Ce se va întîmpla cu Uniunea Europeană

Deşi elitele europene, în frunte cu nepriceputul premier David Cameron, care şi-a tras singur acoperişul în cap încercând să se ferească de o ţiglă, vor face tot posibilul, în zilele, lunile şi a­nii care urmează să golească de conţinut decizia majorităţii simple din Regatul Unit de a părăsi UE, referendumul britanic a pus lucrurile pe o cale fără întoarcere. Deşi am scris, alături de alţi colegi, multe scenarii pentru viitorul Europei, acesta e printre cele mai nefavorabile. Sper că aceia care au făcut mereu propagandă proiectului democratic european, fără să priceapă că un proiect de cooperare inter-guvernamental nu poate fi în acelaşi timp şi pentru toate electoratele, democratic – de exemplu, o majoritate de naţiuni europene voiau ca Grecia să îşi plătească datoriile, dar electoratul elen, nu – să se simtă azi în culmea fericirii. Cu asta se vor alege din faptul că nu au înţeles ce e UE până nu au dus-o de râpă.

Pe scurt şi în viitorul imediat, dat fiind că referendumul e doar consultativ, urmează propaganda cum că ţara a fost împărţită de fapt la vot etc., etc. Fără succes, pentru că Anglia este prin excelenţă ţara majorităţilor simple, Westminster, deci şi un singur vot consultativ pentru exit contează. Urmează noi rânduri de negocieri, care vor căuta să golească de substanţă separaţia, Anglia încercând să îşi negocieze un statut ca Norvegia sau Elveţia, care iau parte la piaţa comună în schimbul unor fonduri plătite către comunitate (celebrele fonduri norvegiene şi elveţiene). Deşi e în interesul tuturor să îi lăsăm să scape uşor, nu le va merge. UE exportă puţin în Regatul Unit, dar e principalul importator de produse engleze. O să îi punem să plătească scump, pentru că altfel urmează Danemarca, Olanda, sau mai ştiu eu cine, dar afectând creşterea lor economică nu o să ne simţim nici noi mult mai bine, chiar dacă o facem ca să evităm ceva mai rău. On the bright side, s-ar putea să aveam fonduri engleze pentru dezvoltarea societăţii civile din România peste vreo trei ani, când încă ne vom ocupa să convingem guvernul că singura cale de a şti ce plăţi din fonduri europene face este să le pună online la vedere.

Pentru Europa continentală, e o eră nouă, Jean Monnet, care a început proiectul UE după ce a descoperit că simpla coordonare nu ajungea armatelor engleză şi franceză ca să câştige primul război, era necesară o unificare completă a comandamentelor logistice, concept care a fost şi a rămas la baza federalismului european, ar fi fost disperat azi. Dacă trăia el, nu se întâmpla – ne-au lipsit acele personalităţi providenţiale de genul lui sau a lui André Maurois (sau Marthei Bibescu) care se făceau luntre şi punte între Paris şi Londra. Nu există un echivalent azi. Omul care m-a făcut pe mine politolog, profesorul Ghiţă Ionescu de la LSE, ar fi fost la rândul lui deznădăjduit, militase toată viaţa pentru o Anglie în Europa.

În loc de asta, intrăm în era naţiunilor mici, şi o să fim copleşiţi cu proiecte de secesiune de la scoţieni, catalani, basci, flamanzi, maghiari şi aşa mai departe. Nici astea nu vor contribui la stabilizarea Europei, dimpotrivă.

Continentul se va micşora şi se va regionaliza, va fi o Germanie mai mare cu teritorii de vacanţă prin Sud, din care vor mai pleca cei care nu suportă pactul fiscal. Europa va deveni Europa lui Wolfgang Schäuble, Europa cu mai multe viteze, dar numai cei din viteza superioară vor fi de fapt Europa, restul vor fi şi mai clar decât acum marginea Europei.

Fondurile europene vor fi renegociate drastic şi vor reflecta noua stare de fapt. Dat fiind că am contribuit noi înşine la destrămarea solidarităţii europene în criza refugiaţilor din 2015, care va intra în manuale ca începutul sfârșitului, nu ne va compătimi nimeni. România nu va mai ajunge vreodată la nivelul fondurilor, dar nu e problemă, vor fi downgradate ele la nivelul nostru. Ni se vor repatria nişte muncitori români din Anglia, după ce Irlanda nu va reuşi să-i încapă, dar nici un doctor. Putin şi succesorul său desemnat de sistem vor reveni la relaţii bilaterale, şi nu multilaterale cu europenii, cum şi-au dorit mereu. America va deveni şi mai izolaţionistă, iar politicieni ca Angela Merkel o amintire neverosimilă, printre Trumpi şi Borişi.

Din fericire, cavalerul decorat Dan Mihalache, studentul lui Adrian Năstase şi al generalului Mişa Ionescu, va fi la Londra şi se va ocupa din calitatea sa de ambasador de vizele şi de repatrierea românilor, ceea ce îl va ţine multe nopţi treaz. El va fi ajutat în muncă de mulţii titulari de catedre Jean Monnet din România, care după ce vor fi produs împreună zero citate ISI în 20 de ani vor fonda asociaţia Memoria Schengen, care va comemora Europa fără frontiere, între timp dispărută, din ce a mai rămas din banii europeni.

Asta ne mai consolează puţin.


Recomandări

28 thoughts on “Ce se va întîmpla cu Uniunea Europeană

  1. Adrian

    Mihalache a luptat in vreun razboi si nu stim noi? Pentru ce decoratii?

    Cat despre Cameron, care sustine vag ca va fi alt premier inainte de luna octombrie, sa i se spuna de cineva de care asculta (fie si din Panama) ca AZI este inainte de octombrie.

    Before October is TODAY ! And before today was YESTERDAY!

    Reply
  2. hans hedrich

    pe harta proiectelor secesioniste din europa NU figureaza nicio regiune locuita de maghiari. de aceea, sa nu reproducem si amplificam acest mit al “secesionismului secuies”, inventat si intretinut de cercurile neosecuriste din romania, atata timp cat doleanta unei parti(!) a populatiei secuiesti este autonomia in cadrul romaniei – solutie practicata in italia, partial spania samd.
    in schimb, cercurile neosecuriste, bine isurubate in structurile de stat dominate de etnici romani(!) in secuime (armata, SRI, jandarmerie, parchete, politie) sunt cele care mentin, printr-o strategie a escaladarii, de neimplementarea partiala a tratatelor internationale de protectie a minoritatilor etnice, o continua nemultumire in randul multor secui, alimentand prin asta grupurile si grupusculele ca cele de la tg. secuiesc sau nostalgicii ungariei mari.

    solutia in secuime si transilvania (adevarata necunoscuta in ecuatie!) este simpla: respectarea unui principiu a dreptului roman cu care romania atata de mandra de propria-i latinitate pare sa fie foarte certata: PACTA SNT SERVANDA – adica implementarea tratatelor semnate si ratificate de romania, cum ar fi:
    1. conventia cadru a minoritatilor etnice
    2. carta limbilor regionale si minoritare
    3. tratatul de buna vecinatate dintre RO si HU.

    revenind la transilvania: nemultumirile de la noi cu bucurestiul (dar si cu proprii impostori din administratiile publice) sunt reale si deja istorice – sa ne amintim doar de aproaape necunoscutul memorandum(!) al ardelenilor de la 1938, la 20 de ani de romanie mare… bucurestiul ignora sistematic cererile de descentralizare si regionalizare, ceea ce alimenteaza resentimente si discursuri spontane de secesiune a intregii regiuni. a se citi doar comentariile (unor romani!) dupa mediurile de fotbal dintre echipe bucurestene si din cluj.

    dar cum nu exista forte organizate in acest sens in transilvania si nici interes al unor mari puteri de a risca un nou experiment bosniac, solutia ar fi un fel de “AUSGLEICH” intre centru si regiuni (NU, nu suntem “province”, chiar daca suntem destul de …provinciali) – in forma unui nou contract social/consens la nivel de tara care sa acorde regiunilor istorice diverse competente.

    o alta solutie ar fi chiar mutarea capitalei romaniei la brasov, ceea ce ar putea impaca si capra si varza. mai mult, cum transilvania este un veritabil microcosm european (la noi se regasesc toate marile grupuri lingvistice ale continentului!) iar romania vechiului regat este/era si ea intr-un fel un microcosm al europei de sudest, o romanie-transilvanie restartata si bazata pe contractualism intre cele doua entitati cultural-istorice, ar putea dobandi o centralitate de care in prezent nici macar nu indraznim sa visam! putem fi EUROPA IN EUROPA, in loc sa fim doar periferie frusta si de mana a treia ce exporta specialisti dar si plebe in metropolele occidentale, contribuind prin socul cultural produs de tigani si infractori made in romania la BREXIT.

    in locul declaratiilor de independenta (concept de actualitate in urma cu decenii sau chiar un secol) e timpul unor DECLARATII de INTERDEPENDENTA – intre statele componente si UE cat si intre regiunile componente si …romania.
    iata o contributie de democratie realmente …originala a romaniei la europa!

    hans hedrich (mda, politolog si eu)
    sighisoara/schäßburg/segesvar

    Reply
  3. nationalistu'

    …”am contribuit noi înşine la destrămarea solidarităţii europene în criza refugiaţilor din 2015″…
    UK a refuzat din start si fara drept de apel ideea cotelor obligatorii impuse de la Brussels, asa ca ” vina” noastra in problema aia n-a fost alta decat ca n-am acceptat, cu jumatate de gura, ce altii au spus-o raspicat: NU cotelor obligatorii!
    Solidaritatea, de orice sorginte o fi ea, e un principiu moral care nu poate fi obligatoriu fara a se transforma in silnicie. E moral sa fiu solidar cu cel fara casa, in masura si in felul pe care-l consider eu necesar, dar nu e normal sa fiu obligat sa-l primesc definitiv in casa, de catre nustiu ce instanta birocratica europeana a solidaritatii mondiale cu toti refugiatii lumii.
    A propos, de ce n-ati scris un articol in presa britanica cu titlul: “Sa va fie rusine, o sa stati in UE cat trebuie!”?

    Reply
  4. Dan

    Cameron isi baga unghia in gat. Sa fi avut si el consilieri ca Basescu… Sa organizeze referendum pentru ca mai apoi sa-l ignore… A’propos: De ce nu i-ati citit dvs lui Base ”Levantul” Ati lasat bunatate de presedinte sa se chinuie.

    Reply
  5. PAFI

    Cred ca sunteti optimista, o Europa cu mai multe viteze urma oricum, UK stia asta si de aici negocierile lui Cameron. Eu cred ca revine epoca statelor nationaliste si nu numai in Europa (a inceput cu Rusia, continua cu Ungaria, Polonia si merge catre vest). Trump e expresia acestei necesitati istorice – pentru ca progresul istoric e, de fapt, flux si reflux, amandoua sunt necesare. Cat priveste Cameron, el nu a putut prevedea totul, dar cred ca fara epopea migratiei in Europa, migratie amlificata de prostia Dnei Merkel si gestionata dezastruos, rezultatul votului ar fi fost altul. Nimeni nu poate suporta, intr-o democratie, fara reactie, socuri de genul migratiei necontrolate si politica de “pumn in gura” promovata de Junker. Cameron si Merkel sunt autorii Brexit-ului, de mana.

    Reply
  6. Miki

    Doamna aveti 100% dreptate. Exact asta se va intampla . Pacat ca s a destramat un vis atat de frumos.

    Reply
  7. Iolielie

    “David Cameron, care şi-a tras singur acoperişul în cap încercând să se ferească de o ţiglă,”

    Nu era doar o tigla, erau cateva acoperisuri. Efectiv nu a avut de ales.
    Britanicilor nu le place sa li se spuna ce sa faca de altii, mai ales de Germania. Ei sunt de parere ca Germania de data asta nu a trebuit sa traga nici un glont ca sa stapaneasca Europa. UE a inceput ca uniune economica si a sfarsit ca dictatura politica.

    ” Ni se vor repatria nişte muncitori români din Anglia, după ce Irlanda nu va reuşi să-i încapă, dar nici un doctor.”

    Asa e, nici un doctor. Fiecare tara trebuie sa aiba dreptul sa primeasca pe cine vrea. UE nu a facut nimic pentru bunastarea oamenilor saraci din tarile sarace. I-a invitat pur si simplu sa plece in lume si astfel a creat milioane de nomazi si familii destramate. Acesti nomazi din pacate sunt de acord sa munceasca pe maruntis asa incat muncitorul englez nu mai are sansa la un salariu decent. Si nu cred ca visul muncitorului roman e sa doarma pe sub podurile Marii Britanii. Cred ca mai degraba ar prefera sa aiba un trai decent la el acasa.

    In plus – proiectul “Remain” a fost imbratisat de libealii de stanga care iubesc emigrantii si urasc patriotii autohtoni. In campania electorala s-au purtat ca minerii lui Iliescu. Mai mult verbal dar si fizic. Inca un motiv bun ca omul normal sa se sperie de un viitor cu ei si sa voteze “Leave”.

    Reply
  8. miron miron

    Anglia una din cele mai mari imperii, din secolul XVI-XVIII, nu se impaca usor cu statul de oarecare in UE. Orgoliu a fost cel care a votat, stiind ca batranii au venit masiv la vot. Sa-i lasam in plata Domnului, sa-i duca viata cum vor. Dupa acest dus rece, UE va starange randurile si va lua masurile necesare coeziunii, prosperitatea va veni pana la urma. Compensarea iesirii Marii Britanie din UE poate fi foarte usor compensata cu alte tari doritoare.

    Reply
  9. Cinicul

    Timp de sute de ani britanicii le-au spus altora ce sa faca la ei acasa dar acum nu vor nici un fel de interferente in viata lor.
    In UE Perfidul Albion a vrut numai avantaje si nici o neplacere. Niste hothead cu nostalgia imperiului au votat impotriva pierderii unei parti a suveranitatii lor in favoarea UE, nestiind ca UK este din 1945 doar al 51 stat al unei alte uniuni, mult mai integrata. Good riddance!

    Reply
  10. cuvinte

    Ce se va intampla cu Marea Britanie?! Daca se destrama, piata de obligatiuni internationala cade si o sa traga dupa ea tot sistemul financiar mondial.
    Ce se intampla cu rezerva de aur a Romaniei care se afla la Londra asa cum a hotarat in nemarginita sa intelepciune, dictata de interese bancare internationale, Mugur Isarescu?!
    Cand lacomia duce la impunerea economiei de monopol atunci incep sa se miste placile tectonice sociale. Sa multumim monopolurilor financiar bancare si corporatiste pentru lacomia lor fara limita!

    Urmeaza Franta, sa-i uram succes lui hollande in impunerea cu forta a noului cod al muncii cu accente corporatiste ☺. Romania poate fi un exemplu de succes pentru Franta in domeniul sclavagismului modern.

    P.s. Sa mai adaug ca Anglia in forma sa actuala este principala forta militara a Europei?!

    Reply
  11. Dan

    Pe langa toate efectele, bune – rele, Brexitul a scos la iveala o armata de Mafalda, clarvazatori si clarvazatoare, cititori in stele si… urne, Mame Omida, cu o întreagă pleiada de fiice etc.
    Cine are dreptate? Pai sa ia doamnele si domnii vizionari, aaaa, pardon, analisti politici, sa ia deci manualele de prezis viitorul scrise de Nostradamus & Co, si sa vada cum poti sa ai dreptate cu predictiile tale, orice ar fi.
    Apropos, chiar n-a gasit inca nimeni ce spune Baba Vanga despre Brexit?!
    In fine, lasand ironia la o parte, si pe toti analistii in voia Domnului, la propriu, o felicit pe dna Mungiu ptr articol, chiar daca este usor alarmist, pesimist, panicard, si ne cam lasa (pe noi, romanii) fara sperante in UE. Dna Mungiu, poate ne spuneti ce am putea sa facem ptr a iesi din aceasta mocirla, si din periferia EU. Poate Brexitul este totuși o oportunitate in acest sens… Nu?!

    Reply
    • C.Sulla

      De ce reclamati de la d-na AMP Solutia pentru a iesi “din aceasta mocirla” ? Noi toti si dvs. nu avem propria minte ? Doua circumstantze (era sa zic “circumstantzialitatzi”, Doamne freest !) sunt cat se poate de clare: necesitatea de a impune – cu orice mijloace – eradicarea (da, eradicarea !) hotziei din banul public si necesitatea construirii unei competitivitatzi reale. Pentru competitivitatea economica, tehnologica etc. reala este nevoie tot de un soi de eradicare, anume a imposturii profesionale, care este o plaga a societatzii romanesti contemporane si se manifesta chiar in domenii in care ne place sa sustzinem (cu ce argumente solide ?) ca suntem cu adevarat competitivi (exemplu, cercetarea stiintzifica romaneasca, beneficiara actualmente de o dotare foarte buna – pe alocuri exceptzionala – in aparatura, dar adanc deficitara in implicarea profesionala – acolo unde chiar se poate – in progresul competitivitatzii economice a tzarii). Cat despre aradicarea imposturii politice in RO, la ce ne putem astepta cand societatea “civila” nu a fost/este in stare nici macar sa impuna implementarea rezultatului referendumului privitor la numarul maxim de 300 de membri ai parlamentului ? Sa incepem cu asta, nu doar sa stam acasa in ziua votului, cu gandul la o portzie de mici si bere ! Dupa BREXIT e foarte posibil ca agresivitatea “clasei politice”, pusa doar pe capatuiala, sa creasca sufocant, stiind ea ca Evropa este ocupata cu “reorganizarea” si deci va slabi presiunea pentru asanarea societaii romanesti de furtul din bani publici (si europeni, deopotriva). Aceasta clasa politica e foarte atenta la slabiciunile societatzii civile si gata sa le exploateze fara intarziere, asa cum s-a vazut din declaratziile corifeilor PSD si ale parintelui lor suprem. Ceea ce trebuie sa facem este sa nu mai stam cu deshtu-n gura si sa actzionam permanent impotriva impostorilor politici (cel putzin) !

      Reply
    • cuvinte

      In privinta asa zisului stat Romania (mai mult o colonie africana a UE), viitorul este foarte simplu si nu reprezinta o previziune ci un fapt cert: o sa fie majorate impozitele pe orice inclusiv pe aerul respirat asupra populatiei si micilor intreprinzatori care oricum au devenit o specie in pericol de exterminare pentru ca organismele financiare internationale sa-si acopere o buna parte din pierderile suferite prin Brexit. La fel o sa se intample cu ratele bancare care o sa explodeze, o sa se mareasca abrupt si artificial pretul alimentelor de catre monopolul hypermarketurilor ce o sa speculeze la maxim momentul, companiile de stat germane, franceze, austriece si italiene ce detin monopolurile pe utilitatile Romaniei o sa mareasca pretul acestora la niste cote ce o sa dea drumul la sange.
      Simplu ca buna ziua fara necesitatea invocarii spiritelor!

      Reply
  12. ana

    Doamna Mungiu,
    Va admir de multa vreme analizele, dar prea sunteti dramatica in articolul de mai sus. Da, aveti dreptate democratia politica europeana e putin altfel decat cea nationala, este o alta dimensiune, cu alte spatii care nu se vad din perspectiva “nationalismului metodologic”.Si iar aveti dreptate cand spuneati ca mecanismele de cooperare nu merg tot timpul pe win- win, sica experimentul democratic european e vulnerabil. Dar politica nu se tine prin ea insasi ci printr-un sistem mai complex de oportunitati pe care nu le creaza doar politicienii. De ex., tatul actor pe piata de capital este o realitate dupa criza datoriei publice, cand totul parea sa se scufunde pt stat, de fapt pentru relatia stat-investitori. Poate ca ar fi bine sa ne intrebam daca nu cumva Brexit confirma supozitiile lui George Soros – despre care se spune ca ar castiga “pe moment” demonstrand odata in plus ca e valabil ce zicea in 1998 dupa o criza, sau un ansamblu de crize in ASIA(The crisis of global capitalism). Ca pietele globale cresc inaintea valorilor sociale- ce sa mai zic de ex.domniei sale-, si ca in situatii de criza se manifesta tendinte de iesire din sistem.(GC) Cred, ca aveti dreptate si atunci cand spuneti ca politica ,la nivel national nu prea are solutii dar are, si va inmulti manipulatorii si profetii.Cei care mobilizeaza himerele. Totusi Anglia se poate intoarce mult mai concret,in Commonwealth, langa Australia, care a criticat-o, si n-a iertat-o pentru prezenta in UE. Nu toate tarile Europei vad alternativele pe care le are fostul imperiu. De aceea cred ca in acest moment, e nevoie de scenarii construite pe diplomatie publica si nu pe suparare. Cuvintele au o forta recunoscuta, inutil a spune ca ale dvs. nu fac exceptie.

    Reply
  13. alinaMP

    Chestia cu oportunitatea e haioasa, trebuie sa ai forta intelectuala a lui Leonard Orban sa concepi asa ceva. Nu e nici o oportunitate. Ce puteam face va tot spun de un an, sa fi facut o initiativa est-europeana de solidaritate in chestia cu refugiatii, nu doar sa spunem nu si nu. Am sapat la temelia solidaritatii, si de acum la revedere solidaritate. Deja Franta si Germania au iesit cu propunerea Europei flexibile. Dar asa e cu romanii, stau cu cana in mana si le spui, vezi ca spargi cana, nu se mai lipeste, ei sparg cana, si dupa aceea zic lasa-ma cu trecutul, acuma zi ce pot sa fac?
    Legatura poate parea indepartata intre atitudinea Estului Europei si votul ep Bexit, dar nu e. Evolutia Europei de Est in ultimii ani a avut si ea partea de contributie la ridicarea populismului vest-european.

    Reply
    • cuvinte

      Involutia social economica a estului european a fost dictata de catre politica financiar economica a Germaniei, cu parere de rau dar asta e adevarul.

      Vad ca o multime de lume pe aici nu prea intelege ce anume au votat majoritatea englezilor. Stateam la masa unor prieteni greci la o vorba intre trei familii, noi romani, gazdele greci si o familie de englezi iar acestia din urma erau siderati de ravagiile social economice impuse de “austeritatea” germana. O mare parte din puhoaiele de englezi ce viziteaza anual spania, grecia si portugalia au votat acum de frica politicii economice dictate de germania, restul problemelor legate de imigratie fiind doar umpluturi ce au intarit o decizie deja luata pe baza fricii fata de prapadul economic produs de germania in sudul si estul europei.

      Au fugit refugiatii din lagare cand au auzit ca sunt trimisi in romania, asa ca ce sens are sa mai vorbim despre pozitia bucurestiului in privinta imigratiei europene!!!

      Reply
  14. maxxx

    Pai, in sfirsit, se va regionaliza Europa. Asta-i ca si evolutia muzicii, care a ajuns acolo de unde a plecat: un om batind intr-o toba. Ha, ha, ce bine-mi pare.

    Reply
  15. mihaela

    europa se auto-proclama, acum o vreme, “a cetatenilor”. si, iata, cetatenii o resping din ce in ce mai clar. in conditiile astea se pare totusi ca nu are nimic a-si reprosa: cetatenii sunt de vina, sunt prea prosti, prea lenesi, prea batrani, prea nesupusi, prea lacomi, total needucati civic… votul, marele atu al cetatenilor, e bun doar cand e pro-stapanire, cand e contra, trebuie repetat. poate pricep prostii de data asta cum trebuie sa voteze. sau, cum spunea un devotat colaborator al dvs.: “nu orice decizie trebuie lasata pe mana poporului” (ci doar cele care ne convin – completarea mea!). la ce si cui foloseste tipul asta de discurs, ma poate lamuri cineva?

    Reply
  16. Dan Maracinaru

    Vest- Europenii,au sa stranga randurile.Poate ca e mai bine ca GB a hotarat sa se retraga din UE,caci acum se neteyeste drumul catre federalizarea Europei.Asta nu inseamna ca GB nu poate fi un partener economic si militar al UE.In ce priveste Romania tind sa cred ca e si mai bine,caci Europa nu poate lucra cu niste banditi la Bucuresti dar nici nu poate renunta la un teritoriu geostrategic .Inlocuitori pentru banditi exista!

    Reply
    • Emil S

      Dan Maracinaru: pe ce va bazați cand spuneti ca Europa “nu poate renunța la teritoriul geostrategic al României”? Adică se poate lipsi de Marea Britanie, dar de Romania nu? Sau iarăși avem vedenii ca suntem buricul pamântului râvnit de toată lumea?

      Reply
  17. AlinaP

    Nu cred ca epitetul de “nepriceput” i se potriveste premierului David Cameron. Uniunea Europeana este o uniune bazata pe liber consimtamant, egalitate intre toti membrii – aceasta este democratia adevarata. A tine cu forta o tara sau un popor intr-o uniune ar fi fost o greseala de fapt si de principiu. David Cameron a procedat corect stabilind un referendum in problema Brexit si si-a dat demisia atunci cand proiectul sau a cazut – lectie buna pentru politicienii nostri care din pacate, nu prea au abilitatea de a invata.
    Si eu cred ca vom asista la o faramitare a Europei dar nu vad ceva rau in asta, din contra, e un fel de “reorganizare” a Europei. Prea multa ura s-a acumulat in sufletele europenilor de-a lungul istoriei pentru ca natiunile “mari” au cautat sa “inghita”, natiunile mici (povestea pestelui). Nu e de mirare nationalismul exagerat, nici atmosfera incarcata la care a ajuns Europa astazi din aceasta cauza. Odata independente, natiunile mari si mici vor fi capabile sa coopereze in pace si resenimentele vor dispare. Poate ca de fapt, asta e calea spre a forma o Uniune Europeana stabila, dar dupa ce vom trece prin socul “dezmembrarii” partiale.
    Povestea cu Mihalache e o tragicomedie, tipica domnului Johanis care poate este presedinte al unei tari aflate undeva, in alte sfere dimensionale.

    Reply
    • ion

      “Nu e de mirare nationalismul exagerat, nici atmosfera incarcata la care a ajuns Europa astazi din aceasta cauza. Odata independente, natiunile mari si mici vor fi capabile sa coopereze in pace si resenimentele vor dispare”

      Si unicornii multicolori vor traversa cerul limpede al Europei. Exact asa cum s-a intamplat si acum 80 de ani, cand statele independente, mari si mici, au colaborat in pace la chestia care a urmat.

      Reply
  18. alinaMP

    @Dan. Se vor federaliza numai nucleul dur, si numai daca sistemul electoral francez ne ajuta sa mai scapam o data de Marine, iar in Spania cu castiga Podemos. O victorie a Marinei si o separare a Cataloniei inseamna sfarsitul, si vedem duminica in PSnia ce sperie pe oameni mai mult: dezintegrarea sau austeritatea. Ca asta au de ales, intre doua amenintari, si dinc e am vazut eu faptul ca se stie ca BXL sprijina pe Rajoy nu o sa-i ajute (tocmai vin de acolo).
    In ce priveste pe englezi, ei au facut ca in filmul Firma, banuind ca vine crahul au preferat sa-l inceapa chiar ei. Deocamdata e cum am prezis eu, adica tragem de timp, nu e chiar despartire, etc,etc Tin un pariu apropos de toate cele de mai sus, nu e scris la manie. Cam astea sunt probabilitatile. Si ca sa ma distrez os a va fac o propunere de ‘oportunitate’ pe marti, sa vedem cine musca din ea.

    Reply
  19. Ionas

    De ce nu se spune foarte clar- imigratia de albi saraci din estul Europei este cauza rezultatului. Propagana Pro Brexit a fost pe doua paliere
    1) controlul granitelor, adica in traducere fara imigranti cu pretentii sociale din Europa de Est sustinuta de UKIP ( va urma populatia de origine Africana si asiatica sa fie admonesta)
    2) critica birocratiei si reglementarilor europene in domeniul economic si financiar, adica in traducere ,UK sa beneficieze de derogari in aceste domenii de la UE ca altfel li se taie elanul economic si inched ochii la sarantocii din Est.

    Initiatorii nu s-au asteptat la rezultatul acesta.
    Restul UE ( tarile fondatoare ) le spune clar: Iesiti cit mai repede ca deja incepeti sa ne incurcati

    Reply
  20. cuvinte

    25% podemos, dublu fata de acum sase luni. Pacat ca nu-mi sunt aprobate comentariile dar oricum nu mai conteaza!

    Reply
  21. Munteanu

    Englezii spun: Daca Hitler ar fi castigat razboiul azi Rolls-Royce ar fi fost proprietatea BMW. Daca Hitler ar fi castigat razboiul … Da ce l-a pierdut ?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *