Lucian Davidescu

Pe cine să aducă Cioloș în guvern ca să facă majoritate

…sau scurtul drum de la glumă proastă la banc sinistru.

– Cum trage calul ăsta la căruță, bade?
– D-apăi, nu prea trage.
– Da la plug, trage?
– N-aș crede.
– O fi bun de călăreală, atunci.
– Nici pomeneală.
– Păi, atunci de ce l-ai adus la târg?
– Să-l fac de rușine.

Cam din bancul ăsta pare nominalizarea lui Cioloș ca prim-ministru… Sau, altfel spus:

– Unde găsesc un papagal să pice la prima nominalizare?
– Tocmai s-a oferit unul volutar, Alteță!

N-ar fi tocmai de mirare, am tot văzut până acum, cam ăsta e nivelul. Dar cu ce miză? Care să nu coboare sub pragul electoral la următoarele alegeri? Cam puțin, totuși!

Până la urmă orice e posibil… Costi Rogozanu face o analiză foarte minuțioasă pe scenarii în Libertatea.

Încerc la rândul meu să propun un scenariu care ar avea sens, măcar într-o logică politică cinică dar nu total cretină ca până acum.

S-a făcut apel la responsabilitate!

George Simion: Dar cine crezi că te votează? :)))
Dacian Cioloş: Toți cei care nu sunt iresponsabili.

(sursa!)

E o mârțoagă înaltă asta pe care s-a cățărat Dacian Cioloș, opțiunile nu-s multe, ori se ține acolo ori barem alunecă grațios. Dar după ce ai vorbit de „iresponsabilitate” mai poți refuza oare lista de miniștri și programul de guvernare care îți vor fi vârâte sub nas în schimbul voturilor? Țara arde și voi vă agățați de funcții?

Iată un exemplu:

Florin Cîțu la Finanțe și prim-vice-prim-ministru, în virtutea funcției din partid, cu toate penedeleurile și restul antamărilor de bani păstrate intacte.

Rareș Bogdan la Justiție, perfect digerabil pentru #toțipentrujustiție, n-o să îndrăznească nimeni să-i spună „antireformist” dar suficient de echipat cât să pună la parchete exact pe cine i se spune.

Cătălin Drulă out! Ca să se mai joace o vreme niște băieți deștepți de-a Metroul din Otopeni (l-au anunțat iar de cum a plecat!) și pentru că oricum nu-l prea înghit nici măcar toți ai lui.

Vlad Voiculescu are voie înapoi la sănătate, cât să nu poată zice că n-au căpătat nimic dar și cât să plătească partenerul de coaliție factura dezastrului.

În rest se adaugă tehnocrați cu cămeșile umflate în dreptul epoleților – după gust, cât încape.

BON APETIT!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “Pe cine să aducă Cioloș în guvern ca să facă majoritate

  1. despre buna credinta

    Si care de fapt shpili?
    Ca Ciolshi nu poate obtine votul in parlament cu oricine ar negocia si pe oricine ar propune in echipa e cert.
    Ca sa-l nominalizeze deci pe Citu a doua oara?
    Constitutia spune ceva de imposibilitatea nominalizarii a aceleasi persoane de doua ori la rand si despre faptul ca Presedintele POATE dizolva Parlamentul daca… Insa, de ce ne tin astia in ceata, de ce nu ne vorbeste nimeni pe shleau? Care Citu nu are cum sa obtina voturile Parlamentului si urmeaza intreaga procedura de dizolvare a Parlamentului si organizarea alegerilor anticipate, dupa cum vrea preshu?!

    Jocurile astea sunt anormale intr-un stat civilizat multiplu membru care impartaseste cu buna credinta aceleasi valori cu marile democratii ale lumii – dar sunt caracteristice Rusiei lui Putin, Serbiei lui Ghitza, Albaniei lui Orban, scuze Ungariei, Cehiei si chiar Poloniei si Austriei!

    Reply
  2. Jean

    Ceea ce-i hiper-interesant (dacă nu cumva simptomatic) este că omul aruncă mîțul mort la USR (sau lansează șfara cu motocei de să crape analiștii jucându-se cu dânsa) și pleacă. Ca-ntru-n banc sec. Nicio precizare, niciun interviu, nicio esplicațiune. Acum, sunt două variante:
    – a plecat repede că-l pufnea râsul,
    – ne crede pe toți de teapa Viorichii, nedemni de discuțiuni. Există oameni care nu vrea să vorbește cu noi, ca s-o parafrazăm pe Yelena Petrovna Ebovici. Dar de ce-i votăm? Cred că de servicii + media, monșer!

    Reply
  3. Nila

    Se prea poate sa ai o surpriza si guvernul Ciolos sa treaca indiferent de componenta lui. Ciolos a mai fost primul ministru al lui Iohanis si nu i-a iesit din cuvant la fel ca si Catu, ba mai mult are pedigree de epoleti fiind pregatit de tanar sa preia functii in tot felul de institutii . Daca cei din umbra decid ca le este benefic asta, o sa te minuni de cine o sa il voteze in parlament si de la ce partide vor fi. Cand suna goarna din Mordor fortele raului infiltrate in partide se vor mobiliza pentru ai pacali din nou pe romani, cu atat mai mult cu cat scenariul e mai putin plauzibil, deci poate suferi tot felul de interpretari prin trompetele din televiziuni. Daca nu pui patima, e chiar hazliu de urmarit desfasurarea scenariilor, iar daca ai si pop-corn in fata televizorului, vei avea o saptamana reusita fara sa ai nevoie de bilete la teatru, pentru ca o sa-l ai in direct.

    Reply
    • Jean

      Problema e că în Mordor sunt două tabere, cel puțin.
      Pe cine să aducă Cioloș în guvern? Pe Bolojan, pe Dăianu, pe Diaconescu de la PMP, pe Kelemen Hunor, și dacă a prins spiritul comediei și pe Cîțu pe un post de secretar de stat la finanțe sau ambasador în Botswana. A, și neapărat pe Daniel The Big White la finanțe! Pe Rareș B. la Circul de Stat. Și să-și angajeze ca reprezentant în relația cu Președinția un baschetbalist de 2.25 m ca să se simtă și KWI privit de sus la negocieri.

      Reply
  4. Vlad Slăvoiu

    Aș avea și eu câteva idei:

    1. PSD a avut un comportament complet idiot atunci când au decis să nu vină cu o idee de guvern după ce au avut succes cu moțiunea. Eu nu știu cine și-a bătut joc de ei sfătuindu-i să facă asta, dar cred că le-a făcut bine – că oricum nu merită altceva.

    2. PNL a făcut bine atunci când nu au venit cu o idee de guvern după ce au fost concediați: ar fi fost complet idiot ca, imediat după ce au fost dați afară, să vină senini tot ei și să pretindă guvernarea. Când te dă afară, indiferent ce păreri ai tu despre asta, te dai deoparte și lași pe altul să vină el să facă mai bine decât ai fost în stare tu.

    3. USR a procedat corect venind cu o idee de prim ministru, iar președintele a procedat corect acceptând-o. Faptul că e plină presa useristă de “Iohannis i-a întins o capcană lui Cioloș” e, după părerea mea, dovada că e o diferență între pretenția și capacitatea de a fi onest.

    4. Dacă aș fi PNL, eu nu aș participa la guvernul dlui Cioloș, dar nici nu aș vota împotriva acestuia. Dacă reușesc să se instaleze fără mine: foarte bine, le voi dori succes la guvernare; dacă nu, având în vedere că PSD n-a vrut iar USR n-a putut, voi considera că am din nou îndreptățirea politică să propun premierul și, în principiu, programul și persoanele care mi-au fost date afară și în locul cărora n-a putut fi pus nimic.

    5. Dacă Parlamentul nu e în stare să mă pună înapoi după ce, dându-mă jos, nu a fost în stare să mă înlocuiască cu altcineva, atunci aș fi de părere că avem nevoie de un nou Parlament.

    Reply
  5. Adrian

    Despre majoritatea din USR (fost USR Plus) este vorba.

    Acum, dacă ne dăm cu părerea, ar fi utile propuneri pentru miniștri.

    În … primul rând, pm desemnat să citească presa internațională , ex

    https://www.lemonde.fr/police-justice/article/2021/09/07/lafarge-en-syrie-la-cour-de-cassation-invalide-l-annulation-des-poursuites-pour-complicite-de-crimes-contre-l-humanite-en-syrie_6093747_1653578.html

    și să spună clar niște direcții de urmat în consecință pentru miniștrii de resort și alte autorități.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *