Daniel Befu

Șeful CJ Timiș va avea mai mult timp pentru problemele județului. DNA l-a lăsat fără o parte din ocupațiile sale.

Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, va avea un program mai relaxat în perioada Sărbătorilor de iarnă 2014, deoarece de acum încolo se va ocupa doar de treburile cetății, nemaiputând să-și împartă jobul de președinte de CJ, cu cel de combinator al scurgerii de bani publici către buzunare private. În contextul în care Timișul are un deficit major de proiecte de infrastructură la standarde europene (de pildă centura Timișoarei, care e un proiect ce nu ține de Primăria Timișoara, ci trebuie gestionat de Guvern în colaborare cu autoritățile județene), Titu Bojin a fost prins că și-a traficat influența de lider de partid la nivel județean, pentru a impune mai multor primari din județ să achiziționeze scule de la o firmă de casă. Deși respectivele primării nu aveau bugete pentru așa ceva, Bojin a promis că dacă încheie contracte cu firma de casă și iau sculele cu pricina, la rectificarea bugetară le va aloca sumele cheltuite pentru nevoia inventată din pix, de a achiziționa scule. Și așa s-a și întâmplat.

În prezent Titu Bojin, baronul PSD de Timiș, are interdicție să părăsească România, trebuie să dea cu subsemnatul la DNA ori de câte ori e chemat și i se interzice să ia legătura cu ceilalți inculpați. Bojin a declarat pentru Mediafax la eliberarea din arest, înainte de a părăsi Bucureștiul, cu destinația Timișoara: ”Este o anchetă corectă. Sunt sub control judiciar. Sunt în drum spre casă, acum plec de la Bucureşti”.

În clipa de față, primii doi cei mai influenți baroni PSD ai Timișului sunt necăjiți din cauza DNA. Unul e Titu Bojin, celălalt este Ilie Sârbu, alias tata socru, care s-a implicat în dosarul retrocedărilor frauduloase de păduri din județul Bacău, alături de Viorel Hrebenciuc și Andrei Hrebenciuc.

Precizăm că ieri, 11 decembrie, când DNA îi dădea drumul lui Bojin să se întoarcă acasă sub control judiciar, o dubiță a DNA poposea lângă magazinul Bega din Timișoara, aparținând fraților Cristescu. E posibil să fi fost doar pauza de masă și procurorii să fi mers la un mic shopping.

Reproducem mai jos integral comunicatul DNA din dosarul în care e implicat președintele CJ Timiș, oficiali din CJ și din mai multe primării din județ:

11 decembrie 2014

Nr. 1788/VIII/3

COMUNICAT

În completarea comunicatului nr. 1764/VIII/3 din 10 decembrie 2014, referitor la efectuarea de percheziţii domiciliare în 48 locații situate în municipiul Bucureşti şi 11 judeţe, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a inculpaţilor:

DIDILĂ GEORGE, om de afaceri care controlează mai multe societăţi (S.C. Ecomet West S.R.L, S.C. ELECTRO SIG STAR S.R.L), reținerea începând de la data de 11.12.2014, ora 02:45, până la data de 12.12.2014, ora 02:45, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
– 34 (treizeci şi patru) de infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– două infracţiuni săvârşite în formă continuată de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (3 acte materiale, respectiv 4 acte materiale),
– 1 (una) infracţiune de dare de mită,
– 1 (una) infracţiuni de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii

MIHOC MARCEL, consilier al Consiliului Judeţean Timiş, reținerea începând de la data de 11.12.2014, ora 06:00, până la data de 12.12.2014, ora 06:00, pentru săvârşirea următoarelor infracțiuni:
– 17 (șaptesprezece) infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– 1(una) infracţiune săvârşite în formă continuată de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (4 acte materiale) şi
– 13 (treisprezece) infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit

GAVRIŞ TEODOR ALEXANDRU, director în cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători C.F.R. CĂLĂTORI S.A, reținerea începând de la data de 11.12.2014, ora 06:20, până la data de 12.12.2014, ora 06:20, pentru săvârşirea următoarelor infracțiuni:
– 11 (unsprezece) infracţiuni de infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– 11 (unsprezece) infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

PROTOPOPU GABRIEL TELU, consilier în cadrul Corpului de Control al Directoratului – Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. CĂLĂTORI S.A, reținerea începând de la data de 10.12.2014, ora 19:30, până la data de 11.12.2014, ora 19:30, pentru săvârşirea următoarelor infracțiuni:
– 5 (cinci) infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– 1 (una) infracțiune săvârșită în formă continuată de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit(2 acte materiale) şi
– 1(una) infracţiune de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii

COSMINEANU DANIEL NINEL, șef al Biroului Aprovizionare, în cadrul S.N.T.F.C. CFR CĂLĂTORI S.A. – S.T.F.C. Depoul CLUJ, începând de la data de 11.12.2014, ora 08:32, până la data de 12.12.2014, ora 08:32, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

– 1 (una) infracţiune de luare de mită,
– 1 (una) infracţiune de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,
– 1(una) infracţiune săvârşită în formă continuată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, (două acte materiale) şi a
– 1(una) infracţiune săvârşită în formă continuată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Inculpaţii Didilă George, Mihoc Marcel, Gavriş Teodor, Protopopu Gabriel Telu Alexandru și Cosmineanu Daniel Ninel urmează a fi prezentaţi, la data de 11 decembrie 2014, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În aceeaşi cauză, procurorii au mai dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul BOJIN TITU, preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, pe o durată de 60 zile (începând cu data de 11.12.2014 până la data de 08.02.2014, inclusiv), pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
– 4 (patru) infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– 2 (două) infracţiuni, ambele săvârşite în formă continuată, de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (4 acte materiale, respectiv 3 acte materiale),
– 2 (două) infracțiuni săvârşite în formă continuată, de folosire a influenţei sau autorităţii în calitate de persoană care deţine funcţie de conducere într-un partid, pentru obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul prevăzută – art. 13 din Legea nr. 78/2000 (3 acte materiale, respectiv 4 acte materiale)

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul BOJIN TITU trebuie să respecte următoarele obligaţii :
a) să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală şi la Poliţia Remetea Mare, jud. Timiş, ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală şi Poliţia Remetea Mare, jud. Timiş cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la Poliţia Remetea Mare, jud. Timiş conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu i-a legătura cu celelalte persoane ce fac obiectul prezentei cauze şi care deţin calitatea de suspecţi.
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

Inculpatului Bojin Titu i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Bojin Titu i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Detalii privind starea de fapt descrisă în ordonanţele de reţinere întocmite de procurori urmează a fi date publicităţii într-o comunicare ulterioară, în cursul zilei.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *