Am atins un punct atât de jos încât orice mizerie suplimentară poate duce la o explozie civică. S-a mai întâmplat de câteva ori în istoria noastră cât se poate de recentă. Am spus ”poate”, că nu e obligatorie revolta, putem și să ajungem din urmă Ungaria la capitolul autoritarism și lipsă stat de drept. Din păcate, o a treia variantă, gen Donald Tusk în Polonia, nu avem la îndemână, chit că e super-an electoral.
Avem așa. Decizia, în primă instanță, de desființare a Asociației Salvați Bucureștiul, în urma unei acțiuni a imobiliarilor. Presiunile agențiilor de pariuri, care au dus la concedierea, de către Ringier, a lui Cătălin Tolontan de la Gazeta Sporturilor și Libertatea, dar și a altor responsabili editoriali care nu s-au conformat. Decizia de clasare a dosarului de cercetare penală a acțiunilor de kompromat, realizate de structuri ale MAI, împotriva jurnalistei Emilia Șercan. Bonus o lege care îi scapă pe evazioniștii sub un milion de euro de pușcărie, dacă achită prejudiciul.
De curiozitate, am vrut să verific dacă Ion Andrei, zis ”Brânză” și șef al Clanului Brânză, responsabil pentru tăieri ilegale de păduri de pe mai mulți versanți ai Munților Făgăraș, ar profita de legea spălării evazioniștilor. Nu de alta, dar din cauza tergiversărilor, în Dosarul Cheresteaua 1, Ion Andrei a fost condamnat, definitiv, la începutul anului, pe 3 ianuarie, la 10 ani de închisoare, doar pentru evaziune fiscală, că infracțiunea legată de tăierile ilegale ajunsese să se prescrie. Ei bine, prejudiciul din dosar a fost estimat la 4,5 milioane de lei. Dar asta pentru tăieri ilegale, că evaziunea fiscală e doar 19% din valoarea lemnului pus ilegal pe piață. Deci ar fi ieșit liniștit de la pușcărie achitând partea de evaziune fiscală. Dacă am folosit condiționalul e pentru că, făcând căutarea asta, am citit în presa locală (fără vreo preluare în cea centrală) că, în justiție, chiar și cuvântul ”definitiv” are o mare doză de relativitate. Așa am aflat că, pe 28 noiembrie 2023, ÎCCJ a admis contestația în anulare (cale extraordinară de atac) înaintată de Ion Andrei ”Brânză”, a anulat condamnarea din ianuarie și a trimis cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Pitești. Până la rejudecare, Ion Andrei ”Brânză”, unul dintre marii responsabili de dezastrul din pădurile României, e în libertate.
Avocata Schweighofer face legi silvice în Parlament
Aaa… apropo. Care dezastru în pădurile României? Că, în Parlament, avocata Schweighofer îl neagă și spune că sunt exagerări ale activiștilor de mediu. Că nu se taie ilegal decât vreo 200.000 de mc/an, nu vreo 20 de milioane, cât zic studiile Inventarului Forestier Național (IFN). Că așa i-a răspuns ei, fostul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, la o interpelare oficială. În care, scrie negru pe alb, că ăia 200.000 de mc/an sunt copacii care au fost descoperiți că s-au tăiat ilegal.
Deci dacă nu i-am prins pe hoți și mafioți, înseamnă că totul e OK, spune doamna deputat Cristina Trăilă, care încasează bani ca avocat de la Schweighofer (da, compania aia austriacă, care a făcut sute de milioane de euro profit de pe urma abatorizării pădurilor din România). Culmea tupeului, doamna Trăilă și-a convins colegii din Parlament că Schweighofer e firmă românească, că are un număr dublu de angajați decât are (chit că datele sunt oficiale chiar pe site-ul companiei), și că undeva pe la 3.000 de locuri de muncă (în perioada de maxim a companiei, nu acum, când e pe jumătate plecată) ar fi un super-beneficiu pentru România, chit că asta ne-a costat pierderea a aproape 50.000 de locuri de muncă (adică jumătate!) în industria prelucrării finite a lemnului (prin cartelizare a pieței și acaparare a materiei prime), taman în primul deceniu al intrării ”providențialei” Schweighofer pe piața autohtonă. Culmea coincidenței: exact deceniul la finalul căruia au explodat și tăierile ilegale de păduri (potrivit IFN).
Și n-are nicio reținere doamna deputat să-și mintă colegii, de partid, de Comisie Juridică și cetățenii că n-ar fi votat împotriva înființării ”DNA-ului Pădurilor”, deși există filmări cu ea votând (prin ridicarea mâinii), în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, pentru respingerea propunerii legislative. Drept pentru care PNL nu doar că n-a dat curs petiției cu 10.000 de semnături, prin care i se solicită să-i retragă sprijinul politic deputatei avocat Schweighofer, ci a mai și promovat-o (cu încălcarea regulamentului) și în Comisia de Apărare, că acolo, de când cu invadarea Ucrainei, e rost de clienți și mai bogați decât Schweighofer care așteaptă contracte din bani publici.
Iar asta în timp ce Noul Cod Silvic așteaptă deja de jumătate de an să ajungă în Parlament (reforma sectorului silvic era jalon în PNRR încă de la începutul verii). Dar nu se grăbește nimeni, că oricum s-au tăiat/pierdut 270 de milioane de euro pentru împăduriri, adică o treime din banii pe care i-am fi putut accesa pentru asta prin PNRR, însă nu-i nicio grabă, că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor plătește Antena 3 să-i organizeze evenimente de promovare, să raporteze că totul e în regulă.
Presa, societatea civilă, Justiția
Și cine să mai spună/scrie că nu, nu-i nimic în regulă, dimpotrivă, e jale? Presa a cărei supraviețuire e asigurată din fonduri publice – fie, direct, guvernamentale, sub pretextul unor campanii ”de informare, fie, cu mantă, din cele alocate partidelor? În 2009, când un președinte de Consiliu Județean, de la Cluj, s-a gândit să cumpere presa locală (sub justificarea ”promovării activității deconcentratelor din subordine” și a unui ”ajutor de trecere prin criză”), am reușit să ne găsim câțiva să spunem ”pas” suficient de puternic pentru a stopa cumpărarea/asigurarea pe față și totală a obedienței jurnaliștilor clujeni. Din păcate, un deceniu și jumătate mai târziu, practica s-a generalizat la nivel național și doar o mână de ”cârtitori” mai arată cu degetul și atenționează că asta e una dintre condițiile care asigură tranziția de la o societate democratică înspre una autoritară ori chiar despotică.
Iar alte două condiții în aceeași direcție sunt dizolvarea societății civile (la figurat, dar și la propriu), respectiv subordonarea Justiției. Cazul Asociației Salvați Bucureștiul (după cel al Miliției Spirituale), pe mâna judecătorilor, cel al Emiliei Șercan, pe mâna procurorilor, la pachet cu anularea uneia dintre extrem de rarele decizii împotriva liderilor Mafiei Pădurilor sunt semne la fel de proaste, care ne spun că e groasă cu Justiția.
Nota bene, pe mâna procurorilor, care au închis ochii peste două decenii la corupția din Afacerea Roșia Montană riscăm să pierdem în arbitrajul de la Washington (asta în timp ce, în alte țări, unul din miliardarii din spatele proiectului, Beniamin Steinmetz, a ajuns să fie studiu de caz pentru manualele de corupție, dar și condamnat penal, tot pornind de la obținerea controlului unui proiect minier, pentru care a mituit una dintre soțiile unui dictator african).
Atmosfera tinde să fie una irespirabilă și lipsită de speranțe. Mafia Imobiliară exultă. Ce nu poate cumpăra, distruge. Că e vorba de parcuri, că sunt organizații civice. Cartelul Lemnului se bate cu mâinile pe burtă cu parlamentarii. Unul din liderii lor iese din pușcărie după doar zece luni executate din zece ani. Altul e făcut cetățean de onoare prin nordul țării și adună contracte de sute de milioane de euro din bani publici. Iar lorzii păcănelelor și ai pariurilor scapă de unii dintre puținii jurnaliști investigatori care și-au pus mintea cu ei. Ce urmează?
Varianta proastă, varianta optimistă și varianta pe care n-o avem
Vechilor greci, mai exact lui Aristotel, îi este atribuit un principiu care a ajuns până la noi în varianta latină, tertium non datur, utilizat mai mult în logică, în filosofie și în drept. Mai pe românește spus, asta înseamnă că ori e albă, ori e neagră, nu există cale de mijloc. Raportat la ce ne așteaptă în 2024 (și în următorii câțiva ani), avem două variante, că a treia nu se vede.
Prima e că o să ajungem, dacă nu ca în Rusia lui Putin (încă mai suntem în UE), măcar într-o variantă sinistră de Ungaria lui Orban ori, până mai ieri, Polonia cu PIS la putere. Și nu AUR și S.O.S. sunt marele pericol. Simion și/sau Șoșoacă sunt doar niște sperietori utile pentru a găsi acceptabil marele blat Ciucă, Ciolacu, Iohannis, PSD și PNL, că ei au nășit cumpărarea presei, ei au inventat proiecte de legi de dizolvat și blocat ong-urile, ei au pus șefă la Comisia Juridică pe soția unui mare imobiliar și o promovează pe deputata avocat Scwheighofer, majoritatea lor blochează reforma silvică și demantelarea Mafiei Pădurilor ori pun frână și lipsesc de eficiență legile care ar mai tăia din macaroana firmelor de păcănele și pariuri.
Dinspre USR și gluma de alianță cu resturile PNL de la Ludovic Orban și ce a mai rămas din proiectul lui Udrea și Băsescu nu-i vreo speranță (umblă vorba prin târg că după mișcarea asta, Drulă și alți lideri de la USR speră… să câștige alegerile la anul; e prea mare dezamăgirea personală pentru a detalia cât de rupți de realitate și de principii sunt, și nu de ieri, de azi). Așadar, dinspre politică (și dinspre serviciile din spatele lor, cu diversele lor facțiuni), scenariul e sumbru.
A doua variantă e cea care, în ceasul al 13-lea, se trezește, iar, societatea civică și explodează, cum s-a mai întâmplat când s-au adunat prea multe, dând toate socotelile peste cap. Când cu Roșia Montană, au avut mai toată presa la dispoziție (au fost ani în care au băgat în ea mai mulți bani decât bagă acum, la un loc, pariurile, imobiliarii, prădătorii pădurilor și partidele la un loc – de prin 2008 până în 2012, media pentru comunicarea externă, adică publicitate, a fost de 12 milioane de dolari/an, conform documentelor publice ale companiei; doar Orange și Vodafone îi băteau la bugetele de publicitate pentru presă), au avut un președinte de țară, miniștri și prim-miniștri de partea lor, aproape un deceniu și jumătate, dar tot li s-a întors în freză. Avem precedent, și precedent recent, că nici mai toată presa și nici mai toți politicienii nu reprezintă o garanție că societatea civilă activistă poate fi înfrântă.
În 2014, nesimțirea lui Ponta și Dragnea ne-a înfuriat suficient să le stricăm socotelile, chit că Iohannis a fost un super-fiasco, iar cu Justiția, în anii care au venit, tot ne-am fript în cele din urmă. Dar dacă n-am salvat Justiția, nici n-am ajuns în ”ligă” cu Ungaria Orban și Polonia PIS (măcar pentru atât a meritat). Așadar, da, există și această a doua variantă, a revoltei publice, că prea își încearcă norocul și cu presa, și cu societatea civilă, și cu butoane și bidoane prin Justiție, până când, te miri de la ce, paharul se revarsă.
Cum spuneam, tertium non datur. Să nu ne amăgim, n-avem un Donald Tusk la dispoziție (de văzut și în cazul lui, cât poate repara din daunele aduse democrației din Polonia, după ultimii opt ani cu PIS la putere și cu un președinte PIS încă în funcție). Și ar ține de hazard (șanse la fel de mari cu cele ale căderii unui meteorit peste Casa Poporului) să apară unul peste noapte.
***
Citește și:
Alina Mungiu-Pippidi: Unde vor fi românii în 2024
Lanț uman, în jurul Casei Poporului. Proteste pentru Roșia Montană, septembrie – decembrie 2013. Foto: Daniel Vrăbioiu
G4 nu e cumparata deoarece nu primeste bani de la Guvern, de parca reclamele si donatiile nu sunt platite presei de firme cu oameni de afaceri inscrisi in organizatii politice PSD ori PNL.