Fondurile europene în învățământul superior: dezvoltarea resurselor umane și a activităților de cercetare (IV)

Acest capitol al Raportului anual al SAR – 2017, ce va fi dat publicității marți, 7 martie, analizează modul în care au fost alocate fondurile europene în perioada 2007-2013 către universitățile de stat. De interes aici este ce impact a avut distribuția acestor fonduri, în paralel cu alocările de la bugetul de stat. Evaluăm rolul implementării proiectelor structurale în sistemul de învățământ superior românesc, în special în raport cu obiectivele asumate de acestea. Urmărim domeniile în care investițiile au fost cele mai mari: resurselor umane și cercetare. Programele operaționale principale în cadrul cărora universitățile de stat au putut fi beneficiare și/sau partenere analizate aici au fost: Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) și Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE).

Concluzii și recomandări

Prezenta analiză a avut drept obiectiv studierea modului în care au fost alocate fondurile europene, în perioada 2007-2013, în universitățile de stat, inclusiv prin compararea distribuției acestor fonduri cu alocările de la bugetul de stat.

Astfel, în perioada 2007 – 2015, POSDRU a finanțat 561 de proiecte implementate de către universitățile de stat, cu o valoare totală a contribuției publice de aprox. 840 milioane de euro în timp ce prin POSCCE au fost finanțate 106 proiecte cu o valoarea totală de aprox. 284 milioane euro. Fondurile publice atrase prin proiecte europene (POSDRU, POS CCE, POR și PODCA) aferente perioadei 2007-2013 au reprezentat o creștere a investiției în învățământul superior cu 27,75%.

În ceea ce privește studiile doctorale, investiția din POSDRU a fost la un nivel mai mare decât fondurile publice alocate studiilor doctorale de la bugetul de stat. În acest context, ne-am fi așteptat la evoluții spectaculoase și rezultate pe măsură însă, într-un sistem subfinanțat, accentul nu a căzut pe asumarea și îndeplinirea obiectivelor de politică publică ci, mai degrabă, pe creșterea capacității financiare.

În același timp, universitățile și-au crescut capacitatea de a implementa proiecte într-un sistem riguros de evaluare și control, adaptându-și comportamentul instituțional dar și organizațional la cerințele de finanțare. Este remarcabilă, în tot acest context, performanța Universității Politehnice din București care a reușit să atragă 15,61% din toate fondurile europene atrase în învățământul superior și 16% din totalul contribuției publice alocată prin POSDRU. În contextul unei concurențe între 49 de universități de stat, procentul de 16% demonstrează fie o capacitate instituțională crescută care ar trebui să servească drept exemplu de bune practici pentru exercițiul financiar viitor, fie posibile legături între accesul la decizia politică și deciziile de finanțare a proiectelor.

În cazul POSDRU, D.M.I. 1.5 „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” și D.M.I. 1.2 „Calitate în învăţământul superior” au beneficiat de cele mai mari alocări, cu 42,5% respectiv 19,1% din contribuția publică alocată acestui program.

Obiectivele finanțate de către POSDRU nu au fost privite, asumate și internalizate ca obiective ale sistemului de învățământ superior românesc ci, mai degrabă, au fost abordate ca instrumente de creștere a veniturilor universităților și a persoanelor implicate. O primă explicație este legată de lipsa de sincronizare a politicilor naționale cu obiectivele programului. Perioada 2007-2013 a inclus pentru învățământul superior o serie întreagă de „reforme” ale căror obiective nu au coincis sau nu au prioritizat obiectivele asumate de statul român în distribuția fondurilor europene. Un exemplu este obiectivul asumat prin POSDRU de a crește participarea tinerilor în ciclul doctoral. Formal, România raportează apropierea de ținta asumată de 15.000 doctoranzi sprijiniți prin POSDRU. De facto, accesul la studiile doctorale în România a scăzut și este într-o continuă scădere, POSDRU nereușind nici măcar să stagneze acest fenomen. O altă explicație ar fi legată de contextul de subfinanțare a învățământului superior și a cercetării. Într-un astfel de context, interesul individual și de grup este de a-și crește veniturile indiferent de preferințele instituționale pentru obiectivele politice.

Un alt argument rezultă din modul de implementare a proiectelor POSDRU. Există proiecte pentru care singurele mențiuni găsite online sunt mențiunile din CV-urile celor care au lucrat în cadrul proiectelor respective. O parte considerabilă de rapoarte, studii, ghiduri sau analize realizate prin proiecte POSDRU nu sunt accesibile deși au fost finanțate din surse publice, iar tematica ar putea fi de interes pentru cercetătorii din domeniu și alți actori interesați. Prin urmare, există dubii privind utilitatea și sustenabilitatea zecilor de platforme dezvoltate prin astfel de proiecte. Aceste elemente sprijină concluzia legată de urmărirea interesului de creștere a veniturilor în detrimentul atingerii obiectivelor de politică publică.

În ceea ce privește activitatea de cercetare, în contextul subfinanțării activităților de CD&I –România fiind la coada UE din perspectiva cheltuielilor cu activitățile de CD&I cu o medie de 0,75% cheltuieli pentru C&D din total cheltuielilor guvernamentale – POSCCE a suplimentat fondurile alocate cercetării de la bugetul de stat, cu o sumă echivalentă cu doar 40% din PN II pentru perioada 2007-2013, cele mai mult finanțate fiind proiectele de îmbunătățire a infrastructurii de cercetare.

Din perspectiva indicatorilor atinși, în perioada de analiză, POSCCE a dus la o creștere de aprox. 6 ori a cererilor de brevete înregistrate la OSIM.

În ceea ce privește distribuția fondurilor în cercetare, în cazul anumitor universități, valoarea fondurilor atrase în cercetare se poate asocia cu performanța acestora (determinată prin scorul de citări calculat de către Coaliția pentru Universități Curate). Astfel, universitățile cu puține citări au și un nivel redus de resurse atrase prin POSCCE ceea ce poate demonstra un interes scăzut în domeniul cercetării și o nevoie sistemică de clasificare a universităților românești în funcție de misiunea asumată: (1) educație, (2) cercetare sau (3) educație și cercetare. Există și universități unde nivelul de finanțare se corelează cu performanța ridicată în numărul de citări. Situațiile interesante apar în cazul universităților care deși au un număr ridicat de citări, nu reușesc să atragă investiții din sursele puse la dispoziție ceea ce demonstrează o nevoie de a regândi oportunitățile de cercetare pentru a se plia pe prioritățile universităților performante dar și de a crește capacitatea instituțională acolo unde există un potențial mai ridicat. Altă situație specială apare în cazul în care investițiile ridicate nu își găsesc echivalentul într-un nivel ridicat de citări academice. Cu alte cuvinte, universități slab performanțe au atras resurse publice mult mai mari decât universitățile performante, POSCCE nerespectând în mod constant criteriul meritocrației în distribuirea fondurilor sau definind meritocrația într-un mod diferit.

Este important ca România să învețe din exercițiul financiar 2007-2013 pentru a își îmbunătăți instrumentele de finanțare în special în raport cu obiectivele de politici publice în domeniul educației. O serie de recomandări pot fi formulate la finalul prezentului raport:

1. Integrarea obiectivelor strategiilor naționale în planurile de guvernare și în deciziile și politicile privind învățământul superior pentru a evita cazurile în care politicile naționale contravin sau blochează atingerea obiectivelor asumate.
2. Asumarea reală, sistemică, și promovarea obiectivelor politice ale noilor programe.
3. Definirea mai clară a indicatorilor în corelație cu obiectivele programelor astfel încât să poate fi analizat impactul sistemic și nu numai unul de tip formal.
4. Sisteme transparente (și publice) de colectare a datelor.
5. Integrarea de specialiști în politici educaționale în activitatea de dezvoltare, implementare și evaluare a programelor.
6. Acces liber și facil la toate rezultatele cercetărilor realizate pe proiecte (studii, rapoarte, ghiduri, materiale, etc). Implementarea de cerințe obligatorii pentru beneficiari.
7. Creșterea calității livrabilelor în raport cu obiectivul proiectului și cu resursele investite. Evaluarea implementării ar trebui să pună accent pe o evaluare a calității și mai puțin a cantității documentelor.

Acest capitol a fost finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român prin proiectul „Schimbarea mediului universitar prin implicarea studenţilor şi schimbul de bune practici”

Acest raport nu reflectă în mod necesar poziția guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul său este asumată de Societatea Academică din România.