Vlad Slăvoiu

Două texte despre un bărbat iscusit

Textele de mai jos, apărute în cursul anului 1864 în The New York Times, sunt prilejuite de ceea ce noi numim astăzi prima lovitură de stat din istoria României, dată, la 16 mai acelaşi an, de Alexandru Ioan Cuza. Ele nu sunt semnate, dar există dovezi care îndreptăţesc afirmaţia că aparţin aceluiaşi autor – în lipsa altei idei, propun să-l numim Anonimul American. Textele sunt scrise cu o evidentă simpatie pentru Domnul român, dar fără a-l idealiza, ba chiar cu o doză bine controlată de ironie – lucruri pe care sper să le fi păstrat în traducere.

Ele sunt schiţele portretului unui politician şi al mobilurilor sale şi, deşi în mod evident nu sunt tratate de istorie sau politică, aş fi de părere că minutele consumate cu citirea lor nu vor fi chiar aruncate pe fereastră.

I. Prinţul Cuza şi Parlamentul său, The New York Times, 12 iunie 1864
De la intrarea în vigoare a actualei Constituţii moldo-muntene, Parlamentul şi Cuza n-au căzut de acord asupra niciunei chestiuni, cu excepţia confiscării ʺaverilor mânăstireştiʺ. Alcătuit în cea mai mare parte din ʺboieriʺ, adică mari moşieri, Parlamentul se caracterizează printr-o aversiune instinctivă atât faţă de reforme, cât şi faţă de dictatură, iar membrii săi s-au delectat cu zădărnicirea tuturor proiectelor altruiste ale Domnului lor, mai cu seamă când filantropia acestor manevre era gândită ca o modalitatea de a le submina lor influenţa.
Şicane după şicane, Prinţul sfârşi prin a-şi pierde răbdarea şi hotărî să provoace o criză. În acest scop, el pune în discuţia Parlamentului o lege pe care ştie prea bine că boierii o vor respinge: era vorba de o reglementare care ar fi uşurat împroprietărirea ţăranilor, şi – aşa cum anticipase Cuza – legislativul a refuzat să o adopte. Iar asta era fix vorba la care acest om şiret voia să-şi aducă adversarii, care se găseau acum la deplina sa discreţie. Faţă cu refuzul lor, Cuza devenea un patriot care trudea pentru binele public, pe când ei se dovedeau adversari ai bunăstării oamenilor.
Criza fiind, deci, într-o sălbatică splendoare, Cuza hotărăşte dizolvarea Parlamentului pentru a cere naţiunii să spună ea care din tabere are dreptate. Manifestând pe mai departe ataşament faţă de plan, Domnul are grijă să dea publicităţii, laolaltă cu decretul de dizolvare, un comunicat către ţară, în care îşi pune cu mare artă în evidenţă serviciile aduse Statului şi din care nu lipeşte nici un nemilos rechizitoriu al comportamentului aleşilor. ʺDeoarece am ajuns Domn cu unanimitatea voturilor Adunării Elective, eram în dreptul meu să mă aştept la colaborare din partea celor care mi-au pus pe umere glorioasa, dar dificila sarcină de a reforma ţara.ʺ Dar nu, este silit să constate cu durere în suflet filantropul princiar, cei care ar fi trebuit să-i fie parteneri nu şi-au urmărit decât propriul interes. ʺÎn schimbul devotamentului său faţă de cauza naţională, exclamă Cuza la persoana a treia, alesul vostru, Români, a primit ultragiu şi calomnie, iar o oligarhie sectară n-a făcut decât să-i saboteze eforturile în slujba binelui comun.ʺ
Vorbeşte cu patimă Cuza, precum regele Cambyse1, şi, dacă n-am cunoaşte omul, aproape că am spune că i-a potopit norocul pe români binecuvântându-i cu aşa specie de conducător. Totuşi, chiar dacă Domnul moldo-muntean nu-i vreun Ludovic al IX-lea, el a ştiut să aducă argumente suficient de adevărate încât e de presupus că îi va înfrânge pe oligarhi în alegerile ce vin.2 Cât despre calificarea politică a maşinaţiei la care a recurs el, Cuza nu a dat propriu-zis un coup d’état, ca la francezi, ci a aplicat mai degrabă o procedură englezească, aşa cum se întâmplă în acea ţară atunci când, apărând un blocaj şi Guvernul neputând funcţiona, partidele se întorc către popor pentru a afla de la el dacă va continua să guverneze cel care e deja la putere, sau îi va ceda locul celui din opoziţie.
Dizolvarea Parlamentului nu e o anihilare. Chiar dacă i se va schimba compoziţia ca urmare a votului oamenilor, Parlamentul se va întruni din nou şi va legifera. Fapt este că legea fundamentală oferită românilor în 1858 de către Marile Puteri este foarte nemulţumitoare şi lasă boierilor mult prea multă influenţă, iar această influenţă necuvenită a fost în mod constant folosită în sensul de a împiedica reformele, perpetuând astfel nedreptăţile. Astfel încât, dacă acest coup al Domnului român va avea ca rezultat înlăturarea oligarhilor şi democratizarea Parlamentului … ei bine, atunci oamenii chiar nu au de ce să fie nemulţumiţi.

II. Prinţul Cuza patriot, The New York Times, 25 septembrie 1864
Dacă, nu cu mult timp în urmă, Domnul moldo-muntenilor făcea figură de supus otoman nedisciplinat şi scandalagiu, spoliator de călugări şi mănăstiri, iată că astăzi ne aflăm în faţa unei reformulări stilistice, iar Cuza se profilează ca un patriot, eliberator, protector al celor oprimaţi. Când Ţarul şi-a dobândit nemuritoarea faimă emancipând 20 de milioane de oameni, de ce n-ar căuta şi el, Cuza, să-l imite pe acest mare contemporan al său – păstrând cuvenitele proporţii, se-nţelege – şi să zdrobească cătuşele ţărănimii române?…
Ce să vezi, dar chiar aşa a şi făcut, într-o proaspătă proclamaţie prin care îi declară liberi şi prin care decretează abolirea pe vecie a iobăgiei. ʺDe azi înainte, spune el, sunteţi liberii proprietari ai pământurilor voastre, în limitele legilor în vigoare. De azi înainte, voi sunteţi propriii voştri stăpâni, sunteţi proprietari şi aveţi o ţară pe care s-o iubiţi şi s-o apăraţi.ʺ Binefacerea e considerabilă şi cu siguranţă că oamenii o vor aprecia ca atare, dar, deşi Domnul are o mare parte din merit pentru perseverenţa de a împlini această reformă şi, în calitate de principal agent al ei, şi-a câştigat pe drept, alături de colaboratorii săi în acest efort, titlul de patriot, rămâne totuşi întrebarea dacă doar simpatia pentru ţăranul român şi mila de starea de nevoie în care se găseşte el l-au mânat pe Cuza în lupta sa.
Întotdeauna e interesant când un politician se face filantrop, iar Alexandru Ioan este un astfel de caz. Principalul obiectiv politic al lui Cuza a fost independenţa de Sultan – a lui personală şi a ţării sale. În aşteptarea momentului potrivit pentru marea încleştare, ce altă preparaţie ar fi fost mai utilă decât să conferi privilegii unui mare număr din supuşii tăi, cu rezultatul că ei se vor uita de-acum înainte la tine ca la binefăcătorul şi tatăl lor, căruia iubindu-l îi iubesc şi năzuinţele?3 O insurecţie când poporul nu e alături de tine, sau e lipsit de tragere de inimă, o insurecţie bazată doar pe mercenari este din start sortită eşecului, pe când o luptă la care participă oameni entuziaşti, plini de ardoare şi gata să şi moară pentru dreptul lor la autonomie şi libertate e o forţă în faţa căreia, de oricâtă putere ar dispune, Sultanul nu poate rezista. Prin urmare, ţinând cont de ambiţioasele aspiraţii ale lui Cuza şi de interesul său de a întări democraţia română pentru a şi le împlini, nu e absolut firesc să presupunem că tot atâta politică stă la baza emancipării realizate de el pe cât filantropie?
De altfel, pe tot parcursul evenimentelor Prinţul a dat dovadă de un tact şi de o repeziciune a minţii demne de un diplomat cu mare experienţă. Când a mers la Constantinopole, el a ştiut să intre in graţiile inamicilor săi aşa de bine încât, deşi fusese convocat în Capitală ca un nelegiuit care trebuie să dea socoteală pentru faptele sale, a izbutit să plece de acolo cu încuviinţarea tuturor de a-şi continua proiectul său politic şi social.
Ceea ce ne face să spunem că, într-adevăr, Alexandru Ioan Cuza este un bărbat iscusit.

1. Referinţa Anonimului American este la piesa Henric al IV-lea (partea întâi) de William Shakespeare. Acolo, într-o împrejurare care ar merita o discuţie în sine (ideea unui tânăr politician că adevărata guvernare se sprijină pe oameni şi pe legăturile pe care trebuie să înveţi să le întreţii cu ei), Prinţul Henric îi cere lui Falstaff – care tocmai ce îl avertizase că o să-l certe taică-său a doua zi pentru că-si pierde vremea imbătându-se prin baruri cu hangii şi căruţaşii – să se prefacă a fi în locul regelui şi să-l ajute astfel să se pregătească pentru întâlnire. Falstaff acceptă jocul şi cere o cupă de vin, ca să i se înroşească ochii ca şi cum ar fi plâns, căci trebuie să vorbească plin de mare durere, precum regele Cambyse – o aluzie răutăcioasă (ca toţi oamenii cu adevărat inteligenţi, şi Shakespeare avea ceva de trol în el), ne spun specialiştii, la o lucrare dramatică a predecesorului Thomas Preston, al cărei personaj principal, regele Cambyse al Persiei, vorbeşte artificial şi bombastic. Rămâne doar să găsim varianta originală, în româneşte, a intervenţiei lui Cuza, căci fragmentele de aici sunt, evident, o traducere a traducerii.

2. Ceea ce s-a şi întâmplat chiar mai înainte ca Anonimul American să-şi publice textul său: la plebiscitul organizat între 22 şi 26 mai 1864, Cuza şi aliatul său Kogălniceanu au cunoscut o victorie răsunătoare, 682 621 de voturi înregistrându-se în favoarea reformelor lor şi doar 1 307 împotrivă, cu 70 220 de abţineri.

3. Mai târziu, un alt politician avea să gândească în termeni asemănători, chiar dacă prezentarea are o nuanţă mai mult romantică decât pragmatică: ʺRăzboiul pentru întregirea neamului va fi pentru dânsul evenimentul năpraznic care-i va răscoli sufletul şi conştiinţa, determinând conturarea şi cristalizarea năzuinţelor nebuloase şi a ideilor confuze. Văzuse şi trăise în toată intensitatea ei grandioasa epopee a neamului românesc, într-unul din momentele hotărâtoare ale existenţei sale. Pregătirea proastă a războiului, ca şi detestabila lui conducere, înfrângerile catastrofale, ca şi martirajul retragerii au fost de natură să pună în evidenţă toate defectele organizaţiei noastre politico-sociale. Mulţimea fără număr a satelor, goală şi flămândă, se bătea cu îndârjire şi murea cu resemnare pentru apărarea unui pământ care nu era al ei şi pentru susţinerea unei organizaţii de stat care se purtase vitreg cu dânsa.ʺ (Ion Mihalache, în Sterie Diamandi, Galeria oamenilor politici).


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Două texte despre un bărbat iscusit

  1. Noi cei dan liniantai

    Făcând acelea a pus bazele natiunii rane, de care și-au bătut jot toți de dupa el.
    Evident că toata țărănimea in curs de improprietarire si alfabetizare, impreuna cu tineretul entuziast, revolutionar si destupat la minte era de parte lui.
    Iată de ce carol1 a creat cultul lui mihai vitezuL, postandu L in statuie ecvestra calare pe o iapa turceasca amenintand cu barda negru de suparare si cu cusma pe ochi Universitatea; inventând tara romaneasca, oltenia si stema ALL teniei!
    Dupa care, facand temenele rusilor, de zici ca le batea matanii, a botezat Șoseaua KisseLev si Dobrogea dupa cum i s a dat de înțeles, cand a renunțat la cele trei județe românești primite de Moldova dupa razboiul Crimeii apărând si teritoriul nenational/ al regatulimperial de risu lumii din cazematele din Focsani si Braila – locatii in care vor aparea baze sovietice dupa Eliberare!

    Reply
    • cum de a ajuns Coanda oltean, desi Eliade nu e moldovean

      Well, exact in aceeasi perioada altii inventau motorul cu ardere interna si electrotehnica, iar America era deja la a doua revoluție industriala, in tip ce noi am devenit ghettoizati in rural in proportii înspăimântătoare/ traiam in mahalale imense fara facilități, cu petrolul exploatat de străini; in timp ce pana si Japonia se idustrializa

      Reply
    • Sf. Sava, Sfântul srbilor

      E simplu de demonstrat faptul evident ca oltenia e o inventie a unor neromani, fara simtul firesc al limbii! Probabil deoarece limba lor materna nu a fost niciodata romana – iata si de ce pana si Sorescu s a dus tocmai la Iași ca sa invete româna!

      Demontarea inovatiei lingvistice care voua vise pare OK, deoarece ati luat-o intotdeauna ca atare.
      Demonstrati ca, folosind același procedeu, construct, lingvistic, ca in cazil olteniei, pot exista si: Dunarenia, Sire!Tenia, PruTenia, poate Someshenia, Mureșeni a, Timișenia si Ialomițenia! de ce nu Vedenia si Tâmpenia; trecand peste faptul ca in Serbvia si Bosnia exista un Gorj, Dolj, Bania Luka si Kraliova, evident si pRahovo, iar mihai vitezuL era strain de neam si dupa ce a legat ruminii de glie si a luptat cot la cot cu niste serbi pentru unire ortodoxa si drept urmare Sf. Sava a avut nevoie de Biserica rusa, a talibanilor, exact la coada iepii sale turcesti.
      Nimeni nu poate demonstra cu documente autentice nici existenta tarii romanesti, deoarece nu asta era denumirea statului si in docu interne apare doar tara rumineasca cu u si î din i, scrisa cu litere chirilice.

      Reply
  2. G

    Nu prea se știe exact cât din Cuza era Cuza, cât Kogălniceanu, cât loja masonică și cât bunăvoința Franței.

    Reply
  3. Dumitru

    Citatele respective ne arata ca Romania nu a dus niciodata lipsa de „corespondenti de presa”. In ziua de azi ei se numesc Mirel Bran s.a.m.d.

    Reply
  4. cum de a ajuns Coanda oltean, desi Eliade nu e moldovean

    Well, exact in aceeasi perioada altii inventau motorul cu ardere interna si electrotehnica, iar America era deja la a doua revoluție industriala, in tip ce noi am devenit ghettoizati in rural in proportii înspăimântătoare/ traiam in mahalale imense fara facilități, cu petrolul exploatat de străini; in timp ce pana si Japonia se idustrializa

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *