Lucian Davidescu

Atenție la economie: Ce a fost mai rău abia urmează!

Parcă trăim anul 2009 din nou: tot gunoiul dosit sub preș ca să fie scuturat în capul nostru după alegeri.

Puțini înțeleg deja cât de gravă este groapa economică în care tocmai am căzut pentru că primul șoc a lovit complet inegal: majoritatea au fost afectați puțin sau deloc, în vreme ce câteva sute de mii de oameni au rămas efectiv fără nici un venit timp de câteva luni – cei care nu aveau contracte de muncă pentru a putea încasa măcar șomajul tehnic. Când se apucă să facă statisticienii mediile lor ponderate, din “totul ca înainte” și răbdat de foame iese că în medie am renunțat fiecare la câte un hamburger pe zi.

Însă nota de plată va veni, inevitabil, pentru toată lumea. Ce s-a pierdut acum în doar câteva ramuri se va rostogoli inevitabil în restul economiei și în finanțele publice pentru destule trimestre de acum încolo. Multe? Puține? Depinde de acum de deciziile de politică economică.

Non-deciziile până una alta, că dezbaterea principală la nivel de guvern pare încă să fie câți consumatori să aibă voie la o masă și al câtelea să se dea doi metri mai în spate. Sau care e riscul de contagiune în sala de păcănele și în alte locuri ale pierzaniei. În vremea asta, economic vorbind, plânge masa.

Deficitul bugetar este estimat oficial să ajungă la 6,7% din PIB, însă prognozele de venituri sunt atât de incerte încât n-ar fi surprinzător nici dacă aterizează până la urmă în jurul unui număr cu două cifre. Deciziile posibile de politică fiscală sunt trei: fie nu faci nimic (de obicei cea mai proastă), fie faci echilibrare contabilă în stil FMI cu creștere de taxe și austeritate (cu consecințe care agravează situația, mai ales dacă decizia este amânată până în ultimul moment), fie ai curajul să adâncești deficitul și mai tare, pentru a stimula economia (cu speranța că e o investiție care va fi recuperată din creșterea ulterioară și cu condiția să aibă cine să-ți dea banii).

Pachetul de stimuli promis de Uniunea Europeană (750 de miliarde de euro din care România ar urma să primească 20 de miliarde gratis și încă 13 miliarde cu dobândă mică) – dacă și când va veni – poate să fie o gură de oxigen care să ne scutească de multe bătăi de cap. Dar am auzit oare pe cineva să zică ce s-a gândit că ar vrea să facă cu banii? Autostrăzi mai repede? Finanțare pentru investiții? Stimulente fiscale / reduceri de taxe? Ceva? Orice? L. Orban: „Este un program fundamental, care va avea efecte extrem de benefice”. Mulțumim din inimă, ce noroc că ne-ați anunțat!

Tot așa, linia de finanțare directă de 4,5 miliarde de euro de la Banca Centrală Europeană este o o plasă de siguranță necesară și care de altfel ar fi trebuit să existe de mult pentru o țară care teoretic este obligată să adere la euro într-un viitor previzibil. Dar în zona asta e cam singura veste bună… Că veni vorba…

În plină controversă dacă Securitatea a colaborat sau nu cu aiatolahul de la BNR

…decizia de politică monetară este probabil cea mai complicată: să ții cursul valutar pe traseul lui totuși predictibil de peste un deceniu sau să-l lași să se ducă unde o știi pentru a mai reduce costurile de finanțare ale economiei. Nu există vreo rețetă științifică aici, orice decizie poate să pice foarte bine sau foarte prost în funcție de o mulțime de alți factori pe care nimeni nu-i poate controla sau anticipa.

Își va reveni industria de la sine după catastrofa din aprilie sau lipsa de comenzi se va prelungi și va decima principalul motor al exporturilor? În cazul din urmă, deprecierea leului se poate arăta necesară sau poate chiar de neevitat. Dar atunci cum vor suporta ratele populația și companiile când cursul euro va fi cu 5 în față? Cât de mare va fi valul de falimente comerciale și personale?

Dintotdeauna răspunsul bun pentru toate aceste întrebări deodată a fost creșterea economică și a veniturilor. Are cineva vreun proiect pentru așa ceva? Asta ar trebui să fie tema campaniei electorale de la toamnă; orice altceva înseamnă doar asomarea oilor înainte de tăiere.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Atenție la economie: Ce a fost mai rău abia urmează!

  1. ionas

    Economistii occidentali prevad o scadere semnificativa a activitatii economice in toata lumea . In Romania, dependenta de economia mondiala va fi la fel.
    In SUA se tiparesc bani masiv. In zona euro ( din care nu facem parte) lucrurile sunt mai complicate, prea multi decidenti.
    Romania va trebui sa isi echibreze deficitul bugetar, sa devalorizeze moneda nationala- curs liber , reforme pentru economisirea banilor ( reduceri de cheltuieli si cresteri de taxe) si eventual un acord cu FMI.

    Reply
  2. marius

    de trei luni asistam inconstienti la desfiintarea sistemelor de invatamint si sanatate, proces ce este in obiectivul puterii sa devina permanent. Sectoare intregi din economie au fost aruncate in haos, falimentul fiind deja declarat pentru o buna parte iar restul urmeaza in maxim o luna sa inchida definitiv.
    2009 a fost o simpla raceala economica fata de cancerul in faza terminala declansat de minciuna pandemica. Marile corporatii o sa iasa marile cistigatoare dupa ce au bagat in faliment omenirea.
    p.s. ca urmare a crahului din 1929 parca a urmat al doilea razboi mondial…

    Reply
  3. HJ

    Pentru ceea ce va veni, cred că nici creșterea veniturilor nu va fi suficient. O mai înțeleaptă măsură ar fi avertizarea populației pentru constituirea unor rezerve de hrană și combustibil, precum și umplerea rezervelor statului. De Euro uitați: e o monedă moartă. Până la resetarea financiară și monetară și stabilirea noilor circuite de curgere a banilor în aceleași vechi buzunare, va fi o perioadă de tranziție deloc blândă. Nici de la cei mari nu trebuie să așteptăm ajutor: tampoanele sunt prin natura lor destinate absorbției șocurilor.
    Când DeutscheBank recomandă băncilor să practice dobânzi negative cu economiile clienților lor, când bani se înmulțesc cu tiparul, nu prin crearea de plusvaloare și creștere economică, când oamenii sunt înlocuiți de roboți, când indicii bursieri au într-o săptămână variații mai mari decât în trei decenii, când 90% din fluxul informațional vărsat de media asupra noastră este minciună și futilitate, când fonduri de investiții și mari intreprinderi cântăresc mai greu decât puterile Europei, etc. etc., la ce să ne așteptăm? La creștere în V? Poate, dar cu vârful în sus.
    Un pic de survivalism nu strică. Când îl văd pe Șică semnând ordonanțe, parcă văd un cimpanzeu cu un brici, venind spre noi. Când lucrurile arată dinamică foarte fluctuantă, prudența e de rigoare. (Întrebați-i pe chinezi, dacă nu credeți.)

    Reply
  4. CMC

    Ne revenim imediat! Guvernul actioneaza:
    “Cine este celebrul consilier al lui Ludovic Orban pe zona jocurilor de noroc
    …Ludovic Orban că a luat decizia deschiderii jocurilor de noroc pentru că este influențat de unul dintre consilierii principali.
    “A anunțat (Guvernul – n.red.) că se redeschid păcănelele. Realitatea: unul din consilierii personali ai lui Ludovic Orban are afaceri cu păcănele”.
    Consilierul este Sorin Constantinescu. Acesta are o carieră de aproape trei decenii in sectorul jocurilor de noroc, in funcții de antreprenor, manager, lider de asociație, cu specializări in combaterea spălării banilor, a fraudelor de acest tip și in studierea și prevenirea dependenței de jocuri de noroc. El a activat foarte intens de-a lungul acestor trei decenii, nu numai ca om de afaceri, ci mai ales ca expert in domeniu.””

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *