În orășelul de provincie din care vin, existau câțiva profesori renumiți pentru abuzurile lor. De foarte multe ori, punctul de legătură între diverși oameni din generația mea era reprezentat tocmai de discuții despre ce a mai făcut profesorul X și profesorul Y. În majoritatea dăților era vorba despre felul în care acești profesori ne umileau sau încercau să ne intimideze.
Ce mi se pare ciudat acum este faptul că lumea povestește despre ei și îi clasifică drept legende, oameni care și-au pus amprenta asupra noastră, chiar dacă subiectul principal îl reprezintă traumele lăsate de către acțiunile lor la ani buni distanță.
În data de 18 aprilie jurnaliștii de la Recorder au publicat o investigație în care au expus cazul unui profesor din Codlea, județul Brașov. Profesorul este renumit în liceu pentru avansurile sexuale făcute elevilor, iar de un an de zile acest lucru este cunoscut și de conducerea școlii.
Problema este că nimeni nu a luat nicio măsură împotriva sa, ba, mai mult, au încercat să mușamalizeze totul, astfel încât să păstreze intactă reputația școlii. Situația prezintă fracturi de logică, este greu de înțeles cum protejezi reputația unei școli susținând cazurile de abuz din interiorul instituției.
Abuzul este prezent în școlile din România sub diverse forme. Un studiu realizat de Salvați Copiii România în 2022 arată că 76% dintre copii sunt expuși abuzului verbal și violent la școală. La acesta se adaugă cazurile de abuz sexual, amenințări, intimidări, bullying și alte cazuri punctuale în care elevii au fost puși la zid de către profesori sau de conducerea școlii.
Dar, ca să vorbim despre abuz, cel mai bine ar fi să vedem ce înseamnă, cum apare el în școli și cum putem stopa mentalitatea adânc întipărită în societatea românească, potrivit căreia trebuie „să ascundem totul sub preș”.
Ce este abuzul asupra copiilor?
Abuzul asupra copiilor este reglementat în România prin Legea nr. 272/2004. Așadar, potrivit legii, abuzul este „orice acțiune voluntară a unei persoane care poate să pericliteze viața sau dezvoltarea copilului, precum și integritatea fizică a acestuia”.
La același articol din lege este definită și neglijarea copilului. Prin neglijare înțelegem faptul că o persoană responsabilă de creșterea, îngrijirea sau educarea copilului omite voluntar sau involuntar să își îndeplinească această responsabilitate. Punctual vorbind, ceea ce s-a întâmplat în cazul de la Codlea ar putea fi considerat un act de neglijență din partea profesorilor față de elevi.
Ce formă poate avea abuzul?
Abuzul asupra copiilor poate lua diverse forme. Conform Legii nr. 272/2004 există abuz fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic. Formele de abuz pot să se intercaleze, astfel încât într-un anume caz, putem avea atât abuz sexual, cât și abuz fizic.
Școala a fost dintotdeauna un loc în care copiii au fost vulnerabili și, de multe ori, victime ale diverselor violențe și comportamente degradante. Până nu demult în școlile românești pedepsele fizice erau acceptate. În timpul comunismului, astfel de cazuri reprezentau regula. Abuzul la școală asupra copiilor poate veni sub forma amenințărilor, lovirilor, intimidării, batjocurii și multe altele. Bullying-ul este renumit ca fiind o armă a copiilor, însă de multe ori ajunge să fie făcut și de către profesori.
Ca foarte multe alte fenomene, această regulă s-a creat în timp. Problema nu apare doar în unele școli, cazurile nu sunt izolate. Este o problemă la nivel național pe care de ani de zile autoritățile par să o ignore în mod perpetuu.
Istoria abuzului în școlile din România ne poate oferi răspunsuri referitor la atitudinea pe care o avem în momentul actual față de acestea. Sistemul de învățământ din regimul comunist a normalizat palma ca măsură didactică, alături de faimoasă lovitură cu liniarul pe degetul arătător și degetul mare. Acestea sunt doar câteva dintre metodele folosite de către profesori în trecut pentru a disciplina elevii.
Este, deci, dificil să ne așteptăm ca oamenii să semnaleze cazurile de abuz, când pentru mulți dintre ei ele au devenit o normalitate. Ba mai mult, mulți dintre noi am crescut cu astfel de povești, iar în primii ani de școală încă se considera adecvat să mai tragi copilul de urechi dacă acesta greșește, iar nimeni nu trage la răspundere învățătoarele care recurg la aceste practici.
O astfel de societate creează un cadru propice pentru agresori și pentru mușamalizarea abuzului, tocmai pentru că rareori se iau măsuri concrete în situații de abuz. Aici ar trebui să se producă schimbarea: să ne dăm seama că abuzul e real, că el nu trebuie tolerat, chiar dacă înaintea noastră au existat alții care au făcut asta.
Profesorul Doru Căstăian spune că „școlile, ca medii sociale în interiorul ecosistemului cultural românesc, nu fac decât să reflecte deprinderile culturale ale populației. În România, există o întreagă cultură (cu tradiție lungă) a mușamalizarii conflictelor și abuzurilor, care vine atât dintr-o tendință de a relativiza răul (ce mare lucru i-a facut, domnule?), dintr-o neîncredere în justiție și tendința de a evita soluțiile juridice și dintr-o slaba asumare a unor valori cum e responsabilitatea, de pilda”.
„Școlile ar trebui să reprezinte medii diferite, care să chestioneze aceste deprinderi și habitusuri culturale și să lucreze activ în direcția respectivă”
Efectul acestor abuzuri poate fi unul îndelungat și nu se oprește doar la școlile în care acestea au loc. Abuzurile „slăbesc textura socială, acea încredere și acel sentiment al unor valori comune fără de care un grup social e doar o populație, o agregare întâmplătoare de indivizi”, ne mai spune acesta.
Trecutul ar trebui să fie o posibilitate pentru noi de a învăța și de a schimba ceva, chiar dacă acest lucru se face foarte lent. Bineînțeles, schimbarea nu vine doar din partea societății. Este important să contribuie și persoanele care se află în poziții de putere: de la judecători, politicieni, până la profesorii din școli. Ar trebui să vedem poziții ferme care condamnă abuzul și care nu se feresc să spună că este o problemă națională, de care ne lovim cu toții.
Cazuri de abuz în școlile din România
Pentru a putea avea o viziune de ansamblu asupra situației, am ales să luăm două cazuri punctuale care prezintă abuzul din școlile din România dintr-o altă perspectivă.
Primul caz este cel al Dariei Mateciuc, elevă la Liceul „Callatis” din Mangalia. Daria a făcut public, pe pagina de Facebook a Asociației Elevilor din Constanța, faptul că liceul ei cerea bani pentru copii xerox. Ceea ce pentru unii poate părea ceva normal este de fapt o nelegalitate. Potrivit art. 32 din Constituție, învățământul în România este gratuit. Ulterior, ea a fost supusă presiunilor din partea profesorilor pentru a șterge poza și de a-și retrage acuzațiile, pentru „a salva reputația liceului”.
De la eveniment au trecut aproape patru luni, iar eu am vorbit cu Daria despre eveniment și felul în care a afectat-o. Din punct de vedere emoțional, ea mi-a spus că a fost o perioadă tumultoasă, pentru că simțea că oamenii din jurul ei nu o înțelegeau.
„M-am simțit trasă la răspundere mai ales de majoritatea elevilor din liceu, ce sunt direct afectați de închiderea xeroxului, însă restul oamenilor m-au încurajat și s-au arătat deschiși în a-mi oferi un sprijin”
Daria spune că după un timp a preferat să nu se mai amestece în discuțiile care aveau loc de față cu ea, fiindcă tot ceea ce făceau profesorii era să îi țină morală.
„Un profesor chiar ar trebui să priceapă de ce am făcut public cazul, având în vedere că și aceștia se confruntau cu problema xeroxului”.
Decizia de a expune abuzul din liceul ei nu a fost una ușoară. A fost luată după ce Daria a analizat toate informațiile pe care le avea la dispoziție, în urma consultării cu alți oameni și după ce a primit păreri din partea mai multor persoane (atât din partea colegilor, cât și a profesorilor). Chiar dacă momentul a fost unul greu și care a generat o serie de reacții controversate, Daria nu regretă că a luat decizia de a vorbi și a face public evenimentul.
„De ce nu ar trebui să știe oamenii purul adevăr?”
Prin intermediul presiunilor orientate asupra Dariei, s-a încercat reducerea ei la tăcere. Efectul lor a fost exact pe dos, pentru că ea a devenit și mai determinată să expună adevărul. În acest caz s-au arătat solidare și alte persoane sau organizații, precum Asociația Elevilor din Constanța (AEC).
Într-un final, toate aceste lucruri i-au costat funcția atât pe directoarea școlii, cât și pe adjunctul său. AEC a depus o plângere penală pentru luare de mită pe numele directoarei Daniela Diaconu, referitor la cazul datoriilor la xerox.
O situație similară este cea a Roxanei Șerban. În 2019, ea a postat pe Facebook dovada că în Liceul Teoretic „Traian” din Constanța se strângea fondul școlii (la fel, o practică înrădăcinată în școlile din România, chiar dacă ea este nelegală) în valoare de 100 lei/elev.
Cazul a captat foarte repede atenția presei, asta pentru că era vorba despre un abuz. Părinții ajungeau să facă treaba statului și să plătească în locul lui paznicii instituției, serbările, premiile olimpicilor.
Am vorbit cu Roxana despre ce a însemnat toată perioada aceasta pentru ea și cum a fost să ia inițiativa și să semnaleze faptul că liceul ei lua pe sub mână aproximativ 10.000 €.
Perioada nu a fost deloc una ușoară, mai ales că Roxana era în clasa a 12-a și mai avea două luni până la bacalaureat.
„Toată lumea îmi spunea că voi fi exmatriculată, dar printre ei erau și unii profesori care au fost alături de mine. A fost foarte dificil din punct de vedere emoțional, pentru că simțeam că nu mai pot avea încredere în persoanele în care avusesem înainte”.
De asemenea, Roxana a fost supusă presiunilor din partea profesorilor și a directoarei. Chiar dacă inițial spuneau că nu s-a schimbat nimic, după ce evenimentul a captat atenția presei, directoarea se ocupa chiar ea de catalogul clasei și voia să verifice aproape zilnic absențele elevilor.
„După ce am dat un interviu la un ziar, diriginta mea m-a dus la directoare și au început să mă șantajeze- directoarea, diriginta și încă un profesor. Eram foarte stresată și voiam să se termine ora, așa că mă tot uitam la ceas și diriginta a numărat de câte ori am făcut asta și i-a spus directoarei, ca și cum aș fi avut ceva de ascuns”.
Cu toate acestea, Roxana spune că nu regretă faptul că a făcut publică lista, chiar dacă acest lucru a adus după sine mai multe abuzuri.
„Pe zi ce trece am descoperit că trebuie să continui, fiecare abuz care mai venea după mă motiva și mai tare, iar mai apoi mi s-a dat dreptate. Faptul că a intervenit Renate Weber (n.r. Avocatul Poporului) și a venit cu recomandări, pot spune că asta m-a făcut să realizez că am făcut ceea ce trebuia să fac. A fost o perioadă stresantă, dar care m-a dezvoltat și m-a ajutat, așa că nu aș schimba nimic și nu regret că am luat această decizie”.
Am întrebat-o ce le-ar spune elevilor care se află acum în situații similare, iar Roxana le-a spus să aibă curaj, pentru că lucrurile se pot îndrepta, dar să se aștepte să se lovească de multe uși închise înainte. De asemenea, ea a spus că tinerii pot stopa abuzurile și prin simplul fapt că decid să nu ia parte la acestea, cum ar fi refuzul de a plăti fondul școlii.
„Tu poți începe o schimbare de percepție prin simplul fapt că te ridici și semnalezi o problemă”
Regulamente nelegale sau abuz reglementat?
Unul din instrumentele folosite în școala românească pentru mușamalizarea abuzurilor este ascunderea lor la vedere: în regulamentele școlare.
Săptămânile trecute au ajuns în atenția presei niște fragmente din Regulamentul Intern al Școlii nr.194 din Capitală. Desigur, aceste reguli fără sens nu se găsesc doar în regulamentul acestei școli, problema fiind mai degrabă una națională.
În cadrul acestui regulament, elevele și elevii care își vopsesc părul vor fi sancționați cu exmatricularea sau mutarea la altă școală. Acest lucru a stârnit o serie de controverse, pentru că nu ar trebui să existe legături între performanța școlară și culoarea părului.
Asociația Elevilor din București și Ilfov și-a expus nemulțumirile legate de acest caz printr-un comunicat de presă și a catalogat aceste reguli drept exagerate. Totuși, acesta nu este un caz izolat. De foarte multe ori, regulamentele școlare ajung să contrazică actele normative adoptate la nivelul țării și sunt folosite mai degrabă ca niște instrumente de propagare a abuzurilor în școli.
Astfel, se mută atenția de pe abuzurile sau situațiile cu adevărat importante, pe lucruri care nu contează atât de mult. Totodată, aceste regulamente pot deveni o unealtă pentru bullying, mai ales când vine vorba de înfățișarea elevilor. Părul vopsit sau îmbrăcămintea nu ar trebui să aibă vreo legătură cu performanța școlară. Într-un articol de la Școala9, psihologa clinician Ligia Moise spune că profesorii ar trebui mai întâi să încerce să îi înțeleagă pe tinerii care se exprimă într-un anumit fel prin îmbrăcăminte, nu să încerce să le reprime aceste manifestări.
În acest sens, Asociația Elevilor din Constanța a realizat, sub semnătura Roxanei Șerban, o analiză a regulamentelor unităților de învățământ preuniversitar din județul Constanța, în anul 2019-2020.
Studiul a arătat faptul că cele mai întâlnite prevederi nelegale sunt:
- sancțiunea colectivă
- sancționarea elevilor care nu poartă uniforma/însemnele unității de învățământ
- deposedarea de telefon/bunuri care nu atentează la siguranța lor sau a celor din jur
- existența sancțiunii eliminării de la cursuri
- efectuarea de activități (muncă) în folosul comunității
De asemenea, există și niște prevederi mai puțin obișnuite reperate în studiu. Printre acestea se numără „aplicarea unor amenzi ce constau în achiziționarea de materiale de curățenie, solicitarea unor sume de 5/10 ori mai mari decât contravaloarea bunului deteriorat sau aplicarea de amenzi, reținerea telefonului mobil timp de o lună de zile”.
Cum putem contribui la stoparea abuzului în școli?
Pentru a putea pune capăt situațiilor de abuz în școli este nevoie, în primul rând, să fim familiarizați cu acestea și să raportăm cazurile de abuz atunci când le observăm. Aceasta ar fi una dintre principalele probleme, faptul că majoritatea cazurilor nu sunt raportate. Chiar dacă la o primă vedere, lucrurile pot părea simple, situația nu e chiar așa. Când te gândești la școală, acela ar trebui să fie un loc unde copiii să se simtă în siguranță, încurajați să vorbească și să se exprime, să creeze prietenii. Din păcate, de foarte multe ori, școala devine locul care ne creează primele nesiguranțe. Intimidările, bullying-ul, amenințările sau agresiunile sexuale, în unele cazuri, pot să aibă un impact îndelungat asupra dezvoltării emoționale a copilului.
Traumele din copilărie pot afecta emoțional minorul, dar și viitorul adult. În timp, este foarte probabil ca acesta să își creeze diverse mecanisme disfuncționale cu care să facă față situațiilor de zi cu zi. Potrivit unui studiu realizat de către Universitatea din Birmingham, copii care sunt sunt victime ale diferitelor forme de abuz sau ale neglijării sunt de patru ori mai predispuși la boli psihice, precum psihoză, schizofrenie și tulburare bipolară, față de cei care nu au experimentat abuzul.
Schimbarea începe în primul rând din partea noastră, așa că e foarte bine să fim informați referitor la subiect. Momentan, în România, orice persoană interesată poate semnala o situație de abuz, neglijare sau exploatare.
Sesizările pot fi făcute către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), inclusiv la Serviciile Publice de Asistență Socială (SPAS). Pe lângă asta, dacă ești martor la orice tip de agresiune fizică sau emoțională care pune în pericol copilul, poți suna la Poliție sau la 116 111, numărul Asociației Telefonul Copiilor.
În ceea ce privește abuzul în școli, pe lângă pașii menționați anterior, se se poate realiza o sesizare scrisă la consiliul de administrație al școlii, mai ales în situația în care agresorul este angajatul școlii. În ultimul rând, se poate depune o sesizare la inspectoratul școlar, tot în situația în care abuzatorul este un angajat al școlii. Desigur, dacă situația nu este rezolvată, mass-media este întotdeauna un aliat al victimelor abuzului și cu siguranță să faci cazul public poate contribui de cele mai multe ori la rezolvarea problemei. Salvați Copiii România au realizat un ghid care ne arată cum poate fi sesizat un abuz asupra copiilor.
Un alt lucru pe care îl poate face un elev care dorește să pună capăt abuzurilor din școala lui este să nu le mai încurajeze. Deși, la prima vedere, poate părea un lucru mic, în timp se va putea observa o diferență uriașă. La fel cum menționa Roxana Șerban „Tinerii pot să stopeze abuzurile și dacă decid ca ei să ia atitudine și să nu ia parte la abuzul respectiv, de exemplu la strângerea fondului școlii”. Acestea sunt lucrurile mici care în timp vor produce schimbări majore în ceea ce privește situația abuzurilor din școlile din România.
Cu toate acestea, după cum am arătat și în cazul Dariei și în cazul Roxanei, de foarte multe ori semnalarea abuzului vine la pachet cu foarte multe uși închise, cu presiuni din partea profesorilor, a directorului sau chiar a colegilor. În astfel de cazuri, elevul poate cere ajutorul părinților sau a profesorilor care se arată de partea lui, însă dacă lucrurile degenerează și dacă tratamentul degradant sau umilitor este de natură penală, atunci părintele sau reprezentantul legal sau orice altă persoană interesată poate face plângere penală împotriva acelui profesor.
