Analiză despre alegerile din Moldova. ”Ce se seamănă se votează la Chișinău”

Scrutinul prezidențial din 2016 este dominat în Republica Moldova de logica ”ruletei rusești” – glonțul fatal poate fi întârziat, dar nu exclus dintre opțiuni. Teoria probabilității susține că șansele acestui glonț de a lovi victima cresc exponențial după prima ratare, iar noi suntem la 7 zile înainte de al II tur al acestui scrutin. Urmărind confruntarea televizată a candidaților prezidențiali din 3 noiembrie (la Postul PRO-TV), am remarcat din nou cât de încurcată a ajuns politica electorală la Chișinău. Timp de o oră întreagă, ambii candidați s-au acuzat între ei că ar servi oligarhului Plahotniuc. Din schimbul confuz de replici și acuzații, telespectatorii au aflat că un candidat a folosit jeturi private, luând credite de la bănci controlate de oligarh, nu înainte de a-l servi pe acesta cu porții grase de proprietăți de stat privatizate pe mai nimic. De fapt, campania din ultimele săptămâni pare să fie un adevărat Clondike pentru Procurorul Anticorupție de la Chișinău, dacă acesta ar fi cu adevărat independent, liber, supus exclusiv interesului public și justiției adevărate. Pe de altă parte, însă, dacă toate aceste lucruri ar caracteriza procurorii de la Chișinău, Republica Moldova ar arăta cu totul diferit de cum este acum.

Contabilitate electorală sau geopolitică?

Există voci care numesc alegerile din anul 2016 ”geopolitice”, afirmând că dacă moldovenii vor greși, atunci tancurile rusești vor ajunge la Prut, iar Siberia se va număra printre opțiunile de vacanță ale românilor basarabeni. Mult exagerate, aceste frici redau totuși îngrijorările reale față de alegerea unui Președinte supus Moscovei. Judecând după pozițiile exprimate de Igor Dodon în privința federalizării RM, sau a interdicției opțiunilor unioniste, a moldovenismului agresiv și a unei statalități modelate după criteriile puse de Kremlin pentru conceptul său de ”lume rusă”, asemenea Președinte ar fi o calamitate, un pericol real pentru interesul național. Nu ar fi o ipoteză fantezistă legalizarea trupelor ruse pe teritoriul suveran al Republicii Moldova sau recunoașterea anexării ilegale a Crimeii de către un Președinte cu numele Igor Dodon.

Argumentul ”geopolitic” nu explică deloc cum s-a ajuns la această situație după 6 ani de guvernare mult lăudată pe plan extern, dar marcată de fraude, concesionări suspecte, corupție, trafic de influență și alte maltrapazlâcuri. Din acest motiv, alte voci susțin că temele acestui scrutin nu sunt nici pe departe  ”geopolitice, ci exclusiv sociale, economice sau de ordin etic. După ei, numai acel candidat care știe clar ce-și dorește omul simplu – joburi, salarii mari, prețuri mici, vacanțe lungi și adaosuri salariale – va câștiga turul II al scrutinului din 13 noiembrie, a.c.

În realitate, ambele interpretări luate separat sunt irelevante. La I tur de scrutin, candidații opoziției au luat împreună 93,44% din voturi, lăsând celor 3 partide aflate la guvernare doar 4,91% susținere. În orice alt stat, după asemenea eșecuri electorale, liderii de partid și-ar da demisia, membrii de partid ar cere convocarea imediată a congreselor de partid, fiind afectată reputația unor partide, care nu pot viețui fără legitimitate politică. În contrast cu această logică a normalității, nimic din ce-ar însemna ”control democratic”, ”checks and balances”, nu se poate aplica partidelor politice din Republica Moldova. Un sondaj IRI nota în luna septembrie, că 32% din respondenți se tem să exprime public opinii politice, un indicator dublu față de anul 2006 (18%), atunci când RM se mai afla sub ”verticala puterii” construită de liderii PCRM. Datele din sondaje și rezultatele I tur de scrutin arată că tema No.1 în 2016 este lupta contra sistemului controlat de oligarhul V.Plahotniuc. Acesta este în această situație ca și regele Midas, care moare de foame pentru că tot de ce se atinge se transform în aur, prin corupere. Mr P. este finanțatorul și ideologul Partidului Democrat din Moldova, tot el ține frâiele actualei coaliții de guvernământ, influențând starea justiției, economiei, banilor public, într-un cuvânt cam tot ce face un stat să fie capturat. Chiar și gestul în sine de ”retragere din cursa electorală” a liderului său formal din PD, Marian Lupu, cu 3 zile până la data scrutinului, se găsește la granița dintre absurd și ridicol. În stânga lui, adevăratul patron al PD, influentul oligarh moldovean Vlad Plahotniuc, a anunțat personal decizia sa de a-și retrage candidatul (al său, nu al partidului) din cursă, ca urmare a unor calcule pe care, probabil, Marian Lupu, nici măcar nu a avut habar.

S-a spus că PD s-a temut de scorul prost pe care l-ar fi adus Marian Lupu în primul tur în ciuda extrem de costisitoarei campanii electorale, ceea ce ar fi fost interpretat drept o formă de contestare a PD, exact când acesta trăiește momentul astral în care deține controlul aproape complet asupra guvernului și legislativului RM, cu o majoritate constituțională de deputați aleși pe listele altor partide. Din acest motiv, Plahotniuc a preferat să prevină eșecul PD prin anunțul că, personal, va vota pentru candidatul opoziției, Maia Sandu, ”de dragul păstrării cursului pro-european”. În subsidiar, însă, finanțatorul PD a transmis instrucțiuni clare structurilor sale de partid de a-l susține în I tur pe Igor Dodon. După cele mai modeste estimări, decizia generoasă a PD i-a furnizat candidatului socialist cel puțin 100.000 de voturi în primele ore ale zilei de 30 octombrie, 2016. În acest fel, câștigul oricăruia dintre cei doi candidați va putea fi exploatat de PD în ambele opțiuni. Se știe însă că declarația de sprijin anunțată de Vlad Plahotniuc a fost respinsă imediat de candidatul PAS, care a spus de mai multe ori că-și dorește să lupte contra sistemului oligarhic al acestuia, nu să se sprijine pe el. Mai târziu, însă, Maia Sandu, a chemat la unitate, sugerând că ar avea nevoie de orice vot onest din partea tuturor cetățenilor RM.

Despre actorii scrutinului

Sorții au făcut ca la I tur de scrutin, Maia Sandu (candidatul PAS și DA) să poată colecta 38.71% voturi, iar Igor Dodon (liderul PSRM) – 47,98%, lăsând în urmă o puzderie de curente, partiduțe și somități ofticate de propria importanță. Statistic, doar 4,91% dintre alegători au votat, conform datelor CEC, în acest I tur de scrutin pentru candidații guvernării, în timp ce candidații opoziției au atras 93,44% din voturi. Diferența de 10% între cei candidați după I tur se explică prin inegalitatea de resurse la care au avut acces, dar și de fragmentarea excesivă a electoratului de dreapta. Dacă Maia Sandu a cheltuit câte 1 lei la fiecare vot colectat pe durata I tur de scrutin, oponenții săi au tratat cu suspectă larghețe activitățile din campanile, ajungându-se la situația absurdă în care anumiți candidați au atras mai puține voturi decât listele de susținători pe care le-au prezentat CEC pentru a fi înregistrați. Aceste cazuri arată clar că mulți dintre aceștia au avut misiunea de a dezbina electoratul, de a-l plia pe piste false de vot, fie seducându-l prin apeluri nerealiste sau patriotarde, fie capitalizând pe slogane gândite de ”polit-tehnologi de import” pentru a spori confuzia generală. Un fir roșu al scrutinului este că ambii candidați ieșiți în finală (Sandu și Dodon) reprezintă partide de opoziție și se auto-definesc drept exponenți ai votului de protest. Ambii se declară adversari ai sistemului oligarhic, iar alegerea acestei arme e justificată pe deplin dacă luăm în considerație reputația îndoielnică a guvernării, atât prin modul în care a fost investit Guvernul Filip la 21 ianuarie, 2016, cât și prin tertipurile la care s-a recurs pe durata anului pentru a vota legi prin asumare de răspundere guvernamentală, ascunzând date ce privesc investigarea cazului de fraude bancare. În 2016, sondajele atestă cel mai redus indicator de încredere în guvern din ultimii 16 ani, ceea ce implică costuri majore pentru cei asociați cu puterea.

Fără mari surprize, liderul PSRM a reușit să atragă destul de ușor votanții de stânga, cei care fac parte din așa-zisul electorat ”pro-estic”, format din nostalgici URSS, loialiști pro-Kremlin, minorități rusofone, în timp ce Maia Sandu a ajuns candidatul comun al celor 3 partide ”pro-vestice” (PLDM, PAS și DA), pe baza unor indicatori de rating politic. Maia Sandu a atras ca un magnet și alte grupuri neafiliate politic din RM și din diasporă.  Dacă pentru Dodon, singurul oponent redutabil înainte de turul I era liderul Partidului Nostru (PN), Renato Usatîi, destul de critic și chiar ostil față de liderul PSRM pe motiv că acesta ar fi controlat de ”păpușar” (oligarhul V.Plahotniuc), problema a putut fi rezolvată abia după vizita lui I.Dodon la Moscova, acolo unde prieteni influenți i-au ajutat pe cei doi ”împricinuiți” să cadă de acord în privința voturilor din turul 2 de scrutin. Putem presupune că iderul PN a luat această decizie pentru a-și salva pielea pentru că, între timp, Procuratura din RM l-a anunțat în căutare internațională, iar ca să voteze cu Maia Sandu, lui Usatîi nu i-ar permite ”sponsorii” săi ruși. Putem bănui astfel că o condiție pusă de Usatîi lui Dodon a fost reconfirmarea condiției de bază de care Partidul Nostru este interest – anunțarea alegerilor parlamentare anticipate – și, probabil, suspendarea urmăririi generale pe numele lui Renato Usatâi, un cost tranzacțional pe care Dodon l-ar putea suporta cu generozitate.

De cealaltă parte, sarcina Maiei Sandu în aceste alegeri a fost mult mai complicată. Exact 6 luni a durat în total epopea alegerii unui candidat comun anti-oligarhic în numele partidelor de dreapta. Jocul de orgolii și re-poziționări tactice au ciocnit constant lideri și idei, lăsând în afara actualei platforme de susținere a candidatului PAS curente politic, care ar fi fost vitale la victoria candidatului pro-vestic în I tur de scrutin. Astfel, dacă diaspora a votat cu cca 76% pentru Maia, candidatul PAS nu a obținut rezultate excelente înafara capitalei. Cu mici excepții, candidatul de dreapta a rămas un mare necunoscut al populației din regiune, participarea slabă a tinerilor reflectă clar defecte grave de strategie și de implementare a sarcinilor în această campanile. Au rămas pe dinafară liderii unor grupuri  ”unioniste”, care i-au reproșat candidatului PAS, Maia Sandu, că nu-și asumă un program unionist explicit. Ambiția de a contabiliza la aceste alegeri cifra reală a votanților favorabili proiectului unionist  a fost o aventură lipsită de sens practic în acest scrutin. Rezultatul cumulat al celor 2 partide care au făcut campanie pe ideea reunificării cu România a fost sub orice așteptări – 1,80% pentru liderul PL, Mihai Ghimpu, și 0,17%, Ana Guțu, Liderul Partidului ”Dreapta. Prezența lor în alegeri a turnat însă destulă apă la moara grupurilor politice conservatoare din PSRM, PCRM și PN, care nu au ezitat să blameze curentul anti-unionist. Dezamăgitoare a fost și decizia liderului PPE, Iurie Leancă, de a se lega morțiș de o șansă incredibil de redusă de a concilia statutul de opoziție cu cea de ”liant al intereselor actualei guvernări”, care s-a plasat alături de Valeriu Ghilețchi (deputatul alegătorilor evanghelici) printre marii spoliatori ai primului tur de scrutin în această campanie.

Disonanța cognitivă între aceste grupuri și efectul pe care l-au creat a influențat decisiv atmosfera primului tur de scrutin și nu au avut cum să ajute la sporirea încrederii în procesul electoral. La turul I au participat doar 49% din alegătorii înscriși pe liste. Jumătate din numărul alegătorilor înregistrați (3,2 mln) au preferat să absenteze, chiar dacă sondajele au transmis constant mesajul că peste 70% din alegători și-ar dori să-și aleagă președintele prin alegeri directe. Notăm că acest argument a fost folosit și de Curtea Constituțională a RM în avizul său faimos, prin care s-a decis suspendarea prevederilor avizul Curții Constituționale a RM, care aducea ”preferința alegătorilor” printre raționalmentele invocate în decizia sa din 4 martie, 2016 cu privire la alegerea directă a șefului statului. La 4 martie, 2016, Curtea Constituțională a decis ca RM să aibă președinte ales prin vot direct. Această decizie contradictorie nu a modificat însă și competențele șefului statului, implicit și regimul politic care guvernează distribuția puterii în stat, astfel că un șef de stat ales prin vot direct va trebui să coabiteze jocurilor de putere, controlat de partidele politice din RM. influente atât prin faptul că reușesc să domine procesul electoral, dar și modul în care și-au împărțit zonele de influență în ultimul deceniu, perioadă în care monopolul partidului ”unic” al PCRM a fost înlocuit prin triopolul partidelor AIE1 și derivatelor sale.

Cei mai activi au fost alegătorii adulți – cca 84% dintre ei s-au prezentat la vot, în timp ce alegătorii tineri au absentat – doar 10% dintre alegătorii cu vârsta cuprinsă între 17 și 25 de ani au votat. Situația ar părea paradoxală pentru un partid ca PAS, care ar fi trebuit să se asocieze cu acești tineri – un bazin natural de voturi noi, pro-reformă și pro-UE, cei care prin educație și vârstă ar fi trebuit să imuni la narativele pro-Kremlin ale PSRM și populismul PD. Notăm însă că Igor Dodon a fost avantajat clar de o participare redusă, care nu-I afectează direct electoratul socialist foarte disciplinat și ușor de mobilizat. Pentru aceștia nu prea contează cât de corupt este liderul pe care-l votează, iar faptul că-i adept necondiționat al lumii ruse este suficient de convingător pentru a-I reprezenta. Este posibil că timpul scurt de campanie să nu fi permis găsirea unei abordări eficiente de comunicare politică cu acești tineri. Putem presupune că rata înaltă de emigrație a afectat puternic bazinul de alegători tineri, fie îndemnându-I să emigreze subit, fie să se țină la distanță de orice acțiuni care nu le oferă un loc de muncă. Zilnic, cca 106 de persoane pleacă din RM pentru totdeauna, conform statisticilor guvernamentale. Alte voci ar putea remarca că deciziile dure Ministerului Educației, condus de Maia Sandu, ar fi putut crea un discomfort sau o stare de iritare și printre tineri, nu doar printre detractorii ideologici ai acestei politici. În aceste condiții, candidatul unit al partidelor de dreapta se poate sprijini pe votul din diasporă, dar acesta nu poate în nici într-un caz ajunge la 200.000, numărul aproximativ de alegători pe care ar trebui să-I găsească în al II tur pentru a-l învinge pe Igor Dodon. O răsturnare a situației pe 13 noiembrie ar avea nevoie de un nivel înzecit de mobilizare a moldovenilor, care și-ar dori să fie ales un președinte puternic, integru, demn, care să redea speranța că RM ar putea fi mai bine administrată, că lupta anticorupție nu ar mai fi mimată de valeții influenților oligarhi, iar statul captiv poate fi eliberat de interese oculte. Un fel de normalitate pe care cei mai mulți dintre cetățenii RM și-o doresc cu încăpățânare.

Ce urmează?

Prezența slabă la vot îl poate avantaja pe Igor Dodon, care este întruchiparea politicianului conjuncturist, suficient de lunecos politic, și totodată destul de comod actualului sistem oligarhic din RM, dar și influenței rusești. În al II tur de scrutin, de partea lui Igor Dodon se așteaptă să voteze și electoratul Partidului Nostru, însemnând un adaos semnificativ de cca 6% la bazinul electoral deja marcat de socialiști. Ușile care se deschid pentru liderul PSRM se închid pentru candidatul comun al partidelor de dreapta. Vineri, 4 noiembrie, Parlamentul RM nu a acceptat să delibereze asupra propunerii de a crea secții suplimentare de vot în străinătate (100 deschise la I tur) și nici să ofere dreptul de vot la locul de studii pentru studenții din capitală, deși, în 2014, CEC adoptase o derogare de la lege, oferindu-le cetățenilor dreptul de a vota în localitățile în care învață.

Deputații PD, PSRM, PCRM și PL au decis să blocheze ajustarea Codului Electoral pe motiv că, ”nu se schimbă regulile de joc în timpul jocului”. Astfel, inițiativele PAS, DA și PLDM de a spori participarea studenților la Chișinău a suferit eșec.

Estimăm astfel că din populația totală de cca 120.000 studenți înmatriculați în prezent la universitățile din Chișinău, cca 20.000 ar putea fi tentați să dea curs campaniei de mobilizare electorală, îndreptându-se la 13 noiembrie spre secțiile de vot de la locurile lor de trai, dar aceasta nu s-ar ridica nici la 50% din necesarul de voturi de care are nevoie urgent candidatul PAS. Rămâne diaspora, care deja a cotizat într-o proporție covârșitoare în favoarea candidatului PAS (72% din 67150 de alegători) și care ar putea menține un interes sporit pentru un președinte integru în RM.

O altă resursă pentru Maia Sandu ar fi voturile etnicilor ucraineni din RM, afectați de anumite declarații ale lui Igor Dodon (”Crimea aparține Rusiei”), care au provocat reacții dure în Rada de la Kiev, inclusiv de a-l declara pe I.Dodon ”persoana non-grata” în Ucraina (Agora, 4.11.2016). Mulți dintre cei 8,3% dintre etnicii ucraineni cetățeni ai RM ar prefera un altfel de discurs din partea viitorului șef de stat al RM, dar articularea acestui mesaj din partea PAS ar cere mai mult timp de campanie. În sfârșit, o sursă de voturi pentru Maia în al II tur ar putea veni și din partea aderenților PD, mai ales cei care au ajuns în acest partid în 2005, prin absorbția Partidului Social Liberal de către PD, pe fundalul unei nemulțumiri în creștere în PD față de modul în care se iau deciziile în acest sindicat, cu numele de partid politic.

Tabel No.1 Evoluția încrederii cetățenilor în Președinție, Parlament și Guvern (Feb.2001-Sep.2016)

Sursa: CBS Axa, IDIS, Septembrie 30, 2016

Figura No.2 Voturile luate în I tur de către PSRM și PAS (comaprativ).

Sursa: Agora

Nota editorului. Igor Munteanu este Președinte al Consiliului de Administrație al IDIS. De asemenea, predă un curs de Politici Publice și Instituții Politice-Administrative în Europa la ASEM. Între septembrie 2010 și iunie 2015 a fost Ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite. Citiți aici mai multe despre Igor Munteanu