Rar se întâmplă ca o instituţie publică să ne contacteze pentru că vrea să fie mai transparentă, aşa că atunci când Consiliul Judeţean Călăraşi ne-a invitat să le fim parteneri într-un proiect de etică, transparenţă şi integritate, am profitat de ocazie. Pe 29 martie, am reprezentat SAR la o întâlnire cu reprezentanţi ai CJ Călăraşi, […]
Luni, imediat după ce am aflat că ziarul de precampanie al PSD este distribuit de Poșta Română în baza unei înțelegeri de 925.000 lei, am trimis companiei naționale o solicitare prin care am cerut, în baza Legii 544/2001 a liberului acces la informațiile publice, acest contract.
Federația Elevilor din România, organizație neguvernamentală în curs de constituire cu scopul asumat de a reprezenta în mod independent elevii din întreaga țară, alături de mai multe organizații neguvernamentale din educație printre care și Societatea Academică din România, solicită Guvernului României retragerea Proiectului de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor […]
Dacă am avea un leu pentru fiecare moment în care o persoană ne-a spus “vă luptați degeaba, oricum elevii nu pot schimba nimic”, acum probabil am avea un cont destul de îndestulător. Ei bine, realitatea este însă că în România ultimilor ani elevii au fost principalul vector de schimbare al societății civile în sistemul de educație, […]
Dacă aveți de-a face cu instanțele -și sunt mulți români care au diverse litigii sau dosare-, probabil știți deja cât de anevoiasă este interacțiunea cu acestea mai ales în ceea ce privește depunerea documentelor și consultarea lor. Registraturile sunt mai mereu aglomerate, programul de lucru este restrâns, timpul este mai mereu un inamic, personalul este […]
În primul episod al Ghidului pentru Școli Curate, vă spuneam că finanțarea educației este de trei feluri: de bază (cea care vine direct din bugetul național în funcție de numărul de elevi), complementară (de la autoritățile locale pentru cheltuielile curente) și suplimentară. Ei bine, despre această finanțare suplimentară și totodată inexistentă a învățământului vom vorbi […]
Săptămâna trecută am vorbit despre cum pot elevii și părinții să aducă buna guvernare și transparența în școlile lor, unul dintre instrumente fiind solicitarea informațiilor de interes public. Orice persoană poate cere informații de interes public de la instituțiile statului, în baza Legii nr. 544/2001 a liberului acces la informații publice. Fie că ești elev, […]
Dacă în ultimele două săptămâni am discutat despre finanțarea școlilor și despre cum putem determina împreună majorarea acesteia, în acest episod vom răspunde la o altă întrebare pe care am primit-o de multe ori în ultimul timp: cum putem aduce transparența și buna guvernare în școala noastră? Interesul membrilor comunității școlare este ca bugetul unității […]
Săptămâna trecută am vorbit despre cum sunt finanțate școlile, adică de unde vin banii. Cu toții, cei care am trecut prin sistemul public de educație, știm că atunci când vine vorba de câți bani primește școală este mereu loc de mai bine. Pot face elevii și părinții ceva pentru ca statul să finanțeze educația în […]
Începând cu această săptămână, campania România Curată de monitorizare a achiziţiilor publice va prezenta şi firmele câştigătoare pentru fiecare achiziţie publică. Cele mai mari achiziţii realizate în perioada 11-17 februarie sunt, aşadar, următoarele: Obiectul contractului Valoare atribuită (RON) Autoritatea contractantă Firme câştigătoare Înfiinţare sistem de alimentare cu apă şi canalizare în Lepsa Greşu UAT Tulnici; […]
În cea de-a doua zi a cursului de jurnalism civic organizat de Societatea Academică din România (SAR), cursanții au aflat cum poate cetățeanul să ”miște” instituțiile. În acest sens Andrei Macsut, politolog și cercetător în domeniul politicilor publice, a vorbit despre cum monitorizăm instituțiile publice, în timp ce activistul civic Andreea Petruț le-a dezvăluit cum […]
Cursul de jurnalism civic, susținut de Societatea Academică din România în acest weekend în București, a început astăzi, adunând peste 20 de participanți din toate colțurile țării. Cursanții au venit cu așteptări și cu teme civice diverse: de la poluare, la vaccinare, cheltuirea fără rost a banului public, drepturile femeilor, egalitatea de gen, lipsa de […]
Subiectul bugetului este la modă zilele acestea, așa că echipa Școli curate și-a propus să dea ceața deoparte de pe un subiect arzător: de unde provin banii unei școli? Începând cu anul 2011, de când este în vigoare noua Lege a educației, finanțarea de bază școlilor se face în funcție de numărul de elevi (per […]
România Curată vă prezintă cele mai mari contracte publice atribuite în luna ianuarie 2019. Începând de astăzi, vom monitoriza achizițiile publice în fiecare săptămână și, în fiecare zi de luni, vom întocmi un top al celor mai mari contracte. Topul achizițiilor publice pe luna ianuarie Obiectul contractului Valoare atribuită (RON) Autoritatea contractantă Firme câștigătoare Reparaţie […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.