Adrian Defta

Promisiunea pe care prim-ministrul Ciucă totuși n-a făcut-o: că Armata nu va mai acționa niciodată împotriva propriilor cetățeni, indiferent de ordin

Ultimul sondaj de opinie confirmă aceeași poziționare fruntașă a oastei țării, alături de Biserică, în preferințele românilor. Odată cu menținerea acestui trend de încredere, ieri unele ziare titrau o știre în premieră absolută pentru România post-revoluție (cea de-a doua Republică), și anume, asumarea de către un fost ministru al Apărării a vinei pentru uciderea unor civili nevinovați cu prilejul evenimentelor din decembrie 1989. O temă mai mult decât sensibilă ca aceasta se cuvenea tratată cu toată delicatețea de care sunt capabili politicienii de astăzi.

„Este o datorie morală ca noi, cei de acum, să cerem iertare familiilor rămase în suferinţă în Decembrie 1989” a spus primul-ministru. Numai că, citind în continuare extrasul din interviul d-lui Nicolae Ciucă, descoperim o exprimare contorsionată și eufemistică menită parcă să anuleze involuntar prezumția de asumare până la capăt a responsabilității. În primul rând, nu doar familiilor rămase în suferință (adică rudelor celor asasinați de militarii în uniforma armatei comuniste) li s-ar cuveni scuzele de rigoare, deși tardive, ci întregului popor român. Nu putem rescrie istoria, nici produce analize contra-factuale, dar este de presupus că eventuala pactizare ab initio a armatei române cu poporul, pe care se cuvenea să-l apere, nu să-l ucidă, ar fi condus la un deznodământ mai puțin tragic. În al doilea rând, fostul ministru al Apărării rostește o frază deopotrivă de năucitoare și contradictorie: „Nu putem judeca acţiunile de atunci, deciziile luate de conducerea comunistă a statului şi de conducerea armatei de la acea vreme după standardele democratice de astăzi, dar este evident că este nevoie, măcar acum, la atâta vreme de la acel Decembrie însângerat, ca fiecare responsabilitate să fie stabilită, fără echivoc, de instanţele de judecată.” Este exact același mod de disculpare abordat de criminalii naziști judecați la Nürnberg și imitată de către toți criminalii politici comuniști din România și de aiurea, în toate timpurile: comanda se execută, nu se comentează. Așadar, ne cerem iertare, dar în condițiile de atunci, oricum nu aveam alternativă, așa că nici nu prea avem motive să ne cerem iertare. Ne-am fi așteptat că primul ministru și fost ministru al Apărării să promită solemn că indiferent de împrejurările istorice și politice, oastea țării nu va mai acționa niciodată împotriva propriilor cetățeni, ci numai împotriva inamicului înarmat și ostil din exteriorul frontierelor, iar considerentele morale vor fi respectate în pofida oricărei eventuale autorități vremelnice care va porunci altcumva. Că niciodată reflexul de obediență față de puterea politică nu va mai prima, ci doar angajamentul moral al poporului pe care trebuie să-l apere.

Istoria armatei române nu este lipsită, din păcate, de asemenea episoade de „eroism” și „fapte de vitejie” îndreptate împotriva civililor. Răscoala din 1907, planificarea și executarea Holocaustului, atrocitățile îndreptate împotriva populației civile din teritoriile ocupate împreună cu Wehrmacht-ul și violențele executate în anumite sate din Transilvania chiar imediat după întoarcerea armelor împotriva fostului aliat german, constituie tot atâtea repere întunecate pe care o armată curată, într-o Românie curată, ar trebuie să le asume cu celeritate, seninătate și sinceritate. Acesta ar fi, poate, un spectacol sublim, în contra-partitură cu imaginea de acum câteva luni, când trupele Ministerului Apărării ieșiseră împotriva Covid 19 cu „armamentul din dotare”, căști și blindate ușoare. O reprezentație penibilă, inutilă și caraghioasă în condițiile în care, alte țări occidentale făcuseră, e-adevărat apel la suportul militarilor, însă aceștia acționau concret în sprijinul cetățenilor, al structurilor medicale și nu zdrăngănindu-și sinistru pistolul automat, aruncând priviri fioroase în jur.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “Promisiunea pe care prim-ministrul Ciucă totuși n-a făcut-o: că Armata nu va mai acționa niciodată împotriva propriilor cetățeni, indiferent de ordin

  1. marius

    armata si securitatea sint direct responsabile pentru represiunea din 89.
    armata si securitatea (prin mostenitorii sai actuali sri, sie, spp, jandarmerie etc.) trebuie incriminati institutional de catre noi romanii pentru toate crimele pe care le-au facut impotriva poporului roman odata cu infiintarea lor in anii 47-48.
    noi romanii nu avem armata ci o forta de represiune-opresiune infiintata de bolsevici in 48, scopul acestei organizatii care a capusat si si-a insusit in tip mincinos istoria armatei romane este de garantare a furturilor celor de la putere inclusiv stapinii occidentali de acum si garantare a represiunii asupra poporului daca acesta se revolta cind este jefuit si omorit.

    Reply
  2. Paul

    Și dacă promitea, cine-l lua în serios? Și de ce el și nu șeful suprem al armatei și CSAȚ? Și dacă se înscrie un asemenea deziderat în constituție și jurământul militar, iar o bandă înarmată de interlopi iau 50 de ostatici, de exemplu, și intervine armata, n-o să poată trage în interlopi pentru că-s cetățeni români?
    Cum nu există guvern mondial, monedă unică (ar fi păcat, după cum zicea Radio Erevan despre posibilitatea construirii comunismului în Elveția!), nu există nici universalism etic. Să ne ocupăm de prezent și să lăsăm viitorul viitorilor. Noi vom muri, vă promit solemn, indiferent de circumstanțe, la un moment dat. Să nu ne mai hrănim cu gogoși ideologice reducționiste cu topping de absolut și etern.
    By the way, ce-ați zice de evenimentele din trecutul armatei japoneze în Asia Mică ori de aventurile armatei germane care-a împrăștiat mațele unor disperați pe sârma ghimpată a Zidului Berlinului? Sau despre „discuțiile” purtate de armata guvernamentală franceză cu comunarzii? Armata apără statul, iar statul sunt ei, cei care au puterea.

    Reply
  3. para

    @Paul: probabil ca nu ai trait destul in comunism sa intelegi ca pe vremea aia stiam cu totii ca ierarhia statului era construita integral pe impostura. Cei care sustineau impostura erau intotdeauna cointeresati – ei si familiile lor. Armata, , Biserica, serviciile secrete („securitatea”, ca sa clarific paralela). Protectia si privilegiile (loc in aparatul puterii, mancare pe saturate prin Mercur, asistenta medicala de cel mai inalt nivel, pasaport si valuta) erau suficient de bine dozate sa adoarma eventualele derapaje etice.
    Sigur ca pentru viitor se poate face o intreaga teorie despre cat de reprezentativi sunt pentru „popor” cei care se pun in calea regimului, dar pe vremea aia era clar pentru toata lumea ca regimul e rau. Conducerea armatei a actionat in sprijinul sistemului in mod constient, alegand calea raului.
    Pe de alta parte, sa pui in carca acestei armate orori de dinainte de ocupatia rusa e aberant, pentru ca singura „revolutie” de care a avut vre-odata parte armata romana a fost epurarea cadrelor din anii ’50. De atunci s-au adunat insa altele – de la mortii de pe granita Iugoslaviei si inabusirea revoltelor anticomuniste pana la push-back-urile barcilor cu refugiati dintre Turcia si Grecia de anul acesta.
    Sesizezi paralela cu Romania de azi ?
    Un general in rezerva e inca tributar juramantului militar din momentul „0” al carierei sale. Declaratia lui Ciuca e pur oportunista – un raspuns la blamul celor cateva organizatii civile care isi permit sa stea cu spatele drept in fata unei asemenea sfidari. La 31 de ani de la deranjul din ’89, armata si-a dat in sfarsit arama pe fata, pentru ca in esenta a ramas aceeasi. E totusi putin mai bine decat in China, unde Tian’anmen ramane in continuare un tabu.

    Reply
  4. Civilu'

    Normal că un general de armată nu a făcut și nu va face în veci o astfel de promisiune atâta timp cât pensiile speciale ale camarazilor săi depind de bunăvoința ”autorităților vremelnice” și sunt condiționate tocmai de predispoziția militarilor de a executa ordinele fără să le judece.

    Reply
  5. armata e cu noi!

    ?
    de pin de …
    Că populimea nu da grade, nu acorda ranguri si privilegii nemeritate si nici pensii speciale nu le da, dupa o viață de nimic in slujba celor cu putere de decizie in avortonul statal sarac înapoiat si fara niciun viitor, cu care ei sunt in cârdășie = infractorii in uniformă!
    (inclus sereistosiesecuristii si politzienii
    vezi cazul Ghiță, aia cu dezinfectanții si unifarmul, mastile strategice ale armatii hoațe, Natorsr!

    Reply
    • arma ta e cu noi?

      Acum v-ați prins de ce toti aia care sunt menitibsa intre in Parlamentele rușinii, alese decatre o minoritate de vreo doua decenii la rand, trebuie sa aiba Obligatoriu studii de Securitate si Aparare la Academii?
      (inclusiv la cele private ca a lui Oprea – cel cu care și-a dat doctoratul celebrul CooLdea)
      Cred ca e la mintea cocos ului de ce o ducem atat de bine in aceasta țară bananieră, in acest avorton statal, in care unii sunt doar Populație – niciodata insa cei care-i numesc astfel fara sa fie cetateni ai cuiva decat formal, cum sunt si ai UE, in haita lor satanica si antiromaneasca care Deține statul cel mai cel den Europa numit in bataie de joc România.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *