Horațiu Pepine

USR, aripa progresistă a PNL

La Congresul USR, desfășurat la finele săptămânii trecute, președinte al grupării a devenit un fost secretar de stat din guvernul Cioloș. Zeci de militanți ai partidului acuză o fraudă de proporții.

Un apel semnat de 32 de militanți USR (dintre care unii senatori, deputați, consilieri locali, președinți de filială) a semnalat grave nereguli în desfășurarea congresului de la Poiana Brașov, după care a tras această concluzie deconcertantă: ”Respectarea regulilor este un principiu fondator al USR și începe în interiorul USR. Dacă USR este corupt din interior, el nu își poate îndeplini misiunea publică de a curăța politica românească.”

Dar ce s-a întâmplat de fapt în USR? O comisie a partidului învestită cu rolul de a arbitra litigiile interne (Comisia Municipală de Arbitraj) constatase că alegerea delegaților din București la Congres fusese manipulată. Alegerile care au avut loc inițial au fost refăcute nestatutar cu scopul de a-i înlocui pe delegații favorabili lui Cristian Seidler. De altfel acesta, descurajat de cele întâmplate, nici măcar nu s-a mai dus la Congres, iar în semn de protest aproximativ un sfert dintre delegați nu au mai votat.

În consecință, dacă nu putem afla cu precizie cum ar fi votat la Congres delegații aleși prima dată (opțiunea lor rămâne o presupoziție neverificată), e cert că regulile au fost încălcate, de vreme ce nu s-a ținut cont de opinia Comisiei de Arbitraj. De altfel, fostul președinte al USR, Nicușor Dan, susține același lucru, manifestându-și decepția că oamenii care făceau mare caz de principii cu ocazia referendumului pentru căsătorie ”nu reacționează la abuz, la ilegalitate, la denaturarea scopurilor pentru care organizația s-a creat.” (facebook)

După ce a câștigat cu un scor mare alegerile împotriva singurului contracandidat rămas în cursă (Vlad Alexandrescu), noul președinte, Dan Barna, l-a tratat pe Nicușor Dan cu condescendență, afirmând că acesta nu ar face decât să formuleze frustrări personale: ”Înțelegem și, cumva, este unul dintre lucrurile triste faptul că Nicușor Dan, plasându-se în afara partidului, a simțit nevoia să transmită astăzi supărarea pe care domnia sa o are…”

Nu știm cât de sincer a fost, dar cu siguranță că această postură ”superioară” era singura tactică pe care ar fi putut să o adopte. În schimb el nu a răspuns convingător la obiecția principală privitoare la corectitudinea alegerilor. La Congres, a susținut Dan Barna, au votat 70% dintre delegați, ceea ce în opinia sa ar fi destul pentru ca alegerile să fie legitime. În realitate, nu dimensiunea participării fusese pusă la îndoială, ci respectarea procedurilor.

Prin urmare, partidul va rămâne marcat de acest episod, care ar putea fi privit ca un veritabil ritual de inițiere. Gruparea (până recent ”un ONG cu deputați în parlament”, după exprimarea lui Dan Barna) a intrat astfel în rândul partidelor consacrate, care au toate la activ bătălii intestine crunte și congrese fraudate. E ca și cum am spune că un partid care nu știe să încalce regulile este prea inocent, prea angelic, neputând să intre cu adevărat în competiția politică. Și, ca și cum ar dori să confirme indirect această afirmație, perdantul virtual al Congresului de la Poiana Brașov, deputatul Cristian Seidler, manifestă toate semnele candorii pe care politicienii de carieră le-au pierdut dacă le vor fi avut vreodată.

Noul președinte, Dan Barna, nu are, la drept vorbind, nici el înfățișarea clasică a unui politician, dar o are, în schimb, pe aceea a funcționarului cu simțul ierarhiei, după tiparul lui Dacian Cioloș. Cu alte cuvinte, un inocent idealist va fi fost dat la o parte în favoarea unui om de execuție, capabil să facă din USR o armă împotriva PSD. Nicușor Dan și Cristian Seidler, deși nu aveau nicio afinitate cu PSD, se înscriau amândoi pe o linie de contestație puțin mai radicală. Privind lucrurile din afara grupării, am putea constata că USR a devenit, de fapt, aripa progresistă a PNL.

Articol publicat pe portalul Deutsche Welle


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “USR, aripa progresistă a PNL

  1. Misu

    Mda. Doar ca relatarea voastra porneste de la jumatea evenimentelor. Sa zicem ca inceputul a fost cam asa: Sectoarele si-au ales delegatii pentru congres. Profitand de o prevedere din statut care spune ca Municipiul valideaza delegatii de la sectoare Biroul Municipal unde exista o majoritate pro Nicusor realege delegatii ajunganduse ca in locul delegatilor alesi de sectoare sa apara oameni care nu stiau nici adresa sediului. Si de aici intervine Biroul National care dispune refacerea alegerilor. Cum mai pare povestea spusa in intregime acum? Validare inseamna cumva schimbarea in proportie de 80% a delegatilor alesi de sectoare doar pentru ca la Biroul Municipal exista o majoritate creata prin epurare in sectorul 2 de exemplu? Nicusor a fost ales in aprilie de delegatii alesi de sectoare.

    Reply
    • CMC

      Punem pariu ca in cel mult 6 luni partidul va fi predat lui Micron de Romania, care va incerca (si probabil va reusi) sa construiasca un guvern si minoritar (politic) dar si majoritar (in securisti)?
      Au reusit francezii, ce noi nu putem?
      Mai tineti minte Marele blond si Intoarcerea lui?

      Reply
  2. R.Dem.

    În sfârșit un articol mai testiculos! Așa, da!
    Ca naiv (implicit figurant) într-un partid, pot să vă spun că nici un congres nu e lăsat la voia bobilor albi sau negri. Toate sunt regizate în detaliu. Câteva exemple (din curtea PD-ului vechi):
    – nu se poate înscrie decât cine are notorietate ( sau puncte pe o grilă făcută pe măsura viitorului candidat;
    – candidații suplimentari sunt încurajați să nu candideze acum. Poate mai târziu, li se spune. Luați un oscior de ros și retrageți-vă dosarul…
    – în seara dinaintea votului, zbârnâie telefoanele,
    – se face totul ca votul să fie cât mai puțin secret,
    – numărătoarea voturilor nu se face niciodată public. Cine trebuie (comisia, în care observatorii din partea indezirabililor au fost cumpărați sau au fost de fapt dintotdeauna de partea cui trebuie) ia urna și se retrag într-o sală unde se procedează la cele mai împuțite malversațiuni.

    Luați ca exemplu cel mai recent congres (altul decât fake-ul USR-ului): cel al tineretului liberal. A ieșit cum a vrut Orban, nu cum a vrut Falcă sau alții. Ca din întâmplare, evident.

    Ăsta e farmecul activistului de partid comunist scăpat în democrație: e raiul. Știi sigur că: a) dacă nu ești prins, ești democrat de vază; b) ai întotdeauna avantajul loviturii murdare în lupta cu sistemul. Dezavantaj: stai într-un partid ca într-o cocină cu porci veșnic înfometați și canibali. Ți-ai pierdut gașca și ai închis ochii puțin, dispari!

    Acum înțeleg că motivul demisiei lui Nicușor Dan nu a fost problema familiei. Nu-l înțeleg de ce nu a scos la iveală atunci ceea ce a ieșit oricum acum. Am fost supărat că nu continuă, că abandonează etc. Deși este o muncă sisifică ce s-ar putea să nu mai ducă în parlament, acum practic are obligația s-o ia de la capăt cu un nou partid (național, nu de București). Și să fie mai prevăzător: să înregistreze la OSIM numele, sigla și ce mai trebuie. Și să se ferească de Csolosz chiar când oamenii acestuia îi fac daruri.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *