Componența a 24 de comisii de specialitate ale Consiliului National de Atestare a Diplomelor, Titlurilor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), din totalul de 35, a fost publicată de Ministerul Educației spre consultare publică. Lista acestora poate fi consultată pe pagina web a Ministerului Educației. Aceasta urmează să fie actualizată în zilele următoare. Orice persoană fizică sau […]
La începutul acestei săptămâni senatorii au adoptat proiectul de Ordonanță de Urgență Nr. 4/2016 care reglementează măsurile antiplagiat, Senatul fiind camera decizională în acest caz, deoarece se modifică o lege organică, Legea educației naționale, nr. 1/2011. În forma actuală, după modificările făcute de Comisia de Învățământ a Senatului, ordonanța produce efecte grave asupra controlului calității […]
Raportul Curții de Conturi despre învățământul superior a fost realizat de către experți străini, care au surprins starea de fapt din universitățile românești: dezastrul și eșecul sistemului universitar. Raportul spune pe șleau ceea ce toată lumea știe, dar ori se ferește să o spună, ori autoritățile se fac că nu văd, în primul rând Ministerul […]
Zilele următoare sunt decisive pentru soarta măsurilor antiplagiat reglementate prin Legea Educației și pentru modalitatea de organizare a școlilor doctorale. Este nevoie să convingem cel puțin 83 de Senatori din cei 165 de membri ai acestei camera, Senatul fiind camera decizională în cazul acestui proiect de lege. Proiectul a fost adoptat deja de Camera Deputaţilor […]
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a anunțat prelungirea perioadei în care specialiștii pot aplica online pentru selecția în comisiile de specialitate ale CNATDCU până în 3 mai 2016, orele 23,59. Cei interesați pot aplica pe platforma Brainmap (https://www.brainmap.ro). Deschiderea contului pe platforma Brainmap durează câteva secunde, fiind necesară o adresă de email și o […]
Comisia de învățământ a Senatului a adoptat Luni o variantă modificată radical a OUG nr. 4/2016 referitoare la organizarea școlilor doctorale și la măsurile antiplagiat. Reprezentantul Ministerului Educației Naționale și Cercetării a declarat că ministrul susține în continuare varianta inițială adoptată de guvern. Ecaterina Andronescu s-a grăbit să o introducă pe ordinea de zi a […]
Pe aplicația EduLeaks a României Curate (http://www.romaniacurata.ro/coalitia-pentru-universitati-curate/eduleaks/) am primit câteva documente care probează abuzurile Doinei Frunzăverde în perioada în care conducea, ca Rector, Universitatea Eftimie Murgu din Reșița. După bunul plac al Rectorului Doina Frunzăverde, profesorii au fost plătiți preferențial pentru plata cu ora: dacă unii primeau și 46 lei pe oră convențională, mulți alții […]
Ordonanța de urgență pentru salarizarea bugetarilor prevede în art. 13, alineatul 1, ca ”Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de salariul de bază/solda de funcție de bază/salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație mai mari cu 15%, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul.” În traducere liberă: poftiți la doctorate […]
În ședința de astăzi (miercuri) a Camerei Deputaților au fost votate în unanimitate excluderea amendamentelor care prevedeau sancțiuni pentru cercetătorii și coordonatorii de doctorat care protejează plagiatul. Deși Ordonanța de Urgență propusă de Ministerul Educației conținea prevederi clare pentru sancționarea cercetătorilor care au încălcat standardele de etică, precum retragerea titlului de conducător de doctorat; retragerea […]
Ai un “prof” care te inspiră? Alianţa Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) îl premiază. Astfel, studenții din România sunt invitaţi să-și nominalizeze cei mai buni profesori pentru titlul de „Profesor Bologna”, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Profesorului Bologna. Până pe 24 aprilie, studenții pot înscrie cadre didactice universitare pe care […]
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a solicitat Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) să adopte o metodologie de finanțare a universităților pentru anul 2016 care să prevadă alocarea de fonduri pentru instituțiile de învățământ superior din România și în funcție de anumiți indicatori calitativi de performanță. Cererea studenţilor vine după ce Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior […]
Consiliul Național al Rectorilor este un organism naţional consultativ, neguvernamental, independent politic şi non-profit, înfiinţat în temeiul OG 26/2000 şi Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011. Pe lângă rolul important pe care îl joacă în conducerea instiutuțiilor de învățământ superior, rectorii universităților, reuniți în cadrul Cadrul Național al Rectorilor (CNR), reprezintă unul dintre cei mai importanți actori din […]
Coaliția pentru Universități Curate invită Consiliul Rectorilor și Academia Română să creeze profiluri publice pe Google Academic pentru toți cercetătorii români și să facă publice cât mai multe lucrări online. Primii trei cercetători în ordine ierarhic superioară a citărilor academice pe specialitate pot forma noul CNATDCU, care va fi astfel redus la sub o sută […]
Universitățile din Iași se confruntă cu o problemă importantă, care e raportată la nivelul întregului mediu universitar din România. Există o lipsă de interes din ce în ce mai mare a tinerilor față de intrarea în sistemul universitar ca profesori. Conform cifrelor solicitate de „România Curată“, universităţile din oraş au procente situate, în medie, în […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.