Sunt aproape doi ani de când sunt profesoară în sistemul de stat. Am trecut prin două județe, cinci școli și cunosc probabil vreo două sute de profesori și vreo patru sute de elevi. Am asistat la multe discuții în cancelarii. Unele m-au bucurat, altele m-au întristat sau înfuriat.
În ultimii ani am simțit de multe ori cum presa își asumă vocea elevilor și condamnă public abuzurile comise de profesori la catedră. Vuiește furia printre adulți și mă bucur; așa, pic cu pic, se echilibrează rolul profesorului spre unul contemporan.
Dar cine-i vocea profesorilor? Cine condamnă elefantul din cancelarii și din structurile superioare? Cine are curaj să ia preșul, să-l scuture bine și să curețe tot ce s-a ascuns sub el în prea multe zeci de ani?
CE-I UN INSPECTOR? Cea mai elocventă ilustrație societală a unor trenduri stă, de multe ori, în edițiile DEX-ului. În ediția din 1998 un inspector era definit drept „Persoană împuternicită să inspecteze, să controleze activitatea unei persoane, unei instituții etc.” La ediția din 2009, un inspector era doar „Persoană împuternicită să inspecteze.” Desigur, mentalitățile se schimbă mult mai greu decât paginile dicționarului iar reminiscențe vechi se simt, din plin, azi.
Elefantul pe care l-am amintit anterior, care stă nestingherit prin cancelarii, despre care se discută doar între ochi de profesori cu geamurile și ușile închise pentru că „așa-i sistemul”, este despre structurile și, mai precis, oamenii-cangrenă ai sistemului. Doi ani la catedră înseamnă suficient de mult timp cât să pot să mă zburlesc în voie de furie la poveștile auzite despre inspecții regizate, protocoale care trec zeci de metri peste bunul simț, cadouri pretinse de inspectori, abuzuri de putere din partea celor din urmă, și așa mai departe. Sunt convinsă că sunt suficienți inspectori cu coloană vertebrală cât să-mi fie rușine că îndrăznesc să scriu despre ceilalți, fără, dar cred că e necesar să punem pe masă astfel de povești.
Dar gata. Nu mai vreau să aud despre vorbe trimise de inspectori către profesorii pe care-i inspectează cu cadourile pe care le așteaptă. Despre zvonurile că unii „nu primesc decât aur”. Despre alții care, după ce au terminat de inspectat o clasă de elevi, preferă să îl pună pe învățător să-și schimbe sala și să intre următoarea clasă de inspectat, fiindcă îi este prea greu s-o facă el, inspectorul. Despre cum unii inspectori nu vin în inspecție dacă profesorul inspectat nu trimite mașină de taxi să-i ia de unde sunt, să-i ducă la școală și înapoi (ghiciți pe cheltuiala cui). Și să te ții când e cazul de inspecții în afara reședințelor de județ…
Nu mai vreau să aud despre dosare cu te miri ce documente cerute de inspectorat de la un an la altul pentru titularizare și, ulterior, definitivat. Instrucțiunile neclare care îi fac pe profesorii din cancelariile școlilor în care predau să se întrebe unii pe ceilalți „Oare ce trebuie să completez aici?” și să primească ridicări din umeri agitate. Sau, alte absurdități, când inspectoratele cer copii după documente emise de… aceleași inspectorate, cu câteva luni înainte. (Important de menționat este că, desigur, multe dintre documentele cerute vin din Metodologia de mișcare a personalului didactic de la minister și numai o atitudine de întrajutorare a inspectorilor ar face procedurile mai simple. Uneori există; de multe ori, însă, nu.)
Cum îndepărtăm cangrena sistemică? Vorbind. Scrie-ne povestea pe care ai trăit-o sau auzit-o despre situațiile din relația cu inspectoratele care ți-au zburlit părul pe ceafă și dă-ne voie să o povestim, anonim sau nu, într-un articol. Iar dacă vrei să ne spui și ce ar fi putut face mai bine, atât inspectorul despre care ne povestești, cât și instituția în sine, ne-ar ajuta enorm în a ne prinde care sunt nevoile reale de la firul ierbii.
Mi se pare excelent c-am putea deduce/ presupune după lectura textului că eventuale probleme de salarizare au trecut pe un loc codaș sau chiar au dispărut din peisaj.
Nu excludem nicio secundă problemele referitoare la salarizare, mai ales în contextul în care plata acestora se face, mai nou, prin ISJ-uri. De altfel, am tot scris despre ele și am făcut asta chiar de curând: http://www.romaniacurata.ro/?s=salarii
Așadar, vă ascultăm!
First of all, de ce mai discutam despre inspectorate judetene subordonate ministerului daca invatamantul a fost descentralizat? E o utopie! Dar stim de ce: dam fraierilor de primari infrastructura scolara, nu le dam bani suficienti si lasam numirile de directori si functionarasi de control aka cangrenatii de inspectori la minister, adica la politic. Ca sa decida baronul de partid cine si pe unde se angajeaza, cine are voie sa fie director sau nu si totodata ce institutii de invatamant primesc supracontroale.
Hai ca va dau si solutia si, daca nu ma insel, si pe la voi am mai vazut-o: desfiintati inspectoratele, lasati ARACIP sa controleze si consolidati decizia locala (a comunitatii)!
Am fost solicitata sa particip intr-o comisie de examen (din partea parintilor) pentru functia de director de liceu. Am acceptat, m-am invoit de la serviciu, am ajuns la sediul inspectoratului la ora anuntata. Fiind in comisie, trebuia sa particip la toate audierile, nu doar la cea pentru scolala noastra. Profesoara de la noi era programata pe la ora 11! Pe hol, mai erau cateva persoane, din cate am inteles, parinti dar si viitori posibili directori de scoli. In picioare, fara un scaun pe care sa te asezi, fara sa te invite cineva intr-o sala, am asteptat pret de vreo doua ore. Cand am hotarat sa intreb de ce nu incepe examinarea, un domn foarte concentrat pe ecranul calculatorului de pe birou s-a intors spre mine si mi-a aruncat, asa, peste umar: Examenul s-a suspendat, o doamna din comisie e bolnava! ….Deci: daca nu bateam la usa si nu intrebam, puteam sa stau mult si bine pe hol, ca nimeni n-a catadicsit sa-i anunte si pe cei de pe hol. Am plecat spre serviciu, nu inainte de a o suna pe profesoara s-o intreb daca dansa a fost anuntata ca examenul s-a amanat. Nu, nu o anuntase numeni, era deja pe drum spre inspectorat! Poate m-am intins prea mult cu comentariul meu, dar vreau sa stiti ca am fost de-a dreptul infuriata ! Mi s-a parut umilitor cum am fost tratati, cum sunt tratati profesorii, fara pic de respect, fara a ni se cere scuze, cu o aroganta in priviri si in atitudine pe care n-am cum s-o descriu, trebuia sa o fi vazut! Atitudine de VATAF! Poate se gandeste cineva sa desfiinteze structurile astea, anacronice, mostenite de pe vremea lui Dej! Seara buna!
Din cate am observat eu in ultimii ani, de cand am copilul la scoala, aceasta pozitie superioara este intretinuta de cadrele didactice inspectate, in frunte cu conducerea scolilor lor. Inspectiile sunt anuntate din timp, astfel incat la ora respectiva lectia se desfasoara impecabil, cu plan clar, pregatire teoretica evidenta din partea cadrului didactic, materiale didactice, zambet pe buze, atmosfera prietenoasa fata de elevi, fursecuri si alte “atentii” pt inspector etc. Daca aceasta ipocrizie si slugarnicie ar disparea si daca toate cadrele didactice si-ar desfasura la fel de constiincios si civilizat toate orele, si fara martori-inspectori, s-ar schimba si raporturile acestea de forta. Dar ea exista cumva in sangele romanului, nu cred ca va disparea vreodata. Exista si la scolile private, nu numai la cele de Stat. Si are si o parte buna: copiii se bucura atunci cand se anunta vreo inspectie la clasa, pentru ca stiu ca orele acelea vor fi cele mai placute pentru ei, cu grija, atentie si respect din fata omului de la catedra.
Situatia este prezenta peste tot, de la papuasi la eschimosi. In fizica se numeste principiul lui Heisenberg: faptul ca observa ceva duce la schimbarea a ceea ce se observa. Si pe undeva este normal, tinand de politetea elementara cand primesti o vizita anuntata; nu doreste nimeni sa primeasca oaspeti in timpul unei vidanjari. Si in firmele private este la fel cand vin vizite ale clientilor, a celor care aduc banii. Si acolo unii mai distantati de economie se plang de risipa facuta pentru altii, si mai ales ca nu se face risipa pentru ei. La stat, unde economia are alte reguli (iar cheltuielile, mai ales pe seama nervilor personalului, se pot intinde oricat) se cauta obtinerea unui statut. Iar multi profesori ar tine toate orele constiincios si civilizat, daca ar fi lasati. De minorii cu drepturi si cu “voce” in presa, viitori adulti cu drept de vot. Dar fara obligatii “ca doar nu mai suntem la comunisti!”. Evident, de la politete elementara pana la slugarnicie gretoasa, gen simfonia lalelelor, e cale lunga.