Moise Guran

DNA-ul și-a triplat “cifra de afaceri”

Ascultând-o pe Laura Codruța Kovesi la prezentarea bilanțului DNA pe 2014 m-au apucat la un moment dat şi nervii. Cifrele sunt într-adevăr impresionante dar, așa cum bine remarca cineva, sunt doar cifre. Dincolo de sentimentul plăcut pe care ți-l poate da satisfacția unor condamnări primite de corupții patriei, satisfacția asta tot pe burta goală rămâne.

Dacă DNA-ul ar fi un județ al României, atunci, într-un top al contribuțiilor la bugetul statului român, DNA-ul s-ar încadra pe locul opt, între Prahova şi Brașov. 2,7 miliarde de lei este totalul confiscărilor în sentințe definitive în anul 2014 însumat cu pagubele pe care statul român nu le-a mai suferit datorită intervenției la timp a procurorilor DNA. Așa cum spuneam este o cifră mai mare decât toate contribuțiile însumate ale firmelor și cetățenilor din judeţul Brașov, unul dintre județele mari și bogate ale României.

Problema este însă că DNA-ul nu se poate ocupa de executări silite, nici n-are cum cu cei 100 şi ceva de procurori pe care îi are. Le predă Fiscului iar Fiscul n-a executat nici 10 % din aceste sume. Aud că se fac calcule și strategii dacă este oportun sau nu să vinzi acum imobilele confiscate de DNA de la corupţii condamnaţi, că prețurile imobilelor ar fi mici și că deci statul ar face mai bine să le administreze.
Haida de!
În multe cazuri administrarea asta a statului nu înseamnă decât faptul că rudele condamnatului rămân în casa confiscată plătind o chirie de multe ori modică bugetului de stat, că averea furată sau făcută cu bani furați de către coruptul care a ajuns la pușcărie tot neatinsă rămâne, în aşteptarea unor vremuri mai potrivite pentru aranjamente.

De aia vă spun… ne alegem mai mult cu circul decât cu pâinea și e păcat. Kovesi n-a spus-o, dar îmi imaginez că trebuie să fie destul de frustrant și pentru fiecare din cei 100 de procurorii ai DNA, să știe că fiecare dintre ei a adus într-un mod teoretic la bugetul statului cam 20 milioane lei numai anul trecut, dar acești bani sunt doar scriptici, trecuți undeva într-o statistică, în loc să se întoarcă în salarii, pensii, spitale, școli și ce-o mai avea nevoie țara asta.
Apropo de confiscările astea definitive, în 2014 DNA-ul şi-a dublat cifra de afaceri, este de departe cea mai eficientă instituţie a României, gradul de încredere al DNA a explodat, condamnările şi arestările merg ca pe bandă rulantă, dar lumea încă le asociază meciurilor politicie. Prea puţini înţeleg că e o mai mare legătură între aceste condamnări şi sărăcia din ţara noastră.

sursa: biziday.ro


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “DNA-ul și-a triplat “cifra de afaceri”

  1. ionas

    DNA va deveni o ramura a economiei nationale, o adevarata industrie. Ceva mai profitabila decit o firma din Sillicon Valley.

    Reply
    • sonay

      nu e made in romania, ca ti-au impus-o altii! u.e. sa zicem asa, adica liga germanica din u.e. !!! sa ne aducem aminte ce era pe vremea puscariasului nastase, cand turnatoarea si puscariasa rodica stanoiu, il intreba pe puscariasul nastase, daca trebuie sa dea drumul la dosare!!!!

      Reply
  2. Petre

    Felicitari Dle Guran ! Ati fost direct si elocvent ! Eu traiesc cu senzatia ca nici intrventiile Dvs. nu sunt valorificate nici macar 10% ! Dar nu vreau sa va dezcurajez, din contra, . Va indemn sa perseverati ! Speranta moare ultima !

    Reply
  3. hoco

    Cu tot respectul, dar nu vad legaturi intre “aceste condamnari”” si saracia din tara noastra.
    Vad in schimb legaturi intre neprinderea si necondamnarea la timp a infractorilor de lux, si saracia din tara noastra.
    Ar mai putea fi si o alta ramura o industriei care ar putea profita ( in conditiile cand lucrurile se vor duce pana la capat, desi eu sunt sceptic), industria constructiilor….de inchisori.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *