Alina Mungiu-Pippidi

Ajunge o pandemie să omoare egoismul românesc?

Ludovic Orban și Florin Cîțu și-au arătat prima oară talentul cînd au decis, la finele anului trecut, în plină criză bugetară, să restituie banii fraților Micula, după o decizia unei prime instanțe, cînd nu există român sau firmă din România care să plătească după o decizie nedefinitivă a unei instanțe, astfel contribuind direct la deficitul pe care de doi ani îl demascau. Klaus Iohannis a arătat cine e, persistînd, în condiții de dramatică subfinanțare a cheltuielilor publice, să forțeze doar măsuri electorale, care ar fi împins la anticipate, a alegerilor în două tururi la primari dar într-un tur la președinția consiliului județean, liber la traseism electoral și la vot pe zile întregi în diaspora, după care a numit toți procurorii dinainte selectați de noul regim, fără aviz CSM, dar cu binecuvîntarea SRI, plagiatori sau nu. Cine crede că acestea erau măsuri în interesul poporului să bage de seamă că Daniel Morar de la CCR, care l-a băgat pe Adrian Năstase în închisoare când era la DNA, eu, care am pregătit situația în care acest lucru a fost posibil și Ursula van der Leyen, care a fost consultată oficial, am spus clar că aceste măsuri nu erau în interesul democrației, ci un caz tipic în care cine e la guvernare își aranjează alagerile.

Dar, peste toate, șefii liberali s-au discreditat punîndu-l pe Florin Cîțu să transfere banii de sănătate, mai puțini ca niciodată, la CNAS, ca de acolo să poată ajunge la amici din sectorul privat, ale căror datorii îi preocupau mai mult pe liderii noștri decît datoria publică și care nu puteau fi acoperite, ce să vezi, decît de la buget.

Astăzi se vede, mai clar ca niciodată, de ce se înșelau și Arafat avea dreptate.

La un sistem dramatic subfinanțat nu poți să îți permiți să faci egalitate în spitalul public și cel privat. Nu poți duce spitalele la faliment treptat, ca pe firme, prin metode de piață, iar dacă un spital e subperformant, decide să îl închizi, plănuiește o alternativă, și gata. Asta se cheamă planificare. Într-o țară care are bani destui de sănătate (deși care o fi aceea?) îți poți permite să planifici banii de asigurare publică pentru furnizori publici și privați. Dar într-un sistem care de abia poate acoperi necesarul și unde planificarea e la pământ, trebuie să ai un sistem centralizat care să poată răspunde unor urgențe precum cea de azi. În Germania se discută în acest moment eliminarea asigurărilor private și căutarea unor formule cît mai egalitare.

Două dintre mizeriile PDL-PNL-Iohannis din ultimii ani se întorc contra lor înfiorător: încercarea de a face parte sectorului privat din banii asigurării publice de sănătate, tentativă din 2012, și lumpendiaspora, marea masă de oameni cu slabă calificare și educație, fără asigurări de sănătate și fără acte de rezidență în țarile unde lucrează ocazional, care dă năvală acasă din zone contaminate, încalcă frecvent regulile de carantină și vor ajuta la răspîndirea infecției. Nu mai sunt doar o masă de trolli pe internet sau de votanți în orb la alegeri, ci o masă de pacienți zero care revin să îi bîntuie pe cei care i-au folosit cu cinism, fără a le îndrepta cu nimic situația.

Dar nu doar pe ei, nu? Toată lumea plătește decontul sau îl va plăti în curînd.

Ce ar fi rațional de făcut?

Un guvern integral tehnocratic, făcut din oameni ca Arafat, Cepoi, Dăianu, Dumitru, Chirițoiu, oameni care să organizeze pe cît se poate nenorocirea care urmează, să amîne măririle de pensii și alocații pentru timpuri normale, sperînd că asemenea timpuri vor veni vreodată, iar Parlamentul să amîne localele până la legislative și nu invers. Dar niciun partid nu are ce căuta la guvernare în acest interval, decît prin specialiști care să administreze urgența și să organizeze alegeri, altfel ar da mereu vina pe alții și și-ar întinde capcane. Nu ne trebuie reforme, de nimeni aprobate, fără studii de impact, făcute pe genunchi și nu ne trebuie oameni care să facă ce a făcut Cioloș, adică să guverneze temporar ca să facă după aceea un partid. Cine conduce în acest moment nu trebuie să aibă campanii electorale și considerații electorale în situații de forță majoră. Și așa e greu să faci guverne tehnocratice într-o țară în care pozițiile publice sunt așa de politizate ca la noi, că omoară rezerva de cadre birocratice, iar tehnocrații, cînd ridică un pic capul, sunt forțați, cum a făcut Dragnea cu Teodorovici, Voinea și Pricopie, să se înscrie în partid.

Dacă domnii Iohannis și Ciolacu s-au înțeles o dată, se pot înțelege și de data asta. Asta trebuie să producă, nu un guvern de uniune națională în care fiecare partid va încerca să iasă în față și să dea vina pe alții, și nu un guvern minoritar, liberal sau de orice fel.

Dar, la cît egoism iresponsabil am văzut în ultimii ani, o să ne numărăm morții pînă să ne numărăm tehnocrații capabili și liderii altruiști care pot să îi numească.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

29 thoughts on “Ajunge o pandemie să omoare egoismul românesc?

  1. CMC

    “Un guvern integral tehnocratic, făcut din oameni ca Arafat, Cepoi, Dăianu, Dumitru, Chirițoiu”

    N-ar fi mai simplu Arafat+Serviciile? Ca e cam acelasi lucru… Ce rost are sa nominalizati pe cativa de dupa +. Ar avea si mai multa flexibilitate o asemenea varianta…

    Reply
  2. marius

    niste canalii, pina la sfirsitul anului o sa sfirseasca ca ceausescu daca intram in colaps.
    au inceput sa se inchida firmele cu miile iar salariatii disponibilizati, in magazine nu mai exista dezinfectanti iar mincarea probabil ca o sa dispara in maxim doua saptamini.
    cind o sa inceapa mortii cu miile tara intra in colaps.
    securistii, militienii si militarii sint o gluma proasta toti angajati pe pile fiind in practica niste cuiburi mafiote aceste institutii de forta ale statului

    Reply
    • Dumitru

      Securistii vor face ca in 1989 – se vor da la fund. Si in 2 ani vor reveni, si nici un roman nu isi va mai aduce aminte cat rau au facut. Si ii va vota din nou…

      Reply
  3. marius

    p.s.
    – nu avem dezinfectanti
    – nu avem clor
    – nu avem nici macar spirt
    – nu avem masti de protectie
    – nu avem minusi de protectie
    – in curind foarte probabil mincarea o sa fie rationalizata
    Sintem in fundul gol iar iohanis se joaca ca un inconstient de cea mai joasa speta posibila

    Reply
    • sare pe rana!

      NU aveti instrumente de TESTARE pentru coronavirus, nu aveti medici, nu aveti nimic! In schimb ii tineti pe aia sute de mii in carantina FORTATA ca sa se produca vreo contagiune in MASA, fara sa aveti macar decretata starea de URGENTA, care sa va permita restrangerea drepturilor cetatenilor pe care-i amendati cu nonsalanta, dupa care le dati drumu netestati si asimptomatici ca sa va imbolnaveasca pe toti cu concursul AUTORITATILOR incompetente.
      = ce se intampla acum prin italia o sa vi se para o GLUMA!
      Urmarea s-ar putea sa va coste mai mult decat debarcarea lui iohannis, lupte de strada cu AUTORITATILE de o incompetenta criminala, desfiintarea jandarmeriei si a tuturor organismelor statale anacronice si bune de nimic, care infaptuesc doar ilegalitati in bataie de joc fata de stat, drept, uniforma, legi si constituie
      = ANARHIE, saracie si pustiire la propriu, care vor duce la disparitia ROmaniei ca stat mai devreme decat era prevazut.
      (asadar, sa va fereasca DUMNEZEU de o epidemie adevarata, ca cea din italia, deoarece voi chiar veti disparea dupa DECIMARE)

      Reply
  4. dorin valeriu

    Absolut corect cum /ce spuneti. Dar e cam tarziu, nu se poate ‘transla” tot guvernul in situatia asta. Oricum, mai bine cu Orban decat cu Citu … Iarasi raul cel mai mic !? Guvernul mai putea fi intarit in cateva sectoare, vad ca chiar nu se vrea ; Finante, dezvoltare, munca. Inflexibilitatea asta in fata evidentelor … Ramane oricum responsabilitatea lui Iohannis, marea dezamagire ! Noroc cu Arafat si inca vre-o cativa insi competenti si responsabili.
    Dumnezeu cu mila !

    Reply
    • Dumitru

      “Iohannis, marea dezamagire” ?! Pai el face exact ce a facut si in primul mandat. Cum puteti spune ca e o dezamagire ? Inteleg ca l-ati votat. Ce sperati Dvs ca va face, si ce (din ceea ce facuse deja) va facea sa credeti ca o va face ?

      Reply
  5. EUGEN

    Stimată doamnă, vă rugăm să ne explicați ce înțelegeți prin ” lumpendiaspora, marea masă de oameni cu slabă calificare și educație, fără asigurări de sănătate și fără acte de rezidență în țarile unde lucrează ocazional, care dă năvală acasă din zone contaminate, încalcă frecvent regulile de carantină și vor ajuta la răspîndirea infecției.” Conform statisticilor românești, și nu numai, sunt cca 4,5-5 MILIOANE de români care locuiesc PERMANENT în tările din vestul continentului. Chiar credeți că aproape toți ăștia sunt ” oameni cu slabă calificare și educație, fără asigurări de sănătate și fără acte de rezidență în țarile unde lucrează ocazional, care dă năvală acasă din zone contaminate, încalcă frecvent regulile de carantină și vor ajuta la răspîndirea infecției.”
    Dacă chiar credeți asta îmi permit să vă întreb: Pe ce lume, planetă sau galaxie trăiți dumneavoasră?

    Cu respect

    Eugen Gheorghe

    Reply
    • MAKE

      Terminati cu cifrele acestea aruncate de politicieni disperati dupa voturi. Faceti un caz de aritmetica simpla, bazata pe date statistice. Iata cum.
      Cota maxima de populatie din Romania a fost de 23 mil in 1989. Atunci natalitatea era de 2.2 copii / femeie iar astazi este de 1.3 copii / femeie. In cifre absolute, se nasteau 275 000 copii in 1991 si doar 187 000 copii in 2015. Deci o scadere de 30%. Oricum, faptul ca o femeie (deci un cuplu) naste sub 2 copii inseamna declin demografic.

      Aceste cifre ne indica faptul ca de la varful de 23 de milioane, populatia Romaniei a scazut, nu a mai crescut.
      La 1 ian 2019, INS ne indica faptul ca populatia rezidenta este de 19.4 milioane. Deci, daca populatia a ramas constanta, la nivelul lui 1990, atunci lipsesc 3.5 milioane care ar putea fi afara (pentru ca diaspora in timpul comunismului era extrem de redusa).

      Dar, din cauza declinului demografic, in realitate, afara nu au cum sa fie mai mult de 2.5 milioane de romani. Pur si simplu restul pana la cifrele vehiculate de politicieni sunt romani pe care nu i-a procreat nimeni. Intelegeti? Sunt niste cifre fantomatice cu scop electoral.

      Celor 2.5 milioane plecati definitiv (care deci lipsesc din recensamant) li se mai adauga 1-2 milioane de rezidenti in Romania dar care muncesc la negru, temporar, in strainatate.

      Reply
      • marius

        romania are 19,4 mil cnp-uri active adica singura statistica care o face ins-ul pe baza datelor de la mai, din acestia scadeti romanii plecati asa zis temporar sau permanent dar care au inca cetatenie romana si deci sint inclusi in cele 19,4 mil cnp-uri active. Romania nu are o statistica despre cei plecati in strainatate dar se poate face un recensamint foarte usor al celor care locuiesc legal in strainatate astfel: peste 0,5 mil Anglia, 1,4 mil Italia, 1 mil Spania, 0,6 mil Germania etc. se ajunge lejer la un 4 mil fara sa fie luati in calcul cei care lucreaza fara acte.
        concluzia: in tara nu sintem mai mult de 14 mil si asta se ascunde de fapt ca sa nu fie numarul de parlamentari la bruxelles…
        cnp-uri active = cnp active + certificate de nastere – certificate deces – certificate renuntare cetatenie (destul de putine)

        Reply
  6. ciclop

    imi asum greselile ca urmare a grabei si lipsei de atentie , nu din alte cauze cum vor spune unii din cei vizati!

    Reply
  7. Ghita Bizonu'

    Domnule Eugen

    ma scuzati ca intervin .. insa cum l-ati descrie pe acesta :
    https://www.facebook.com/puiu.tanase/videos/10219822433985236/ ?! Un ins de inalta cultura , da?! „Dar nu-i niciun virus. Virus are calculatoarele, virus au telefoanele, nu noi. N-are cum sa avem noi”!

    Si daca ati fi 4,5-5 milioane atunci cei mai multi nu ar fi din partea aia mai scolita. Nu stiu in ce Romanie ati traiot dvoastra insa Roamnia majoritara are scoala mai putina iar leaturile mai tine au calificari profesionale mai putin tehnice . Va zic eu care in 1973 am fost socat sa observ “pe viu” ca 50% dintre soldatii unei companii de infanterie aveau sub 8 clase (invatamantul obligatoriu era de 8 ani! ) si cel mult 20 dintr-o companie aveau si o scoala profesionala la baza .. Si in intreg batalionul eram 3 cu liceu !!!
    SI asa am invatat ca de fapt Romania este cam alta!

    A .. si cunosc oameni care au plecat in Strainezia.. De la specialisti in informatica la semicalificati sau necalificati. Sau absolventi de teatru care lucreaza ca barmani in Chios …

    Deci stimate domn faptul ca in “diaspora” sunt si medici si ingionerio buni asta nu inseamna ca nu sunt si “operatori de mop” sau chiar mai rau!

    A da iata niste vile construite cu banii munciti in Europa :
    https://www.youtube.com/watch?v=GHTBPhQcXCY

    Reply
    • Ghita Bizonu'

      Inca!

      Nu ca mi-as dori (macar ca am diabet, HTA, fibrilatie, BPOC ) dar sa nu zicem hop! pana nu sarim pârleazul!

      (scuze dar poate este cazul : pârleaz trecătoare îngustă peste un gard la țară, făcută din una sau mai multe scânduri care străbat orizontal gardul, ca niște trepte, și se sprijină, la cele două extremități, pe câte un țăruș bătut în pământ, astfel încât să poată trece numai oamenii. 2 (Reg) Trecătoare îngustă peste un șanț, de obicei acoperită cu puțin pământ, pentru a permite trecerea unui om pe partea cealaltă.)

      Reply
  8. Alina MP

    @ Eugan. Sunt doar in Italia 300 000 de sezonieri- cifre aproximative, ca astia sunt oamenii fara acte, plus Spania, plus peste tot. Armata repatriaza pe cine cade la mijloc de vreo cateva zile, restul vin cu masina si se inghesuie la granite. Eu am vorbit in Italia cu multi asemenea oameni, in constructii se lucreaza cu mari intreruperi, lumea sta la rude sau cu multi colocatari de ocazie, e precaritate, nu pot rezista daca nu se mai lucreaza, trebuie sa vina acasa. Si trebuie primiti, dar cu disciplina, autoizolarea e musai, la fel carantina. Si Dzeu sa ajute ATI-ul romanesc, care a fost totdeauna subfinantat si cu risc de infectii. Adica serviciile de terapie intensiva (ATI).
    Boala asta e cu egalitate, Eu daca vin acasa acum din Germania am 2 saptamani de autoizolare. Si are sens. Ne aratm solidaritatea respectand regulile.
    Ce e trist e ca ca nimeni nu s-a ocupat sa ridice conditia acestor oameni, sa ii educe sa aiba salarii mai bune, sa le dea asigurari de sanitate, in loc de asta numai incitare pe social media. Asta am vrut sa spun, Si incitare inutila, ca PSD=ce urmeaza PSD. Daca tinem la ei, nu ca masa de manevra, trebuie tratati.

    Reply
    • CMC

      Am inteles ca oamenii muncesc in Italia si in Spania. Tot acolo platesc si asigurarile medicale si sociale.
      Nu e normal sa fie asistati si tratati acolo?
      Ca e greu de inteles cum poate Romania sa se ocupe de asta pentru cei care platesc taxe in alte tari si cat de usor poate intra in colaps sistemul de la noi.
      Prea multi isi aduc aminte de Romania doar cand le e rau acolo unde sunt.
      Am auzit de un caz: persoana care primeste bani in Romania ca sa se ocupe de mama handicapata, dar de fapt lucreaza in strainatate la o familie care acum e infectata. Acum ar vrea sa merga la ambasada ca sa fie repatriata – chipurile sa isi ajute mama.
      Nu poti doar sa-ti speculezi tara!
      Cu ani in urma, se centralizau cererile diasporei. Si apareau cerinte gen: sa li se plateasca bilete de avion de doua ori pe an sa vina in tara.

      Reply
      • Cinicul

        Nu platesc asigurari si taxe daca lucreaza la negru, adica pe cash.
        V-ati intrebat vreodata de ce sunt asa de multe case de schimb in Romania cand casele de schimb ofera cursuri mai proaste decat la un bancomat? Explicatia este ca multi romani sunt platiti in bani pesin, nu au conturi si carduri.

        Reply
    • JK

      Chiar așa! Când în Franța și Italia se practică “trierea” bolnavilor deoarece spitalele sunt “saturate”, atunci speranța trebuie ajustată, iar Dumnezeu își reia unele dintre atribuțiile Lui ajunse între timp la Sfântul Mall, doctorul estetician, cardul bancar, automobilul nemțesc, serviciul de escorte și fondul de pensii.

      Reply
  9. CMC

    Toata lumea tace:
    “Reacția profesorului Adrian Streinu Cercel, după ce a aflat că este ANCHETAT de PICCJ: ‘Nu voi mai vorbi public deloc, in următoarea lună’
    Profesorul Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului Matei Bals, a declarat luni, pentru Antena 3, că nu va mai vorbi public in următoarea lună, după ce Parchetul General, a anuntat in plină criză de coronavirus, că a deschis un dosar penal cu privire la faptul că s-ar fi scurs informatii dintr-o discutie.

    “Nu voi mai vorbi public deloc in următoarea lună. Parchetul General trebuie să-si ceară scuze!”, a declarat, pentru Antena 3, Adrian Streinu Cercel.
    Reacția medicului vine după ce STIRIPESURSE.RO a dezvăluit in exclusivitate că Parchetul General va ancheta tocmai oamenii care trebuie să ofere solutii impotriva coronavirusului.”

    Dar urlau sekurstii din toti bojocii cand chinezii anchetau medicul care a dat informatii despre coronavirus.

    Reply
  10. CMC

    Egosimul romanesc? Dar sa vedeti privatiozarea romaneasca a sanatatii.
    Cat despre altii
    “”Un vaccin pentru pandemia anului 2020? Da! Nemții confirmă faptul că una dintre companiile deținute de patronul lui Hoffenhaeim este în fazele finale ale lansării vaccinului anti COVID-19.
    Ziarul german Der Siegel scrie că Dietmar Hopp a refuzat oferta lui Donald Trump de a cumpăra compania. Ministrul german al economiei a avut o poziție tranșantă pentru podst tv german ARD: “A fost o decizie uriașă din partea companiei. Acest vaccin este o variantă clară de ieșire din această criză mondială. Germania nu este de vânzare”
    Ministrul sănătății de la Berlin a confirmat faptul că Donald Trump a făcut o ofertă pentru compania care este foarte aproape de a scoate pe piață vaccinul minune. Președintele de la Casa Albă vrea să cumpere vaccinul anticoronavirus doar pentru americani. ”

    Stirea apare pe mai multe site-uri germane !”

    Reply
  11. Consultant

    Buna seara,
    Stiati ca de ieri in Romania nu se mai fac firme noi ? :-x
    Aceasta este REAL NEWS ! :oops:

    Am fost astazi cu un client sa-l ajut sa-si infiinteze o firma noua. BLOCAJ TOTAL incepand de ieri, de Marti inclusiv, adica din 17 Martie 2020 inclusiv, la Registrul Comertului Bucuresti nu se mai lucreaza cu publicul – ok. Se primesc on line, cu semnatura electronica extinsa, doar mentiuni, non ok. Pentru ca nu se pot infiinta firme noi nici daca ai semnatura electronica. NU MERGE niciun buton din asa zisa super aplicatie. Dar faza cea mai tare este ca nu se primesc dosare, nici prin postA, nici prin curier, nici pt. firme noi si nici pt. mentiuni.
    Ba mai mult, toate lucrarile care trebuiau ridicate incepand de Luni, de trei zile, si firmele noi si orice mentiuni, nu se elibereaza de catre Registrul Comertului si nici macar nu se trimit scanate pe mail.
    Rugam deblocarea situatiei, pt ca sunt mega solutii si fara contact direct. Registrul Comertului apartine de Ministerul Justitiei.
    Este doar o coincidenta…
    Sanatate !

    Reply
  12. emil

    Nu confundati egoismul cu gena talhariei si minciunii din sange care la barbari nu dispare niciodata. Arafat si Cercel sunt niste ramasi care uneori mai si mint in comparatie cu chinezoaica din Wuhan care printr-o tactica ingenioasa a rupt calea de transmitere dintre agresorul necunoscut si tinta, a construit spitale militare de campanie cu 5 etaje si izolat zonele necontaminate de cele contaminate pentru a stopa imbolnavirea intregii tari. Ancheta epidemiologica nu poate prevenii penetrarea coloniilor de ”virusi ascunsi” in toata Romania nici cu cele mai performante servicii de informatii din lume.

    Reply
  13. CMC

    A dat Pandemia in Diaspora !!!!!
    Cica Diaspora sunt doar aia buni, care au votat “cum trebuie”.
    Restul cica sunt hoti, prostitutate si smenari si “stim noi” sigur ca au votat cu PSD-ul…

    “Fostul consilier al liderului USR Dan Barna, Andrei Caramitru susține că românii ar trebui să cheme poliția atunci când se apropie de ei cei reveniți din diaspora pe fondul crizei generate de coronavirus.
    “Majoritatea ăstora care se învârt prin parcuri acum sunt cei care râdeau de noi ca mergeam in Piața Victoriei. Și care votau conștiincioși cu pesedeu. Și care așteptau plasa si voucherul de la primar.
    Majoritatea celor care s-au întors acum din diaspora nu sunt cei de la cozile de vot de acolo. Sau cei care lucrează serios acolo, au domiciliu si o situație. Sunt cei care ne-au făcut de râs acolo. Și de care trebuie sa stai departe și sa chemi poliția când se apropie”, susține Caramitru.

    Reply
  14. CMC

    De asta ce mai spuneti?
    “Primarul Timisoarei, Nicolae Robu, are idei periculoase: cei care trebuie sa stea in carantina sau izolare sa fie stampilati”

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *