În 2026, Organizația Națiunilor Unite a cerut organizațiilor civice din întreaga lume să spună, direct și fără filtre, cum arată în realitate spațiul societății civile în relația cu statul. Nu ce scrie în legi, ci ce se întâmplă în practică. În România, problema nu este lipsa cadrului legal, ci felul în care statul tratează societatea civilă atunci când aceasta devine critică.
Consultare “pe hârtie”, decizie deja luată
Autoritățile române au creat, în timp, diverse canale formale de consultare: proiecte de legi publicate online, dezbateri publice, solicitări de puncte de vedere. În realitate, aceste mecanisme sunt adesea târzii, formale și fără efect real. Deciziile sunt luate înainte, iar consultarea bifează o obligație legală, nu un dialog. Feedback-ul în timpul implementării politicilor publice aproape că lipsește, iar explicațiile privind ignorarea observațiilor societății civile sunt rare sau inexistente.
Când cetățenii contestă statul, statul răspunde în instanță
Un fenomen tot mai îngrijorător este folosirea proceselor în instanță ca instrument de descurajare a participării publice. ONG-uri, activiști și jurnaliști se confruntă cu acțiuni în justiție inițiate de persoane de la vârful Guvernului, primari, parlamentari sau alte autorități, nu pentru a corecta un abuz real, ci pentru a pedepsi criticile sau demersurile de interes public.
Aceste procese, cunoscute la nivel internațional ca SLAPP (Strategic Lawsuits Against Public Participation), momentan nu sunt recunoscute ca atare de statul român. Nu există mecanisme de protecție, iar efectul este simplu: cine critică, plătește timp, bani și nervi.
Mesajul periculos transmis de la vârf
Mai grav, în 2026, membri ai guvernului transmit scrisori instituționale prin care au cerut instanțelor să grăbească sau să soluționeze nefavorabil pentru cetățeni procesele contencioase împotriva statului. Astfel de intervenții nu doar că pun presiune pe justiție, dar transmit un semnal clar: contestarea statului este o problemă, nu un drept democratic ocrotit.
Accesul la informații: drept teoretic, luptă practică
Deși legea obligă autoritățile să publice informații de interes public, în practică transparența este fragmentată, incompletă și adesea obținută doar prin insistențe sau procese. Nu există o autoritate independentă care să soluționeze rapid refuzurile, iar sancțiunile pentru încălcarea legii sunt rare.
Statul nu închide ONG-urile, dar tinde să le epuizeze
România nu adoptă legi spectaculoase împotriva societății civile. În schimb, o obosește: prin birocrație, lipsă de finanțare competitivă pe termen lung, procese costisitoare și lipsa oricărei protecții reale împotriva abuzului de putere.
