Şcoala rurală pentru generaţiile 70-80 era cel mai sigur ascensor social.
Alegerea era simplă: carte sau sapă. Scurt şi direct.
Acum acest ascensor social s-a blocat. Alegerea e tot simplă: sapă sau sparanghel.
Sparanghelul e mai diversificat: orice alte munci necalificate afară. Sparanghelul e sapa pentru export – muncă necalificată şi ieftină.
De ce s-a blocat? Calitatea şcolii în rural e la pământ iar costurile studiilor la oraş sunt inaccesibile unei familii de sat etc.
Tradiţional în România, satul a furnizat cel mai dinamic şi cel mai solid potenţial uman. Acum acest potenţial imens este aruncat în malaxorul muncii necalificate – damnat la subdezvoltare.
În anii 70, o familie de CAP-işti puteau să-şi ţină la universitate lejer 3 copii simultan – sau la diverse meserii, şcoli profesionale. Statul acoperea cheltuielile: bursă, cazare etc. Aşa a fost la mine şi ştiu sute de astfel de familii. Astăzi procentul s-a redus la 3%. Costurile au crescut imens.
Pentru aceşti copii abandonaţi nu există nicio altă şansă.
Ba da – o singură şansă: sapă sau sparanghel.
Într-o țară barbara și coruptă pana-n măduva oaselor toți copiii sunt abandonați. Unii au și pretenții la premii Nobel.
Well, statul suntem noi toţi.