Daniel Befu

Casa Muhle, pentru salvarea căreia cetățenii Timișoarei au ieșit în stradă, a pierdut războiul cu politicul

Consiliului Județean (CJ) Timiș a respins miercuri propunerea pentru declararea utilităţii publice de interes local a proiectului „Casa Memorială Wilhelm şi Arpad Mühle şi Muzeul Rozelor”. Numărul de voturi pentru a fost doar de 14, în condițiile în care avea nevoie de minim 24 din totalul de 36. Dacă proiectul de hotărâre ar fi trecut, ar fi fost urmat de parcurgerea procedurii de expropiere a imobilului (casa şi teren aferent). Votul negativ din CJ Timiș vine după un vot negativ și în Consiliul Local Timișoara. Asta chiar dacă salvarea Casei Muhle și transformarea ei în muzeu sau centru cultural este una dintre revendicările societății civile din Banat, o cauză care a scos oamenii în stradă.

Titu Bojin, intervievat de România Curată, s-a declarat înainte de ședință ca un oponent al salvării Casei Mühle, motivul său fiind că a ajuns o ruină aflată în stare deplorabilă, care costă enorm și nu-și merită banii, președintele CJ Timiș fiind un veghetor al cheltuielilor făcute cu “chibzuință”: ” Cine nu vrea muzeu în Casa «Mühle»? Dar nu în condiţiile de astăzi şi nu cu banii consiliului judeţean. Dacă asociaţia vrea să facă ceva acolo o să contribuim şi noi cu bani”.

Mai multe detalii despre situația Casei Muhle, aici.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *