Clădirea Hanului Solacolu, monument istoric aflat la intersecția Căii Moșilor cu Strada Paleologu din Capitală, stă în paragină de aproape zece ani, în prezent existând pericolul să se prăbușească peste trecători. Cum este posibil ca o clădire de patrimoniu să ajungă într-o asemenea situație? Imobilul a fost retrocedat proprietarilor de drept în 2003 după mai […]
Coaliția Natura 2000 România solicită președintelui Klaus Iohannis să trimită spre revizuire Parlamentului proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii vânătorii, adoptat de Camera Deputaților în 25 februarie 2015 și trimisă spre promulgare. Societatea civilă susține că această lege, în forma aprobată, aduce prejudicii grave dreptului de proprietate garantat constituțional în România şi va […]
Curtea de Apel București va decide săptămână viitoare dacă dă undă verde defrişării celor 20.000 mp din Parcul Tineretului ce aparţin Mărioarei Micşunescu. Aceasta a cerut Primăriei Capitalei aviz de defrișare în 2013, însă, cum nu a primit, deoarece terenul se află în parc, s-a adresat instanței și a cerut ca aceasta să oblige municipalitatea […]
După doi ani de discuții, controverese și amânări, Camera Deputaților a adoptat, săptămâna trecută, proiectul de modificare a Codului Silvic, acesta urmând să fie trimis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. Chiar dacă recunoaște existența anumitor îmbunătățiri față de codul anterior, reprezentanții societății civile acuză faptul că au rămas numeroase reglementări controversate, cum ar fi creșterea suprafețelor […]
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, se opune înlocuirii grădinilor de pe Șoseaua Kiseleff nr. 45 cu blocuri. Într-un comunicat de presă, edilul dă vina pentru situaţia creată pe Primăria şi pe Consiliul General ale Municipiului Bucureşti (CGMB). ”Am luat act cu indignare de acțiunea de distrugere a grădinilor-monument istoric «micul Versailles», de pe Șoseaua Kiseleff […]
Copia în miniatură a gradinilor de la Versailles de pe bulevardul Kiselef nr. 45 din București a fost demolată. Lucrările s-au realizat în baza unei autorizaţii de demolare emisă de Primăria Capitalei, iar proprietarul terenului, avocata Lucia Cherecheş, vrea sa construiască în loc un ansamblu de blocuri de trei etaje, pentru care municipalitatea ar fi […]
Un fost ministru al Lucrărilor Publice dă cu Master Plan-urile lui Rus şi Şova de pământ “Actualul ministru a venit anul trecut o dată (cu un Master Plan pentru autostrăzi – n.r.), la începutul anului ăsta o dată și acum o săptămână încă o dată. Păi ce specialiști sunt cei care își permit la o […]
Zeci de bucureșteni au protestat sâmbătă, nemulțumiți de faptul că Primăria Sectorului 6 nu a redeschis Parcul Drumul Taberei, închis de circa 2 ani pentru lucrări de modernizare. Cetățenii s-au plimbat în jurul parcului, au pus panglici negre în semn de doliu și au scandat “Vrem parcul înapoi”. La protest a participat și Şfefan Florescu, […]
Victorie a cetăţenilor de pe Aleea Lunguleţu, din Capitală. În urma protestului de pe 7 februarie 2015, grupul civic „Luptăm pentru Aleea Lungulețu”, care se împotriveşte ridicării unei clădiri de opt etaje la câţiva metri de blocurile lor, a fost în audienţă la primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, iar acesta a promis că va verifica […]
Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat la începutul acestui an bugetul Primăriei pe anul 2015. Instituția va avea de cheltuit în acest an circa 950 milioane lei, dintre care circa 200 milioane lei merg la învățământ, 116 milioane lei pentru întreținerea spațiilor verzi, 150 milioane lei pentru asistenţă socială, 90 milioane lei pentru reabilitare […]
Grupul de inițiativă civică “Cetățean Sector 3” critică în continuare primăria de sector că nu a organizat o dezbatere publică pe proiectul de buget pe anul 2014, iar consilierii locali au luat în râs amendamentele cerute de cetățeni. În plus, aceștia se delimitează de orice acțiune politică. Reacția grupului “Cetățean Sector 3” vine după ce, […]
Consiliul Local Sector 1 a aprobat vineri bugetul pe anul 2015. Astfel, Primăria Sectorului 1 are de cheltuit în 2015 circa 1,1 miliarde lei. Pentru învățământ se duc circa 340 milioane lei, pentru sănătate – 39 milioane lei, pentru asistenţă socială – 113 milioane lei, pentru întreținerea spațiilor verzi și a parcurilor – 106 milione […]
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat la sfârșitul săptămânii trecute exproprierile necesare pentru continuarea lucrărilor la Ciurel, parte a drumului expres spre autostrada A1 care pleacă din Splaiul Independentei și ajunge până la autostrada București-Pitești. Consilierii generali au luat această decizie în condițiile în care un grup de cetățeni din zonă au obţinut […]
Consiliul local Sector 3 a adoptat bugetul pe anul 2015 fără să ţină cont de părerile exprimate de cetățenii din grupul civic Cetățean Sector 3 și fără a organiza o dezbatere publică temeinică, așa cum a cerut acest grup și asociația CeRe. Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a catalogat inițiativa cetățenilor drept una politică și a […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.