Catalin Tolontan

Datoria ziariștilor față de Udrea

Ion Cristoiu și Cătălin Striblea au primit un sms de la Elena Udrea aseară, în timpul emisiunii de la B1 TV. Există siteuri și voci care le cer să predea sms-ul judecătorului, pentru că el ar dovedi că Elena Udrea încalcă interdicția de a discuta cu presa cazurile în care este anchetată.

Cei doi nu au nici o obligație legală de a face asta! Dimpotrivă, au o obligație față de sursa lor Elena Udrea de a nu face asta. Ce le-a comunicat Udrea rămîne între ei. Este o datorie.

Căci sursă, așa cum este definită de legislația europeană a drepturilor omului, desemnează pe oricine vorbește cu presa, nu doar cei care o fac dîndu-ți mailuri sub anonimat. Dacă oamenii nu s-ar simți siguri, n-ar mai vorbi, o spun numeroase decizii ale CEDO.  Iar siguri trebuie să se simtă în orice situație: cînd te trag de mînă și-ți vorbesc pe hol în fața altora, cînd vorbesc într-o pauză de emisiune TV sau cînd comunică fără să-i vadă nimeni.

De ce jurnaliștii au alte obligații decît cetățenii? Uneori, au. De pildă, jurnaliștii nu fac denunțuri penale, cum ne invita acum cîțiva ani președintele Traian Băsescu. Jurnaliștii scriu. Jurnaliștii relatează. Dacă ar face denunțuri, ei s-ar poziționa de partea statului. Dimpotrivă, reporterii pot afla secrete care vădesc infracțiuni și pot fi acuzați de Parchet pentru că le dețin, dar e puțin probabil să fie condamnați. Și, oricum, vor cîștiga la CEDO.

Există un caz de ziariști din UE care au înregistrat curse ilegale de mașini, pentru că fuseseră invitați acolo chiar de către organizatori, și ale căror laptopuri au fost confiscate de poliție în razia care a urmat. Poliția a intervenit legitim, căci aflase că un infractor urmărit în cazuri mai grave apăruse și el acolo. Și a vrut să vadă pozele fotoreporterilor. Legitim era însă și interesul redactorilor de a-și proteja pozele.

Iar poliția și procurorii au pierdut în instanță, căci cum altfel ar fi putut să relateze jurnaliștii despre cursele ilegale decît dacă cei de acolo ar fi avut încredere că nu sînt turnați?!

Multe cazuri interesante sînt în volumul intitulat ”Limitele libertății de exprimare. Politicieni, jurnaliști, magistrați”, al judecătorilor Vasile Bozeșan, Dragoș Călin, Florin Mihăiță, Ionuț Militaru și al avocatulDorin Pană, apărut la Editura Hamangiu în septembrie 2014.

Citește continuarea pe Tolo.ro


Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Datoria ziariștilor față de Udrea

  1. barbu brailoiu

    în principiu, are dreptate semnatarul.
    dar telefonul elenei udrea ar fi trebuit să fie pus sub urmărire!
    şi dacă dumneaei a folosit un alt telefon – asta la ce se încadrează?

    Reply
  2. parker

    Au aparut articole in unele ziare in care erau demascati ziaristii si personae din TV care s-au facut “pres” pt Udrea.Abia atunci am inteles de ce Udrea apare f des la B1,de ce dl Cristoiu este mereu present zambind satisfacut, si de ce acelasi ziarist ii ia apararea in toate articolele scrise si vede numai conspiratii ale binomului impotriva cinstitei Udrea. Pt ca am indraznit sa o critic in comentariile ziarelor si chiar pe facebookul ei, Udrea mi-a blocat accesul. Acolo sunt numai cuvinte de lauda.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *