Alina Mungiu-Pippidi

Ce se întâmplă la liberali

Nu știu ce mare dramă agită de vreo cîteva zile PNL, dar ca vechi observator neutru al acestui partid, pe care l-am si votat de multe ori, că nu aveam pe cine, o să ofer doar cîteva indicații de interpretare, ca să nu se neliniștească votanții sau iubitorii democrației de partid. Aș vrea să spun în clar că nu mă număr printre ultimii. Cum se organizează partidele e treaba lor, democrația țărilor e una și a organizațiilor e alta. Ca să faci o organizație performantă, că e vorba de o firmă, un partid sau un think-tank, trebuie uneori să folosești stimulente și pedepse care nu au legătură cu felul în care funcționează o democrație națională. Conducerea unei firme nu există ca să fie reprezentativă pentru angajați, ci ca să scoată maximul de potențial din firmă, la fel și partidul. Politica și democrația sînt despre reprezentarea intereselor, viața de partid e despre organizarea lor. A nu se confunda, vă rog. Ca atare, iată cîteva principii simple pentru a înțelege situația de la liberali.

1. Tabăra în care se află Dinu Patriciu nu promovează ce promovăm noi, societatea civilă, indiferent că e în opoziție, sau mai nou în alianță cu Traian Băsescu. În mod tradițional, aripa Patriciu/Cataramă/oameni de afaceri la liberali a fost cea care a cerut privilegii de piață și alte lucruri neeuropene. Faptul că la corul anti-Antonescu se adaugă vocile presei, Patriciu nu e un argument anti-Antonescu, dimpotrivă.

2. Ludovic Orban, atît de guraliv anti-Băsescu pe vremea Alianței DA, nu e mai convingător azi cînd brusc tabăra Băsescu îi găsește calități. El e aceeași persoană care nu se împacă cu alianțele, că sînt de dreapta sau de stînga. Ce alte calități are rămîne de explorat. Eu nu le-am prea băgat de seamă, dar poate nu ajung 20 de ani de studiu.

3. Conducerea decapitată a PNL București, alde Vlad Moisescu și Andrei Chiliman, conținea personaje de care eu am mai scris la vremea Guvernului Tăriceanu. Printre care și pe periculosul om comision, echivalentul lui Micky Șpagă din Guvernul Năstase. Nu are rost să plîngem că nu sînt tratați democratic. Să sperăm că nu pleacă doar un om, ci dispare și practica de a lua comisionul.

4. Cineva l-a uitat pe Varujan Vosganian dîndu-și cu părerea despre dezvoltarea pe deficit, deși trenul european a plecat demult din stație. Oare cînd era ministru de Finanțe și aspira să ajungă comisar European Varujan nu era la curent cu pactul de stabilitate fiscală de la Maastricht? Se poate chiar să nu înțelegi pe ce continent trăiești și care sînt regulile pe care ți le-ai asumat? Ca bonus, vedeți pe siteul romaniacurata.ro conexiunea intre corupție și deficitul fiscal, acel grafic al meu în care țările care satisfac criteriile de la Maastricht sînt cele care controlează corupția, și cele care nu, nu. E o iluzie că deficitul este pentru finanțarea dezvoltării. El este pentru finanțarea corupției.

Pe scurt, liberalii pot evolua numai spre bine având în vedere de unde vin. Propun să îi lăsăm să evolueze fără atâta isterie însoțitoare.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Ce se întâmplă la liberali

  1. Nick Sava

    “Politica și democrația sînt despre reprezentarea intereselor, viața de partid e despre organizarea lor.” Asa e. Dar Istoria o dovedeste: dictatorii s-au ales dintre liderii de partid cu tendinte dictatoriale. Mai ales cind au stiut sa se inconjoare de o “garda personala” de yesmen… Si sa elimine din partid orice voce dizidenta. Pe Basescu il acuzam ca asa a condus PD (PDL) – avem nevoie de unul care il copiaza?

    Reply
  2. Nick Sava

    “Pe scurt, liberalii pot evolua numai spre bine ” Ma cam indoiesc. Si eu sunt un liberal “neutru” :-) Care nu am votat niciodata PNL – pentur ca nu am avut pe cine. La inceput am preferatsa dau votul lui Ratiu, apoi am plecat diin tara, apoi nu am mai votat politician roman (din 2000, mai precis). Cu poilitica actuala socialista, e clar ca nu am cum sa cred intr-o “evolutie spre mai bine”. Putem sa ne convingem cine are dreptate :-) Eu cred ca pe la mijlocul lui 2013 deja o sa vedem…

    Aaaa, apropos, dna Alina Mungiu Pippidi, va multumesc pt promtitudinea cu care mi-ati raspuns la mesajul privat

    Reply
  3. Ceianu Cornelia

    “Nu are rost să plîngem că nu sînt tratați democratic.” – va asumati consecintele pentru ce va fi societeatea romaneasca. In mod similar am auzit pe unii zicand “sa fie dictatura, se va fura mai putin !”ori “sa fie ocupatie straina, vor instaura ordinea si se va fura mai putin !”. Se va fura mai putin. Nu prea va mai fi ce……pamant parjolit pregatit sa astepte pionierii.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *