Cine sunt investitorii din spatele proiectelor MHC dintr-o zonă protejată a râului Bistra (Episodul II)

O parte din cursul râului Bistra face parte, începând cu toamna anului 2011, dintr-un valoros sit ”Natura 2000”. Conform biologului Călin Dejeu, râul Bistra este habitat pentru vidră, o specie rară la nivel european. Cu toate astea, printr-un artificiu ingenios, societatea comercială Unicons SA, controlată de un afacerist controversat, a reușit să primească ok-ul autorităților de mediu pentru o mică salbă de 3 microhidrocentrale, dintre care două pe teritoriul ariei protejate. Acum pare de neoprit, însă România Curată crede contrariul.

Citește aici prima parte a acestei investigații.

Trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Patronul firmei Unicons SA era la momentul demarării proiectului MHC Constantin Isvoranu. Numele acestuia este pomenit în numeroase afaceri cu statul. De loc din Drobeta Turnu Severin, Isvoranu a derulat contracte cu complexurile energetice din Oltenia, dar și cu autoritățile locale din Mehedinți. În 2013, Constantin Isvoranu a fost audiat de DIICOT într-un lot de câteva zeci de persoane pentru evaziune fiscală, fiind ulterior trimis în judecată (detalii aici).

Pe același râu de munte, Bistra, dar și pe afluenții săi, s-a mai demarat construcția altor două proiecte MHC, de către Renewables Invest SRL (firma fondată de Cristian Mițu, partener de-a lungul timpului în mai multe societăți cu patronul Constructim SA, Lucian Eugen Perescu) și Kevel Energy SRL (firma fondată de Francisk Kelemen, afacerist controversat, despre care presa din Banat a scris că a fost partener de combinații imobiliare al celebrului clan Cârpaci (aici). În firma Kevel Eneregy o vreme a fost asociată și o bombă sexy, Cristiana, iubita lui Francisc Kelemen, celebră pentru fotografiile provocatoare în care își arăta diverse părți intime (aici) și (aici)

Printre partenerii de afaceri ai lui Isvoranu sunt și apropiații unor personaje publice

În Portal Grup SRL, Isvoranu s-a asociat în 2006 cu Dumitru Manțog, fratele lui Ionel Manțog, ex-lider PDL din Gorj (actualmente condamnat pentru corupție). Un alt asociat al lui Isvoranu în aceeași firmă a fost ex-secretarul general al PDL Gorj, Marcel Petrică Iacobescu, al cărui nume a fost popularizat de presă după ce s-a aflat că Squad Force SRL, una din firmele sale, a câștigat serviciile de pază pentru Gara de Nord şi pentru Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii Căi Ferate din București (aici).

Dezvoltatorul inițial al proiectului de pe râul Bistra, firma Unicons SA, a fost înainte cu câțiva ani de a ajunge la Constantin Isvoranu, administrată de Sebastian Bizoi, un fost prefect de Mehedinți. Anterior reprofilării spre proiecte de mediu, fosta societate de stat Unicons SA s-a făcut remarcată prin vânzarea unui lot de teren de 24.177 metri pătrați în Drobeta Turnu Severin către Kaufland cu aproximativ 100 euro/mp.

Constantin Isvoranu s-a asociat în Alpha Construct Sistem SA cu Adrian Sitaru. Numele lui Sitaru îl găsim în 2014 în CA-ul Cildro SA alături de Adrian Cătălin Olaru, ex-directorul RAAN, reținut pentru 24 de ore de DIICOT și cercetat alături de un grup din care face parte și milionarul Georgică Cornu (aici).

În Navirom SRL Constantin Isvoranu a fost asociat cu Ion Valentin Daba. Numele lui Daba îl găsim ca împrumutat al lui Mircea Perpelea , fost director la Banca Națională a României și fost Consul al României la Marsilia, actualmente ambasador al României la Tirana (Albania).

În New Lignum SRL, Isvoranu a avut-o asociată pe Pompilia Szellner, ex-candidată acum câțiva ani la primăria Drobeta Turnu Severin din partea Uniunii Populare Social Creştine (UPSC) condusă de Ioan Talpeș. Ulterior Szellner a migrat la PDL Mehedinți (aici).

Cum se împletesc interesele de afaceri cu ”protecția mediului înconjurător”

În mod ironic, împuternicitul firmei Alpha Project Technology (dar și al Romwelle PM, fosta Unicons SA și al Alpha Construct Sistem), dezvoltatorul MHC-urilor de pe râul Bistra, este Octavian Globașu. Acesta e cofondator al unui ONG al cărui nume, ”Institutul Român pentru Protecția Mediului Înconjurător”, sugerează o misiune la polul opus. Printre cofondatorii acestui Institut se află și directorul juridic al Colegiului Psihologilor din România, Laurențiu Iulian Ștefan (aici și aici), Florian Sălăjeanu, un secretar de stat din Guvernul Năstase (aici) și o anonimă, Camelia Ștefan. Aceasta a fost asociată în 2011 în White Bears Consulting SRL cu Octavian Petru Dragomir, director al Direcției Buget Contabilitate a Ministerului Tineretului în mandatul Monicăi Iacob Ridzi. Numele lui Dragomir apare în celebrul dosar penal din lotul Ridzi (aici), el fiind condamnat la 3 ani cu suspendare.

Reprezentantul firmei Alpha Project Technology, dezvoltatorul MHC-urilor de pe râul Bistra a fost în ultimii ani Raicu Tincuși Pantelie, ex-directorul Hidroelectrica Târgu Jiu.

Dezvoltatorul proiectului MHC are un trecut în care a dovedit că știe să motiveze autoritățile

În 2015, afaceristul Constantin Isvoranu a transferat proiectul MHC de pe râul Bistra de pe firma Unicons SA pe societatea Alpha Project Technology SA. Această firmă a fost implicată în 2008 într-un scandal public. La acel moment Alpha Project Technology SA se numea Energy Wind SA (ulterior a fost rebotezată Domașnea Energy Wind SA, societate cu acțiuni la purtător). Compania a încercat să închirieze pentru 25 de ani de la Primăria Domașnea (Mehedinți) un teren pentru realizarea unei ferme eoliene. Proiectul de închiriere fără licitație a fost votat în consiliul local, însă ulterior unul din consilierii locali a dezvăluit că în firma Domașnea Energy Wind SA, Constantin Isvoranu dăduse 30% din acțiuni lui Petru Cristi Lorinț, fiul primarului din Domașnea, Petru Lorinț (aici ).

Paznicii râului de munte populat cu vidră, au vândut râul de munte ”omului”

Demararea proiectului MHC nu ar fi avut loc însă dacă Agenția pentru Protecția Mediului Caraș Severin, din subordinea Ministerului Mediului, nu ar fi dat o mână de ajutor investitorilor privați, care vor să bage habitatul vidrei ”într-o țeavă”. Mai exact, deși la începutul anului 2011 s-a depus documentația pentru declararea zonei respective arie protejată de tip sit Natura 2000, APM Caraș Severin, ca și cum nu știa de demersurile procedurale în acest sens, a emis ”decizia de încadrare” pentru microhidrocentrale, cu aproximativ o lună înainte de semnarea ordinului de ministru de declarare a ariei protejate. În realitate, există indicii că la momentul în care și-a dat OK-ul pentru deteriorarea prin construcții și instalații a râului Bistra, APM CS știa de iminența declarării zonei sit Natura 2000.

Călin Dejeu, biologul care și-a dedicat mai mulți ani din viață luptei de salvare a râurilor de munte, a explicat motivul pentru care APM Caraș Severin era conștientă ce documente semnează: ”APM CS e cel care avea în sarcină să organizeze dezbaterile publice pe baza propunerii de includerii în Sit Natura 2000 a ariei ROSCI0292- Coridorul Rusca Montana-Țarcu-Retezat. Deci e foarte puțin probabil ca funcționarii de acolo, la momentul când au avizat microhidrocentralele, să nu fi știut că pe rol se află declararea unei arii protejate. Scuza necunoașterii de către APM a importanței pentru mediu a zonei respectivă e cu atât mai puțin plauzibilă cu cât acordul pentru construcția microhidrocentralelor a fost dat de APM CS în august 2011, când procedurile de declarare a sitului Natura 2000 erau pe ultima sută de metri. În septembrie 2011, a fost semnat ordinul de ministru de declarare a ariei protejate, publicat doar o lună mai târziu, în octombrie 2011 în Monitorul Oficial”.”.

Prin obținerea ”deciziei de încadrare” pentru MHC-uri înainte cu puțin timp includerea zonei în categoria ariilor protejate, afaceristul Constantin Isvoranu a primit ”cadou” de la autoritățile de mediu posibilitatea de a ridica două MHC-uri într-o arie protejată, fără să facă ”studiu de impact” asupra ariei protejate. Adică, de pildă, Isvoranu nu a mai trebuit să angajaze oameni de știință care să cuantifice cât de afectat e habitatul vidrei prin băgarea râului printr-o țeavă cu lungimea de câțiva kilometri. Din declarațiile biologului Călin Dejeu, se pare că vidra nu e specie ”de țeavă”.

Autoritățile de mediu apără afaceristul ”de vidră”

România Curată a obținut un răspuns halucinant de la APM Caraș Severin, a cărei conducere practic face un colaj din articole de lege, dând o interpretare absolut contrară ”spiritului protejarii naturii”, dar favorabilă dezvoltatorului de MHC-uri pe râul Bistra. Cităm pasajul cheie din răspunsul lui directorului executiv al APM CS, Mihai Dănuț Cepeha:

”În conformitate cu art. 16 (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 164/2008 pentru modificarea si completarea Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului, ”avizul de mediu și acordul de mediu își pastrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a planului sau programului, respectiv proiectului”.  În conformitate cu art. 46 din Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 135/2010, revizuirea deciziei etapei de încadrare este obligatorie (alin. 3) la solicitarea titularului (alin. 1) atunci când apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii deciziei (alin. 3, lit a)”.

O lege strâmbă, dar care nu a fost respectată

Cităm pasajul din OUG164/2008 în forma originală, care are cu totul alt sens, în interpretarea României Curate:

”Art. 16. – (1) Avizul de mediu si acordul de mediu isi pastreaza valabilitatea pe toata perioada punerii in aplicare a planului sau programului, respectiv proiectului.
(2) Autorizatia de mediu si autorizatia integrata de mediu sunt valabile 10 ani.
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (2), autorizatiile de mediu emise cu program pentru conformare sunt valabile pe toata perioada derularii programului, dar nu mai mult de 60 de zile de la data scadenta de realizare a ultimei masuri din programul respectiv.
(4) In cazul in care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau se modifica conditiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competenta decide, dupa caz, pe baza notificarii titularului, prevazuta la art. 15 alin. (2) lit. a), mentinerea actelor de reglementare sau necesitatea revizuirii acestora, informand titularul cu privire la aceasta decizie.
(5) Pana la adoptarea unei decizii de catre autoritatea competenta, in sensul prevazut la alin. (4), este interzisa desfasurarea oricarei activitati sau realizarea proiectului, planului ori programului care ar rezulta in urma modificarilor care fac obiectul notificarii.”

Din lecturarea OUG 164/2008, specialiștii consultați de România Curată, au înțeles contrariul și anume că atunci când apar elemente noi cu impact asupra mediului (includerea în categoria ariilor protejate are impact major asupra mediului, fiindcă impune restricții), revizuirea deciziei de încadrare de către APM CS (adică obligarea investitorului să facă un studiu prin care să măsoare impactul distructiv al proiectului MHC asupra ariei protejate) este obligatorie, iar cel care trebuie să ceară formal APM CS să aplice restricțiile, e investitorul. Care s-a făcut că plouă.

Altfel spus, nu contează că râul e habitat pentru o specie rară, nu contează că zona e arie protejată. Ce contează e că dacă afaceristul și-a obținut OK-ul de mediu cu o lună înainte de declararea zonei sit Natura 2000, a căpătat imunitate și nu trebuie să respecte regulile care guvernează ariile protejate. Adică poate construi de capul lui, chiar dacă prin asta ar distruge aria protejată.

Ministrul Mediului deocamdată tace

România Curată a cerut în mod repetat Ministerului Mediului, dar și ministrului Cristana Palmer, să emită un punct de vedere al juriștilor ministerului, dacă modul în care APM CS a ales să interpreteze legea în ultimii 5 ani e cel corect sau e o interpretare eronată, care, întâmplător  coincide cu interesele afaceristului controversat și face rău naturii. Ministerul Mediului, păstorul suprem al destinului acestui râu, nu a răspuns în termen legal solicitărilor României Curate. Așteptăm punctul de vedere al juriștilor din minister, care să lămurească dacă legea e impotentă, sau APM CS a ales să o interpreteze eronat. Și într-o variantă și în cealaltă, autoritățile de mediu duc în cârcă vina OK-ului ”în alb” pentru MHC-urile de pe râul Bistra.

Citește și prima parte a acestei investigații și semnează petiția online inițiată de Călin Dejeu pentru protejarea râului Bistra:

Încă un râu de munte dintr-o arie protejată e în pericol de a fi ras de microhidrocentrale. Vinovate sunt autoritățile de mediu

 


Recomandări

6 thoughts on “Cine sunt investitorii din spatele proiectelor MHC dintr-o zonă protejată a râului Bistra (Episodul II)

  1. Calin Dejeu

    ”În cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competentă decide, după caz, pe baza notificării titularului, prevăzută la art. 15 alin. (2) lit. a), menţinerea actelor de reglementare sau necesitatea revizuirii acestora, informând titularul cu privire la această decizie.”
    Este evident ca spiritul legii este ca titularul este obligat sa notifice elementele noi aparute (pentru ca cei de la APM nu au cum sa stie toate elementele noi care apar la toate proiectele), nu ca APM-istii, stiind ca au aparut elemente noi absolut relevante, trebuie sa stea cu mainile in san! Ordinul de ministru 135/2010 clarifica acest aspect:
    (3) Revizuirea deciziei etapei de încadrare, acordului de mediu, avizului Natura 2000, după caz, este obligatorie în toate situaţiile în care:
    a) apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii lui;
    b) prevederile unor noi reglementări legale o impun;
    c) în situaţiile prevăzute de legislaţia privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, pentru proiectele care se supun acestei legislaţii;
    d) s-a luat decizia respectivă, în urma analizării notificării depuse de titular, conform prevederilor cap. V.

    Se vede clar ca revizuirea pe baza notificarii titularului este doar o varianta din cele 4.

    Iar APM-istii, daca chiar aveau greturi ca nu au primit notificare, trebuiau sa sesizeze Garda de Mediu ca titularul nu a notificat modificarea esentiala intervenita in statutul zonei proiectului.
    Nu este vorba de vreo interpretare, ci de abuz in servici. Iar de la centru slabe sperante, din moment ce chiar ANPM-ul are aceeasi ”carenta de citire” in ce priveste secarea Jiului in parcul national. Doar procurorii mai pot face ceva in privinta mafiei care ne distruge ultimele rauri de munte, dar se pare ca sunt ocupati cu altceva.

    As mai adauga ca si al treilea MHC din proiect, cel din aval, intra in situl Natura 2000, chiar daca doar pe unele portiuni.
    Si ca, din cele cinci rauri de munte Bistra mai rasarite, doar acesta din Tarcu mai poate fi salvat.
    Cel din Muntele Ses a fost deja secat:
    http://www.ecomagazin.ro/microhidrocentrala-a-secat-raul/
    Bistra din Tara Motilor a fost deja distrusa:
    http://ziarulunirea.ro/langa-orasul-campeni-a-fost-inaugurata-o-microhidrocentrala-investitie-a-unei-firme-cu-capital-autohton-250835/
    Cea din Calimani urmeaza sa fie captata pentru amenajarea comunista megalomanica de la Rastolita, care extermina raurile de pe versantul sudic al Calimanilor.
    Iar afluentul Seebesului are cursul inferior inundat de un lac de acumulare iar cel superior nenorocit de defrisari imense (raurile depind de paduri).

    Reply
    • autorul

      Calin Dejeu, din pacate Romania e o tara a cărei Guverne (nu ma refer la actualul, ci la toate de dupa 89) au alte agende, decat reala munca pentru mai binele țării. Ei știu, acolo sus și nu fac nimic. Tu ești pasionat de ceea ce faci și te lupți cu un sistem întreg. Unul corupt moral.

      Reply
    • Codruta

      Pai procurorii “fac ceva” daca ii SESIZEAZA cineva (asta, trecand peste faptul ca n-as crede ca procurorii au vreo pregatire “de mediu”)! I-a sesizat cineva?

      Reply
  2. Nicoleta Surdei

    Cei DOVEDITI vinovati, la puscarie pe viata PUNCT
    NU am inteles de ce se evita :
    Baronul Vela sa isi ia labele de pe Bistra Marului, Sucu si Olteana! Natura 2000 obtine in instanta anularea proiectelor de microhidrocentrale din Muntii Tarcu
    http://resita.ro/index.php/actualitate/item/3634-baronul-vela-sa-isi-ia-labele-de-pe-bistra-marului-sucu-si-olteana-natura-2000-obtine-in-instanta-anularea-proiectelor-de-microhidrocentrale-din-muntii-tarcu
    INCRENGATURI cu damf pe FEUDA Caras-Severino&FEUDA Temesvar:
    Marcel Vela: „Este o firmă italiană care vrea să facă o microhidrocentrală în comuna Armeniş, acolo unde eu am moştenit un teren de la părinţii mei. Nu am vrut să vând terenul şi am luat acţiuni. Eu m-am asociat cu italienii. Probabil între timp ei au vândut. Pe Kelemen l-am văzut o singură dată când au venit acolo cu italienii şi proiectantul”, a arătat Vela cum se explică asocierea lui cu Kelemen
    http://adevarul.ro/locale/timisoara/mafia-imobiliara-vopsit-frumos-universitatea-medicina-farmacie-timisoara-1_50aec1757c42d5a6639ffbeb/index.html
    La o simplă căutare pe net, găsim comentariile unor caransebeșeni care SUBLINIAZĂ de ce îi este frică lui Marcel Vela :

    ” De ce credeti ca Vela a anuntat ca vrea o campanie curata fara atacuri la persoana.Pai el este cel vizat cu trecutul lui infractional cu tot. Se teme si are de ce. Sa mai adaugam pe linga energie pentru buzunarul sau care este treaba de ANI si DNA si matrapazlicurile cu terenurile de pe centura?? El si interpusii cat si multe fete bisericesti au avut enorm de castigat…. ”

    ” AFACERI CU ENERGIE “NECONVENTIONALĂ PENALĂ “
    In declaratia de avere nr 39 din 27.10.2010 din declaratia de interese rezilta Vela Ioan Marcel actionar SC ENERGYWELAND SRL actionar 20% de fapt de la Registrul Comertului rezulta ca e Declaratie mincinoasa el avand 25%
    Scurt istoric:
    In 5 mai 2009 CAON stiri titreaza “ Vela infiinteaza Gugulania” In data de 26.05.2009 se inregistreaza sub cod unic de inregistrare nr 25600159 Gugulania Energy SRL cu sediul social in Timisoara str 1 Decembrie 94 ap 1 asocviati fiind: SC Boris 4 SRL cu 85% si Consiliul Local al municipiului Caransebes cu 15%
    Cine este actionariatul BOris 4 SRL ? 1. Tayti Paul Albert perosana fizica si 2. Hydroelecttric Energeering Solution SRL
    acelasi Tayti Paul Albert impreuna cu Marcel Vela inregistreaza la Registrul comertului in aceeasi data de 26.05.2009 Energyweland Ste SRL cu sediul social in acelasi apart nr 1 de pe str 1 Dec Nr 94 din Tm cu actionari:
    1.Vela Ioan Marcel 25% (in declaratie trecut fals 20%) si 2. Energyste SRL cu 75%
    In data de 4.12.2009 Energyweland Ste SRL notifica Registrului comertului schimbarea actionariatului in sensul ca Energyste SRL cesioneaza lui Tayti Paul Albert 40% din actiuni , celelalte 35% din actiuni fiind preluate de Kelemen Francisc , cercetat penal si arestata in dosarul mafiei tiganesti din Tm
    In data de 28.02.2011 in urma arestarii lui Kelemen Francisc este schimbat din functia de adminiostrator si este numit adminiostrator Tayti Paul Albert
    In data de 3.04.2014 Vela Marcel introduce in societate un teren arabil extravilan supraevaluat la 2 euro/mp in zona Fenes in suprafata de 3870 mp aport in natura devenind dintrodata actionar cu 99,57% ,iar Tayti Paul Albert ramanand cu doar 0,43%
    In data de 13.08.2015 prin Notificarea Nr 47141 /22.07.2015 Vela vinde lui Kelemen Cristina fata sau sotia lui Kelemen Francisc toate actiunile cu suma de 34.700 lei Pe toata perioada 2009 – 2014 din datele de la Registrul comertului CS rezulta fara echivoc ca cifra de afaceri a firmei Energyweland Ste SRL a fost 0 , profitul 0 , angajati 0 iar datoriile in 2013 – 188.000 lei si in 2014 – 249.000 lei
    Practic Gugulania Energy societate infiintata de consilierii locali prin manipularea lui Vela nu a fost decat o ,masca pentru afacerea Vela Energy
    Consilierii locali au fost pacaliti ca si locuitorii onesti ai Caransebesului de un proiect care era ambalat frumos in scopuri strict personale.
    Incepand sa-i placa afacerile cu energie in declaratia de avere depusa in data de 16.01.2016 acesta apare actionar cu 510 parti sociale cu o valoare de 51.000 Roni la SC Alset Energy .Conform datelor de la Registrul comertului in data de 22.10.2009 se depune actul constitutiv la SC Alset Energy SRL cu sediul culmea! in acealsi ap nr 1 din str 1 dec nr 94 din Tm sub CUI 25795379 – J35/1446/2009 cu actionari: SC W-Trade SRL reprezentata prin culmea acelasi Tayti Paul Albert 2. Schelean Nicusor Dorel. 3. Schelean Valeria Diana – deputat si fina lui Vela si 4. Bunei Silviu Iosif primar Zavoi.arestat si el pentru tarnzactii cu terenuri.
    Acestia decid sa cesioneze 20% din partile sociale detinute de SC W_Trade SRL catre Energyste SRL aceeasi firma care-l face pe Vela actyionar aproape 100% in firma Energyweland Ste SRL
    Dupa mai multe notificari si schimbari de actionariat toate facute de reprezentantul al Alsete Energy SRL acelasi Tayti Paul Albert prieten f bun cu Vela decide in 29.12.2014 sa cesioneze cele 1433 parti sociale pe care le detine in cadrul Alsete Energy SRL astfel apare ca intre prieteni cumparator a 510 parti sociale cu o valoare totala de 51.000 lei tot primarul Vela
    Aceasta tranzactie este inregistrata la Oficiul Reg Com in data de 26.08.2015 sub nr 4544
    Ca un bun om de afaceri nu tine mult aceste parti sociale si prin Notificarea din 17.03.2016 cu nr 1104 cesioneaza partile sociale contra sumei de 51.000 lei nimeni alteia decat Plesa Gabriela Nicoleta fosta Fodor perosana ff apropiata lui Vela si din afacerea cu BMW-ul de 116.000 euro
    Iata ca fara sa faca nimic Vela a-si trage inca un aprox 1 miliard de lei si din afacerea cu energia fara ca Primaria pe care o conduce sa beneficieze macar de 1 leu.
    Toate firmele prezentate mai sus de la infiintare si pina acum nu au produs nimic doar au tranzactionat (spalat) actiuni si terenuri.
    Intrebarea finala dar nu ultima: pana cand mai poti sa ne prostesti Vela pe toti !! ”
    http://www.consumatoronline.ro/module-Pagesetter-viewpub-tid-5-pid-35654.phtml
    Ce se întâmplă când pui lupul politruc paznic la oi: Şefă de la Mediu distruge un sit Natura 2000
    http://www.puterea.ro/social/ce-se-intampla-cand-pui-lupul-politruc-paznic-la-oi-sefa-de-la-mediu-distruge-un-sit-natura-2000-121321.html
    Vela a cumpărat la Herculane una din clădirile lui Armaș! Înstrăinată în mod fraudulos?
    http://reper24.ro/vela-cumparat-la-herculane-una-din-cladirile-lui-armas-instrainata-mod-fraudulos/
    https://sfinx777.wordpress.com/2016/05/15/adevarata-fata-a-gospodarului-marcel-vela-cel-care-ravneste-la-sefia-cj-c-s-dna-doarme/

    Reply
  3. Pingback: EXCLUSIV. Jiul va ajunge un pârâiaș după ce statul va finaliza o investiție hidroenergetică de 1 miliard de lei, demarată pe baza datelor livrate de firma controlată de un ministru PSD | România curată

  4. Pingback: EXCLUSIV. Jiul va ajunge un pârâiaș după ce statul va finaliza o investiție de 1 miliard de lei, demarată pe baza datelor livrate de firma controlată de un ministru PSD | România curată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *