
Fostul ministru al Economiei Bogdan Ivan (în stânga) s-a dus la Praid ca să acuze castorii de inundarea salinei. Acum e ministrul Energiei și dă vina pe moluște pentru creșterea facturii la curent. Actualul ministru al Economiei, Radu Miruță (în dreapta), s-a dus la Praid, după care a mers până la capăt cu demiterea conducerii Salrom
Directorul general al Salrom, Constantin Dan Dobrea, și colegii lui din conducerea Societății Naționale a Sării au fost demiși, se arată într-un mesaj postat pe Facebook, marți seara, de ministrul Economiei, Radu Miruță. ”S-a terminat cu nepăsarea și aroganța celor care cred că resursele statului român sunt moștenire personală!”, a scris ministrul, care a mai anunțat și că va continua cu acțiuni în justiție pentru recuperarea prejudiciilor și pedepsirea celor vinocați.
Demiterea vine după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost făcut public raportul Corpului de control al prim-ministrului cu privire la cauzele inundării Salinei Praid. Raportul prezintă combinația toxică uluitoare de incompetență, ignoranță, delăsare, iresponsabilitate și management dezastruos care a dus la dezastrul de la Praid (detalii aici).
Cu toate acestea, până în ultimul moment, conducerea Salrom a sfidat conducerea Ministerului Economiei și cetățenii. Cu doar o zi înainte de demitere, în numele Salrom a fost transmis un comunicat de presă în care concluziile raportului și solicitarea ministrului de a-și prezenta demisiile erau luate în batjocură. ”Se pare că domnul ministru al Economiei, Radu-Dinel Miruță, se dă în judecată singur pentru inacțiunea ministerului pe care îl conduce”, se arată în comunicatul Salrom.
Nașul viitorului prim-vicepreședinte PSD
Tupeul conducerii Salrom are, însă, o explicație. România Curată a arătat cum fostul ministru al Economiei, Bogdan Ivan, acum ministru al Energiei, a protejat conducerea companiei de stat, aruncând vina pentru dezastru de la Praid pe… castori. Tot România Curată a arătat că ascensiunea lui Constantin Dan Dobrea în funcția de director general al Salrom a fost una tipică impostorilor susținuți de partid (în doar doi ani, de la inspector la Lehliu Gară, la șefia unei companii strategice a României). Coincidență (sau nu?), Constantin Dan Dobrea este nașul de cununie al primarului municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.
Atât Bogdan Ivan (cel care a dat vina e castori și activiștii de mediu pentru a-l proteja), cât și Ionuț Pucheanu (finul domnului Dobrea) sunt deja anunțați de presă ca fiind doi din cei cinci viitori prim-vicepreședinți ai PSD, în echipa lui Sorin Grindeanu. Desigur, desigur, nu aceste cunoștințe și acești protectori din primul cerc al puterii din PSD sunt explicația pentru aroganța și sfidările lui Constantin Dan Dobrea, ci profesionalismul lui desăvârșit și conștiința lucrului bine-făcut…
Ce a scris Radu Miruță, pe Facebook
”A durat, dar s-a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. Conducerea Salrom a fost demisă. Mai și închidem astfel din fronturile deschise. S-a terminat cu nepăsarea și aroganța celor care cred că resursele statului român sunt moștenire personală!
Oricâte șmecherii ar încerca cei care s-au obișnuit să creadă că statul e al lor, că pot face ce vor în companiile publice, că pot stoarce bani din ele fără să dea socoteală – nu le mai merge!
La Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbușea, care a făcut achiziții inutile și costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale – a fost schimbată! Am reușit, împreună cu acționarul minoritar, să luăm această decizie prin vot.
Știu că o să mă întrebați: de ce abia acum? Pentru că a fost nevoie de analize, negocieri, de documente solide. Pentru că, spre deosebire de alții, eu nu mă joc cu vorbele, mă asigur că lucrurile chiar se întâmplă.
În locul pilelor și combinațiilor, vin profesioniști pe care i-am selectat pentru mandate temporare dintre CV-urile celor care au răspuns apelului de a aplica pe website-ul ministerului pentru a se implica în companiile de stat sau specialiști respectați in domeniile lor:
- un director executiv cu experiență în explorare geologică, din comunitatea locală;
- un auditor financiar, absolvent ASE, expert în controlul cheltuielilor și management eficient;
- un antreprenor din comunitatea Romanian Business Leaders.
Două rapoarte – ale Corpului de Control al premierului și al Ministerului Economiei – arată clar: resursele publice au fost batjocorite. Asta se termină acum. : ̂ ̦̆, ̦.
Fosta conducere a Salrom deja trimite avocați, amenință cu procese. De ce? Pentru că li s-a spus clar: când reprezinți statul, nu ai doar beneficii, ai și responsabilități. Nu mă intimidează. Adevărul iese întotdeauna la suprafață – și în acest caz, adevărul doare: au greșit și vor răspunde.
Comunitatea din Praid nu e uitată. Pentru cei afectați de inundații, au fost puse la punct două scheme de ajutor:
-
-
Una pentru afacerile închise temporar: 82 de cereri depuse, 73 admise, 4,3 milioane lei aprobați.
-
A doua – pentru despăgubiri și costuri de reparații – este în desfășurare și vrem să îi extindem aria de aplicare.”
-
IMPORTANT: România Curată le mulțumește tuturor cititorilor care ne-au ajutat, inclusiv prin donații, să ținem subiectul dezastrului de la Praid pe agenda publică. Am demontat minciunile cu ”vinovăția” castorilor și a activiștilor de mediu ori teoriile conspiraționiste despre ong-urile ”străine” care ar fi vrut să saboteze economia României, am dezvăluit cine sunt susținătorii politici ai șefului Salrom, am prezentat opinii ale specialiștilor în biodiversitate și amploarea crimei de mediu de pe Târnava Mică, cauzată de apele super-sărate evacuate din Salina Praid. Cu banii pe care i-ați donat unii dintre voi (mulțumim!) am ajuns la sute de mii de cititori, echilibrând impactul televiziunilor, al unor ziare online și influenceri de pe rețelele sociale care promovau doar ”vinovăția” castorilor, în încercarea de salvare a vertebratelor din conducerea Salrom.
Citeșe și raportul Corpului de control al prim-ministrului:
SUSȚINE lupta de salvarea pădurilor României! DONEAZĂ ACUM (clic aici)!
Ce așteaptă apărătorii râurilor, pădurilor și parcurilor naționale de la Nicușor Dan:
Ne-au acuzat de lipsă de etică. Dar s-a dovedit că ei sunt cei care au mințit și au dezinformat despre noi. Și au fost amendați de CNA pentru asta:
Noi dosare penale după investigațiile România Curată și Asociația Valori Superioare, confirmate de Garda Forestieră:













