Societatea Academică din România, sprijinită de partenerii din cadrul Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung din România, a lansat astâzi, 17 decembrie a.c., primul Raport Alternativ privind Programul Național de Educație Remedială. În luna februarie a anului 2021, la un an de când școlile au fost închise pentru prima dată din cauza pandemiei, Ministerul Educației anunța ceea ce se […]
Acceleratorul de implicare civică pentru tineri reprezintă oportunitatea perfectă de a face o diferență cu oameni care vor să facă o diferență. Consider că de astfel de oameni are nevoie un stat, o națiune, o lume întreagă. Schimbarea nu se produce dacă noi stăm și așteptăm ca cineva să facă ceva, ci noi înșine trebuie […]
La începutul anului mi-am propus să descopăr problemele comunității mele şi cum pot să le rezolv, să transmit tinerilor de ce, deşi o problemă nu te afectează pe tine personal, afectează societatea ca întreg şi de ce este nevoie de toate eforturile noastre să găsim o soluţie. Aventura mea a început în luna mai, când […]
Sunt Teo, student în an terminal la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, iar în timpul liber sunt unul dintre liderii #CivicAcc în localitatea din care provin – comuna Străoane, județul Vrancea. În urmă cu 4 luni am aflat de Acceleratorul de Implicare Civică pentru tineri, proiect al Societății Academice din România, desfășurat în parteneriat […]
„Nu avem buget” este propoziția care m-a urmărit mult timp în viață. Este de fapt o propoziție pe care mulți dintre noi o folosim pentru a ne găsi scuze, când de fapt ar trebui să găsim soluții pentru a dispune de acel buget. Am crezut că am scăpat de această expresie, însă astăzi am reîntâlnit-o […]
Într-o conferință județeană a PNL de zilele trecute, președintele Camerei Deputaților făcea următoarea declarație: Inspectoarea școlară generală din Argeș a fost dată afară. Ministrul Educației știa asta, diriginta băiatului meu când el era la un liceu în București, un profesor excepțional și un inspector școlar general excepțional, a fost dată afară după o postare a […]
România Educată? Promite, dar nu livrează. De șapte ani, proiectul prezidențial s-a pierdut într-o negură în care s-au mai putut distinge doar consultările; aceste consultări în care unii așa-ziși experți puteau să facă schimb de numere de telefon cu alții, consultări în care cafeluța și biscuita înlocuiau tandemul soluție – decizie, eminamente necesar pentru o reformă […]
Să fii premier al României, iar în prima vară în fruntea Guvernului să se fi aflat că, la 27 ani (deci în plină maturitate), ai fost prins băut la volan, cu o alcoolemie nu tocmai mică, încarcerat timp de două nopți, pentru ca în primele zile ale toamnei să mergi în fața celor mai buni […]
M-am uitat pe proiectul de HG (inclusiv pe Nota de fundamentare): în aparență – nimic nou: proiectul preia, prescurtat, anumite obiective și măsuri din documentul de viziune (publicat, în iulie, de Administrația Prezidențială), pe care afirmă că îl implementează. Dar cu omisiuni și schimbări, față de varianta inițială. Este foarte interesantă și (psih)analizabilă citirea în […]
Cei trei candidați la președinția USRPLUS, Dan Barna, Dacian Cioloș, respectiv candidatul susținut de grupul reformist de la Brașov, senatorul Irineu Darău, s-au confruntat într-o dezbatere organizată astăzi la Cluj-Napoca. Printre temele dezbătute se numără perspectiva intrării la guvernare a USRPLUS, profilarea partidului drept unul prezidențiabil, reformele administrative, dar și tema anticorupție și lupta pentru […]
În 32 de județe, la concursul pentru ocuparea funcțiilor de coordonatori județeni în cadrul Programului național de educație remedială a fost un candidat pe un loc, care a obținut la proba de dosare 80-90-100 de puncte dintr-un foc. În celelalte cazuri, mai puțin unul (în Timiș), contracandidații s-au retras, iar proba de interviu nu a […]
Am întârziat, puțin, cu un punct de vedere privind proiectul noului regulament de organizare și funcționare al ARACIP, pentru că dl SS Radu Szekely a sărit în apărarea lui – după ce au apărut mai multe critici. Acum este clar care este ”sursa apropiată ARACIP” (SIC!), care trimite unui site cu educație privată în nume, […]
48,47 milioane de euro – atât ne-a oferit Uniunea Europeană pentru a dezvolta un sistem de management educațional digitalizat, accesibil tuturor elevilor, părinților și profesorilor. Proiectul Sistemul informatic de management al școlarității (SIMS – Catalogul Electronic) a fost demarat în anul 2019, când la Ministerul Educației încă patrona Ecaterina Andronescu. Doi ani mai târziu, după doi […]
UPDATE. Drept la replică al Adservio România Având în vedere o serie de afirmații care pot aduce atingere imaginii companiei Adservio, ne vedem nevoiți să aducem câteva precizări care pot oferi perspectiva completă a celor prezentate în articol și care nu lasă loc de „senzațional”. Adservio a fost lansat acum 13 ani. În tot acest […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.