Cosmina Mărginean

Cum m-am lovit de o mare lipsă de respect din partea primăriilor ca voluntar în proiectul Școli curate

Când m-am înscris ca voluntar în proiectul Școli curate, aveam o mică idee formată despre ceea ce urma să fac în acest proiect ca ambasador în județul Mureș. M-am așteptat să ajut la buna guvernare din școlile din județul meu, m-am gândit că urmează să ajut la aplicarea legii și am avut dreptate. Așa a și fost, pentru asta am fost aleși, pentru asta am fost pregătiți într-un minunat training înainte de a începe acțiunea și desfășurarea proiectului. Apoi am început aplicarea a ceea ce am învățat și totul a decurs destul de bine, până acum.

Suntem în cea de-a treia etapă din misiunea noastră de a face dreptate pentru elevi, de a ridica puțin sistemul si de a face legea să fie aplicată la firul ierbii. După etapa în care am sunat la primării pentru numere de înregistrare, de data aceasta sună ca să le reamintim că trebuie să iși facă treaba. Am vrea să mergem mai departe cât mai repede și să realizăm cât mai multe, dar nu putem din cauza incompetenței primăriilor sau cel puțin a angajaților lor. Am trimis niște cereri simple pentru nimic altceva decât informații de interes public, referitoare la finanțarea educației din fiecare județ. Ei bine, dacă credeam ca a cere un numar de înregistrare telefonic este greu sau complicat, sigur nu ne-am așteptat la ceea ce avea să urmeze, cel puțin nu eu. Când m-am înscris ca ambasador, nu credeam că trebuie să sun de 5-6 ori la o primărie doar ca să le reamintesc că ei trebuie să își facă treaba, că ei trebuie să și răspundă cererilor înregistrate. Atât eu cât și colegii mei am fost nevoiți să suportăm lipsa de punctualitate a mai multor primării.

Pentru a motiva primăriile să trimită până la urmă răspunsul, am recurs la publicarea unui articol în care am inclus toate primăriile de la care nu am primit informațiile. Eu mă așteptam ca după prima publicare despre incompetența primăriilor să primim imediat răspunsurile sau cel puțin în câteva zile, dar unele primării tot nu și-au făcut timp să răspundă. Au așteptat să facem și a doua publicare și, pe lângă asta, nu ne-au mai răspuns la telefoane. Noi nu ne dorim să fim nevoiți să dăm primării în judecată. Vrem ca acest demers să se realizeze pe cale pașnică. 

Am înțeles cu toții că starea de urgență a făcut ca treburile să se miște mai greu, astfel încât s-a prelungit limita legală de oferire a răspunsului, dar dacă nici cu prelungire nu au reușit să trimită la timp răspunsurile, deja mi se pare strigător la cer. Pe lângă faptul că nu au raspuns la timp, ba chiar deloc, am fost întâmpinați de multe atitudini negative. Am primit nenumărate replici prin care nu se înțelege altceva decât indiferența și lenea angajaților în primul rând de a căuta cererea la solicitarea noastră telefonică și în al doilea rând de a răspunde cu informațiile cerute. Am primit multe replici pline de nepăsare, în care se citea foarte clar că la capătul celălalt al firului sunt persoane care pur și simplu nu vor să te ajute, dezinteresate sau care probabil au ceva mai bun de făcut la locul de muncă decât să își desfășoare activitatea pentru care se află acolo. Dintre nenumăratele replici și conversații, am ales cateva situații care mi s-au părut mai interesante și care reflectă mai bine situația cu care ne confruntăm.

– Bună ziua, numele meu este Mărginean Cosmina și vă sun din partea SAR – Societatea Academică din România. Derulăm o cercetare privind finanțarea educației în județul Mureș. V-am transmis acum ceva timp o cerere, înregistrată cu numărul (…). A expirat termenul maxim legal pentru comunicarea răspunsului, puteți vă rog să ne comunicați stadiul în care se află cererea noastră?
– De la cine ați spus că este cererea?
– De la Societatea Academică din România.
– Noi nu avem nicio cerere de la dumneavoastră, vă rugăm să retrimiteți cererea sau nu știu.
– Dar trebuie să o aveti, ne-ați dat un număr de înregistrare.
– Poate era alt coleg atunci, dar eu nu am dat niciun număr de înregistrare, retrimiteți cererea”

Dupa alte încercări în care am explicat că cererea e acolo și am comunicat numărul de înregistrare de 3 ori, în sfârșit au găsit cererea, ce ușurare!

Am sunat azi și mi-au spus că în funcție de disponibilitatea timpului vor trimite răspunsul (15.06.2020) – cererea fiind trimisă în luna martie.

La o altă primărie la care am sunat, mi s-a spus să aștept. Nu cred că ar fi trebuit să aud asta, însă doamna respectivă , crezând că m-a pus în așteptare, i-a transmis colegei sale: „A sunat iară asta cu nu știu ce cerere de la societatea aia academică. Vezi, e la tine?”

Parcă ți se taie puțin cheful de viață când auzi așa ceva sau parcă nu mai ești așa convins de acea urare deO zi frumoasă!” de la încheierea apelului pe care trebuie să o spunem pentru că noi, totuși, nu vrem lăsăm o impresie proastă, ținând cont că poate va trebui să mai sunăm.

Chiar și așa, sunt și oameni drăguți, care cu un ton potrivit te fac să te simți apreciat. Eu am avut norocul să dau și peste oameni simpatici care și-au cerut respectuos scuze de întârziere și care au fost amabili. Unii oameni chiar m-au făcut să mă simt respectată și apreciată pentru munca mea. Nu este greu să fi respectuos și nici să dai dovadă de bun simț.

N.red: După 3 luni de la trimiterea cererii, încă mai sunt două primării din județul Mureș care nu au furnizat un răspuns: Albești și Bălăușeri.

Cosmina Mărginean este ambasador Școli curate în jud. Mureș, președinte al Consiliului elevilor în Colegiul Agricol Traian Săvulescu, dar și implicată în dezbateri academice prin echipa școlii.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *