Romania Curată

România sustenabilă. Dezbatere pe marginea Tratatului Trans-Atlantic pentru Comerț (TTIP), cu invitat special de la Corporate Europe Observatory

Impact Hub București (str. Halelor nr.5, lângă Piața Unirii, etaj 2) va găzdui miercuri, 30 septembrie, de la ora 17.00, dezbaterea ”TTIP. Fapte și ficțiune”, organizat de Fundația Fiedrich Ebert Stiftung, în cadrul proiectului România Sustenabilă.

”Parteneriatul Trans-Atlantic pentru Comerţ şi Investiţii (cunoscut sub acronimul TTIP în limba engleză) poate deveni unul dintre cele mai importante tratate de liber schimb din lume. Negocierile dintre UE şi SUA cu privire la conţinutul tratatului sunt momentan în derulare, dar au reuşit să provoace dezbateri aprinse şi să polarizeze opinia publică de pe ambele maluri ale Atlanticului”, se arată în invitația organizatorilor.

”Mulţi critică lipsa de transparenţă a negocierilor şi atrag atenţia asupra riscurilor la adresa democraţiei, drepturilor sociale şi standardelor alimentare şi de mediu în cazul în care TTIP va fi adoptat. Alţii, din contră, afirmă că TTIP va avea efecte pozitive asupra creşterii şi investiţiilor şi subliniază nevoia de a defini standardele comerciale într-o lume care e din ce în ce mai competitivă.

În acest context, Fiedrich-Ebert-Stiftung România organizează o dezbatere în cadrul seriei de evenimente România Sustenabilă, având-o ca invitată pe Pia Eberhardt, de la Corporate Europe Observatory, pentru a discuta despre impactul TTIP, despre riscurile şi oportunităţile asociate acestuia.”

Alături de Pia Eberhardt, au mai fost invitaţi Sorin Moisă, Andreea Paul și Lavinia Andrei. Evenimentul va avea loc la Impact Hub, stradă Halelor, nr. 5, etaj 2 (langă Piață Unirii) și se va desfășura în limbile română și engleză, cu traducere simultană.

Corporate Europe Observatory este un grup de cercetare şi acţiune care şi-a propus să urmărească activitatea corporaţiilor europene şi să lupte împotriva influenței de care se bucură societățile și grupurile lor de lobby în elaborarea politicilor Uniunii Europene.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “România sustenabilă. Dezbatere pe marginea Tratatului Trans-Atlantic pentru Comerț (TTIP), cu invitat special de la Corporate Europe Observatory

  1. Costin

    @alex perfecta dreptate. Proiectul TTIP cel mult va fi amânat, dar pana la urma tot va fi implementat. Dzeu sa ne aibă in paza.

    Reply
  2. NC

    Eu as fi de parere sa ne educam/monitorizam mai intai alesii/guvernantii. Daca vor dori vor reusi sa praduiasca resursele locale si cu si fara TTIP (cum au dovedit-ocu prisosinta pana acum). Pentru gestionarea unora dintre resurse (cum ar fi apa potabila) UE ne-a pus la dispozitie (prin directiva privind achizitiile publice) un instrument inestimabil: contractele rezervate pentru intreprinderile sociale. Asadar, retelele locale de apa ar putea ramane in gestionarea consumatorilor (asociati in cooperative de consum de exemplu) daca primarul si consiliul local nu ar avea alte interese.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *