”Cu un război în desfășurare în Europa de Est și cu statele europene care susțin oficial Ucraina împotriva Rusiei, întrebarea privind frontiera estică finală a UE devine crucială. Există însă un răspuns obiectiv la această întrebare – unul pe care geografia, dreptul internațional sau știința politică să îl poată oferi pe deplin?”, se întreba, anul trecut, profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi, într-un studiu, publicat în luna octombrie a anului trecut, în Journal of Common Market Studies (JCMS), sub titlul ”Unde ar trebui să se oprească Europa? Construirea Frontierei Estice”.
Ținând cont de contextul internațional creat de întâlnirile Rusia – SUA (foto, sus), respectiv cele ale liderilor europeni, legate de încheierea războiului din Ucraina, studiul este unul cât se poate de actual pentru înțelegerea stării de fapt și a posibilelor soluții. România Curată a obținut acordul Alinei Mungiu-Pippidi, pentru publicarea acestei cercetări, sub titlul ”Unde va fi noua frontieră estică a Europei”, pe care v-o oferim în două episoade, păstrând stilul de citare din jurnalele științifice, cu bibliografia la final (România Curată).
***
Unde va fi noua frontieră estică a Europei?
Lord Curzon, primul gânditor din lume care a dedicat o lucrare integrală granițelor, a remarcat că, până în secolul al XX-lea, majoritatea războaielor izbucniseră din cauza rivalităților privind frontierele de stat, în timp ce motivele mai „personaliste” din trecut – răzbunarea, onoarea, credința – deveniseră vestigii istorice (Lord Curzon, 1907). După zece ani de la prăbușirea Zidului Berlinului, Václav Havel avertiza că este nevoie de o nouă structură, pentru că „frontierele neclare” – „incertitudinea cu privire la locul unde încep entitățile și unde se termină” – au reprezentat cele mai frecvente cauze ale războaielor din secolul al XX-lea (Havel, 2001).
În pofida eforturilor de a le diminua sau elimina, importanța granițelor (imuabile sau mai flexibile) nu a dispărut din Europa contemporană, sediul celui mai ambițios proiect de guvernare supranațională din lume, Uniunea Europeană (UE). Pe de o parte, noile provocări care afectează natura lor fac ca frontierele să revină în forță (Christiansen & Jørgensen, 2000; Zielonka, 2017). Pe de altă parte, vechea înțelegere a granițelor ca demarcație între două state suverane în sistemul european post-westfalian (Starr, 2006, p. 3) a revenit în prim-plan din cauza Brexit-ului, a crizei refugiaților și a invaziei ruse în Ucraina (Bakardjieva Engelbrekt et al., 2024). Cu un război în desfășurare în Europa de Est și cu statele europene care susțin oficial Ucraina împotriva Rusiei, întrebarea privind frontiera estică finală a UE devine crucială. Există însă un răspuns obiectiv la această întrebare – unul pe care geografia, dreptul internațional sau știința politică să îl poată oferi pe deplin?
Și totuși, la douăzeci și cinci de ani de la căderea Zidului Berlinului, UE avea suficiente motive de satisfacție. O simplă privire asupra hărții continentului european (vezi Figura 1 de mai jos) arăta o schimbare remarcabilă de situație între Vestul și Estul continentului. Culorile sovietice, care cuprinseseră Berlinul și ajunseseră la periferia Vienei și a orașului Trieste, au fost înlocuite, în centru, sud și nord, de „culorile UE”. Consecința extinderii UE și NATO spre est a fost însă eliminarea progresivă a teritoriului dintre Fosta Uniune Sovietică (FUS) și UE. Extinderea europeană a împins astfel granița Rusiei mult mai departe spre est și a integrat (sau plănuia să integreze) toată zona dintre aceste frontiere. Pe această cale Europa în extindere s-a întâlnit, în cele din urmă, cu un proces exterior ei, de mare amplitudine – construcția neterminată a statelor și națiunilor din Europa post-comunistă (Roeder, 1999). Această întâlnire este subiectul prezentei lucrări.
Figura 1. Extinderea Uniunii Europene (inclusiv state membre și țări candidate) 1990–2024. Legendă: UE în 1990 este umbrită cu gri; Rusia în 2024 este reprezentată cu negru; Zona hașurată indică „țările de graniță” care au aderat sau au aplicat pentru aderare la UE de la retragerea URSS și de la sfârșitul Războiului Rece până în prezent
Întrebarea privind viitoarea frontieră dintre Europa și Rusia, odată ce spațiul intermediar este înlăturat, a fost rar discutată în dezbaterile publice sau a fost mascată drept întrebare despre extinderea UE. Este posibil ca frontiera pur și simplu să se stabilească acolo unde soarta războiului va determina un armistițiu.
Dar ar reprezenta o asemenea graniță un fundament pentru o pace și o vecinătate durabile sau ar semăna, asemenea multor frontiere provizorii, semințele unui viitor conflict?
Cei mai mulți observatori susțin că conflictul din Orientul Mijlociu nu se va încheia fără o soluție politică agreată: este diferită situația din războiul din Europa de Est? Demarcarea este un proces care trebuie imaginat, dezbătut și negociat (Maier, 2016, p. 477). Pentru a începe să concepem o soluție, e nevoie să înțelegem natura diferențelor dintre cele două părți ale frontierei, precum și modul în care granița este construită de actorii implicați. Acesta trebuie să fie fundamentul oricărei politici cu privire la frontiera de est.
Evident, există mai multe perspective despre cum poate arăta frontiera viitoare. Dar perspectivele diverșilor analiști se pot reduce la un număr restrâns de modele, cu supoziții în mare parte similare despre cauzele problemei, categoria de probleme căreia îi aparține și tipurile de soluții posibile. Asemenea crizei rachetelor din Cuba (Allison, 1969), teoriile actuale despre conflictul de frontieră cu Rusia pot fi mai bine descrise drept modele conceptuale sau paradigme – sisteme de credințe, caracterizate de supoziții asemănătoare, care oferă atât explicații pentru un fenomen, cât și o teorie a schimbării (Kuhn, 1962). Fiind construite și împărtășite social, nu doar de cercul cel mai informat de experți și de decidenți, ci și de media și de publicul larg, ele au totodată la bază și generează la rândul lor reprezentări sociale (Moscovici, 1988).
În noul context al social media, teoriile sunt adesea reduse la ”frames” – cadre mult simplificate de interpretare oferite de creatorii de conținut (din mass-media sau alte surse), care îi ajută pe oameni să ordoneze un șir de evenimente altfel lipsit de sens în tipare cognitive coerente și semnificative (Goffman, 1974, p. 21). Fiecare teorie are propriul său cerc de adepți, care diferă între ei prin nivelul de sofisticare și pasiunea convingerilor.
Fără a pretinde că realizez o meta-analiză completă, în această lucrare trec în revistă paradigmele dominante care modelează felul în care se înțelege în prezent cât de departe spre est se poate întinde UE și ce fel de graniță ar putea rezulta. Voi face o analiză de congruență, precum cea folosită în cazul crizei rachetelor din Cuba, cu mențiunea că paradigmele din relațiile internaționale nu se pot reduce la simple ipoteze (Allison, 1969). Dat fiind că împletesc fapte cu construcții sociale, ele nu pot fi invalidate în întregime, deși pot fi verificate și pot arăta diferențe în explicarea faptelor când vine vorba de cauzele problemei. În ceea ce privește capacitatea lor de a prezice evoluții, acțiunea umană și efectul pe care acestea îl au devin parte și cauză a eventualelor schimbări.
Lord Curzon, vicerege al Indiei pe atunci, trăia cu iluzia – invadând Tibetul în 1903 – că previne o amenințare din partea Rusiei autocratice (Morris, 1978, p. 128). Generalul von Moltke, șef al Statului Major al Armatei Germane în 1914, a declanșat Primul Război Mondial pentru că mobilizarea Rusiei confirma credința sa de lungă durată că Rusia va ataca Germania într-o zi (Clark, 2012). Vladimir Putin și-a exprimat public, de mai multe ori, teama că NATO se apropie prea mult de granița Rusiei, înainte să înlăture el însuși această amenințare invadând Ucraina.
Metafore influente precum „capcana lui Tucidide” se referă la amenințări imaginare sau interpretate greșit, care adesea culminează în războaie reale (Allison, 2017). Deși există suficiente dovezi pentru a verifica fiecare paradigmă până la un anumit punct, susținătorii lor influențează modul în care problema evoluează, devenind adesea profeții auto-împlinite.
Această decizie metodologică – o abordare analitică, bazată atât pe date istorice, cât și statistice – vizează, sper, să reducă distanța dintre diverse discipline ce se ocupă de acest subiect de larg interes. Secțiunea următoare a lucrării va explora prima paradigmă, care încadrează frontiera estică drept o graniță între identitatea europeană și alte identități. A doua paradigmă examinată o vede ca pe o frontieră între democrație și statul de drept, pe de o parte, și autocrație, pe de alta. A treia paradigmă evaluează frontiera estică drept graniță între civilizații, iar cea de-a patra și ultima o consideră terenul unei lupte geopolitice.
Care dintre aceste paradigme, aplicată frontierei estice, ar fi mai potrivită pentru a rezolva problemele și a se încadra mai bine în capacitatea UE de a-și susține și impune frontierele? Această întrebare ar trebui să stea la baza unei analize de politici publice complete în viitor.
Frontiera identităților
Apartenența la identitatea europeană este o condiție oficială pentru aderarea la Uniunea Europeană, așadar ne oferă primul criteriu de examinat. Potrivit articolului 49 din Tratatul de la Maastricht (modificat), orice țară care se consideră europeană (evaluată ca atare de instituțiile UE, desigur) și care are capacitatea de a adopta standardele europene, poate, în principiu, să devină membru al UE (Parlamentul European, 1998). UE își va atinge limitele teritoriale atunci când ultimul astfel de candidat, dispus și capabil, va adera, iar frontiera sa va deveni frontiera UE.
Sloganuri bazate pe identitate au mobilizat taberele pro-aderare încă de la începuturi: Europeismo invocat în Spania sau Wir sind Europa în Austria (Le Gloannec, 2017), înainte de mai recenta „Revoluție a Demnității” din Ucraina.
Totuși, identificarea cu Europa nu este singura identitate socială a europenilor și poate coexista cu cea națională sau chiar cu identități regionale mai restrânse, într-un model de tip „păpuși rusești” (Risse, 2010). În însăși UE, identitatea națională rămâne majoritară, deși 42% dintre europeni declară că dețin ambele identități (Sondaj ARTE – BVA Xsight „Îngrijorări și percepții ale cetățenilor UE”, 2024). Definirea pur sondajistică a identității naționale, chiar și prin Eurobarometrul 508 (2021), poate fi totuși înșelătoare, dat fiind că maghiarii apar ca cei mai înclinați să se simtă „europeni”, iar francezii la polul opus.
Un indicator mai bun al identificării subiective ar putea fi gradul de adeziune la valorile de bază europene. Identitatea europeană se consideră a fi în esență civică, laică și universalistă (tentativele de a o particulariza în Constituția Europeană au eșuat), excluzând naționalismul etnic – ideologia care promovează suprapunerea perfectă între cultură și teritoriu (Gellner, 1994; Mungiu-Pippidi & Krastev, 2004).
Atitudinea față de străini poate servi drept indicator pentru cea din urmă. Un Eurobarometru special (EB 469, 2018) a constatat că, în țările de graniță estică, mai mulți oameni percep migrația ca pe o problemă, spre deosebire de media UE, unde este văzută mai degrabă ca pe o oportunitate. Într-un alt sondaj recent, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia și Estonia se numără printre țările cele mai reticente să primească migranți – însă șapte din zece europeni la nivelul întregii UE împărtășesc aceste opinii, chiar și în țări cu tradiție mai veche de conviețuire față de parohiala Europă de Est (ARTE-BVA-Xsight, 2024). În plus, est-europenii au un nivel mai ridicat de naționalism cultural și o reticență mai mare de a accepta evrei, musulmani sau persoane LGBT ca vecini (Evans & Baronavski, 2018), deși mulți dintre ei se declară, în sondaje, drept „europeni”.
Pe de altă parte, identitatea rușilor a suferit numeroase schimbări în secolul al XX-lea, rămânând însă, în esență, identitatea unor cetățeni ai unui superstat, aproape imperial (Lieven, 1998). Această identitate a inclus mereu o parte „europeană”, însă situația s-a modificat în ultimii cincisprezece ani (Shevtsova, 2010).
În septembrie 2008, 52% dintre ruși considerau Rusia o țară europeană; procentul a scăzut la 37% în 2019 și la 29% în 2021, conform sondajului Centrului independent Levada (2021). Ponderea rușilor care se declară „europeni” a scăzut de la 35% în 2008 la 27% în 2021 (Centrul Levada). În rândul grupului de vârstă 25–39 de ani, 75% nu se consideră europeni. Numărul celor care consideră că Rusia ar trebui să rămână o „superputere” a crescut de la 72% în aprilie 1992 la 88% în noiembrie 2018 (Centrul Levada, 2019). De la începutul conflictului din Ucraina, doar 16% dintre ruși mai au o părere favorabilă despre Europa, atitudinile pozitive față de China și Iran crescând vertiginos (Centrul Levada, 2022). Această tendință negativă apare și în Figura 2: în 2003, opiniile pozitive despre Europa atingeau aproape 80%, înainte de declin (Centrul Levada, 2023).
Figura 2. Cum s-au îndepărtat Europa și Rusia. Sursă: Sondajul Centrului Levada „Relații internaționale: Evaluările din mai 2023” Legendă: Atitudinile față de Uniunea Europeană în rândul rușilor, în decursul a douăzeci de ani (în procente din eșantionul total)
Cum și-au dobândit țările aflate la granița estică propria identitate europeană? Europa de Est a fost, în mod tradițional, în sfera de influență a marilor puteri, chiar înainte de a fi ocupată de naziști și de de sovietici. Ca regulă, marile cauze ale politicii acestor națiuni mici au venit întotdeauna dinafara propriilor granițe (Moore, 1993).
După cum argumentează Larry Wolff (1994), călătorii și geografi iluminiști au exagerat atât asemănările, cât și diferențele pentru a înfățișa întregul mozaic de la periferia Europei drept o „periferie slavă”, „inventând” astfel Europa de Est. Teritoriile situate la est de imperiile german și habsburgic au fost, din vechime, o constelație etnică foarte diversă – grupuri slave, dar și maghiare, românești, evreiești, turce și central-asiatice.
Alianțele și loialitățile s-au modificat constant de-a lungul secolelor. În imaginarul occidental, Estul a fost văzut secole de-a rândul drept ținut al „barbarilor”, cu papii de la Roma încercând să organizeze cruciade atât în scop de convertire (și, implicit, cucerire), cât și de eliberare (Briedis, 2012, p. 27). Iluminismul (cu figuri ca Voltaire și Diderot) a prezentat întreaga regiune de frontieră drept un spațiu aproape gol, disponibil pentru modernizare și europenizare, scos din miticele Scythia și Sarmatia (Wolff, 1994, pp. 220–35, 257–63).
De partea cealaltă, rușii, din timpul și după Petru cel Mare, se considerau „europenizatorii” regiunilor recucerite de la Imperiul Otoman (Wolff, 1994; Figes, 2010, pp. 18–19). Când au cucerit țărmul nordic al Mării Negre în secolul al XVIII-lea, rușii au eliminat denumirile turcești și au revenit la cele bizantine sau chiar latine, dinaintea perioadei otomane și tătare, în efortul de a reconstitui un fundal mai european (Durand, 2022). Cei mai dinamici „gardieni” ai Europei Occidentale, care au luptat pentru a controla și influența frontiera estică a Europei în epoca premodernă, urmărindu-și propriile interese, au fost Habsburgii (McNeill, 1964).
După căderea imperiilor și după cele două războaie mondiale, a apărut o altă identitate, în opoziție cu comunismul: cea a „Europei Centrale”. Intelectualii și dizidenții est-europeni au reînviat-o drept instrument anticomunist. Eseul lui Milan Kundera din 1983, „Tragedia Europei Centrale”, reeditat în 2023 de Faber sub titlul sugestiv „Kidnapped West” („Occident răpit”), definește întreaga regiune ca pe o zonă de graniță: „Ce este Europa Centrală? O zonă nesigură de națiuni mici între Rusia și Germania... [cu] o viziune întemeiată pe o neîncredere adâncă în istorie” (2023, p. 55). Comunitățile din această parte a lumii împărtășeau o teamă de a fi șterse de pe hartă, în urma traumelor istorice, și au văzut în UE singura identitate care le permitea să-și păstreze propriile națiuni într-un context cu vecini puternici.
Mai mult, frontierele politice nu definesc de facto Europa Centrală: ele sunt, spune Kundera, „mereu neautentice, impuse de invazii, cuceriri și ocupații” (2023, p. 57). Savantul specializat în naționalism, Ernest Gellner (1994), a numit acest spațiu „al treilea fus orar” al Europei, situat „la est de Trieste”. Pentru că Uniunea Sovietică a înghețat, timp de jumătate de secol, procesele de asimilare specifice Europei Occidentale, Gellner a avertizat că aceste noi națiuni, odată recâștigate, aveau nevoie de inginerie culturală și politică pentru a-și putea consolida statele; războaiele iugoslave i-au dat, ulterior, dreptate (1994).
Per total, naționalismul a jucat un rol mai important decât se admite frecvent în prăbușirea Uniunii Sovietice și a blocului estic (Bunce, 1999; Beissinger, 2009; Plokhy, 2017). Atât cetățenii de rând, cât și elitele – inclusiv cele comuniste – din Europa de Est, Balcani și fosta Uniune Sovietică au folosit libertatea adusă de perestroika în vederea afirmării identităților naționale. După ample mitinguri prin care se cerea recunoașterea limbilor naționale și retragerea limbii ruse din statutul de limbă oficială unică, s-a ajuns rapid și la contestarea frontierelor. În februarie 1988, regiunea Nagorno-Karabah din Azerbaidjanul sovietic a votat să se desprindă și să adere la Armenia sovietică. În iunie 1988, Estonia sovietică și-a restaurat drapelul pre-sovietic, a declarat estona limbă oficială și a stabilit supremația legislației estone asupra celei sovietice. Republicile sovietice apropiate de Rusia au urmat același model.
Istoricii ruși au încercat, vreme de două sute de ani, să demonstreze că rușii, ucrainenii și belarușii reprezintă, de fapt, o singură națiune, născută din aceeași matrice a Rusiei kievene, divizată doar de evenimente istorice. Mulți istorici ucraineni (mai puțin cei belaruși) au mers în sens opus, susținând întâietatea ucraineană asupra statului medieval comun și afirmând că Ucraina este în esență „europeană”, în vreme ce Rusia ar fi „asiatică” (Wilson, 2000; Plokhy, 2023). Primul premier necomunist al Estoniei, Mart Laar, era el însuși istoric, cercetător al identității estone.
Dezintegrarea FUS (Fostei Uniuni Sovietice) risca să fie la fel de sângeroasă precum cea a Iugoslaviei. Totuși, a fost mai puțin violentă, deși ambele foste federații comuniste aveau o structură etno-federală, cu frontiere interne imprecise. Acest lucru s-a dovedit o capcană, pentru că mișcările secesioniste puteau apela la aparatul administrativ deja existent, fără să negocieze frontierele, însă confruntându-se și cu minorități proprii (Bunce, 1999). În momentul în care rusa și-a pierdut statutul de limbă oficială, diverse comunități locale, care se trezeau dintr-o dată minoritare în noile state naționale, s-au simțit amenințate (King, 2001). Câteva conflicte au izbucnit în fostele republici sovietice și în Federația Rusă însăși – deseori (dar nu întotdeauna) instigate de Moscova. În fosta Iugoslavie, conflictele au fost deschise și au necesitat intervenția occidentală pentru a fi calmate (situație pe care rușii au considerat-o o încălcare a dreptului internațional). În FUS, conflictele au rămas „înghețate” după ciocniri inițiale, fără a dispărea, dat fiind că principala cauză care prezice un conflict etnic viitor este existența unuia precedent (Forbes, 1997).
Reinventarea statelor naționale a însemnat și că un număr considerabil de etnici ruși (25–30 de milioane) au rămas în așa-numita „vecinătate imediată” (near abroad), dincolo de noile granițe. Cu excepția unor regiuni separatiste pe care nici măcar Rusia nu le-a recunoscut oficial, vorbitorii de limbă rusă nu au reprezentat totuși un pericol serios pentru statele succesoare. La treizeci de ani de la dobândirea independenței, în statele baltice mulți dintre acești vorbitori de limbă rusă (sosiți în perioada sovietică) nu dețin încă cetățenie deplină (deci nu pot vota nici la alegerile naționale, nici la cele europene), potrivit UNHCR (2024): 61.000 de persoane (4,5% din total) în Estonia și 175.000 (9% din populație) în Letonia (POLITICO, 2024).
Având această istorie în spate, noile țări candidate la aderare – Ucraina, Moldova și Georgia – se confruntă cu teritorii disputate, dar și cu o identitate controversată. Plokhy (2023) arată că pierderile teritoriale din 2014 au consolidat o Ucraină mai naționalistă, pentru că centrul de greutate al vorbitorilor de rusă, simpatizanți ai Rusiei (care câștigaseră mai multe alegeri la nivel național), a rămas în Crimeea (majoritar rusă) și în Donbas. În Moldova și Ucraina, forțele politice pro-UE au câștigat alegerile după Revoluția Demnității din 2014, iar în Georgia partidele principale au fost întotdeauna pro-UE, deși segmente importante din societate rămân loiale Moscovei. În afară de populația rusă, găgăuzii, abhazii și osetinii declară mai degrabă o simpatie pentru Rusia, nu pentru Europa. Așadar, nu există un fir narativ simplu al identității europene în Est, ci mai degrabă un proces de desprindere de Rusia.
Partea a doua a studiului, mai jos. În cadrul celei de-a doua părți vor fi abordate Frontiera Democrației, Frontiera și Frontiera Civilizațiilor și Frontiera Realismului, dar și alegerile pe care le are și le poate face Europa.
Alina Mungiu-Pippidi: Unde va fi noua frontieră a Europei (II)
Bibliografie
Allison, G. (2017) ‘The Thucydides Trap’. Foreign Policy, Vol. 9, No. 6, pp. 73–80.
Allison, G.T. (1969) ‘Conceptual Models and the Cuban Missile Crisis’. American Political Science Review, Vol. 63, No. 3, pp. 689–718.
Applebaum, A. (2024) How Ukraine Must Change If It Wants to Win | The Atlantic Column, Anne Applebaum, 9 January. Available from: https://www.anneapplebaum.com/2024/01/09/how-ukraine-must-change-if-it-wants-to-win/ [Accessed 11th August 2024].
ARTE – BVA Xsight Survey. (2024) Concerns and Perceptions of EU Citizens. Available from: https://www.arte.tv/sites/corporate/files/concerns-and-global-perception-of-the-eu-citizens.pdf . [Accessed 13th August 2024].
Baban, I. (2015) The Transnistrian Conflict in the Context of the Ukrainian Crisis. Research Division – NATO Defense College, (No. 122), 1–12.
Bachega, H. (2023) Ukraine War: Orthodox Clerics Say They Will Not Leave Kyiv Monastery. BBC News, 29 March. Available from: https://www.bbc.com/news/world-europe-65117269 [Accessed 13th August 2024].
Bakardjieva Engelbrekt, A., Ekman, P., Michalski, A. and Oxelheim, L. (2024) The Borders of the European Union in a Conflictual World: Interdisciplinary European Studies (Springer Nature), 288.
Bechev, D. (2024) Can EU Enlargement Work? Carnegie Endowment for International Peace. Available from: https://carnegieendowment.org/research/2024/06/can-eu-enlargement-work?lang=en [Accessed 13th August 2024].
Becuwe, N. and Baneth, O. (2021) Special Eurobarometer 508 on Values and Identities of EU Citizens. Publications Office of the European Union. Available from: https://data.europa.eu/doi/10.2760/206143 [Accessed 15th September 2024].
Beissinger, M.R. (2009) ‘Nationalism and the Collapse of Soviet Communism’. Contemporary European History, Vol. 18, No. 3, pp. 331–347.
Briedis, L. (2012) Vilnius: City of Strangers Baltos lankos.
Brzezinski, Z. (1998) ‘NATO: The Dilemmas of Expansion’. The National Interest, Vol. 53, pp. 13–17.
Bugajski, J. (2010) Georgian Lessons: Conflicting Russian and Western Interests in the Wider Europe (CSIS).
Bunce, V. (1985) ‘The Empire Strikes Back: The Evolution of the Eastern Bloc from a Soviet Asset to a Soviet Liability’. International Organization, Vol. 39, No. 1, pp. 1–46.
Bunce, V. (1999) Subversive Institutions: The Design and the Destruction of Socialism and the State ( 1st edition) (Cambridge University Press).
Burke, E. (2015) ‘ The Writings and Speeches of Edmund Burke’. In P.J. Marshall, D.C. Bryant and W.B. Todd (eds) Vol. 4: Party, Parliament, and the Dividing of the Whigs: 1780–1794 (Oxford University Press).
Carrère d’Encausse, H.C. (2010) La Russie entre deux mondes (Fayard).
Christiansen, T. and Jørgensen, K.E. (2000) ‘Transnational Governance “Above” and “Below” the State: The Changing Nature of Borders in the New Europe’. Regional & Federal Studies, Vol. 10, No. 2, pp. 62–77.
Clark, C. (2012) The Sleepwalkers: How Europe Went to War in 1914 (London: Allen Lane).
Cobden, R. (1854) Russia and the Eastern Question (J.P. Jewett).
Corruption Risk Forecast. (n.d.) Corruption Risk: Russian Federation vs Ukraine. Available from: https://www.corruptionrisk.org/country-vs/?country1=RUS&country2=UKR [Accessed 17th September 2024].
Costa, O., Schwarzer, D., Berès, P. et al. (2023) Sailing on High Seas: Reforming and Enlarging the EU for the 21st Century (Paris-Berlin: Report of the Franco-German Working Group on EU Institutional Reform), 1–60 Available from: https://www.politico.eu/wp-content/uploads/2023/09/19/Paper-EU-reform.pdf .
Council of Europe. (2022) Russia ceases to be party to the European Convention on Human Rights. Available from: https://www.coe.int/en/web/portal/-/russia-ceases-to-be-party-to-the-european-convention-on-human-rights [Accessed 13th August 2024].
Curzon, L. (1907) The Romanes Lecture, 1907. Frontiers (Oxford: Clarendom Press).
De Stefano, C. (2023) ‘At Any Cost. Gorbachev, the National Question, and His Struggle to Prevent the Country’s Disintegration’. Russian History, Vol. 49, No. 2–4, pp. 146–167.
de Tocqueville, A. (1835) In E. Nolla (ed.) translated from the French by James T. Schleifer. A Bilingual French-English editions Democracy in America: Historical-Critical Edition of De la démocratie en Amérique (Vol. 2. Chapter: Conclusion a) (Indianapolis: Liberty Fund, 2010) Accessed from: http://oll.libertyfund.org/title/2286/218924 .
de Vattel, E. (2008) In B. Kapossy and R. Whatmore (eds) The Law of Nations, or, Principles of the Law of Nature, Applied to the Conduct and Affairs of Nations and Sovereigns (1797), edited and with an Introduction by (Indianapolis: The Online Library of Liberty. Liberty Fund, Inc. Available from: https://oll.libertyfund.org/titles/whatmore-the-law-of-nations-lf-ed ) Accessed 13th August 2024.
Durand, O.I. (2022) ‘‘New Russia’ and the Legacies of Settler Colonialism in Southern Ukraine’. Journal of Applied History, Vol. 4, No. 1–2, pp. 58–75.
European Parliament. Directorate General for Communication and Kantar Public (2023) European Parliament Eurobarometer: Data Annex. Democracy in Action One Year Before the European Elections (LU: Publications Office. Available from: https://data.europa.eu/doi/10.2861/743561 ) Accessed 13th August 2024.
Evans, J. and Baronavski, C. (2018) How Do European Countries Differ in Religious Commitment? Use Our Interactive Map to Find Out. Pew Research Centre, 5 December. Available from: https://www.pewresearch.org/short-reads/2018/12/05/how-do-european-countries-differ-in-religious-commitment/ [Accessed 6th September 2024].
Fabbrini, S. (2024) Ukraine and Europe: Speaking Truth to Ourselves. Social Europe, 10th February 2024. Available from: https://www.socialeurope.eu/ukraine-and-europe-speaking-truth-to-ourselves .
Figes, O. (2010) Crimea. The Last Crusade (London: Allen Lane Publishers).
Fischer, J. et al. (2000) What Kind of Constitution for What Kind of Polity? Responses to Joschka Fischer (Robert Schuman Centre for Advanced Studies at the European University Institute).
Forbes, H.D. (1997) Ethnic Conflict: Commerce, Culture, and the Contact Hypothesis (Yale University Press).
France Diplomatie – Ministère de l’Europe et des Affaires étrangères (2022) La Communauté politique européenne. Available from: https://www.diplomatie.gouv.fr/fr/politique-etrangere-de-la-france/la-france-et-l-europe/la-communaute-politique-europeenne/ [Accessed 21st August 2024].
Freedom House. (2024a). Russia: Freedom in the World Country Report (2024). Available from: https://freedomhouse.org/country/russia/freedom-world/2024 [Accessed 13th August 2024].
Freedom House. (2024b) Ukraine: Freedom in the World Country Report (2024). Available from: https://freedomhouse.org/country/ukraine/freedom-world/2024 [Accessed 13th August 2024].
Freedom House. (2024c) Processed by Our World in Data. “Political Regime” [dataset]. Freedom House, “Freedom in the World” [original data]. Retrieved 14th August 2024 from https://ourworldindata.org/grapher/political-regime-fh .
Freedom House. (2024d) Nations in Transit. A Region Reordered by Autocracy and Democracy (2024). Available from: https://freedomhouse.org/sites/default/files/2024-04/NIT_2024_Digital_Booklet.pdf [Accessed 13th August 2024].
Gellner, E. (1994) ‘Nationalisms and the New World Order’. Bulletin of the American Academy of Arts and Sciences, Vol. 47, No. 5, pp. 29–36.
Gfoeller, M. and Rundell, D.H. (2023) Ukraine Sure Doesn’t Look Like a Democracy Anymore. Newsweek, 17 November. Available from: https://www.newsweek.com/ukraine-sure-doesnt-look-like-democracy-anymore-opinion-1844799 [Accessed 13th August 2024].
Goffman, E. (1974) Frame Analysis: An Essay on the Organization of Experience (Harvard University Press).
Havel, V. (1993) ‘How Europe Could Fail’. The New York Review of Books, Vol. XL, No. 40 (19), pp. 3–3.
Havel, V. (2001) Address by Václav Havel, President of the Czech Republic. Conference ‘Europe’s New Democracies: Leadership and Responsibility’, Bratislava. Available from: https://www.vaclavhavel.cz/en/vaclav-havel/works/speeches [Accessed 17th August 2024].
Higgins, A. (2024) “Sinners” and “Russian Talibans”: A Holy War Roils a Once Placid Village. The New York Times, 17 July. Available from: https://www.nytimes.com/2024/07/17/world/europe/russian-orthodox-church-ukraine-war-moldova.html [Accessed 13th August 2024].
Huntington, S. (1998) The Clash of Civilizations (Simon and Schuster Paperbacks).
Islam, F. and Mullane, H. (2024) Russia to Grow Faster Than All Advanced Economies Say IMF. BBC News, 16 April. Available from: https://www.bbc.com/news/business-68823399 . [Accessed 9th September 2024].
Kant, I. (1983) Perpetual Peace and Other Essays (Hackett Publishing).
King, C. (2001) ‘The Benefits of Ethnic War: Understanding Eurasia’s Unrecognized States’. World Politics, Vol. 53, No. 4, pp. 524–552.
Kissinger, H. (2015) World Order. Reprint (New York: Penguin Press).
Kitromilides, P. (2010) The Orthodox Church in Modern State Formation in South-Eastern Europe, in Mungiu-Pippidi, Alina and van Meurs, Ottomans into Europeans (Wim London: Hurst).
Knaus, G. (2015) ‘Europe and Azerbaijan: The End of Shame’. Journal of Democracy, Vol. 26, No. 3, pp. 5–18.
Kramer, M. (2014) Why Did Russia Give Away Crimea Sixty Years Ago? | CWIHP e-Dossier No. 47|Hindsight Up Front: Ukraine, Wilson Center. Available from: https://www.wilsoncenter.org/publication/why-did-russia-give-away-crimea-sixty-years-ago [Accessed 13th August 2024].
Kuhn, T.S. (1962) The Structure of Scientific Revolutions ( Second edition, Enlarged) (Chicago: The University of Chicago) (International Encyclopedia of Unified Science. Foundations of the Unity of Science, 2).
Kundera, M. (2023) A Kidnapped West: The Tragedy of Central Europe (Faber & Faber).
Le Gloannec, A.M. (2017) Continent by Default: The European Union and the Demise of Regional Order (Cornell University Press).
Leloup, D. (2022) Ukrainian and Russian Tolkien Fans Battle Over the Legacy of “The Lord of the Rings”. Le Monde, 23 April. Available from: https://www.lemonde.fr/en/pixels/article/2022/04/23/ukrainian-and-russian-tolkien-fans-battle-over-the-legacy-of-the-lord-of-the-rings_5981383_13.html [Accessed 11th August 2024].
Levada-Centre. (2019) National Identity and Pride. Yuri Levada Analytical Centre. Available from: https://www.levada.ru/en/2019/01/25/national-identity-and-pride/ [Accessed 8th August 2024].
Levada-Centre. (2021) Russia and Europe. Yuri Levada Analytical Centre. Available from: https://www.levada.ru/en/2021/03/22/russia-and-europe/ [Accessed 8th August 2024].
Levada-Centre. (2022) The Attitude of Russians to Countries: November 2022. Yuri Levada Analytical Centre. Available from: https://www.levada.ru/en/2022/12/16/the-attitude-of-russians-to-countries-november-2022/ [Accessed 8th August 2024].
Levada-Centre. (2023) International Relations: Estimates of May 2023. Yuri Levada Analytical Centre. Available from: https://www.levada.ru/en/2023/06/16/international-relations-estimates-of-may-2023/ [Accessed 8th August 2024].
Lieven, D. (1998) ‘Russian, Imperial and Soviet Identities’. Transactions of the Royal Historical Society, Vol. 8, pp. 253–269.
Lucarelli, S. (2000) Europe and the Breakup of Yugoslavia: A Political Failure in Search of a Scholarly Explanation (Martinus Nijhoff Publishers).
Luchenko, K. (2023) Why the Russian Orthodox Church Supports the War in Ukraine. Carnegie Russia Eurasia Center. Available from: https://carnegieendowment.org/russia-eurasia/politika/2023/01/why-the-russian-orthodox-church-supports-the-war-in-ukraine?lang=en (Accessed 13th August 2024).
Maier, C.S. (2016) Once Within Borders: Territories of Power, Wealth, and Belonging Since 1500 (Cambridge, Massachusetts: The Belknap Press of Harvard University Press).
Marshall, T. (2015) Russia and the Curse of Geography. The Atlantic, 31 October. Available from: https://www.theatlantic.com/international/archive/2015/10/russia-geography-ukraine-syria/413248/ (Accessed 13th August 2024).
McFaul, M., Sestanovich, S. and Mearsheimer, J.J. (2014) ‘Faulty Powers: Who Started the Ukraine Crisis?’ Foreign Affairs, Vol. 17, pp. 167–178.
McNeill, W.H. (1964) Europe’s Steppe Frontier, 1500–1800. November 2011 (Chicago, IL: University of Chicago Press. Available from: https://press.uchicago.edu/ucp/books/book/chicago/E/bo8922377.html ) Accessed 13th August 2024.
Mearsheimer, J.J. (2014a) ‘Why the Ukraine Crisis Is the West’s Fault: The Liberal Delusions That Provoked Putin’. Foreign Affairs, Vol. 93, p. 77.
Mearsheimer, J.J. (2014b) ‘ Mearsheimer Replies’. In M. McFaul, S. Sestanovich and J.J. Mearsheimer (eds) Faulty Powers: Who Started the Ukraine Crisis (Vol. 93) (Foreign Affairs), pp. 167–178.
Moore, B. (1993) Social Origins of Dictatorship and Democracy: Lord and Peasant in the Making of the Modern World (No. 268) (Beacon Press).
Morris, J. (1978) Farewell the Trumpets: An Imperial Retreat (London; Boston: Faber and Faber).
Moscovici, S. (1988) ‘Notes Towards a Description of Social Representations’. European Journal of Social Psychology, Vol. 18, No. 3, pp. 211–250.
Mungiu-Pippidi, A. (2009) Documentary Film. Where Europe Ends (Bucharest: Black Sea Trust and Friederich Ebert Stiftung. Available from: https://www.youtube.com/watch?v=vGf2iLLa2fg Accessed 13th August 2024.
A. Mungiu-Pippidi and I. Krastev (eds) (2004) Nationalism After Communism: Lessons Learned ( English edition) (Budapest, Hungary; New York: Central European University Press (CPS Books)).
Novokmet, F., Piketty, T. and Zucman, G. (2018) ‘From Soviets to Oligarchs: Inequality and Property in Russia 1905–2016’. The Journal of Economic Inequality, Vol. 16, pp. 189–223.
Pace, M. (2008) ‘ The EU as a ‘Force for Good’ in Border Conflict Cases?’ In T. Diez, M. Albert and S. Stetter (eds) (2008) The European Union and Border Conflicts: The Power of Integration and Association (Cambridge University Press), pp. 203–219.
Papada, E. et al. (2023) Democracy Report 2023: Defiance in the Face of Autocratization (Gothenburg: V-Dem Institute), 1–56 Available from: https://www.v-dem.net/publications/democracy-reports/ .
Plokhy, S. (2015) The Gates of Europe: A History of Ukraine (Basic Books).
Plokhy, S. (2017) Lost Kingdom: A History of Russian Nationalism From Ivan the Great to Vladimir Putin (Penguin UK).
Plokhy, S. (2023) The Russo-Ukrainian War: The Return of History (WW Norton & Company).
POLITICO. (2024) In the Baltics, the Stateless Who Can’t Vote in the EU Election. 8 June. Available from: https://www.politico.eu/article/baltic-aliens-eu-election-vote-european-parliament-slogan-unhcr-data-estonia-latvia-stats/ (Accessed 10th August 2024).
Radio Free Europe/Radio Liberty’s. (2024) Zelenskiy Signs Law Banning Russian Orthodox Church in Ukraine. 24 August. Available from: https://www.rferl.org/a/ukraine-russia-orthodox-religion-ban/33091200.html [Accessed 9th September 2024].
Rankin, J. (2020) Ursula von der Leyen Says Poland’s “LGBT-Free Zones” Have No Place in EU. The Guardian, 16 September. Available from: https://www.theguardian.com/world/2020/sep/16/ursula-von-der-leyen-says-polands-lgbt-free-zones-have-no-place-in-eu [Accessed 13th August 2024].
Reddaway, W.F., Catherine and Voltaire (2012) Documents of Catherine the Great: The Correspondence With Voltaire and the Instruction of 1767 in the English Text of 1768 (Cambridge: Cambridge University Press).
Risse, T. (2010) A Community of Europeans? Transnational Identities and Public Spheres (Ithaca, NY: Cornell University Press).
Roeder, P.G. (1999) ‘Peoples and States After 1989: The Political Costs of Incomplete National Revolutions’. Slavic Review, Vol. 58, No. 4, pp. 854–882.
Rogers, L. (1964) ‘Review of The Inquiry: American Preparations for Peace, 1917–1919, by L. E. Gelfand’. Geographical Review, Vol. 54, No. 3, pp. 460–462.
Sarotte, M.E. (2019) The Convincing Call From Central Europe: Let Us Into NATO. Foreign Affairs, 12 March. Available from: https://www.foreignaffairs.com/united-states/convincing-call-central-europe-let-us-nato [Accessed 13th August 2024].
Sassounian, H. (2022) Armenia, Azerbaijan and Turkey: Caught Between Russia and the West. The Armenian Weekly, 9 March. Available from: https://armenianweekly.com/2022/03/09/armenia-azerbaijan-and-turkey-caught-between-russia-and-the-west/ [Accessed 13th August 2024].
Shevtsova, L. (2010) Lonely Power: Why Russia Has Failed to Become the West and the West Is Weary of Russia. Translated by A.W. Bouis (Carnegie Endowment for International Peace).
Singer, J.D. and Small, M. (1972) The Wage of War. A Statistical Handbook (New York: John Wiley).
Starr, H. (2006) ‘International Borders: What They Are, What They Mean, and Why We Should Care’. The SAIS Review of International Affairs, Vol. 26, No. 1, pp. 3–10.
Stoeckl, K. (2020) ‘ Three Models of Church-State Relations in Contemporary Russia’. In Constitutions and Religion (Edward Elgar Publishing), pp. 237–251.
Szelenyi, I. and Szelényi, S. (1995) ‘Circulation or Reproduction of Elites During the Postcommunist Transformation of Eastern Europe: Introduction’. Theory and Society, Vol. 24, No. 5, pp. 615–638.
The European Parliament. (1998) Legal Questions of Enlargement. Available from: https://www.europarl.europa.eu/enlargement/briefings/pdf/23a1_en.pdf [Accessed 8th June 2024].
The Moscow Times. (2024) Putin Signs Decree Granting Residency to Foreigners Who Share “Traditional” Russian Values. 19 August. Available from: https://www.themoscowtimes.com/2024/08/19/putin-signs-decree-granting-residency-to-foreigners-who-share-traditional-russian-values-a86074 [Accessed 9th September 2024].
The National Archives (United Kingdom). (1944) Stalin’s Tick on Churchill’s Note Written at the Kremlin on 9 October 1944, Dividing Up the Balkans Into Spheres of Influence. Available from: https://images.nationalarchives.gov.uk/search/ [Accessed 13th August 2024].
The National Security Archive. (1994) Yeltsin Letter to Clinton|Case No. F-2017-13804, Doc No. C06838514 unclassified by the U.S. Department of State on October 19, 2021. Available from: https://nsarchive.gwu.edu/document/27163-doc-09-yeltsin-letter-clinton [Accessed 13th August 2024].
The UN Refugee Agency. (2024) Statelessness, UNHCR Nordic and Baltic Countries. Available from: https://www.unhcr.org/neu/about/our-work-statelessness [Accessed 11th August 2024].
Tsygankov, A.P. (2014) The Strong State in Russia: Development and Crisis (Oxford University Press).
Wiegrefe, K. (2022) NATO’s Eastward Expansion: Is Vladimir Putin Right? Der Spiegel, 15 February. Available from: https://www.spiegel.de/international/world/nato-s-eastward-expansion-is-vladimir-putin-right-a-bf318d2c-7aeb-4b59-8d5f-1d8c94e1964d [Accessed 10th August 2024].
Wilson, A. (2000) The Ukrainians: Unexpected Nation (New Haven, CT: Yale University Press).
Wolff, L. (1994) Inventing Eastern Europe: The Map of Civilization on the Mind of the Enlightenment (Stanford University Press).
World Values Survey Association. (n.d.) World Values Survey Wave 2: 1990–1994. Available from: https://www.worldvaluessurvey.org/WVSOnline.jsp?WAVE=2&COUNTRY=1426 [Accessed 13th August 2024].
Youngs, R. (2017) Europe’s Eastern Crisis: The Geopolitics of Asymmetry (Cambridge University Press).
Zielonka, J. (2007) Europe as Empire: The Nature of the Enlarged European Union. Reprint 2010 (Oxford, Oxford Univ. Press).
Zielonka, J. (2017) ‘The Remaking of the EU’s Borders and the Images of European Architecture’. Journal of European Integration, Vol. 39, No. 5, pp. 641–656.
