Mihai Goțiu

Avocata Schweighofer, promovată șefă în Guvernul Ciolacu! Acum două săptămâni a cerut, la Tribunal, să ștergem articolul în care anticipam numirea ei

Presa a relatat, de mai multe ori, că Cristina Trăilă a fost susținută de Klaus Iohannis, dar și, mai ales, de fostul președinte PNL Valeriu Stoica, cel care i-a fost și naș de cununie. Foto: Facebook

Presa a relatat, de mai multe ori, că Cristina Trăilă a fost susținută de Klaus Iohannis pentru a prinde o poziție eligibilă pe listele parlamentare ale PNL, dar și, mai ales, de fostul președinte PNL Valeriu Stoica, cel care i-a fost și naș de cununie. Foto: Facebook

În urmă cu o lună, scriam pe România Curată, că avocata Schweighofer, fosta deputată PNL Cristina Trăilă, este favorită să fie numită secretar general al Guvernului Ciolacu. Acum două săptămâni, la Tribunalul București, doamna Trăilă, a solicitat să ștergem articolul în discuție de pe site, pe motiv că i-am leza demnitatea. Astăzi (9 aprilie), conducerea PNL a votat propunerea Cristinei Trăilă în funcția de secretar general în Guvernul Ciolacu (informație transmisă de Libertatea și Hotnews).

Conform algoritmului Coaliției de Guvernare, funcția îi revine PNL, astfel că mai rămâne doar o formalitate ca după ce, ani la rând, ”celebra” companie austriacă a avut o avocată într-o comisie din Parlament decizională pe legile cu impact silvic din major, să aibă, acum, o persoană pe care a plătit-o ca avocată într-o funcție prin care îi vor trece prin mână toate actele Guvernului.

După două mandate de deputată, perioadă în care a câștigat din avocatură de câteva ori mai mult decât din Parlament, Cristina Trăilă a ratat, la sfârșitul anului trecut, un mandat de senatoare în județul Vaslui, unde a fost promovată pe un loc considerat inițial eligibil de către conducerea PNL. De altfel, în procesul în care ne-a dat în judecată pentru că am scris despre cum a influențat legislația cu impact silvic, votând pentru respingerea legii de înființare a ”DNA-ului Pădurilor”, pe 25 martie, la Tribunalul București a cerut ”desființarea” și a articolelor în care am relatat cum a pierdut, într-un mod lamentabil, alegerile de la Vaslui.

În fapt, în urmă cu două săptămâni, avocata Schweighofer a solicitat eliminarea a zeci de articole de pe România Curată și postări de pe Facebook (altele decât cele pe care le-a invocat la începutul procesului). E vorba de articole în care am scris despre tăierile ilegale de păduri, dezbaterile din Parlament pe Codul Silvic, deciziile favorabile hoților de lemne luate de viitorul ei șef direct, Marcel Ciolacu ori mobilizările civice pentru păduri!

Așa ne pregătim pentru procesul cu avocata Schweighofer. Cică nu s-a furat pădurea, iar ”austriecii” sunt niște filantropi cărora nu vrem să le mulțumim pentru binele pe care ni l-au făcut

Practic, ceea ce cere avocata Schweighofer și, în foarte scurt timp, secretarul general al Guvernului Ciolacu, este să nu mai scriem nimic despre ”celebrul” ei client, noul ei șef și lupta pentru stoparea tăierilor ilegale din pădurile României!

A început Procesul Pădurilor din România. Ce a depus la dosar avocata Schweighofer, ce am arătat noi și care a fost prima decizie a Tribunalului București

Va fi un proces lung. Tribunalul a decis amânarea până pe 24 iunie, pentru a avea timp să studieze ce a mai cerut avocata Schweighofer, dar și ce am depus noi, legat de ilegalitățile companiei pe care o reprezintă, tăieri ilegale, lobby, mobilizări civice pentru păduri. Iar faptul că avocata Schweighofer a ajuns în Guvern nu ne intimidează. Dimpotrivă, ne motivează în plus, să câștigăm procesul.

Vă mulțumim, tuturor celor care ați donat până acum pentru susținerea procesului și a luptei pentru pădurile României și vă mulțumim, tuturor celor care veți dona în continuare! Avem nevoie de sprijinul vostru și au nevoie de el și pădurile țării! Mulțumim!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Avocata Schweighofer, promovată șefă în Guvernul Ciolacu! Acum două săptămâni a cerut, la Tribunal, să ștergem articolul în care anticipam numirea ei

  1. tempor1k

    Specificați numărul de dosar (complet), că doar este ceva public, mai vedem și noi ce concluzii „trage” instanța. Un link către vizualizarea publică a dosarului este binevenit căci „întortocheate sunt căile … ” instanțelor de judecată în a pricepe pe unde apar ceva știri.
    Și cu un consum exagerat de bere naturală, „specialiștii” vor găsi forme de a face „găinării” publice: „pretinii știu de ce”

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *