Dorin Tudoran

Umbra Elenei Eco la mănăstirea Umberto Coldea

Multe au fost lucrurile de care am bănuit-o pe Elena Udrea în deceniul ei de exhibiționism, dar la o familiaritate cu semiotica nu m-a dus gândul:

Văd că gestul meu din Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă și s-a transformat în subiect de analiză semiotică.”

Cea mai recentă “victimă” a Holocaustului (apud. Martin Niemöller, pastor luteran) ține să pună capăt speculațiilor “semiotice”:

“În realitate, e un semn pe care l-am facut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că ‘totul e în regulă’.”

Că persoana îndrăgită o fi Mutu de la manutanță, Jack Chrisostomus de la Chelsea Zilei sau Sile Cămătaru, nici măcar Traian Băsescu nu cred că știe.

Și dacă nu știe el, nu știe nici Coldea. George Maior degeaba știe, fiindcă a fost pus pe în cură de uitare.

Răsfoiesc cele mai recente notițe ale mele din semioticieni celebri – de la Umberto Eco la Alina Bica.

Norocos cum sunt, dau peste o întrebare enervată a celei din urmă, când cu fotografiile de la Paris:

“Am apărut trăgând pe nas?”

Nu știu dacă sau ce au tras pe nas semioticienele Bica & Udrea. Nu știu dacă, în afară de a trage pe nas, mai trăgeau și în piept.

Bănuiesc însă că așa cum unora pielea le este mai aproape decât cămașa, altora mai dragă le va deveni omleta decât “Omerta”.

Foamea vine tăcând.

Uitați-vă la Monica Iacob Ridzi care, în prag de pușcărie, și-ar fi amintit că beneficiara unora dintre matrapazlâcurile ei a fost o eurodeputată:

“Avocat: E clar că beneficiile în acest caz nu le-au avut nici Ridzi, nici Varsta, ci un alt personaj care a avut mare succes la europarlamentare.

Judecător: Are şi un nume.

Avocat: I se spune EBA.”


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Umbra Elenei Eco la mănăstirea Umberto Coldea

  1. geo

    Reactiile doamnei Nuti Udrea sunt mai degraba antisemite decat semiotice!
    Astept de 3 zile sa vad o reactie a asociatiilor evreiesti din Romania sau a altor organizatii si peroane care au intervenit chiar si in recenta campani electorala .
    Nuti Udrea nu a facut o declaratie politica in Parlament ci a incalcat la lumina zilei o lege a statului roman.
    Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii precizeaza la art.6 alin. (1) ca „…minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului …ori a efectelor acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
    Asocierea incriminarii ei de catre DNA pentru fapte cu caracter penal cu victimele Holocaustului este o minimizare evidenta a Holocaustului.
    Tacerea organizatiilor si persoanelor cu pricina in contextul actual, altfel virulente in situatii identice, nu o pot pune decat pe seama faptului ca este posibil ca si acestia, care l-au sprijinit tacit pe base in toate campaniile iertandu-i derapajele, sa fi aruncat cu bani in inaltul cerului iar ei sa fi cazut in cercul trasat pe pamant in mod talmudic de Nuti, cu raza de 10%, pentru tot felul de pricini, daravele, terenuri si acareturi din Bucuresti ori aiurea.

    Reply
  2. billy

    Ma tot framanta o intrebare de cand vad ca se tot ameninta cu darea in vileag a unor secrete despre ilegalitati ale unor persoane cu functii importante. Si amenintari de genul vin si din partea unor presedinti de tara, cum am mai auzit despre insinuari din partea lui Basescu, sau chiar din partea lui Putin . Ascunderea acestor ilegalitati (eventual in scop de santaj) nu este in sine pedepsita de lege? Si daca este (fie ca se incadreaza la complicitate, tainuire, obstructionarea justitiei, santaj) oamenii astia nu stiu ca braveaza in public cu o infractiune, recunoscand practic ca blocheaza aplicarea legii?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *