Academia parlamentarilor

Autodistribuit ca deputat al melcilor, pesedistul Matei, Camera Deputaților, a adresat un îndemn de lansarea anului școlar, care zicea așa, înainte să fi fost corectat de staff : ”Nici mie nu mi-a fost draga școala, ca la majoritatea dintre voi” (sinceritate rară la un om politic).” Da nu am avut ce face, tot ca majoritatea dintre voi! (dezvoltat simț analitic; realism). Pana la următoarea vacanța, pune-ți mâna pe carte, fiți cuminți și nu fumați în budă! Succes!”

Matei în vârstă de 51 de ani, este la al doilea mandat de deputat și ne oferă un peisaj dinăuntru, cum e să fii parte a elitei politice fără a ști limba română și a păstra buda plină de fum drept cea mai memorabilă amintire din școală. Aceasta e probabil explicația pentru a fost ales, foarte probabil că majoritatea celor care l-au votat se identifică cu acest mesaj din inimă, acesta e și universul experienței și cunoașterii lor. De ce să fi trimis ei în Parlament pe unul care citea în pauze pentru olimpiade, sau se antrena să scoată un timp mai bun la alergare. Ori e politica reprezentativă, ori nu e.

Și e. Aici e cercul vicios. Nu îl cred pe dl Matei mai rău decît pe majoritatea. Analfabetismul la toate nivelele e cvasi general. Un politician tînăr care îmi place m-a abordat să îmi povestească cum scrie o lege cu niște prieteni politici ca să upgradeze lifturile la standarde de siguranță mai bune, se pare că sunt praf. Avea cele mai bune intenții, și totul a mers bine pînă cînd mi-a spus că statul ar urma să plătească pentru toate lifturile, din imobile publice sau private, cam tot așa cum statul anvelopa blocuri private în București din bugetul care ar fi trebuit dedicate unor bunuri publice, parcări, reabilitări drumuri, rețea suburbană de cale ferată și alte lucruri care ar fi rezolvat traficul și probleme pe care nici un actor privat nu le poate rezolva. Ce fel de politici publice s-or preda în România dacă un legislator, care mai are și o diploma de profil, se apucă de așa ceva fără a răspunde la întrebarea elementară care e rolul statului în problema lui, de controlor, de garant al siguranței, de potențial creator de stimulente pentru ca toată lumea să trebuiască să-și verifice liftul și recurge direct și din prima la soluția cu statul finanțator și organizator integral al upgradării tuturor lifturilor, cum era în comunism, cînd privatul nu exista. De asta în nici un an nu reușim să ne apropiem de bugetul constituțional dedicat educației – sau Sănătății. Nu mai spun, că nu avea intenții rele băiatul meu, că e și o schemă de cumpărat votanți, așa cum Chiliman era votat de toți ăia din blocurile anvelopate, care știau bine că a lor ar fi trebuit să fie cheltuiala, și știau că banii nu vor mai ajunge în altă parte, dar educația e generală, iar liftul meu e al meu, așa că nu reușim să raționalizăm cheltuielile publice, angajăm meditatori la copii, deși educația e constituțional gratuită, din banii economisiți la căldură sau întreținerea liftului. Singurii care raționalizează sunt firmele de casă, care văzînd că se dau bani la lifturi își pun și asta în profil, mai cumpără un utilaj, că acuși se deschide robinetul de achiziții la lifturi. Și așa noi nu avem nevoie și nu avem cum să avem priorități economice sau un proiect de țară, în care le spui la toți, de exemplu, toată lumea cumpără panouri solare, sau toată lumea își face sere la părinți la țară și aplică la subvenția aia sau aia, sau toată lumea cumpără bonduri la Fondul Național de Dezvoltare (zic la întîmplare, astea sunt proiecte de țară, prescripții de masa care generează dezvoltare), pentru că aceste priorități se desenează implicit, statul e cea mai mare oportunitate și profilul de succes al firmelor se modelează pe capriciile statului, lifturi, drumuri, porci sau ce mai e economic la ordinea zilnică a rentelor de stat. Și proiectul de țară rămîne cel implicit, dar care se verifică zilnic, găsește cunoștințe peste tot și viața o să meargă!

Vorba e că tînărul meu nu are firmă de întreținut lifturi, colegii lui au, el pur și simplu nu e destul de educat ca să înțeleagă ce e o politică publică- și ce nu e. Dacă ar afla, aș spera că ar începe un conflict oarecare între cei educați din politică și acest mod de a face lucrurile. Aș spera.

Acum douăzeci de ani exact am creat împreună cu fost mea școală, Kennedy School of Government de la Harvard, o Academie a Parlamentarilor în România pentru a upgrada studiile lor în materie de politici publice. Nu vreau să demasc pe absolvenți, unii mai sunt prin politică. Deși se predau lucruri elementare, se numea Academie, că altfel omul politic, de la pesedistul de atunci la useristul de azi, e cam oripilat dacă îi spui că trebuie să învețe. Atracția politicii e pentru personalități care știu mai bine ce trebuie să facă alții și mor după puterea de a-și exprima părerile, așa se face contraselecția care se vede. Ideea că fără educație puterea e un dezastru e cît se poate de departe de ei, și ar trebui probabil făcută Academia de Gramatică Elementară ca să convingi parlamentarul că nu se pune cratimă în verbul de la persoana a doua plural, ca și cum ar fi acolo un pronume, sau Academia de Ce E Statul și Ce Nu E, pentru toate celelate. Prin definiție, omul politic crede că el trebuie să învețe pe alții, indiferent ce știe.

Elevii care își petrec viața în budă sunt victimele unui învățămînt distrus de veleitarii din politică și corupția din învățămînt. Nici o acreditare nu se refuză, nici o acreditare nu se retrage, oricît ar umfla DNA zilnic alte universități în masă, sau cît s-ar promova la Bac la unele școli. Trebuie să fii ungur și la Tg. Mureș ca să ți se refuze vreo acreditare zilele astea! Ministerul e o aberație, pe de o parte hipercentralizator, propunînd manuale unice (nu e nevoie de nici un fel de manual, destul să se pună online tot materialul care trebuie consultat, pe discipline și clase, și școala să aibă libertate cum îl organizează), susținînd examene aberante, ca BAC-ul, care reflectă o program și un stil de a învăța complet depășit (bacul la română trebuie brevetat ca principalul producător de analfabetism funcțional), pe de altă parte impotent, de doi ani nu reușește să afișeze bugetul școlilor într-un material centralizator, habar nu au ce dă administrația locală pe școli, ce să mai vorbim de ce strîng școlile de la părinți. Dar răul mare e la Parlament, că acolo ar trebui să se observe că universitățile de zero stele din clasamentele pentru universități curate au ajuns să meargă în masa la DNA, dar nimeni nu le retrage acreditarea. S-a discutat în comisia parlamentară de educație testul PISA, și cele două implicații fundamentale ale sale, și anume dezavantajul fundamental al copiilor din anumite zone geografice, care nu poate fi corectat decît de stat, și inadecvarea examenelor noastre la performanța pe fond, măsurată de asemenea teste (înțelegi cu citești și știi să faci o socoteală). Unde, cînd, ce experți au fost chemați, ce opțiuni s-au discutat?

În comisie e probabil dl Matei, sau unii ca el, așa că să le mulțumim, de debutul anului școlar, că iau atitudine măcar contra fumatului, și să nu mai așteptăm altceva de la ei…