Complotul de la București

Ascultându-l pe Sorin Grindeanu, mai ales în a doua intervenție din seara de joi, nu poți să nu fi surprins. Politica este în primul rând un fapt de limbaj, un discurs menit să exprime părtiniri și adversități, un discurs care unește și deopotrivă separă și, prin urmare, conține elemente precis identificabile. De pildă cine vorbește despre ”penalii” din politică, se plasează fără echivoc într-o anumită tabără militantă. Cei care evită această exprimare nu pot fi așezați cu toții în aceeași categorie, căci motivele lor sunt foarte diferite și pot ține de precizie, gust sau discernământ, dar unii dintre ei manifestă cu siguranță un partizanat cu semn contrar. Nu veți auzi niciun militant PSD sau ALDE vorbind despre ”penalii” din politică.

Cuvântul ”penali” a devenit o insignă, un element de identificare și tocmai de aceea discursul de joi seară al lui Sorin Grindeanu a fost surprinzător, căci, deși nu a rostit termenul infamant, a făcut aluzie la el. ”Liviu Dragnea se agață de funcție căci crede că asta îl va salva de trecut”, a spus Grindeanu, comițând o aproape-trădare. Nu chiar o trădare de partid în toată puterea cuvântului, deoarece nu a rostit totuși cuvântul care funcționează ca un drapel. Grindeanu s-a oprit la timp. Dacă vorbea de ”penalul Dragnea” despărțirea sa de partid ar fi fost irevocabilă, oricâte declarații de iubire și loialitate ar mai fi făcut. Grindeanu a înțeles că nu atât aluzia la situația judiciară teribilă a lui Liviu Dragnea e lucrul cel mai rău, ci pur și simplu cuvântul ”penal”, care nu este altceva decât drapelul de luptă al manifestației anti-PSD din Piața Victoriei. Ar fi fost ca și cum Sorin Grindeanu ar fi părăsit subit cabinetul, ar fi parcurs culoarele Palatului Victoria și, urmărit de privirile uluite ale gărzilor, ar fi coborât în stradă alăturându-se manifestanților. În orice caz, faptul că s-a apropiat atât de mult de acest termen, așa cum te apropii de o prăpastie simțindu-i forța magnetică, l-a făcut pe Sorin Grindeanu cel puțin suspect de trădare de partid.

Sorin Grindeanu este departe de a fi un orator. Gesturile sale de actor bătrân de bâlci și expresiile chinuite ale feței nu-l pot face cu adevărat simpatic. În treacăt fie spus, deși lumea i-a construit această faimă, nici Crin Antonescu nu era un orator veritabil din cauză că îi lipsea simțul proporțiilor și se lăbărța în digresiuni prea lungi, dar prin comparație cu Grindeanu putea face față unui duel discursiv și putea stârni aplauze. Grindeanu în schimb nu poate miza pe forța discursului, fiind nevoit să recurgă la alt tip de argumente.

Prin urmare în ochii deputaților și senatorilor PSD în mâinile cărora se află soarta acestui conflict, Grindeanu apare ca un trădător pe jumătate sau ca un potențial trădător, dar care mai are încă accesul la resurse, putându-le distribui după preferințe. Câtă vreme trădarea nu este împlinită, aparențele mai pot fi salvate și premierul, strecurându-se pe fâșia strâmtă care-l separă de prăpastie, poate trece drept un salvator. De partea ceealaltă se află un om a cărui loialitate față de partid nu este pusă în discuție, el fiind întrucâtva partidul însuși, dar care greșește tot mai mult și se adâncește în greșeli pe care nu știe cum să le mai repare.

Câtă vreme nu asistăm la o dezbatere politică serioasă care să dea cărțile pe față, psihologia aceasta nebuloasă va avea un cuvânt greu de spus. Într-o ambianță cețoasă de complot, încărcată de tot felul de aluzii și afirmații niciodată duse până la capăt, cu alte cuvinte pe un teren atât de instabil, orice clarificare și orice promisiune cu aer de certitudine vor avea câștig de cauză. Pe de altă parte știm că, în ciuda incertitudinii sale, din teoria complotului nu se poate ieși. Comploturi în istorie au existat (unele sunt chiar glorificate sau măcar reabilitate, așa cum a fost înlăturarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza) și atunci, se întreabă loialii PSD, de ce tocmai acesta nu ar fi adevărat? Un complot își alimentează veridicitatea din faptul că nimeni nu poate dovedi contrariul. Toate acestea ne îndeamnă să credem că lupta va fi extrem de strânsă și va fi în primul rând de ordin psihologic.

Regretabil, din toate acestea lipsesc conceptele politice. Aseară la România TV, un militant PSD bine plasat spunea cu exasperare, și abia după ce fusese provocat cu insistență, că autorii morali ai complotului anti-PSD sunt actorii economici globali care au reacționat negativ când a fost majorat salariul minim pe economie și care ar avea ceva de pierdut dacă vor fi constrânși să plătească un impozit mai mare în țară sau dacă se va constitui un fond suveran de dezvoltare. A spus-o rapid, cu răsuflarea tăiată, parcă împotriva intențiilor sale, dar nu a apucat să termine căci un militant liberal aflat și el în studio i-a tăiat-o scurt și iritat, admonestându-l că îi socotește dușmani ai țării tocmai pe aliații cei mai importanți ai PNL. Liberalul, un cunoscut profesor de istorie, părea ofensat. Se afundase în scaun, îndârjit, ca un om hotărât să-și apere demnitatea. În mod ciudat, exact când era să se înfiripe o discuție politică serioasă, exact atunci când liberalii ar fi putut explica de ce multinaționalele au un rol pozitiv și prin ce sunt aliații PNL, exact atunci când PSD ieșea din tăcerea sa încordată, discuția s-a încheiat.

În primul rând, e regretabil că dezbaterea politică nu se duce în Parlament și că se poartă la televiziune, seară de seară, într-o ambianță complet dezorganizată. Niciun post de televiziune nu va fi vreodată preocupat de altceva decât de spectacol și va neglija cu totul calitatea dezbaterii. În al doilea rând, este regretabilă lipsa de curaj a militanților de la diverse partide în a spune cu limpezime ce gândesc, dar poate mai ales lipsa efortului intelectual de a elabora explicații articulate. Căci dacă PSD nu vorbește decât prin aluzii malițioase despre multinaționale și cel mult prin acuzații izolate este pentru că nu dispune de o teorie și pentru că se bazează doar pe instinct. Numai că nu poți întemeia o politică pe o convingere instinctivă, iar criza PSD este cea mai bună dovadă. Liviu Dragnea și ceilalți militanți loiali ai partidului sunt incapabili să explice de ce ar avea dreptate și de ce Grindeanu ar fi un corp străin. Simptomul cel mai evident al acestei incapacități îl reprezintă conferințele de presă interminabile, în care se vorbește enorm tocmai pentru că nu se poate spune nimic.

Dar Grindeanu face la fel, recurgând la aluzii malițioase despre trecutul lui Dragnea, fiind incapabil să explice de ce alianța cu multinaționalele de care este aluziv acuzat ar fi un lucru dezirabil. Evident, liberalii nu reușesc să facă mai mult decât PSD-ul, complăcându-se în aceeași nebuloasă, cu aerul că nu-i privește sau că se consideră ofensați. Gândirea politică este egală cu zero în România și asta este prima explicație a acestui conflict neînțeles care se desfășoară sub ochii noștri.

Comentariu publicat de Deutsche Welle