Mihai Tănase

Cum încearcă ministrul Educației să pună transportul elevilor pe butuci

Discuția despre cum ajung elevii la școală se află în spațiul public de aproximativ 8 ani de zile, atât pe plan legislativ, cât și pe plan administrativ. În ultima perioadă, însă, în urma adoptării Legii nr. 226/2020, situația era clarificată. Această liniște a fost puternic zdruncinată în momentul în care Ministrul Educației a anunțat că vrea să ia dreptul elevilor la transport județean gratuit. În acest articol îmi propun să traduc discuțiile din spațiul public astfel încât tu, fie că ești elev, părinte sau pur și simplu persoană interesată, să afli necunoscutele din această ecuație.

Transportul județean al elevilor este o problemă atât de importantă tocmai pentru că influențează în mod direct rata abandonului școlar din România. Din această perspectivă, statul este în mod direct responsabil să se ocupe ca principiul învățământului gratuit, prevăzut de art. 32 alin. (4) din Constituția României să fie respectat.

De-a lungul timpului, respectarea acestei obligații a statului a fost văzută din două perspective, pe care le voi dezvolta în cele ce urmează:

  1. Elevul își achiziționează abonamentul din banii săi, urmând să îi primească înapoi de la școală sub forma unui decont
  2. Elevul ia abonamentul în mod gratuit de la firma de transport, urmând ca operatorul de transport să își recupereze banii de la autorități.

Varianta 1

Această „soluție” a fost pusă în practică într-un mod greșit de către guvernanți în perioada 2013-2020. Mai exact, statul se făcea că plătește când, în realitate, nu plătea elevilor decât maximum 50-60% din prețul abonamentelor. Cum, vă întrebați?

Ca să reducă semnificativ cheltuielile din bugetul Ministerului Educației, un funcționar care se află în instituție de mai bine de 20 de ani a venit cu ideea ca statul să deconteze parțial naveta elevilor, pentru a obliga firmele de transport să scadă prețurile. Așa a apărut OG nr. 29/2013, promovată la acel moment de ministrul Remus Pricopie, care la art. 15 prevedea:

Decontarea abonamentelor de transport emise de operatorii de transport rutier, pentru facilităţile de transport acordate elevilor, prevăzute la art. 84 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se asigură la nivelul acestora, dar nu mai mult de 26 lei/abonament/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 26 de lei/abonament/luna se suplimentează cu 2 lei pentru fiecare kilometru, dar nu mai mult decât valoarea abonamentului lunar.”

E important de reținut această formulă 26 lei pe 3 km și 2 lei pe ceea ce depășește.

În mod evident, ministrul Pricopie se lăuda la acel moment cu soluția lui:

Totuși, reprezentanții elevilor, în special Asociația Elevilor din Constanța, au criticat măsura și s-au luptat timp de 3 ani împotriva acestei ordonanțe a Guvernului.

Pe atunci, Raluca Turcan, cea care era responsabilă în PDL/PNL de educație, a susținut demersurile elevilor și a introdus propuneri legislative în Parlament de abrogare a art. 15 din OG 29/2013.

În 2016, când PNL deja făcea parte din Guvernul “tehnocrat”, Raluca Turcan anunța rezolva problemei. Soluția Guvernului “tehnocrat” a fost una și mai dezastruoasă. Astfel, la distanță de 3 ani, același funcționar care a creat problema inițială a ales să o înrăutățească  și să mute plafonul de la școli către firmele de transport. El voia ca ministerul să oblige firmele de transport să dea abonamente pentru elevi la un preț maxim (în practică, prețul pe care Ministerul era dispus să-l plătească). Așa au apărut OUG 69/2016 și HG 863/2016, care prevedeau un tarif maximal de 10 lei pentru 3 km și încă 3 lei pentru fiecare kilometru în plus.

Problema acestor reglementări este că ele nu aveau nicio bază economică sau juridică, fiind stabilite din pix.

O altă chestiune de care autoritățile nu au ținut cont este legislația europeană în domeniu, mai exact art. 3 al Regulamentul nr. 1370/2007 al Parlamentului European și Consiliului, care permite instituirea unei astfel de obligații, în anumite condiții:

„(…) autoritatea competentă compensează operatorii de serviciu public pentru efectul financiar net, pozitiv sau negativ, exercitat asupra costurilor ocazionate și asupra veniturilor generate de respectarea obligațiilor tarifare stabilite prin intermediul normelor generale într-o manieră care să evite compensarea în exces”

Ce înseamnă asta, mai exact?

Statul poate să impună tarife maximale prin norme generale (legi, hotărâri de Guvern, etc.), dar trebuie să găsească o modalitate prin care să dea firmelor de transport banii pe care acestea îi pierd. Fiind vorba de tarife maximale mai mici decât cele practicate de operatori, ele erau de multe ori sub costul de funcționare a firmei.

Spre exemplu, dacă un operator vinde un abonament cu 200 lei/lună în general (bazat pe costurile sale reale), iar conform metodei de calcul a statului român acesta este obligat să îl vândă cu 90 lei pentru elevi, statul trebuie să dea operatorului acei 110 lei înapoi sau o altă sumă asemănătoare care rezultă din calculele economice.

Ministerul Educației, însă, nu a dorit să dea banii operatorilor de transport și nici nu avea cum. Astfel, deși în teorie ei au fost obligați prin OUG 69/2016 să dea abonamente mai ieftine, respectarea acestei obligații ar fi însemnat pierderi foarte mari. Din acest motiv, aceștia au ignorat legea, elevii fiind nevoiți să plătească, conform exemplului nostru, 200 lei pe abonament.

Aici au apărut două probleme. Școlile fie nu au decontat deloc, pe ideea că abonamentul nu respectă tarifele maximale, fie au decontat la plafonul stabilit prin tarifele maximale. Cine a pierdut? Elevii, care până la urmă, nu au mai putut ajunge la școală.

Decidenții s-au prefăcut legați la ochi timp de 4 ani, afirmând în sus și în jos că tarifele maximale sunt respectate, în timp ce atât școlile cât și firmele de transport le explicau că nu este așa.

În realitate, elevii luau un abonament cu 200 lei, iar școlile nu decontau decât 90 lei sau deloc, suma prevăzută în HG 836/2016.

Varianta 2

Această variantă este una agreată inclusiv de alte state europene, dar care nu a fost pusă în practică niciodată în România, sau cel puțin nu în totalitate. Ca să înțelegem ce presupune ea trebuie să ne aplecăm asupra sintagmei „serviciu public”

Serviciul public (sau de interes economic general, cum îl definește legislația europeană și este cazul aici), este acel serviciu pentru asigurarea căruia statul se implică în mod direct prin resursele publice, astfel încât să fie accesibil tuturor.

Spre exemplu, pentru că este foarte important ca mobilitatea într-un județ să fie asigurată, consiliile județene pot defini serviciul de transport ca fiind de interes economic general. Mai exact, Consiliul Județean poate să dea bani firmelor de transport prin intermediul unor contracte, în schimbul îndeplinirii unor anumite obligații, precum vânzarea abonamentelor către elevi cu o reducere sau chiar gratuit.

În momentul de față, transportul județean este reglementat în România ca serviciu public și a avut tot timpul această reglementare, cu excepția unei scurte perioade când OUG nr. 51/2019 a fost în vigoare. OUG nr. 51/2019 a fost respinsă în Parlament, tot ca urmare a presiunilor reprezentanților elevilor și a tragediei din Caracal.

Fuga autorităților de respectarea legii

Legea 226/2020 a modificat Legea educației nr. 1/2011 în sensul acordării gratuității pentru elevi pentru toate categoriile de transport, inclusiv cel județean. Astfel, elevul nu mai era o parte a ecuației. El își lua abonamentul gratuit, iar apoi firma de transport urma să își recupereze banii de la consiliul județean. Astfel, transportul pentru elevi era asigurat într-un mod simplu și, mai ales, legal. Legea nr. 226/2020 a venit să corecteze OUG nr. 70/2020 care fusese dat pe repede înainte și care făcuse transportul gratuit al elevilor să fie blocat, din cauza unui mecanism defectuos și birocratic.

Banii pentru aceste cheltuieli urmau să vină din bugetul de stat. La întocmirea bugetului pe anul acesta, totuși, Ministerul Educației a refuzat să aloce bani pentru asigurarea gratuității elevilor, așa cum este obligat de art. 84 alin. (1^1) din Legea educației naționale:

„(1^1) În vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ-teritoriale.”

Pentru ca fapta lor să nu aibă consecințe, decidenții din Ministerul Educației au hotărât să modifice și legea. Au pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență pe care urmează să îl analizăm în cele ce urmează:

Prima prevedere a proiectului modifică art. 84 din Legea educației, eliminând sintagma „județeanși, implicit, dreptul elevilor la gratuitate pentru acest tip de transport:

„(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, beneficiază gratuit de servicii publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, precum și transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.”

Pentru acest tip de transport, Guvernul a ales să se întoarcă la vechile obiceiuri, mai exact la Varianta 1, explicată mai sus, așa cum reiese din textul proiectului. Astfel, articolului 84 îi sunt adăugate două noi alineate care prevăd că elevilor li se decontează cheltuielile de transport, dar, așa cum prevede forma din proiect a modificării art. 84, alin. (3), din Legea educației, „nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 30 de lei /lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.”

Deci, după ce Guvernul României și-a anulat propriile ordonanțe, admițând că ele au fost proaste, inaplicabile, contrare normelor europene, acum vrea să se întoarcă de unde a plecat, fără absolut nicio justificare.

Astfel, fără nicio motivație reală în afară de dorința de a aloca mai puțini bani pentru elevi, dacă această ordonanță va fi adoptată, elevii își vor primi din nou doar o mică parte din banii plătiți pe abonamente.

Un exemplu reprezentativ, invocat și de Ministerul Educației în comunicatul de presă remis astăzi, este traseul Constanța-Cumpăna. Traseul are 11 km, și nu 6 cum în mod fals a prezentat ministerul, iar prețul unui “abonament” este 170 lei. Din calculul ministerului, elevii ar trebui să primească 30 lei pentru primii 3 km + încă 24 lei pentru ceilalți 8. În total, valoarea decontată este de 54 lei, reprezentând aproximativ 30% din valoarea “abonamentului”.

Ordonanța pe care o pregătește Ministerul Educației contravine unei decizii a Curții Constituționale

Un alt aspect de menționat este că, deși Curtea Constituțională a statuat prin decizia nr. 676/2019 neconstituționalitatea decontării navetei elevilor doar pe bază de abonament, proiectul de OUG propus de Ministerul Educației tinde să creeze aceeași situație. Mai exact, la art. 84, alin. (3) din forma ce se dorește adoptată, este prevăzut că „(3) Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilitățile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (2), se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare (…)”

În acest caz, deși nu este precizată sintagma „pe bază de abonament”, proiectul propus sugerează același lucru, în total dezacord cu decizia CCR. Acest lucru reprezintă o discriminare, conform Curții Constituționale, având în vedere faptul că, în ipoteza în care o firmă de transport nu eliberează „abonamente” sau „documente de transport lunare”, ci doar bilete, elevii nu vor putea beneficia de decontarea cheltuielilor.

Spre exemplu, în județul Constanța, conform hotărârii Consiliului Județean Constanța, tarifele aprobate sunt doar la nivel de bilete. Abonamentele sunt în realitate un pachet de bilete, deci un număr limitat de călătorii. Un abonament, pe de altă parte, înseamnă un număr nelimitat de călătorii într-o anumită perioadă de timp.

Din perspectiva unei persoane care a luptat timp de 2 ani de zile ca problema transportului elevilor să fie rezolvată consider că acest proiect nu va duce nicidecum la rezolvarea problemei, ci la crearea unei situații legislative din care elevii nu vor avea decât de pierdut. Din fericire, reprezentanții elevilor au început să întreprindă acțiuni pentru stoparea ordonanței și sper că ele vor rezulta într-o victorie, în ciuda aroganței demonstrate astăzi de ministrul Sorin Cîmpeanu.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Cum încearcă ministrul Educației să pună transportul elevilor pe butuci

  1. Adrian

    trei lei per km e la taxi un pret mare (ce-i drept, doar un drum). deci de socotit la n drumuri dus-intors si nr mediu de pasageri ce performante ar trebui s-aiba mijlocul de transport. pe de alta parte pretul imobilelor va creste in localitatea limitrofa municipiului din exemplul prezentat de vreme ce nu va mai fi practic deosebire dpdv al accesului la un anumit tip de educatie si nu numai(stil de viata), nu neaparat „mai buna|e”, dar posibil altfel. aceasta „omogenizare” invederata poate e cauza opozitiei. de intrebat si ise. a se vedea si https://pulchra-schools.eu/

    Reply
  2. para

    Faina demonstratie !

    Un ministru slab care nu stie sa ceara nu va primi in veci banii de care in ultima instanta au nevoie elevii si studentii. Ar putea in schimb sa gestioneze rational ceea ce are sau sa delege asta unui cap mai limpede.
    Gestionare inseamna compromis, deci ministrul nu are teoretic mare lucru de pierdut. Cu o exceptie insa:
    – in ipoteza in care ministerul ar propune reducerea finantarii invatamantului public pana la nivelul clasei a X-a in invatamantul tehnologic cel putin, urmand un model practicat in tari mai prospere din Europa consecintele ar fi urmatoarele:

    1 – reducerea numarului de licee care nu au alta menire decat sa justifice salariile profesorilor, dar care nu sunt capabile sa ofere macar o sansa de 5% celor admis de a absolvi cu un Bac trecut fara fraude. Implicit , reducerea posturilor din aceste licee si inlocuirea presiunilor elevilor cu presiunea sindicalizata a parazitilor sistemului de educatie.
    2 – crearea premizelor ca elevii sa poata opta intre educatia profesionala si cea superioara, eventual cel tarziu de la 14 ani. In perspectiva asta s-ar reduce masiv emigrarea fortei de munca si s-ar umple tara de working class heroes – ceea ce probabil ca nu prea multi politicieni sunt pregatiti sa isi asume pentru ca ar trebui la randul lor sa gandeasca proiecte pe termen lung
    3 – reducerea absolventilor de bac (prin crearea optiunii profesionale cu finalizare la 16 ani) ar determina reducerea locurilor de admitere in universitati si in ultima instanta reforma intregului sistem de invatamant superior national. Candidatii mai putini si mai bine pregatiti nici nu se vor mai uita la optiunile pseudo-academice oferite de universitatile, politehnicile si agronomiile din toata tara. Ce sa vezi, ministrul e fost rector de agronomie – si nu de oriunde, ci de acolo de unde a fost lasat sa fure Puiu Popoviciu. Dar ministrul e model. Taica-su a fost si el (rector).
    4 – cu asa o reforma in mod sigur ca nu are alta sansa decat sa se pensioneze imediat dupa ce paraseste ministerul si sa emigreze in Alaska, pentru ca inapoi la vechiul lui rectorat nu il va mai primi nimeni, asta in cazul in care vechea lui universitate ar mai rezista pe o piata concurentiala transparenta a educatiei.
    5 – mii de dinozauri din invatamantul mediu si superior vor trebui sa paraseasca sistemul fara sa mai aiba cine sa le lipeasca decoratii pe spate. Cei norocosi il vor cauta pe jupan in Alaska, finantandu-si razbunarea cu pensiile speciale pe care si le incaseaza oricum de pe la 40 de ani

    Un patriot probabil ar incerca o schimbare

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *