Romina Bălașa

Sunt sau nu sunt orele online rezolvarea tuturor problemelor noastre, ale elevilor?

Orele online – un subiect foarte controversat atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. La început, aceste ore online au fost o ,,recomandare” din partea doamnei ministru însă, după vacanța de Paște, au devenit obligatorii. Astfel, elevii din întreaga țară au îndatorirea să participe la cursuri, deși numărul celor care nu au posibilitatea de a înfăptui acest lucru atinge ordinul sutelor de mii. Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, ignoră necesitățile elevilor și vine cu declarații noi aproape zilnic, care în loc să aducă soluții, îngreunează și mai mult situația noastră, a elevilor.

În momentul actual, în România, din cele peste 2,8 milioane de elevi, 350 de mii sunt defavorizați. Ce înseamnă acest lucru? Aproape jumătate de milion nu are acces la internet sau la un dispozitiv special care să facă participarea la aceste cursuri una posibilă. Nu se ia nicio măsură pentru ei, întrebările rămân fără răspuns, iar Doamna Ministru revine regulat cu noi modificări și anunțuri, care îi pun într-o situație din ce în ce mai dificilă. Se ,,zvonește” că s-ar fi achiziționat tablete special pentru acești elevi, însă cum și unde au fost distribuite după cumpărare sunt lucruri la care ne poate răspunde doar Monica Anisie. La nivelul județului Vâlcea, dintre cei 61.568, elevii ce nu au acces la internet sau la un device sunt în număr de 7554, conform statisticilor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea. Astfel, procentul elevilor ce nu pot participa la orele online este de peste 10% — în opinia mea, un procent zdrobitor. Unde sunt acei bani destinați să le asigure tuturor copiilor defavorizați accesul la educație pe timp de pandemie, unde este sistemul nostru educațional ,,pregătit pentru orice situație”? Așteptăm cu toții un răspuns la aceste întrebări.

Vorbind despre aceste ore online, ce beneficiu ne aduc ele? Nu avem platforme pe care cursurile să se desfășoare fără probleme, ci ,,improvizăm cu ce putem”. Zoom, Skype, Google Classroom, Discord, toate acestea nu reușesc să acopere toate nevoile elevilor. Mediile sunt încheiate cu două note, tezele nu se mai dau, iar materia neparcursă în semestrul curent va fi recuperată în anul următor. Ei bine, cum sunt puse acele două note? Doamna ministru aduce în atenția noastră scenarii neclare, la care spune că vor mai adăuga modificări ulterior:

  • Scenariul 1: Dacă elevul are cel puțin 2 note pe semestrul al doilea, se încheie media cu aceste note.
  • Scenariul 2: Dacă elevul are doar o notă pe semestrul al doilea, se poate valorifica activitatea online pentru o a doua notă
  • Scenariul 3: Dacă elevul are o singură notă pe semestrul al doilea, dar nu se poate valorifica activitatea online, a doua notă de pe semestrul al doilea va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru
  • Scenariul 4: Dacă elevul nu are nicio notă pe semestrul al doilea, media semestrului 1 devine media anuală
  • Scenariul 5: Dacă media din primul semestru este mai mică decât 5, atunci cadrul didactic decide împreună cu elevul data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/proiect, prin care să fie notat, iar nota de la această evaluare devine media anuală (ca la examenul de corigență).

Cu fiecare declarație oferită de doamna ministru, incertitudinea situației școlare devine din ce în ce mai vizibilă pentru fiecare elev din țară. Omul de la „vârful educației” ar trebui să fie capabil să aducă siguranță, liniște și speranță în sufletele celor de pe băncile școlilor și facultăților. Totuși, rămâne de văzut ce alte reglementări vor apărea și avem nădejdea că vor fi în favoarea elevilor, nu împotriva lor, așa cum s-au pronunțat până acum.

Tragem un semnal de alarmă și o rugăm pe doamna ministru să conștientizeze odată și pentru totdeauna lipsurile cu care se confruntă sistemul educațional din România. O astfel de pandemie ne face să realizăm cât de nepregătiiți suntem față de celelalte țări și este absolut esențial să ne punem pe picioare. Un nou val de COVID-19 este prevăzut în toamna următoare și fie că ne întoarcem în clădire sau nu, școala trebuie să supraviețuiască. Așteptăm să ni se ofere răspunsuri, soluții și idei, întrucât educația rămâne prioritară, iar noi suntem aici să luptăm pentru ea.

Romina Bălașa este ambasador Școli curate în județul Vâlcea, este activă ca voluntar în cadrul a 5 ONG-uri, inclusiv la nivel de reprezentare în Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), dar și în Consiliul elevilor.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *