În toamnă eram furios, dar eram și optimist că energia protestelor va duce la schimbările de care avem nevoie. Am sperat că Președintele Klaus Iohannis va înțelege contextul și va trage în direcția cerută – de stradă explicit, de starea sistemului public românesc, implicit. Am scris un editorial și ce am scris acolo am susținut și la consultarea inițiată de Președinte. Erau chestiuni ce țineau de prevenirea unor noi tragedii ca cea din Colectiv și chestiuni care țineau de ADN-ul modului în care se face politică și administrație.
Am ezitat toamna trecută să susțin un guvern tehnocrat, deși o parte a celorlalți participanți la consultarea cu președintele au susținut această variantă, tocmai pentru că nu există răspundere politică și o răspundere directă a partidelor parlamentare față de deciziile care se iau. Nu m-am opus ideii, nici nu am susținut-o. În unele privințe, pare că m-am înșelat – s-au făcut pași importanți pentru transparentizarea funcționării administrației publice și s-au realizat sau inițiat reforme utile. Am susținut importanța învestirii unui guvern curat, ceea ce, cu mici excepții, s-a întâmplat.
Totuși, în spatele guvernului, partidele politice au făcut scut în jurul principalelor boli ale democrației noastre, pe care speram să le rezolvăm după protestele din toamnă.
Legislația electorală nu s-a modificat. Deși Curtea Constituțională a decis că partidele se pot înființa și cu 3 membri, celelalte discriminări aflate în calea partidelor noi și mai ales a candidaților independenți s-au păstrat. Nici partidele politice, nici Președintele României nu au mișcat în mod real un deget ca să rezolve această problemă, cel puțin nu până când a fost prea târziu. Deși inițial anunța că susține alegerea primarilor în două tururi, Guvernul a eliminat rapid acest obiectiv din programul de guvernare. A fost, poate, primul semn că ne așteaptă un guvern bine intenționat și în mare parte corect, dar care „n-are voie” să se amestece în probleme fundamentale ce țin de dominația principalelor partide politice și rețelele lor de influență. Nu mă înțelegeți greșit, n-am de unde să știu că un independent sau un partid nou e mai bun decât cele vechi, dar competiția face în general bine și e util să o încurajăm, iar un primar este în mod cert mai legitim dacă e ales în două tururi decât în unul singur.
Ce legislație, nici nu știu de ce mă duc până acolo cu visurile de mai bine, când nici măcar o simplă renumărare a voturilor din sectorul 1 nu se face. Nu se face chiar dacă suspiciunile nu sunt așa, un feeling al cuiva sau o vorbă în vânt, ci un set de date care arată suficient de ciudat (statistic) încât să ridice semne de întrebare. E ca și cum arbitrul (dacă ar putea) nu ne-ar lăsa să vedem reluarea unei faze dintr-un meci de fotbal, ca să vedem dacă mingea a căzut imediat în fața sau imediat în spatele liniei porții, că deh, dacă și el și secundul au spus că a fost gol, gol a fost domle!
Cordonul ombilical dintre administrație și politic nu a fost tăiat. Reducerea corupției înseamnă și introducerea de filtre în calea ei. Când merge cineva de la partid cu CV-ul la omul de resurse umane din minister, ca să știe, săracul, ce criterii trebuie să folosească în concursul pentru postul respectiv, nu ne putem aștepta ca administrația să fie puternică și să constituie o frână în calea corupției, nici să fie sancționată pentru lipsa de performanță. O mână va spăla în continuare pe alta până când murim toți de foame. Cum spunea cineva, cu anticorupția o să tot scoatem câte un pește din acvariu, ei se vor înmulți și îi vor înlocui pe cei vechi, iar interesul public va rămâne fentat (aproape) la fel de mult ca până acum. Hoții își vor rafina tehnica, după cum atrăgea zilele trecute atenția șefa DNA. Vor fi prinși, vor veni alții și mai „abili” și tot așa.
Atâta timp cât susținerea politică a liderilor din administrație (directori, directorași, inspectori și ce or mai fi) va depinde în continuare de banii aduși la partid și, implicit, de capacitatea și disponibilitatea multora din ei de a fura, nu vom avea aleși ai neamului care ne fură mai puțin. A se vedea directorii de spitale prinși cu luarea a 30% din valoarea contractelor „pe persoană fizică”, din banii dați de spital pentru achiziții (de dezinfectanți).
E evident de ce nu se poate prinde administrația că cei de la care cumpără nu-și fac nici măcar treaba din contracte. Nu au cum să se prindă, că ar rămâne fără banii luați „pe persoană fizică”. Bani de care depinde capacitatea lor de a da partea cuvenită la partid, adică însăși rămânerea lor în funcții. La fel, aleșii politic nu se pot prinde că directorii nu-și fac treaba, cât timp din cei 30% se plătesc campaniile lor electorale sau chiar locurile pe listele de candidați.
Statul polițienesc se menține. Cu domnul Tobă (principala excepție la care mă refeream când spuneam că Guvernul este, în general, curat) la butoane, amenzile continuă să curgă și să descurajeze activiștii. Aceiași activiști fără de care domnul Tobă și colegii lui n-ar fi ajuns la guvernare Și curg, și curg, chiar și atunci când însuși prim-ministrul țării merge și vorbește cu manifestanții.
Planul pe termen lung e clar. În primul rând, să plece „ai noștri”, dar să vină tot „ai noștri” – adică ai partidelor parlamentare care ar fi putut schimba legea electorală, dar n-au făcut-o; iar noi, ceilalți, să rămânem, evident, tot… așa. În al doilea rând, când se schimbă care dintre „ai noștri” sunt la putere, să populeze sistemul cu oamenii care „trebuie”, adică oamenii care le permit să-și umple buzunarele din banii publici, adică ai celorlalți dintre noi. În al treilea rând, să ne convingă pe toți că „nu se poate face nimic”, ca să o lăsăm mai moale cu protestele, implicarea și atenția față de politică. Să terminăm odată cu tam-tam-ul ăsta, cu oengiștii rebeli și cu „tinerii frumoși și liberi”. Iar pe cei care nu renunță așa, cu una, cu două, să îi umple de amenzi până când nu-și mai permit, la propriu, să își apere statul și democrația – pentru că despre asta sunt protestele civice.
Iată, așadar, că nu doar noi am avut o „ordine de revoluție”, iar a noastră, sau cel puțin a mea, pare să fie în cădere liberă. Era un cântec cu vine vine primăvara. Primăvara a trecut, e vară și imediat vine toamna, sezonul restanțelor. Să avem grijă cum ne prezentăm și, mai ales, cum ne pregătim, că profii au anunțat că la materia „reformă” nu se mai dau dup-aia, câțiva ani, alte examene scrise și ratăm examenul final, acela de „intrat în rând cu lumea”…
“Nu m-am opus ideii (guvern tehnocrat), nici nu am susținut-o.” Neutralitatea in situatia de delegat (invitat?) reprezentand manifestantii dupa Colectiv dovedeste ca nu v-ati indeplinit misiunea ce v-a fost incredintata. Cu dumneavoastra sau fara dumneavoastra la masa discutiilor ar fi fost acelasi lucru, oricum, altii au luat deciziile, mai bine lasati locul cuiva care ar fi avut o pozitie clara suportand cererile societatii civile pe care ati reprezentat-o.
Sezizez faptul ca luati apararea guvernului Ciolos fara insa a gasi motive de suport ci mai degraba scuze. Ce va face sa credeti ca guvernul “„n-are voie” să se amestece în probleme fundamentale ce țin de dominația principalelor partide politice și rețelele lor de influență. “? Prezentati guvernul ca pe un copil iar partidele politice -“parintii” – nu-l lasa sa faca ce vrea. Daca e asa, e clar, guvernul tehnocrat este imatur si decizia luata de presedinte si delegatii de care vorbiti a fost gresita. Adevarul trebuie recunoscut in fata tarii si corectat.