statut confuz competenţele sale nu sunt clar delimitate, administrative sau de justiţie.
    Inspectiile judiciare pentru judecatori si procurori din C.SM. trebuie sa ramana cu acelasi statut existent in prezent.
    Romania în toate timpurile sale istorice a avut nevoie de OAMENI de STAT cu vocatie, talent si daruire pentru interesul general. Acum mai mult ca oricand trebuie sa fie depuse eforturi concertate, atat din partea OAMENILOR POLITICI care pot dovedi CARACTER, CLAR VIZIUNE, CAPABILITATE si BUNA CREDINTA (ce lipsesc cu desavarsire) cat si din partea celor mai iluminati romani apolitici ai SOCIETATII CIVILE, pentru a concentra energiile pozitive la nivel national si a pune în operă gandirile si proiectele lor valoroase in vederea REDRESARII ROMANIEI care de 30 de ani datorita, IMORALITATII, SUBMEDIOCRITATII si IMATURITATII din SISTEMUL POLITIC SI JUDICIAR se află într-o continuă prăbuşire ABISALA.

    Reply
  12. Cordoba

    Pentru cei dintre noi care nu au o cunoaștere detaliata a vieții politice românești : care este numele acelei aplicații de știri și opinii care și-a început activitatea printr-un test de credulitate a publicului, știrea falsa de cutremur? E o poveste de milioane! Puțin mai devreme, dacă este posibil, despre ce actori este vorba? Nu poate fi Rebengiuc, el nu are nevoie de vreo publicitate. Și cum s-ar putea defini aceasta mișcare neofascista, are ea delimitări politice sau este încă informa, doar un spirit al epocii, ura, revanșa, tot ce am văzut deja in vest, poate cu specificul folcloric “muie” ?
    Articolele Dvs au stilul cel mai direct, sunt cele mai lipsite de înflorituri, locuri comune, clișee și alte pierderi de timp, din câte mi-a fost dat sa citesc, in orice limba. Dar uneori par eliptice pentru un cititor care nu are 100% referințele politice la zi. Chiar și așa, sunt singurele pe care o persoana care nu suporta intrigaria politica (și nici televizorul…), dar caută o informare cu sens și onesta, le poate citi. Mulțumesc pentru ele.

    Reply
  13. Constantin

    Constitutia este valabila pt. cetatean doamna Pipidi,dar poporul este deasupra constitutiei.

    Reply
  14. Aurel

    Foarte interesanta pozitia dvs in apararea celor care au adus statul roman in starea in care milioane de oameni au ales ,sa plece in lumea larga .Coruptia nu este un motiv,poporul este prost informat,manipulat de grupuri populiste sustinute de afara ,dupa dvs? Chiar asa?Asa „prost cum este”a judecat ca amnistia si gratierea sunt drepturi ale societatii nu ale infractorilor.Daca functiile de baza ale unui stat sunt matacate si macinate de coruptie,daca parlamentul favorizeaza coruptia usurand legile ,ce trebuie,sa faca poporul?
    Inca odata:De ce preferati ,sa traiti in Germania cea corupta si nu reveniti in raiul numit Romania?

    Reply
    • fane

      Stranger ,
      N-ai inteles nimic . E vorba doar despre faptul ca toti coruptii si hotii sunt la fel , nicidecum ca unii sunt mai buni sau mai rai ca altii. Toti trebuiesc tratati la fel si judecati dupa aceleasi legi. Nu pe unul il inchizi in lunea post-alegeri si pe altul il trimiti in (sh)parlamentul ioropean. Cu ce-o fi mai „alb” un Blaga , sau un Rares Bogdan ( fiu de nomenclaturist si proaspat contractant de afaceri cu sistemul pe care il blameaza ) ?
      Viata ar fi trebuit sa te invete sa citesti ambele pagini ale unei file , nu doar pe una din ele , citeste rand cu rand , cuvant cu cuvant , ca cititul pe diagonala dauneaza crunt intelegerii …

      Reply
    • MAKE

      Ti-ai dat raspunsul singur, Aurele. Puterea. Puterea Germaniei, nu slabiciunea coloniei marginale Romania. Nu are nicio legatura cu coruptia. Este suficient sa ne uitam si pe harta Imperiului Otoman. Aveau drumuri si investitii in tot ce inseamna sudul Dunarii pentru a ajunge in Occident, prin Serbia. Nu au investit nimic in Tarile Romane. De ce? Nu duceau nicaieri, doar catre inamicul Imperiu Rus. Cata vreme relatia Europei cu Rusia va ramane de ostilitate, si americanii au interes sa ramana asa, rolul Romaniei va fi de „far east”. Cam asa cum este zona ruseasca numita „far east”.

      Reply
  15. Ghita Bizonu'

    Se pare ca unii nu inteleg .. Statul de drept nu este democratic per se. Frédéric rege al mPrusiei, zis cel Mare era adept al Rechtsstaat insa nu cred ca Sergentu agrea ideile democratice …..

    Faptul ca o majoritate ,poate decide democratic pedepasa cu moartea si foeberea in ulei a calpuzanilor si a „coruptilor” nu inseamna ca si respecta Rechtsstaatul.

    Reply
  16. CMC

    Dragnea in puscarie – poate ca merita.
    Dar Blaga si plagiatorul penal Tudose in Parlamentul european?
    Daca asta nu e justitie selectiva….

    Si cica mai urmeaza:
    „O dezvăluire-bombă dinamitează alegerile prezidențiale. Președintele României, Klaus Iohannis, i-ar pregăti o lovitură de proporții lui Dan Barna, candidatul USR-PLUS pentru scrutinul din toamnă.

    Surse au dezvăluit, pentru Național, că șeful statului ar cere reactivarea dosarului „Homeless de USR”, dat fiind că formațiunea condusă de Barna ar avea finanțări din surse externe, venite din zona multinaționalelor „francofone”, la butoanele cărora s-ar afla chiar Emmanuel Macron, președintele Franței.

    „Și uite cum ”surse autorizate” din sistem susțin că dacă Barna mai continuă să bată la ușa lui Macron și să ceară concomitent din partea influentelor multinaționale ”francofone” bani, cât mai mulți bani pentru campanie, la nivelul Parchetului General ar putea fi redeschis oricând, poate chiar în debutul campaniei electorale, dosarul ”Homeless de USR”… Cel în care deși nu s-a făcut încă nicio audiere în ”Republica Procurorilor”, ”geme” totuși de documente puse la dispoziție inclusiv de Autoritatea Electorală Permanentă!”, scrie Național.”

    Reply
  17. Mircea

    Si totusi, cum poate da CCR instrucțiuni de ordin juridic, cand rolul său este pur interpretativ? Că sa nu mai vorbesc de ‘caltatea’ unor personaje de acolo! Cum explica d-na Mungiu prezenta in CCR a unor oameni ca Dorneanu, Enache, activiști politici cu state vechi si atitudini cel puțin dubioase?

    Reply
    • CMC

      Sau a judecatoarei Livia Stanciu – cea cu protocoalele din justitie, cazul Rarinca si condamnari sanctionate de CEDO?
      Sau a judecatoarei Simina Tanasescu care a incercat sa ****** un judecator CCR pe cand era in functie?

      Reply
  18. dana

    Citez din Constitutia Elvetiei:
    Art. 123
    1 În cazul în care un delincvent sexual sau violent est descris ca fiind extrem de periculos și neamendabil pe durata expertizelor necesare judecăţii, trebuie inchis pe viaţă, datorită riscului crescut de recidivă. Orice eliberare anticipată este exclusă.
    2 O nouă expertiză se efectuează doar dacă noi dovezi ştiinţifice permit stabilirea faptului că delincventul poate fi amendat, respectiv că acesta nu mai reprezintă un pericol pentru comunitate. Autoritatea care decide suspendarea inchiderii, având în vedere aceste expertize, este responsabilă în caz de recidivă.
    3 Orice expertiză privind delincventul este determinată de cel puţin doi experţi independenţi, care iau în considerare toţii factorii relevanţi.
    Art. 123b
    Imprescriptibilitatea urmăririi penale şi a pedepsirii aferente pentru autorii faptelor de ordin sexual sau pornografic asupra copiilor minori
    Urmărirea penală şi sancţionarea pentru o faptă pasibiliă de pedeapsă de ordin sexual sau pornografic asupra unui copil minor sunt imprescriptibile.

    Nu sustin ca pentru coruptie pedeapsa trebuie sa fie pe viata. Dar limitarea unor drepturi PRIN CONSTITUTIE poate fi necesara, si nu este neaparat neconstitutionala, asa cum vreti sa ne faceti sa credem, Dna Pippidi. Iar la noi coruptia este endemica, si ar trebui pedepsita ca atare. (Nu ar strica sa fie desigur pedepsite si agresiunile sexuale cu violenta, dar cati soti ar fi atunci inchisi pe viata )

    Reply
    • MAKE

      Dana, parca esti intr-o camera in care te auzi doar pe tine. Nu asculti…. CCR nu a zis ca nu s-ar putea limita drepturile. Dar nu printr-o operatiune de revizuire a Constitutiei. Este atat de simplu. ca pentru clasa primara. CCR a spus ca daca vreti ce vreti voi, faceti o constitutie noua, de la zero. Ca sa revizuiesti actuala Constitutie, trebuie sa ADAUGI sau sa mentii drepturi. Nu sa le reduci. Clar? Putem acum inchide acest subiect?

      Reply
  19. alinaMP

    @Constitutia Elvetiei. Mda, greu de dovedit ca atunci cand nu ai asemenea articole (anacronice) despre pradatorii sexuali, le poti pune despre corupti. Ce incerc eu sa va spun e ca felul corect si constitutional era sa desfiintezi aministia si gratierea, altfel nu ai cum. Pentru toate infractiunile, altfel Mihai Voicu – PNL (condamnare cu suspendare) nu mai poate exercita functii publice, iar un violator eliberat la termen poate- si asta ar fi neconstitutional.

    Dar de ce am ajuns la CCR? A incercat cineva (guvernul, DNA) sa dea afara un primar/prefect corupt si a sesizat ala CCR ca parte a unui proces? Coruptii ne-au dus la CCR? NU: puteam si putem in continuare sa NU AVEM PENALI in FUNCTII PUBLICE PANA NU SUNT REABILITATI.

    La CCR am ajuns ca au urlat neavizatii din tabara anticoruptiei, Iohannis nici nu a vrut vreun an… oameni care au vrut sa isi faca platforma politica proprie cu aceasta strigatura populista ieftina, precum cei mentionati in articol, ei s-au dus la CCR, s-A facut nerezolvabila o problema care cu vointa politica (deci nu sub Dragnea/Valcov, sau sub Ponta, sau sub Tariceanu/Boc) se poate rezolva.
    Atentie, atentie la oameni care chiar atunci cand fac asemenea greseli (sau prezic cutremure gresit) incearca de fapt sa creeze ocazii sa se lanseze… si spun orice… pentru ca oamenii cred orice si nu se uita daca acela care spune are o minima calificare constitutional.

    Meritocratia la romani a ajuns cu seralisti si ingineri pe chestii constitutionale, si tot asa…

    Reply
  20. Ciobanul Bucur

    Doamna AMP ne spune ca nu are televizor, deci nu o intereseaza ce vedem noi, ceilalti, pe ecranele cu sunet.
    Rau face!
    As indemna-o sa urmareasca cateva seri emisiunile haitei de manipulatori mercenari de la A3, sa se convinga de profesionalismul lor desavarsit in materie de manipulare si spalare de creiere, dupa care sa ne spuna care e cauza inapoierii noastre fata de alte popoare europene.
    Daca, de ex., ar fi urmarit emisiunea de aseara, ar fi vazut cum s-au folosit de unele afirmatii ale Domniei Sale facute in interviul dat la DCNews, ca mijloc de manipulare prin jumatiti de adevar (citate preluate trunchiat din interviu) completate cu minciunile lor in completare si care sunt, bineinteles, percepute ca apartinand tot d-nei AMP.

    Reply
    • fane

      bre, matale nu esti cioban , matale esti pirat chior de un ochi , altfel n-ai cum sa nu vezi si manipularea ordinara zilnica si in forma continua a slugilor lui Gusa de la Realitatea .

      Cum esti platit ? Per post , per day sau inca n-ai fost racolat si-ti faci incalzirea , doar-doar te-o trece pe statul de plata? Grea boala jigodismul de care te-ai molipsit , amice . Cred ca de la câinii de la stână ai luat-o , n-aşa? ;-)))))

      Reply
  21. Barbu Maria

    Doamna Pippidi , aveti cunostinta depsre propunerea de Constitutie ( postata pe site-ul cu numele „Constititia Cetatenilor” ) lansata in spatiull public spre cunostinta, de Grupul pentru Romania ?.
    Propunerea asta , care dovedeste ca s-a lucrat pe fiecare articol in parte, face multe corecturi necesare

    In alta ordine de idei eu as vrea sa subliniez ca apreciez, sunt de acord cu toate afrmatiile dvs din acest articol ( de multe ori nu am fost de acord cu ideile si argumentatia dvs ) . Referendumul ptr famile a putut doar sa evidentieze o perceptie si o atitudine de fond si de fapt a acestui popor . Pentru aceasta epoca. Iar referendumul pentru „penali” este intr-adevar inutil .

    Reply
  22. Laur22

    Pacat ca n-a intrat da nu-i bai deoarece era opinie nu informatzie.
    Informatzie ar fi daca atzi detalia dvs cu nume shi date calendaristice despre ba p-a ma-ti ulul din serviciile secrete shi statul de drept din Austria despre care atzi facut vorbire. Mai ales daca avetzi stire despre eventualele condamnari definitive de la ei ca. sa stim shi noi despre situatzia „campului tactic” din IEUROPA

    PS data viitoare o salvez inainte s-o postez ca sa vad shi eu post factum ce infractziuni am comis.

    Reply
  23. Catalin

    Madame, aberati!
    In ideea asta, NICI UN angajator sa nu mai ceara cazierul – ca oamenii au drepturi egale si e „neconstitutional” sa nu angajezi pe cineva cu cazier!
    Si sa dam drumul la psihopati in invatamant si, in general, sa nu mai cerem adeverinte medicale, ca e anticonstitutional! Cu CE drept restrangem cuiva sansele de a se angaja acolo unde se pricepe la meseria respectiva, numai pentru ca biata persoana are eghininul sa fie bolnava? >:

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *