Se spunea înainte de Revoluție că Valea Dejani este puțin umblată și ferită de distrugerea naturii, datorită depozitului de armament de aici. Dar zilele fericite ale văii de pe sălbaticul versant nordic făgărășean s-au încheiat o dată cu amplificare campaniei de exterminare a râurilor de munte prin microhidrocentrale. De data aceasta valea nu a mai fost ferită. Adresele trimise de WWF la Comisia Europeană nu au rezolvat nimic în timp util. Deși tocmai se implementase acolo un proiect Life, cu finanțare europeană, Valea Dejani a fost mutilată, tot cu finanțare europeană. Nici măcar afluentul Lupșa nu a fost iertat.
Cu siguranță mulți s-au întrebat cum arată sărmana Vale Dejani, măcar cu debitul natural în condiții de secetă. S-au întrebat când au văzut aceste imagini:
Chiar m-a întrebat un apropiat al MHC-iștilor câtă apă era în amonte, deși s-a văzut fugitiv în emisiune. De parcă în Făgăraș ar seca râuri din motive naturale. De parcă Făgărașul ar fi Andalucia. Chiar și în Andalucia am găsit apă curgătoare unde chiar nu mă așteptam.
Dejani este unul dintre cazurile pentru care a fost pornită în cele din urmă procedura de infringement pe microhidrocentrale. Dar această Comisie Europeană are alte priorități decât implementarea Directivelor de mediu și totul se tărăgănează. Nimic de mirare, fiind vorba de Comisia care chiar a încercat să dilueze Directivele pentru natură, fapt pentru care i-a fost adresată o ”Scrisoare către un Inamic”.
Pe Dejani trebuie să fie minim debitul acesta:
Este debitul dintr-o perioadă secetoasă de vară, dintr-un moment în care hidrocentrala nu funcționa. Așa arată peisajul industrial apărut abuziv în inima naturii, când curge cu un debit redus. Chiar dacă permanent ar curge apă pe scara de pești, ar fi tot doar de decor. Pentru că la mutilarea văii au amenajat trepte aval de captare, iar una dintre ele nu poate fi trecută nici de păstrăvi, ce să mai vorbim de zglăvoacă. Ca să fiu sincer, scările de pești fără rost, nefuncționale, nu reprezintă ceva ieșit din comun. Avem și în Cluj o scară fără rost, doar la sute de metri de sediul S.G.A. Cluj. Chiar și în Scandinavia doar 6-7% din scările de pești sunt funcționale. Trebuie să nu ajungem la a fi nevoie de scări de pești, să nu avem baraje pe râuri. Conectivitatea longitudinală a râurilor este esențială. Scările de pești o refac doar parțial. Ele reprezintă mai mult o unealtă propagandistică a măcelarilor râurilor.
Amonte de captare, a scăpat un sector scurt de râu, încă valoros peisagistic.
Valea Dejanilor nu a fost vânată chiar până la izvor, precum Capra. Dar un râu cu sectorul mijlociu secat complet, chiar și temporar, oricum este un râu devastat ecologic. Peisajul este superb când nu funcționează microhidrocentrala, dar râul este mort.
Chiar amonte de captare, un afluent se aruncă în cascade, prin pădurea de amestec.
Cum a putut cuiva să-i treacă prin minte să autorizeze în acest peisaj mirific un monstru de beton care ucide un râu de munte? Ce malformații sociale se petrec în această țară, care proiectează indivizi fără urmă de considerație pentru natură în poziții decizionale la Agențiile pentru Protecția Mediului?
Se vede clar că țeava imensă este menită să înghită întreg râul. Evident că tovarășii de la Apele Române, care avizează aceste proiecte supradimensionate, nu au cum să ia în serios respectarea debitului de servitute.
Dar valea Dejani nu este atacată doar pe un flanc. Nu doar râul este mutilat, ci și pădurea. O avalanșă de pietre și trunchiuri a blocat recent drumul.
Ceva mai jos se vede cum un drum de exploatare mutilează versantul și se pierde în verdele coroanelor, încă prezente aici jos. Este evident că o nouă tăiere masivă devastează pădurea din zona superioară a versantului drept, chiar dacă nu este vizibilă de pe firul văii. Probabil că în curând va ajunge la amploarea dezastrului de pe valea vecină, Pojorta.
Sus, spre pajiștea alpină, pe panta abruptă a sălbaticului versant nordic la Făgărașului, unde în urmă cu câțiva ani nimeni nu și-ar fi putut închipui că se poate întâmpla un asemenea sacrilegiu, o suprafață imensă de pădure a fost rasă, cel mai probabil pădure virgină. Până acum inaccesibilitatea ne-a protejat o parte din păduri. Dar lăcomia mafiei lemnului trece peste orice, și acum este încurajată de la cel mai înalt nivel. Ministrul apelor și pădurilor deplânge că tăiem prea puțin, adică doar sub jumătate din cât se regenerează pădurea într-un an!
Localnicii se plâng că microhidrocentralele au dus la coborârea stratului freatic în Țara Făgărașului. Dar vocile, cât timp sunt singulare, sunt ușor de închis…
Râul este mort, pădurea parțial hăcuită, dar viața încă insistă să fremete pe acestă vale ”protejată” din maiestuosul versant nordic al Făgărașului.
Un argument ”clasic” pentru protejarea pădurilor tropicale îl reprezintă salvarea ”leacurilor” pe care acestea le adăpostesc. Vezi de exemplu aici: Brazilian explorers search ‘medicine factory’ to save lives and rainforest
Iată că și pe valea Dejanilor găsim o plantă cu proprietăți anticancerigene.
Și pădurile noastre, cu complexele lor servicii ecosistemice, trebuie protejate.
Procesul de distrugere pe Valea Dejani este încă reversibil. Dar pe autoritățile române le putem uita. Am cautat firma cu pricina, Elcata MHC, pe portalul instanțelor de judecată, și am concluzionat că nu au plătit cu nimic pentru crima de mediu, deși la Pro TV se vorbea de un dosar penal. În general, la distrugerea râurilor prin microhidrocentrale, impunitatea este totală. Comisia Europeana, dacă ar ieși din letargie, ne-ar putea scăpa de microhidrocentrala de pe Dejani. Continuitatea râului ar putea fi refăcută și populațiile din amonte și aval ar putea recoloniza și sectorul mort, dacă reconstrucția ecologică se face în timp util. Despădurirea văii ar putea fi stopată. Măcar în ariile naturale protejate ar trebui stopate exploatările forestiere, măcar ca o compensație pentru masacrul la scară națională din ultimele două decenii. Valea Dejanilor, acestă minune a naturii, am putea-o câștiga înapoi. Dar, cu ”peisajul” nostru instituțional, este doar o utopie. Valea Dejanilor a fost cu ani în urmă condamnată la moarte.
Asta e măsura noastră ca neam: fără Dumnezeu, cu cei buni asupriți și hoții și nemernicii la conducere. Noi suntem pe cale de dispariție, nu ursul, nici pădurea, nici râul.
De pildă, fiindcă azi d. Tudose vizitează jud. Hunedoara, cred că va putea să rupă câteva ore pentru a vedea zonele/râurile cele mai afectate. Eventual se poate întâlni cu d. Iohannis în Parâng. Iar la întoarcere traseu prin Făgăraș.