Călin Dejeu

Să fie doar „doreii” de vină pentru prăbușirea podului de la Valea Drăganului?

S-a rupt luni podul peste Crișul Repede, podul care lega Valea Drăganului de drumul național, de ”restul lumii”. Pentru mine nu este un pod oarecare, așa că nu pot să nu scriu câteva rânduri. Când eram copil mic, începea să-mi bată mai tare inima când mă apropiam de acel pod, în drum spre sau dinspre casa bunicilor. Pentru că de pe acel pod vedeam Crișul Repede, în toată splendoarea sa de pe timpuri. Crișul Repede era atunci chiar și acolo sus, chiar și amonte de confluența cu Drăganul, un râu mare și superb. Curgea limpede și zâmbitor, ca dintotdeauna, și nu mi-aș fi închipuit că așa ceva se poate schimba vreodată. Dar nici nu mi-am terminat copilăria și Crișul a devenit brusc jalnic, cu un debit mult prea mic pentru albia sa milenară. Pentru că Hidroelectrica i-a furat principalul afluent din amonte, Săcuieul (Hențul).

Dar să revin la pod. Înțeleg că se dă vina pe ”dorei”, dar să fie doar ei de vină?

Când am fost cu echipa de la ”România te iubesc” sus pe Drăgan, am văzut nu doar că râul a fost secat complet de mafia microhidrocentralelor (chiar în sit Natura 2000), dar am văzut și că pădurile sunt acum sfâșiate. Da, nu este chiar dezastrul de pe alte văi din Apuseni, dar pe mine nu mă încălzește cu nimic această diferență.

Mi-a trimis recent un prieten poze din SUA, nici măcar din sălbăticia Stâncoșilor, ci de pe Coasta de Est.

De ce la ei se poate ”dezvoltare economică” (obsesia unora) fără să-și sfârtece pădurile, fără să-și urâțească țara, și implicit viețile? Cum se face că la noi acum s-au putut opri atâtea sectoare economice, dar acest sector nociv, al exploatării pădurilor, nu s-a putut opri, în ciuda presiunii publice? Nici măcar petiția semnată de peste 37.000 de români nu a contat.

Pe acel pod peste Crișul Repede au trecut toate camioanele cu lemne care au sfârtecat pădurile din întreg bazinul Drăganului, în ultimele decenii. Și localnicii îmi spun că în ultimul an traficul camioanelor cu lemne prin Valea Drăganului a devenit și mai intens, mult mai intens decât în anii precedenți.

Toate camioanele cu lemne care au trecut pe acest pod nu au avut nicio contribuție la prăbușirea sa, doar ”doreii”?

Așa-zisele defrișări afectează podurile și prin creșterea nivelului viiturilor. Iar primarul a declarat și că ”încă de la ultimele inundații acesta risca să se prăbușească”.

Mai este ceva esențial ce văd că se ignoră în continuare la noi: impactul barajelor din amonte asupra podurilor. Și când s-a prăbușit podul peste Strei, în 2014, la Bretea Română, contribuția Hidroelectrica la prăbușirea podului a fost ignorată. În orice râu există în mod normal un echilibru între cât râul depune și cât antrenează spre aval. Barajele disturbă acest echilibru natural, prin blocarea sedimentelor. Astfel, aval de baraje, râul dislocă mai mult decât depune, punând în pericol podurile care au piloni în albia minoră. De la acest deficit de sedimente s-a prăbușit, de exemplu, podul peste râul Duero din Portugalia, în 2001, și au murit 59 de oameni.

Pe Săcuieu și pe nu mai puțin de 7 afluenți ai acestuia, din Munții Vlădeasa, sunt baraje de captare, care evident că nu doar fură apa ecosistemelor acvatice ci și opresc sedimentele. Hidrocentralele nu au doar impact asupra naturii, impactul lor negativ este mult mai complex.

Poate că și ruperea acestui pod ar trebui puțin să ne trezească la realitate. Oricât de mult ne-ar plăcea să ne mințim, ne-ar plăcea ca fake news-urile cu delfini înotând în canalele din Veneția să fie adevărate, trebuie să înțelegem că impactul epidemiei asupra mediului înconjurător nu este neapărat pozitiv, că poluarea aerului nu este nici pe departe singura problemă de mediu. Sunt probleme de mediu cu efect mai brutal. La noi, sub umbra carantinei, s-a accentuat tăierea pădurilor, nu doar pe Drăgan. Primesc semnale cum că și pe Râul Alb, în zona specială de conservare a geoparcului sau în Parcul Național Retezat (în ambele categorii exploatările forestiere sunt ilegale), s-au accentuat tăierile. În timp ce Administrația Parcului Național Retezat toacă bani europeni pe un plan de management care din câte am aflat va fi ilegal și va trebui atacat în instanță.

Și infrastructura noastră feroviară, oricum ajunsă în ultimul hal, este uzată de trenurile nesfârșite cu bușteni pe care le vedem peste tot. Ne spune Alexe că reprezintă import, dar îl crede cineva?

Vedem și pe Dărgan combinația horror: microhidrocentrală + tăiere la ras, devenită imagine clasică pentru Carpații Românești. A evaluat cineva impactul cumulat al exploatărilor forestiere și al exploatării hidroenergetice a râurilor? Cât timp autoritățile au de gând să mai ignore acest ecocid multiplu? O fi finanțând mafiile de mediu campaniile electorale, dar căderea podurilor nu aduce voturi…

Am semnat petiția ”Vrem liber la turism montan!”, dar parcă nu-mi vine să mai ies din izolare.

În România s-a ajuns ca o excursie la munte să ne încarce negativ. Peste tot vedem exploatări forestiere, corectări de torenți, captări, suprapășunat, cariere, construcții ilegale în arii protejate, drumuri tăiate ilegal prin natură etc. Vom ajunge, dacă mai vrem să vedem un peisaj carpatin, să mergem în Ucraina!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *