Alexia Coman

Plagiatul – eroare a învățământului românesc

A ajuns un adevăr universal valabil faptul că metehnele sistemului de învățământ românesc nu sunt tocmai puține și inofensibile. De-a lungul timpului, s-au metamorfozat, au prins alte contururi, au dispărut ori s-au accentuat (depinzând de caz) și au constituit acea parte ,,inestetică” a învățământului românesc care, de multe ori, se dorește a fi ascunsă de un abur de fapte și promisiuni inefabile. Și, deși odată cu trecerea timpului, defectele se ,,reconfigurează”, unul dintre ele rămâne neschimbat : elevul român plagiază și astfel, spune ,,stop” la educația propriu-zisă.

 De ce copiază elevul român dacă vastul și competentul sistem român îi oferă toate mijloacele necesare unei ,,educații de calitate, incomparabilă și cu adevărat benefică”? Ei bine, tocmai pentru că învățământul românesc nu oferă o astfel de educație ,,beneficiarilor” săi, care , în fapt și în drept, sunt copii într-o continuă formare. Copiii formați astăzi, sunt adulții de mâine : care, ghiciți ce? Își plagiază pe bandă rulantă lucrările de doctorat, iar apoi devin doctori – doctori în abilitatea de a ,,însuși” cu stil ceea ce nu sunt capabili să scoată de la ei înșiși. Iar, dacă nu ajung la doctorat, ajung cu siguranță la prezentarea lucrării de licență, pe care un procent îngrijorător o plagiază (asta dacă nu obțin un mijloc de a o căpăta gata făcută, doar cu nevoie de iscălitură).

Tristul adevăr care trebuie conștientizat în masă este că în România, plagiatul se practică din fragedă pruncie până la adânci bătrâneți și, de multe ori, nu are limite. Ca să-l eradici, este necesar să introduci cu adevărat educația în școli – un lucru care se încearcă a fi înfăptuit de mult timp, cu puține rezultate notabile însă. Totuși, întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem când realizăm graficul acestei erori a sistemului nostru educațional, este următoarea : de ce copiază elevul român și totuși este împăcat cu sine însuși atâta timp cât nota este maximă (dacă s-ar putea, peste 10, corect)?

Asemenea altor cazuri în care o meteahnă conduce la o alta, și copiatul se naște din insuflarea unor valori greșite generațiilor de elevi care au existat de-a lungul timpului. Dacă un sistem competent își educă elevul astfel încât să conștientizeze importanța educației sale și nevoia de a-și însuși cunoștințele necesare, al nostru, din păcate, pune accent pe sistemul de notare, prea puțin pe modul în care sunt atribuite acele note. Climatul competitiv instituit în școala românească dorește a sublinia că elevul deștept este acela cu nota cât mai mare și numai el, indiferent ce se află în spatele acelei note : cum a fost obținută ea și cu ce a rămas elevul în urma ei este complet irelevant de la un punct, iar propaganda anti copiat este aproape nulă în comparație cu propaganda ,,notă mare, elev deștept”.

Presiunea nu este constituită doar de sistem în sine – ci, câteodată vine chiar din familia elevilor în cauză. De ce? Pentru că indiferent de care generație vorbim, nota mereu a fost stigmatul reprezentativ al elevului român. Astfel, numeroși ,,beneficiari” ai învățământului românesc sunt puși în fața întrebărilor : ,,de ce X a putut să ia zece, iar tu ai luat opt?”, ,,de ce nu reușești să fii la fel de bun precum colegii tăi?”. Procentajul elevilor care se văd nevoiți să răspundă nu este unul mic, iar de cele mai multe ori, răspunsurile nu îi mulțumesc pe cei care întreabă. Și, în loc ca soluția să fie constituită prin rezolvarea dilemei ,,cum vei reuși să-ți însușești corespunzător ceea ce presupune materia respectivă?”, soluția se bazează pe un singur  scop ,,Cum vei reuși să ai cele mai mari note din clasă?”.

Într-un mediu preuniversitar cu adevărat sănătos, competitivitatea este un factor util, aproape vital, aș putea spune. Un elev competitiv este acela care știe că singura șansă la o viață desăvârșită este educația și doar educația și care se zbate pentru dobândirea cunoștințelor mai mult pentru cea a notelor. Însă, în școala românească, competitivitatea este alimentată cu ,, carburantul eronat” – o mare parte dintre cadrele didactice au construit de-a lungul timpului o ierarhie bazată pe calificativele elevilor, oferindu-le mai multă atenție celor care strălucesc în sistemul lor de notare. Ceilalți, sunt lăsați pe tușă : dacă premiantul clasei a înțeles și a putut obține nota maximă la lucrarea de control, este clar : Se poate trece fără remușcări la următorul capitol, iar elevul/elevii premianți rămâne/ rămân mereu punctul de reper al colectivului în cauză. Astfel, competiția nu se formează pe principiul ,,trebuie să știu”, ci pe principiul, ,,trebuie să obțin prin orice mijloc acel calificativ, sau, în termeni mai bine definiți, acea pecete care mă va defini de azi înainte”.

Așadar, de ce copiază elevul român? Pentru că așa este educat, inconștient. Pentru că aceasta este soluția cea mai ușoară pentru a scăpa de presiune, de comparare și de a urca în topul sistemului de notare. Pentru a fi într-un top, ca după să i se ofere atenție. Și, într-adevăr, nimeni nu absolvă de vină elevul atunci când plagiază – însă motivul acestei goane după notă, în loc de goana pentru informație am stabilit într-un final că a fost instituit de transmiterea unor valori total nepotrivite pentru cei care le primeau.

Însă, nu e benefic să dezbatem problema dacă aceasta din urmă nu duce la identificarea soluției. Iar, soluția în acest caz este reprezentată, așa cum ne-am aștepta cu toții, de o altă reformă în sistemul educațional românesc. Așadar, se mai adaugă o cărămidă în zidul de reforme care trebuie construit pentru a susține educația în România. Ca plagiatul să fie eradicat, modul în care elevii sunt antrenați în acea competivitate de care vorbeam anterior trebuie revoluționat de la rădăcini : astfel, de când ajunge pentru prima dată pe băncile unei școli, elevul trebuie să fie educat să pună accent pe bagajul cu care rămâne, decât pe media cu care termină. Sistemul de notare trebuie păstrat ,,în dotare”, însă scos din lumina reflectoarelor, iar punerea în evidență a discrepanțelor dintre elevi într-un colectiv este vital să fie eliminată complet. Singurul lucru care trebuie insuflat elevului este acela că educația îl salvează; nu calificativul și în niciun caz plagiatul (care este de la sine înțeles că trebuie tratat  ca o infracțiune). Pentru ca aceste valori să fie transmise, cei care le transmit trebuie să înțeleagă necesitatea acestei reforme și să o susțină. Ne pretindem a trăi într-un sistem civilizat : ei bine, într-un astfel de sistem civilizat, elevul trebuie să-și însușească de la început că plagiatul nu reprezintă o alternativă: este o încălcare a conduitei, o metodă de fraudă, o înșelătorie atât pentru el, cât și pentru cei din jurul său.

Doar așa împiedicăm elevii cu fițuici de azi să devină adulții cu doctorate plagiate de mâine. Cred cu tărie că singura soluție de recuperare a învățământului românesc din acest punct de vedere este tocmai instituirea educației propriu-zise în fiecare unitate de învățământ existentă – nu există altă modalitate decât următoarea : România trebuie să schimbe radical principiile pe care le insuflă elevilor săi!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Plagiatul – eroare a învățământului românesc

  1. Adrian

    Ce ție nu-ți place altuia nu-i face. ALTUIA, nu ALTCUIVA. Deci exprimare lejeră, intimă s-ar zice. Alta ( :) ). Omul sfințește locul. Deci subtil, un plan foarte important, proprietatea. Lumea aceea normală ar zice unii poate nu-i pentru oricine.

    Reply
  2. HG

    Corectitudinea, onoarea, curajul de a spune adevărul și cel, mai mare și mai nobil, de a te opune găinăriilor barbariei nu cresc în cancelariile pline de analfabeți funcțional, nici în famigliile și clanurile care au ocupat schemele de personal ale facultăților. Și dacă n-ai, ce să predai? Și ce să aștepți când năravul hoției a otrăvit tot corpul social? Sună catastrofist, însă cred că răul a trecut prin limita de reziliență a societății (că tot e la modă „reziliență”, ca orice nume de lucru care prin uz repetat și excesiv semnalează absența chiar a acelui lucru).

    Reply
  3. marius

    PROGRAMA SCOLARA… HAOSUL TOTAL DIN INVATAMINT, corporatismul tembel care alaturi de angajatorul „stat” cu virf de lance armata, militie, ministere angajeaza pe baza de diploma nu de competente reale.
    Mafia manualelor care controleaza ministerul invatamintului si provoaca haos in programa aproape in fiecare an ca sa vinda cit mai multe manuale si auxiliare, o piata mafiotizata de peste 500 milioane euro anual…
    Astea sint cauzele reale nu ce vorbiti dumneavoastra acolo!!!
    Ati pus o intrebare pertinenta dar cu niste concluzii gresite fara sa aveti nici cea mai mica idee despre realitate, ginditi in sabloane de propaganda gen „pentru ca asa este educat”….

    Reply
    • para

      Dom. profesor Marius, sa dai vina pe programa pentru lipsa de caracter a unor profesori, intamplator majoritari in sistem, suna in cel mai bun caz, comic.
      Un cadru didactic e dator sa vada mai departe de lungul nasului si sa isi asume ca in 0-12 educatia e garantata de stat. Sa lasi un copil deoparte pe motiv ca e programa prea incarcata… sorry, nu e doar imoral, e si ilegal. Daca majoritatea cadrelor din sistem ar pune piciorul in prag – cu argumente nu cu behaituri – pentru ca fiecare „e suveran la ora lui” si fiecare are competenta didactica certificata, atunci mafia manualelor si comisiile de experti ale ministerului s-ar reorienta in secunda 2 spre alte modalitati de a pacali prostii.
      Din pacate insa pentru meseria asta coloana vertebrala e o reminiscenta istorica pe care cei mai multi si-o neutralizeaza cand isi intalnesc pentru prima oara sefu’

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *