Cînd bătăușii unora sunt eroii altora

După sociologii securiști, avem sociologii bătăuși. Mirel Palada, ultima oară cînd am auzit de el, era investigat de DNA cu privire la CCSB, o instituție de sondare din banii lui Voiculescu condusă de el. Administratorul firmei a povestit la Reporter Virtual cum patronul îj înjura și îi cerea să modifice sondajele și cum a ajuns din student SNSPA agent voiculescian: ”Cristian Pirvulescu mi-a fost profesor, iar el mi l-a prezentat pe Dan Voiculescu, care avea nevoie de un sondaj la comanda Antenei 1. Dupa realizarea lui, Voiculescu mi-a propus sa ma preia. Nu mi-a dat bani, ci mi-a promis investitii. Si a intrat in companie prin majorarea de capital”.

Ce alți bani s-au spălat pe acolo mai tîrziu a făcut obiectul anchetei DNA, numai că nu s-a mai auzit nimic de ea, și Palada a redevenit, după ce a trebuit dat afară de la guvern tot pentru comportament huliganic, din nou respectat și invitat. Sondajele au fost trecute lui Pieleanu, devenit la rîndul lui o autoritate academică, sub o altă firmă, că businessul sondajelor de casă nu moare într-o presă în care nu ai ce vorbi de știri false, că totul e fals.

Din cîte asociații de sociologi a fost dat afară Palada, al cărui doctorat – cu Vintilă Mihăilescu- am avut și ocazia să îl citesc, ba să mai scriu despre cum a fost acordat cînd i-am cerut demisia din guvernul Ponta- vedeți aici:

ARC cere demisia purtătorului de cuvânt al guvernului, Mirel Palada

Cine s-a delimitat de el din comunitatea profesională care l-a făcut doctor în științe?

Nadia, moderatoarea de la B1tv s-a delimitat, bravo ei. Dar pe Palada ar trebui să nu-l mai invite nimeni, nu doar Nadia. Gestul ei va rămâne izolat dacă noi continuăm să fim țara unde bătăușii unora sunt eroii altora.

Alianța pentru o Românie Curată (ARC) a cerut SNSPA să rezilieze orice contract ar avea cu Mirel Palada, al cărui comportament il face nedemn sa predea într-o universitate.


Recomandări

18 thoughts on “Cînd bătăușii unora sunt eroii altora

  1. SDE

    Când omul are meseria pe care-o are, când ajunge în funcții importante prin guvern, interpretarea faptelor fără cheia patologicului este incompletă. Și nu este vorba de boala puterii, ci de ceva ce poate fi foarte grav pentru anturajul lui. În orice caz, când se va judeca cazul, expertiza psiho este de rigoare. Deși cred că are deja certificat medical care atestă că se afla sub medicație cu pastile pentru stomac dar care au ca efect secundar amplificarea furiei.
    Despre tezele de doctorat (cu excepția celor din domeniile dure ale fizicii, matematicii, chimiei etc.), să vă spun un secret: nu le analizează cum trebuie nici comisia de susținere, iar în spatele lor, nu se știe ce autor șade. Se vede doar un nene sau o tanti care citesc slide-uri cu ocazia susținerii.

    Reply
  2. Dumitru

    Cred ca ar fi interesanta o paralela cu cazul similar care se petrece acum in Franta, unde un deputat sustinator al lui Macron l-a bagat pe un fost deputat in spital atacandu-l ziua-n amiaza mare : http://www.lefigaro.fr/flash-actu/2017/09/08/97001-20170908FILWWW00084-assemblee-el-guerrab-devient-membre-de-la-commission-de-la-defense.php . Veti vedea ca, asa cum se intampla si in Romania, dorinta de justitie pare destul de partiala la cei care o reclama. ‘”Societatea civila” franceza nu pare foarte ofuscata, dat fiind ca este partizana lui Macron.

    Reply
    • Dumitru

      In alta ordine de idei, oare cati din sustinatorii de acum ai “Justitiei” impotriva batausului Palada l-au sustinut pe Base cand cu “Pixelul albastru”, adica atunci cand a batut un copil in public ? Nimeni nu face paralela, si e jenant, pentru ca arata cat de partinitori sunt “moralistii” in Romania. Eu as vrea sa-i vad pe **amandoi** (adica si Palada si Base) scosi din viata publica.

      Reply
      • CMC

        E greu de cautat obiectivitate cand mass media este manipulata de securisti. Mai tineti minte cand se cerea inchiderea unor posturi si ni se recomanda (de catre “comentatori”, chiar aici, de exemplu) sa ne uitam la Digi 24?
        A aparut si raspunsul:
        “Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, dezvăluie că în interiorul SRI s-a dat ordin pe unitate pentru a se închide Antena 3. El susține că postul de televiziune deranja prin anchetele sale și ”clica lui Coldea” s-a simțit atacată.
        Dragomir susține că, în schimb, televiziunea Digi 24 este protejată de SRI, dând de înțeles că ipoteza lansată de Ion Cristoiu, conform căreia postul de televiziune este proiectul de suflet al lui Florian Coldea și a fost înființat cu sprijinul SRI, este una corectă.”

        Reply
      • Dumitru

        Demisie din partid, nu din parlament. Super-sanctiune ! Si presa **nu** mai vorbeste despre asta, ceea ce arata ca o musamalizare. Poate candva, peste vreo cativa ani, i se va intampla ceva. Dar deocamdata…

        Iar chestia cu “sorgintea”… Ia sa vedem : PNL e la baza mai mult PDL, adica FSN. Mai securisto=comunisto de-atat, mai greu. De fapt, cand s-au separat FSN (ce va deveni PDL, apoi PNL) de PDSR (viitorul PSD) in FSN au ramas baronii locali, adica exact fortele de baza ale coruptiei. Asta daca vrem s-o ardem istoric.

        Reply
  3. AVE

    Alina Mungiu-Pippidi de la Mancha …….

    No offence – dar va luptati cu morile de vant; trebuie inca una doua generatii sa ne revenim complet.

    In rest – felicitari pt indaratnicie.

    Reply
    • Fratzii Gracchi

      trebuie sa intzeleg ca dvs. propunetzi sa ASTEPTAM trecerea timpului care cuprinde cele una-doua generatzii ? Credetzi, cumva, ca oamenii de teapa lui Mirel Palade, la fel si sustzinatorii lor “de suflet” asta si-au propus sa faca, adica sa ashtepte ? In fatza actziunii in fortza de genul celei a lui Palade NU PUTEM sta cu deshtu-n gura, asteptand sa treaca cele una-doua generatzii ! Aici se contureaza tot mai clar scenariul luptei pe viatza si pe moarte al celor de teapa lui Palade – care vor si trebuie sa-si conserve privilegiile dobandite cine stie cum – si noi, cei care dorim sa traim intr-o societate cu adevarat civilizata, in care legea “pumnului in gura” sa fie abolita ferm si fara menajamente. Pentru abolirea ei NU trebuie sa treaca una-doua generatii ci cel mult sa se incheie actualul ciclu electoral, ca sa putem vota in Parlament in care sa intre oameni civilizatzi si shkolitzi, care sa intzeleaga importantza votarii legilor ce se opun “pumnului in gura”.

      Reply
  4. Hans Hedrich

    da, trendul este evident si ingrijorator. netrebnicii ajunsi politruci (de regula cu pedigree sau afinitati PCR-securitate) se vad acuma confruntati cu perspectiva unui viitor dupa gratii si incearca sa evaadeze ‘profilactic’, mergand pe doua directii:
    1. atac concertat si repetat asupra mecanismelor statului de drept
    2. atac concertat si repetat asupra convietuirii intre comunitati si grupuri sociale (vezi incidentul KAUFLAND odorhei si bataia provocata de “ultrasi” ai echipei de fotbal U cluj impotriva unor maghiari, la cluj, in urma cu cateva zile. evident. presa centrala a tacut malc despre acest eveniment, in timp ce a mobilizat vortual intreaga suflare nationalista din romania, cu un non-scandal la un stand de mici in secuime.

    Reply
  5. Hans Hedrich

    CORECTURA: “evident, presa centrala a tacut malc despre acest eveniment, in timp ce a mobilizat virtual”

    Reply
  6. Paun Al

    Vom progresa ca societate , doar daca vom intelege ca trebuie sa
    pretuim, sa impunem cateva reguli morale ,etice , de comportament , de civilizatie …
    mai presus de anumite persoane si interesele lor particulare ,
    mai presus de grupuri si de interesele lor .

    Reply
  7. CMC

    Problema e ca ne revolta doar batausii celor pe care ii consideram adversari, nu si batausii “buni”.
    Pai, au fost oameni loviti, ba chiar copii si toti se faceau ca se uita in alta parte.
    In loc sa fie condamnat presedintele care l-a lovit pe copil cand candida in campania electorala, i s-au gasit scuze securiste de tip pixelul albastru, poate a spus copilul ceva. Mai era si o batrana impinsa de a cazut, pentru ca voia sa ceara ceva samd.
    Am avut si o bataie cu apa, parca intr-un studio de televiziune, intre senatorul “”Bideu” si deputata “Ciocu Mic” si fiecare s-a ofuscat in functie de partizanatul politic samd.
    Nu poti fi cinstit cand faci erou un bataus si pe urma condamni batausii altora.

    Reply
    • George H.

      Argumentul este corect: pumnul / palma lui Băsescu nu sunt mai grele ca procedeele de aikido degenerat ale lui Palada. Amândoi sunt aceeași plămadă: bărbatul român vorbăreț, care ia argumente factice, adaugă ceva elocință de autobază și toarnă agresiv sofisme pe ecrane și-n ziare, cu aerul că, în sfârșit, Mesia al poporului român a venit. Când astfel de fermecători din gură se întâlnesc cu oameni care au argumentele la ei, se știe … Când aud de cultură politică, domnilor cu testosteron le vine să pună mâna pe pistol. Testosteron + talie / puță mică e grav pentru cei din preajmă!
      Singurul lucru bun pentru cetățeanul de rând este că nu-i nevasta, copilul sau câinele lui Băsescu / Palada.

      Reply
      • Dumitru

        “bărbatul român vorbăreț” sunteti poate Dvs. Eu sunt si roman, si vorbaret (din cand in cand) si n-am palmuit pe nimeni.

        Problema nu vine din vreo tara a poporului roman, ci din inversia totala de valori de dupa 1989, cand fosti chelneri si magazinieri hoti si alti valutisti au fost propulsati in functii de conducere si incurajati sa creada ca e locul lor acolo. Tot fenomenul asta a dus si la distrugerea retelelor de irigatii si a fermelor zootehnice, cand a venit tot taranul prost sa-si ia vaca s-o taie si teava s-o vanda la fier vechi. A urmat promovarea “noii intelectualitati”, gen Patapievici si Plesu (adica total lipsita de valoare) acompaniata de denigrarea valorilor intelectuale adevarate, gen Adrian Paunescu (Paunescu putea fi criticat politic, insa obiectivul a fost distrugerea lui completa ca personaj public). Asa s-a ajuns ca in Romania orice cioban, magazinier sau valutist cu cont in banca sa se simta model social. Iar media (gen ProTV, Evenimentul Zilei) nu au facut decat sa impinga in directia asta.

        Reply
        • Horia

          1) Bărbatul român vorbăreț e doar o ramură în tipologia bărbatului român. Nu e musai să ne revendicăm toți de la ea.
          2) Nu a propulsat nimeni chelnerii și magazionerii în funcții de conducere. Au ajuns pentru că sistemul a fost permisiv, ceea ce înseamnă că “adevăratele valori” (Păunescu, poate și Sergiu Nicolaescu, nu ?) au fost impotente, deși au fost la putere!!!
          3) Cred că în scrierile lui Patapievici și Pleșu (probabil și Liiceanu, nu?) nu sunt lipsite TOTAL de valoare. Judecarea scrierilor lor mai continuă. La fel și a operei poetice a lui Păunescu. Patapievici n-a fost senator. Pleșu a fost în politică, dar s-a delimitat (probabil nu din ciudă că n-a urcat mai sus!) Liiceanu a aderat la pseudovaloare, dar doar în primul ei mandat de președinte. Cât despre politica lui Păunescu, … cum se zice la noi în Oltenia care prindea posturile tv sârbești, nula-nula!

          Reply
          • CMC

            Chelnerii si magazionerii aia nu au ajuns la conducere pentru ce se stia ce fac ci pentru gradele pe care nu se stia ca le au…
            Pe bune, chiar mai crede cineva ca Maior si Coldea au fost pe banii lor In Seychelles, Toscana si Disneyland? Poate abia dupa ce au fost prinsi…au platit, dar nu se stie cui.

  8. Goagl

    Clubul de arte martiale din care face parte s-a delimitat de el categoric. Karatistii, mai buni in Romania ca sociologii…

    Reply
  9. rebel

    PSD ul are argumentul suprem bataia de la inceputurile sale feseniste,in dialogul cu opozitia.Mineriadele sunt cel mai elocvent exemplu.Faptul real ca parlamentarii PSD sunt hoti dovediti,adica ADEVARUL l-a infuriat pe asa-zisul sociolog care a negat prin aplicarea a ceea ce stie cel mai bine,bataia invatata prin crasmele unde isi desfasura anchetele sociale.Atata timp cat comentam privat dar nu iesim public sa denuntam aceste practici incalificabile,suntem complici aprobativi.Ma refer la formatorii de opinie care sunt respectati si care au rezonanta in media.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *