Vasile Ernu

Familia, bogăţia, sărăcia şi puterea. O poveste din adolescenţă

Cînd am plecat de acasă la 14 ani tata şi mama mi-au făcut bagajul. Acolo erau 2 rînduri de haine şi ceva de mîncare. Mi-au dat 10 ruble (10 usd) de cheltuială şi la despărţire mi-au zis: de aici încolo eşti pe cont propriu, te putem ajuta cu sfaturi şi o să ne rugăm pentru tine; ce am avut de învăţat te-am învăţat.

Trebuia să mă descurc cu bursa şi căminul. Ah ce vremuri: puteam trăi din bursă şi cămin. M-am descurcat singur cu aceste ustensuile: tot ce aveam purtam cu mine.

Familia? Familia era enorm de importantă pentrucă exista: e reperul din spate, e temeiul invizibil, e instanţa care dă stabilitate. Te ajută în caz de nevoie: mîncare, resurse financiare urgente minime etc. Ai mei aveau de crescut 5 copii cu salarii destul de mici. Se descurcau decent. Nu erau membri de partid şi nici UTC nimeni, nu aveau funcţii importante. Erau “sectanţi” cu funcţii de slujbaşi (contabil tata).

Cînd vii de jos e bine să fii precaut, prudent, suspicios şi să nu te aventurezi în relaţii şi fapte. În adolescenţă faci cele mai multe greşeli greu de reparat. Primele vin din prietenii. Tendinţa băiatului de jos e de a-şi face prieteni copii din “clase superioare”. Grupurile „suspuse” atrag teribil. Sfat: niciodată să nu te crezi egal cu cei de sus – te vor zdrobi. Păstrează distanţa pentru că tu nu ai instrumentele lor.

În acea perioadă (anii 80) şcolile erau instituţii democrate nu ca acum. Vorbesc serios: în clasa şcolii aveai toate grupurile sociale posibile. Încă lumea nu se ghetoizase. Eu aveam în şcoală de la copii de ţărani şi muncitori, la copii de bandiţi şi de nomenklaturişti comunişti. Era toată gama. Şi m-am împrietenit cu ei.

Ce vină au copiii ce părinţi au? Niciuna. Doar că viaţa este complicată.

Copiii cei mai atractivi şi interesanţi erau cei din mediul banditesc şi cei din mediul elitei de partid. De ce? Erau cei mai liberi, îşi permiteau cele mai multe lucruri. De ce? E o altă temă.

M-am împrietenit cu ei bine rău de tot. Ne plăceam. Şi am mers la Discotecă. Copilul nomenklaturistului, un băiat destul de inteligent şi isteţ, ne-a băgat în ceva combinaţii cu un grup straniu de „lume bună” de Chişinău. A început un conflict. Adică el a început: au început unii să-l bată pentru ceva vorbe şi fapte meritate. Noi, adolescenţi proşti şi naivi, am sărit să-l apărăm căci era chestiune de onoare etc. În cîteva minute am ajuns la miliţie. Scurt: pentru huliganism.

Şi aici vine partea intereseantă: în 20 minute a sosit un domn şi amicul nostru fiu de nomenklaturist a fost scos cît ai clipi. Familia a funcţionat. Era copil de „lume bună”.

La mine a durat o zi pînă fratete cel mare, cu nume greu în sport şi „afganeţi” (armata în Afganistan), s-a zbătut să mă scoată. Copilul de bandit, cel mai puţin vinovat în povestea asta a mai rămas ceva timp. Nu avea cine să-l scoată. Şi oricum era din „lumea rea”.

Finalul: copilul de nomenklaturtist a ieşit curat ca lacrima, eu m-am ales cu o amenda şi muştruluială iar copilul de bandit, cel mai puţin vinovat, s-a ales cu dosar. Vinovatul pricipal, copiul de nomenklaturist, nu a păţit nimc. Cel mai puţin vinovat a plătit tot.

Atunci am înţeles cum funcţionează lumea. Peste tot în lume. Am verificat. Am verificat pe sute dacă nu mii de cazuri. E o poveste legată de putere şi bani. Puterea şi banii sunt “ereditari”, ca şi sărăcia şi lipsa de putere. Cunosc sute de oameni politici din Est şi zeci de oameni foarte bogaţi: în 99% cazuri este o putere “moştenită” şi averi făcute prin combinaţii dintre familie, putere şi economie. Nu am văzut averi făcute prin muncă. Nu există aşa ceva. Prin muncă poţi să îţi creşti bunăstarea dar nu poţi face avere.

Sunt excepţii? Da, sunt, cunosc. Dar ele rămîn excepţii. În rest, puterea şi banii, sunt rezultatul unor combinaţii “ereditare” dintre familii, relaţii de grupuri etc.

De aceea prin sine însuţi, prin meritocraţie, prin piaţa liberă şi alte poveşti sunt doar poveşti, mituri. Peste tot în lume e aşa.

Să rămînem fatalişti? Nu. Toată modernitatea încearcă să stopeze aceste mecanisme, să democratizeze accesul la putere şi resurse.

De aceea e nevoie de legi, instituţii şi solidarităţi: pentru a ne proteja de astfel de mecanisme. Dacă nu aş fi avut acces la o şcoală gratuită, o bursă şi un cămin probabil nu aş fi părăsit niciodată condiţia mea. Aş fi rămas cu rugăciunea mamei. Poate era mai bine.

Asta am înţeles atunci: pentru copiii din clasa mea socială (80% ai acestei ţări) singura şansă e educaţia gratuită, legea, instituţii şi extinderea ascensorelor sociale. Care de 20 de ani se distrug radical.

Pentru toate acestea trebuie luptat: extindrea spaţiului social, a ascensoarelor sociale gratuite, democratizarea accesului la resurse etc. Altfel vin copiii „de lume bună” şi le vei plăti doate „păcatele” chiar dacă tu nu ai nicio vină. Aşa e consrtruită lumea. Chiar dacă copiii nu au nicio vină pentru părinţii lor. Dar banii şi puterea sunt „ereditare”, se transmit, ca şi sărăcia.

Aveţi grijă de voi. Şi mai citiţi Dickens la copii.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Familia, bogăţia, sărăcia şi puterea. O poveste din adolescenţă

  1. marius

    tot pe la inceputul anilor 80 cam la virsta de 9-10 ani tata s-a ales cu un dosar de urmarit la securitate pentru ca nu a vrut sa devina colaborator adica sa-si toarne colegii de munca si familia, drept pentru care am aflat ca mai exista o categorie sociala sub cea a saracilor, cea a familiilor celor urmariti s-au asasinati de securitate…
    scolile erau profund democrate, mi o furam si de la tarani, si de la nomenklaturisti, si de la smecheri aleatoriu si la intervale diferite dupa cum venea ordinul iar tata era contactat de securitate… poate se inmoaie, doar ca eu mai capos decit taica nu ziceam nimic si dadeam cit puteam.
    lichele securitatii nu au disparut ci au devenit mult mai puternici odata cu trecerea de la ceausism la corporatism!!!

    puterea si banii apartin retelelor de crima organizata incepind cu virful piramidei format din servicii secrete si corporatii iar daca nu ne uitam direct la acest melanj mizerabil degeaba incercam democratizarea inainte sa eliberam sclavii din lagarul de exterminare

    Reply
  2. Conditia Umana

    Banuiesc ca ai citit Power Shift UL lui Toffler – democratizarea Puterii a inceput de multisor prin faptul ca a devenit accesibila CUNOASTEREA. Problema e ca avem masele largi populare care desi au ACCES, nu stiu sa-l foloseasca, nu pot sa-l foloseasca, din diverse cauze.
    (de moment ce nu putem concura cu India si China, desi membri UE, nu ne ramane decat socialismul democratic – deoarece atunci cand exista Razboiul Rece nimeni nu se ducea sa faca bani in China, logic, transferul tehnologic era limitat, existau interdictii drastice!, iar spionajul inflorea fara prea mult folos pentru cei din Lagarul de munca socialist supusi de gardieni celor puternici si tratati prin diverse metode veterinare inclusiv in spit ale)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *