Călin Dejeu

Planul național de distrugere și înapoiere

Joi guvernul a debitat ceea ce reprezintă probabil cel mai toxic și absurd document guvernamental din ultimii 30 de ani. L-au numit pompos, în contradicție totală cu conținutul: Planul național de redresare și reziliență. La o primă impresie, pare că autorii sunt certați cu DEX-ul. Găsim totuși în DEX un sens secundar al cuvântului reziliență, de care probabil că s-au agățat: ”capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emoțional, economic șamd)”.

Care este șocul? Evident, criza sanitară prin care trecem, pandemia actuală, care, la fel ca cele mai grave care urmează, are cauza primară în distrugerea naturii (nu o spun eu, o spun ONU și Organizația Mondială a Sănătății).

Iar guvernul neo-ceaușist a inclus în acest plan cele mai oribile proiecte de distrugere a naturii, concepute/inițiate pe vremea lui Ceaușescu, de care n-am reușit să scăpăm în ultimii 30 de ani. La pagina 252 găsiți toate nenorocirile majore:

Așadar, guvernul actual este ca un pacient care a aflat că are cancer pulmonar dar nu doar că continuă să fumeze, ci fumează mai mult. Cum se poate eticheta un asemenea comportament? Măcar fumătorul mai are o ”scuză biochimică”. Și își face rău doar lui. Dar guvernul, prin acest plan, vrea să ne facă un rău tuturor, vrea să distrugă mare parte din cele mai fascinante elemente de patrimoniu natural care ne-au rămas, vrea să sece Jiul, Bâsca Mare, Răstolița, Ilva Mare etc., vrea să extremine singura populație românească viabilă de lostrițe.

Faptul că guvernul include aici trei proiecte care sunt chiar acum contestate în instanță de către societatea civilă și alte două care sunt blocate deocamdată pe procedura de evaluare de mediu, tot de către societatea civilă de mediu, dovedește clar că avem un guvern anti-democratic, chiar mai toxic la acest capitol decât precedentul. Un guvern care se războiește ostentativ cu societatea civilă, ca să susțină interese private ilicite, nu are nicio treabă cu democrația.

Dar și mai brutal este faptul că guvernul vrea să primească bani europeni pentru proiecte care încalcă total legislația comunitară. Mai mult, cere bani europeni pentru încălcarea unei decizii judecătorești definitive, pentru sabotarea statului de drept (decizia privind proiectul de distrugere a Parcului Național Defileul Jiului). Dacă ar fi să îl bănuim de consecvență pe guvernul actual, ar trebui să citim printre rânduri că guvernul vrea ca România să nu mai primească deloc fonduri europene. Pentru că guvernul Orban românesc (mai este un guvern Orban, cu o altă poziție) susține declarativ condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept. Ori într-o țară în care guvernul cere fonduri europene ca să finanțeze încălcare unei decizii judecătorești definitive nu se poate vorbi de respectarea statului de drept.

Să ne uităm întâi la titlul tabelașului de la pag 252. Cică-i vorba de energie verde. Dar, că tot pomeneam consecvența, nu găsim niciun proiect verde în listă. Această includere a hidroenergiei la energie verde este pură propagandă a industriei ucigașe de râuri. Chiar și faptul că hidroenergia ar fi energie regenerabilă reprezintă un subiect controversat.

Dar este nevoie de mult cinism să ca să susții că hidroenergia este energie verde, este ca și cum ai scuipa pe mormintele localnicilor asasinați pentru că s-au opus proiectelor hidroenergetice. De ce și-ar risca cineva viața ca să oprească ceva ce este ”verde”?

Oricum, cineva nu și-a prea făcut temele. O propagandă profesionistă are la bază și semi-adevărul, adică trebuie să includă și elemente reale. Ori în tabelașul de la pag 252, cu proiectele de energie ”verde” finanțate, nu este niciun proiect de energie verde, nici măcar unul! De cu nu au inclus, măcar de dragul tehnicii propagandistice, măcar un singur proiecțel de energie verde, un câmp eolian sau unul de panouri fotovotaice, este imposibil de înteles. Aici nu mai poate fi doar rea-voință, aici miroase a incompetență crasă. Astfel, planul vine în contradicție nu doar cu legislația comunitară, ci și cu politicile comunitare. Comisia Europeană vrea să crească producția eolienelor de 25 de ori!

Chiar Hidroelectrica se lăuda cu 300 de MW produși de eoliene plasate în Marea Neagră, până în 2026.

De ce nu au pus în tabelaș măcar un astfel de proiect eolian?

Planul guvernului vine în conflict nu doar cu societatea civilă de mediu din România, unde cele mai mari ONG-uri de mediu au cerut imediat revizuirea integrală pe domeniile Schimbări climatice, Mediu și Energie.

Vine în conflict și cu societatea civilă de mediu din toată Europa. Cu mai puțin de o lună înainte acestui plan ticălos, peste 150 de ONG-uri din toate colțurile Europei au cerut să nu se mai finanțeze hidrocentrale noi din bani publici.

Să nu uităm că până la urmă sunt banii lor, ai contribuabililor europeni. Să le iei acești bani, împotriva voinței lor, ca să finanțezi proiecte de distrugere a naturii europene, deci să le faci rău cu proprii lor bani, se poate spune că este o formă de talharie dusă la paroxism.

În general vorbind, banii europeni nu ar trebui să fie alocați pentru proiecte controversate, ci doar pentru cele general acceptate ca benefice. De ce să finanțezi proiecte percepute negativ chiar și de doar o parte din cetățeni, de ce să folosești banii europeni ca să faci rău unor cetățeni români, când oricum sunt atâtea activități benefice, de strictă necesitate, care nu au finanțare?

Ticăloșia acestui plan nu derivă doar din distrugerile pe care vor să le finanțeze, din alocare de fonduri către activități nocive, ci și din oportunitățile ratate, din faptul că acei bani puteau fi alocați spre activități benefice. Am văzut cu toții cum mor românii pentru că nu s-au alocat fondurile corespunzătoare pentru sănătate, pentru că avem spitale în care bântuie infecțiile nosocomiale (doar un ”mic” exemplu), sau datorită stării drumurilor.

Toată țara este o mare de tragedii, polarizarea societății prin jaful generalizat din ultimii 30 de ani, care ne face să semănăm mai mult cu o țară latino-americană decât cu una europeană, a dus mii și mii de români într-o situație disperată. Peste 70 de ONG-uri cer ca planul ”să includă cu prioritate măsuri pentru persoanele din categorii vulnerabile, să acorde o atenție sporită riscului educațional în special în rândul copiilor și tinerilor din medii defavorizate și să ia în considerare datele concrete furnizate recent de Harta IRSE și instrumentele aferente și Raportul de bunăstare a copilului în mediul rural.”

Dar, într-o cinică contradicție cu necesitățile, iată că sume astronomice sunt alocate către o companie care oricum se lăfăie în bani, pigementată, de cei care văd doar profitul, cu tot felul de ”epitete”, lăudată de ministrul economiei până la libidinos. O companie care are oricum prea mulți, bani, din moment ce-și permite să-i arunce pe tot felul de lucrări ilegale. Hidroelectrica chiar și când era în insolvență avea bani de aruncat pe lucrările ilegale din Defileul Jiului.
Comisia Europeana a criticat deja o astfel de finanațare aberantă pentru un baraj al Hidroelectrica (Colibița):
”Din moment ce barajul nu are doar rol în prevenirea inundațiilor și ca acumulare de apă, dar și rol hidroenergetic, este de cea mai mare importanță ca beneficiarul să asigure o întreținere corespunzătoare în viitor. Producerea de energie electrică este o activitate generatoare de venituri care ar trebui să asigure suficiente fonduri pentru întreținerea de zi cu zi a barajului.”

Fondurile europene trebuie să ajungă acolo unde este nevoie, nu la companii îmbuibate. Și trebuie să ajungă la agenți economici care chiar au fost loviți, datorită naturii activității, de criza sanitară. Consumul de energie electrică a scăzut cu doar 5,1% față de perioada similară a anului trecut.

Degeaba și-ar crește (cu un procent insignifiant) Hidroelectrica producția, dacă o face în mod nesustenabil, prin distrugerea naturii. Aduce mult mai mult râu decât bine românilor (cu excepția celor pentru care este ”dedicația”, firmele constructorilor, la care ajung de fapt banii).

Întocmirea unui astfel de plan, incuzând proiecte revoltătoare, de neconceput (secarea Jiului, secarea Bâscei Mari, distrugerea Oltului la Turnu Roșu etc.), are și o tentă de sabotare premeditată a absorbției, de către guvern. Pentru că este de la sine înțeles că aceste crime de mediu sunt inacceptabile, că planul va fi contestat în toate etapele, chiar și în instanță. Astfel nici banii pentru proiectele benefice din plan nu vor avea cum să ajungă să le finanțeze. Un guvern rațional ar fi conceput un plan curat, fără monstruozități și ilegalități flagrante, un plan care să nu fie vehement contestat și care se poată fi astfel aprobat și implementat cât mai repede.

Politica de mediu și energetică a actualului guvern este de o incompetență înspăimântătoare, în contrast total cu abordările actuale din lumea civilizată. Ca o coincidență, chiar în ziua în care a fost prezentat acest plan, OECD organiza un forum cu privire la riscurile ridicate de pierderea biodiversității și epuizarea capitalului natural pentru reziliența și sustenabilitatea economiilor și societăților noastre (în care s-a discutat despre cum pandemia COVID-19 remodelează politicile publice pentru a face față acestor probeleme). Adică fix despre riscurile ridicate de politici criminale și inconștiente precum acest plan al guvernului Orban.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Planul național de distrugere și înapoiere

    • Codruta

      Pai si la BRUA au practicat aceeasi hotzie! Au dat ceva gen 50 bani / mp, livada pe rod la limita unui oras mare!
      Asta, dupa ce INTRASERA deja cu buldozerele acolo si distrusesera tot!

      Reply
  1. Abran Peter

    Cele 8 NGO-uri de mediu , care au scrisoare deschisă adresată guvernului, conțin și din problemele ridicate în articol . Au puterea necesară și mulți îi vom sprijini , să sensibilizeze Comisia UE.
    Fac o precizare , la AHE Răstolița , fără etapa II , sunt soluții tehnice discutate cu constructorii, pentru salvare a lostriței. Pe râul Răstolița /sit Natura 2000/ sunt 2 locuri de împerechere a speciei, chiar păzite de ONG primăvara.

    Reply
    • Calin Dejeu

      Peter, hai sa lasam utopiile. Nu exista nicio “solutie tehnica”. Treaba-i cum nu se poate mai limpede: ori lostrite, ori hidrocentrala. Chiar si fara hidrocentrale, nimeni nu poate garanta supravietuirea lostritelor, sa mai intampla si alte mizerii pe-acolo, pe langa amenajarea hidroenergetica ceausista, plus ca lucrarile de pana acum la amenajare au afectat deja masiv lostritele. Acolo trebuie reconstructie ecologica, urgent.

      Reply
  2. Platon Mihai

    Nu vad de ce considerati aberantă finantarea pentru proiectul Colibita atata timp cat SGA Somes-Tisa a putut legal aplica. Sunt de acord cu dvs. ca un procent de 50% rauri sa fie exploatate hidroenergetic si 50% sa ramana naturii. Este echilibrat.Dar 25% din suprafata tarii sa fie sit NaTURA 2000 (multe declarate aberant doar sa aiba biologii de lucru) nu e mult in conditiile in care nu se face protectie si nu exista plati-compensatorii? Oricum eu va intreb ce energie o considerati cea mai curata: hidro, termo(carbune), gaz , solar, eolian? vis-a-vis de impactul fata de factorii de mediu.

    Reply
    • Calin Dejeu

      Nu stiu sa fi aplicat undeva ABA Somes-Tisa pentru proiectul de distrugerea a Bistritei Ardelene (asa-zisul proiect Colibita), dar sa stiti ca simplu fapt de a aplica pentru ceva nu demonstreaza nimic. Din pacate, nici macar a obtine o finantare, de oriunde ar fi ea, nu garanteaza nimic. Semnarea unui contract de finantare pentru un proiect nu inseamna ca acel proiect este legal, ci doar ca indeplineste conditiile formale puse de finantator. Si n-am auzit vreudata ca un finantator sa impuna un control complet al legalitatii.
      Da, si eu as prefera sa avem un procent mai mic din suprafata tarii acoperit de arii naturale protejate, cu conditia sa fie protejate cu adevarat. La noi protectia este doar pe hartie. Dar nu stiu unde dau de lucru biologilor ariile protejate (eventual anti-biologilor cu diploma de biolog, care fac evaluari adecvate false), cata vreme custodiile s-au desfiintat, parcurile naturale/nationale au doar cate un biolog, iar la ANANP la un moment dat chiar angajau orice altceva in afara de biologi.
      In ce priveste plati-compensatorii, stiu ca acestea chiar exista.
      Evident ca energia solara este cea mai prietenoasa cu mediu, dar tot evident este ca ea deocamdata nu poate acoperi necesarul. Cert este ca nu avem solutii, de aceea am ajuns in halul in care am ajuns. Dar sigur hidroenergia nu reprezinta o solutie, dat fiind impactul ei devastator si ireversibil.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *